ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 iulie 2015 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului B. să semneze contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, imobil care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19 iunie 2007, precum și obligarea pârâtului să achite diferența de preț în cuantum de 32.240 euro.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal: Prin Sentința civilă nr. 221 din 3 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului să încheie contract de vânzare-cumpărare privind terenul în suprafață de 2723 mp, înscris în CF x Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x. A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei echivalentul în RON la data plății a sumei de 32.240 euro, reprezentând diferență de preț.

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel: Prin Decizia civilă nr. 14/A din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 14 aprilie 2016 a Tribunalului Cluj. A fost admis apelul declarat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 221 din 3 mai 2018 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii reclamantei. A fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtului la plata către reclamantă sumei de 32.240 euro, reprezentând diferență de preț. Au fost menținute dispozițiile din sentință prin care a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 2723 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. cad. x. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.057,17 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză: În termen legal, împotriva Deciziei nr. 14/A din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea în întregime a Sentinței civile nr. 221 din 3 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă critică hotărârea instanței de apel din perspectiva nerespectării puterii de lucru judecat a celor stabilite prin Sentința civilă nr. 7447 din 2 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în ceea ce privește stabilirea identității terenului, dar și din perspectiva modului în care instanța a apreciat probatoriul administrat în cauză. Astfel, recurenta apreciază că instanța de apel nu a ținut cont de sentința civilă anterior menționată, definitivă prin Decizia civilă nr. 219/R/2012 a Tribunalului Cluj, prin care a fost identificat terenul în litigiu în baza unei expertize topo-cadastrale, stabilindu-se identitatea între terenul înscris în C.F. nr. x Feleac, cu nr. topo x și terenul înscris în titlul de proprietate nr. x/2009, emis pe seama lui C. și D., teren ce a fost ulterior transcris pe titlul de proprietate nr. x din 3 octombrie 2013, emis pe seama recurentei, înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca. O altă critică vizează faptul că nu s-a ținut seama de declarația martorului audiat în cauză, declarație potrivit căreia, anterior semnării antecontractului, intimatul identificase terenul pe care dorea să-l cumpere. Se mai consideră că refuzul intimatului de a intra în posesia terenului nu poate fi imputat recurentei, intimatul neputând invoca propria culpă în apărarea sa întrucât ar fi contrar principiului prevăzut de art. 178 C. proc. civ.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 7 noiembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la 27 februarie 2020.

Apărările formulate în cauză: Prin rezoluția din 20 mai 2019 s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului-pârât B., cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la data comunicării. La 28 iunie 2019 intimatul-pârât a depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât B. în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, reiterată și susținută de apărătorul părții în fața instanței, se constată că, astfel cum s-a reținut în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului - analizat în complet de filtru la 16 septembrie 2019 - și astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 7 noiembrie 2019, criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând nerespectarea puterii de lucru judecat se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât B. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În speță, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 19 iunie 2007, reclamanta A. s-a obligat să vândă pârâtului B. un teren asupra căruia reclamanta urma să primească titlu de proprietate. Odată cu semnarea antecontractului, pârâtul a plătit jumătate din preț, urmând ca restul sumei să fie achitată la emiterea titlului de proprietate pentru teren și punerea în posesie a cumpărătorului (pârâtului din cauză). Numai că punerea în posesie nu s-a mai realizat întrucât părțile contractante nu s-au înțeles asupra identității terenului - terenul care a făcut obiectul antecontractului nu ar coincide cu cel pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate. Toate probele administrate au concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine identitatea celor două terenuri - cel din antecontractul de vânzare-cumpărare și cel din titlul de proprietate. Criticile din recurs formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se referă la faptul că, în ceea ce privește stabilirea identității terenului, instanța de apel nu ar fi respectat puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 7447 din 2 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 219/R/07.03.2012 a Tribunalului Cluj. Se constată că prin Sentința civilă nr. 7447 din 2 mai 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 219/R din 7 martie 2012 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea civilă precizată și extinsă, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca, Comisia Județeană de Fond Funciar Cluj, C., E., F. și G.. S-a dispus anularea titlului de proprietate nr. x/2009 eliberat pe seama lui C. și D., în calitate de moștenitori ai lui H. A fost obligată pârâta Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj la punerea în posesie a reclamantei, eliberarea procesului-verbal de punere în posesie, întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate și înaintarea ei la Comisia Județeană de Fond Funciar Cluj pentru suprafața de teren 2.723 mp înscrisă în C.F. nr. x Feleac nr. top. x, care se identifică cu parcela x tarlaua x. A fost obligată pârâta Comisia Județeană de Fond Funciar Cluj să elibereze pe seama reclamantei titlu de proprietate pentru suprafața de teren 2.723 mp înscrisă în C.F. nr. x Feleac nr. top. x, care se identifică cu parcela x tarlaua x. Prin încheierea din 19 decembrie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea formulată de reclamanta A. și a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Sentinței civile nr. 7447/2011, în sensul corectării nr. topografic al imobilului litigios, respectiv nr. top. x, și nu nr. top. x, cum greșit s-a consemnat. Autoritatea de lucru judecat invocată de recurenta-reclamantă este raportată la hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile de fond funciar, în urma cărora Comisia Județeană de Fond Funciar Cluj a fost obligată să emită reclamantei titlu de proprietate pentru suprafața de teren 2.723 mp înscrisă în C.F. nr. x Feleac nr. top. x, care se identifică cu parcela x tarlaua x, reclamanta susținând că titlul de proprietate cuprinde același teren ca și cel vizat de antecontractul de vânzare-cumpărare. Astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, unica modalitate de determinare și identificare a terenului obiect al antecontractului este reprezentată de indicarea suprafeței acestuia și a cărții funciare în care se află înscris, precum și a numărului topografic. Obiectul divergențelor din prezenta cauză se referă la identificarea terenului - dacă există sau nu identitate faptică (de poziție și dimensiuni) între terenul care a făcut obiectul antecontractului și cel pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate. Or, aceste aspecte nu au fost stabilite prin Sentința civilă nr. 7447 din 2 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 219/R/07.03.2012 a Tribunalului Cluj. Drept urmare, cum hotărârile invocate de recurenta-reclamantă în susținerea autorității de lucru judecat au vizat doar punerea în posesie a reclamantei (eliberarea titlului de proprietate), iar nu identificarea (delimitarea faptică) terenului ce a făcut obiect al antecontractului, în sensul stabilirii identității dintre terenul menționat în titlul de proprietate și cel ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, se constată că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri, fapt pentru care motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat. În ceea ce privește critica ce se referă la faptul că instanța de apel nu ar fi ținut cont de declarația martorului audiat în cauză, se reține că modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezintă o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Aceste susțineri nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât B. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor judecată reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin factura nr. x/29.10.2019 în valoare de 10.000 RON, analizând proporționalitatea onorariului avocatului (în cuantum integral de 10.000 RON) cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, determinat de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului, se apreciază că suma de 3.500 RON are un caracter rezonabil, raportat inclusiv la durata litigiului în fața Înaltei Curți.