ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.05.2017 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. si E. S.A. - Sucursala Bistrița, a solicitat instanței:

- în principal să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2013 de B.N.P. F. având ca obiect teren intravilan în suprafață de 7743 mp, situat în Apahida, str. x, zona Râtul din Sus, intabulat în CF. nr. x Apahida, nr. cadastral x, încheiat între pârâții de rândul 1 și 2 în calitate de vânzători, pe de o parte și pârâtul de rândul 3, în calitate de cumpărător, pe de altă parte, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actului și revenirii bunului în patrimoniul vânzătorilor;

- în subsidiar să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2013 de B.N.P. F. având ca obiect teren intravilan în suprafață de 7743 mp, situat în Apahida, str. x, zona Râtul din Sus, intabulat în CF nr. x Apahida, nr. cadastral x, încheiat între pârâții de rândul 1 și 2 în calitate de vânzători, pe de o parte și pârâtul de rândul 3, în calitate de cumpărător, pe de altă parte, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actului și revenirii bunului în patrimoniul vânzătorilor, cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor de la dosar.

Prin sentința nr. 204 din 18 aprilie 2018, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat.

A admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2013 de B.N.P. F. cu privire la terenul în suprafață de 7.743 mp., situat în Apahida, str. x, zona Râtul de Sus, înscris în C.F. nr. x Apahida, nr. cadastral x, încheiat între pârâții B. și C., în calitate de vânzători și D., în calitate de cumpărător, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actului și revenirii bunului în patrimoniul vânzătorilor.

A respins capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare menționat, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A obligat pe pârâții B. și C., în solidar, să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.052,5 RON.

A obligat pe pârâtul D. să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.052,5 RON.

Prin decizia nr. 20/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului D. formulat împotriva sentinței nr. 204 din 18 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Cluj, secția civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs pârâții B. și C., precum și pârâtul D..

Prin cererea de recurs formulată de pârâții B. și C. se solicită admiterea recursului, desființarea deciziei pronunțate în apel și a sentinței pronunțate în fond și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Pârâții critică decizia pronunțată în apel, arătând că a fost menținută sentința pronunțată de Tribunalul Cluj avându-se în vedere aspecte care nu sunt reale sau nu sunt probate.

Cu toate că instanța de apel a susținut că nu se poate explica în mod rezonabil acceptul recurenților de a executa în continuare, benevol, o obligație de plată pe care au transmis-o prin înscris autentic unei alte persoane, se arată că din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că soții G. și-au păstrat în continuare calitatea de fidejusori în contractul de împrumut, astfel că aveau un interes rezonabil și evident să achite ratele de împrumut.

Referitor la disponibilitatea de a finaliza litigiul prin încheierea unei tranzacții în apel, se arată că aceasta nu reprezintă o dovadă a existenței unei alte înțelegeri decât cea cuprinsă în clauzele contractului, ci se explică prin faptul că litigiul durează de mai mulți ani și a condus la o epuizare financiară și psihică, la deteriorarea stării de sănătate, nefiind benefic pentru nici una dintre părți să poarte litigiul la nesfârșit.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Prin recursul formulat de pârâtul D. se expune istoricul litigiului, arătându-se că în speță nu s-a dovedit că ar fi existat o înțelegere de a frauda interesul creditorului.

Instanța de apel a avut în vedere în principal faptul că după vânzarea bunului ipotecat ratele la E. au fost achitate de soții G., fapt care nu ar fi trebuit să influențeze în mod determinant soluția ținând cont că soții G. erau fidejusori în actul de împrumut prin urmare aveau calitatea și interesul să facă aceste plăți. De la data la care s-a radiat somația asupra imobilului și până la data încheierii actului de vânzare cumpărare în 2013 au trecut aproape 9 luni.

Atâta vreme cât nu s-a putut dovedi că a existat o înțelegere de a frauda interesul creditorului (reclamanta în cauză), nu se poate susține că "rezultă cu puterea evidenței că actul a fost încheiat pentru a se scoate bunul din patrimoniul debitorilor G.".

Recurentul învederează că motivele care au stat la baza vânzării bunului din partea soților G. a fost unul rezonabil, vânzarea fiind necesară ca urmare a degradării stării de sănătate a pârâtului B. și suma de bani a fost folosită pentru a se achita tratamentul medical și pentru a se plăti alte datorii ale soților G..

Pentru a se constata nulitatea nulitatea absolută a contractului este necesară existența unei conivențe ilicite între părți sau cel puțin este necesară dovedirea unei culpe cât de mici în persoana cocontractantului, care nu a fost destul de diligent la data încheierii actului, condiții ce nu se regăsesc în prezenta cauză.

Mai susține că și în cazul cauzei ilicite sau imorale soluția legală este nuanțată și, în noua viziune legislativă, dacă una dintre părțile contractante a fost de bună credință și nu a cunoscut viciile cauzei, actul nu poate fi anulat ci va produce efectele juridice pe care legea le permite, inclusiv cu aplicarea, după caz, a principiului conversiunii juridice reglementat de art. 1260 C. civ.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

La data de 10 iunie 2019, intimata A. a formulat întâmpinare la recursurile pxxârâților, prin care invocă inadmisibilitatea recursului declarat de pârâții Hâmpea, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că aceștia nu au declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal. Totodată, invocă excepția nulității recursului declarat de aceiași pârâți, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în privința recursului declarat de pârâtul D., invocă nulitatea tuturor motivelor de netemeinicie invocate de acesta prin recursul astfel cum a fost completat.

În subsidiar, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, arătând că în antecontractul de vânzare cumpărare se menționează că se vinde terenul la valoarea de 150.000 RON, nefiind făcută mențiunea plății prețului.

Totodată, ca parte din preț, cumpărătorul D. a preluat creditul acordat de către pârâta E. societății H. S.R.L., credit ce nu a fost niciodată achitat de pârâtul D., această plată a ratelor fiind efectuată, în continuare, și după vânzarea imobilului, tot de către soții G..

Or, așa cum a reținut și instanța de apel, lipsa contraprestației în contractul sinalagmatic de vânzare-cumpărare încheiat între părți atrage neîndeplinirea condiției existenței cauzei, contractul fiind lovit, astfel, de nulitate absolută.

La 1 iulie 2019, recurentul-pârât D. a depus răspuns la întâmpinare, învederând că motivele de netemeinicie invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Totodată, recurenții-pârâți B. și C. au depus la dosar la data de 10 iulie 2019 răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor invocate și admiterea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 17 martie 2020, Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secțiaI civilă, și a admis în principiu recursul declarat de pârâtul D. împotriva aceleiași decizii, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 19 mai 2020, cu citarea părților, în ședință publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește recursul exercitat de pârâții B. și C., prin încheierea din 17 martie 2020, Înalta Curte l-a respins ca inadmisibil, reținând următoarele:

Cu privire la recursul formulat de recurenții-pârâți B. și C., prin care aceștia critică decizia pronunțată în apel, susținând că a fost menținută sentința pronunțată de Tribunalul Cluj avându-se în vedere aspecte care nu sunt reale sau nu au fost probate, Înalta Curte constată că acesta este formulat omisso medio, cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (2) raportat la art. 459 alin. (2) prima teză C. proc. civ., întrucât recurenții-pârâți B. și C. nu au înțeles să declare apel împotriva sentinței nr. 204 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj prin care a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel că recursul formulat de acești pârâți împotriva deciziei pronunțate în apel de Curtea de Apel Cluj urmează să fie respins, ca inadmisibil.

În ceea ce privește recursul exercitat de pârâtul D., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru considerentele ce succedă:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează faptul că recurentul nu a încadrat criticile formulate în recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, din cuprinsul cererii, reiese că parte din argumentele invocate, cu excepția celor referitoare modul în care instanța de apel a evaluat probatoriul pentru a stabili starea de fapt în cauză, sunt susceptibile de încadrare în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Argumentele referitoare modul în care instanța de apel a evaluat probatoriul pentru a stabili starea de fapt în cauză, care nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., vizând temeinicia hotărârii atacate, privesc evaluarea faptului că după vânzarea bunului ipotecat ratele la E. au fost achitate de soții G., raportat la faptul că aceștia erau fidejusori în actul de împrumut sau la faptul că de la data la care s-a radiat somația asupra imobilului și până la data încheierii actului de vânzare cumpărare în 2013 ar fi trecut aproape 9 luni. De asemenea, reprezintă motive de netemeinicie a hotărârii atacate argumentele referitoare la aprecierea motivului care a stat la baza vânzării bunului din partea soților G. ca fiind rezonabil, prin raportare la faptul că vânzarea ar fi fost necesară ca urmare a degradării stării de sănătate a pârâtului B., iar suma de bani ar fi fost folosită pentru a se achita tratamentul medical și pentru a se plăti alte datorii ale soților G..

În ceea ce privește prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că în cadrul recursului se susține, implicit, existența unor motive contradictorii în cadrul deciziei atacate prin afirmarea faptului că instanța de apel ar fi reținut, pe de o parte, legat de litigiul privind acțiunea pauliană desfășurat anterior, că nu s-ar fi putut dovedi că a existat o înțelegere de a frauda interesul creditorului, iar pe de altă parte că "rezultă cu puterea evidenței că actul a fost încheiat pentru a se scoate bunul din patrimoniul debitorilor G.."

Este nefondat acest motiv de recurs având în vedere că, raportat la litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 (acțiunea pauliană), instanța de apel a constatat că ceea ce s-a reținut cu autoritate de lucru judecat a fost faptul că în cauză nu s-a dovedit că pârâtul D. a cunoscut într-o măsură suficientă problemele financiare ale pârâților G., astfel încât să se poată reține o complicitate a sa la fraudarea reclamantei, în timp ce, legat de prezentul litigiu, a constatat că prin încheierea actului juridic în litigiu s-a urmărit scoaterea imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obținerii unei contraprestații din partea cumpărătorului.

Astfel, în cazul acțiunii pauliene, frauda terțului constă în faptul că terțul cunoaște că prin încheierea actului atacat debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate (art. 1562 alin. (2) C. civ.).

Or, în prezenta cauză nu concluzia aceasta a fost reținută de către instanța de apel în circumstanțierea motivului de nulitate absolută a contractului în litigiu, ci faptul că s-a urmărit scoaterea imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obținerii unei contraprestații din partea cumpărătorului.

În ceea ce privește prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocate critici ce vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., Înalta Curte urmează să examineze legalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

În ce privește atragerea sancțiunii nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru existența cauzei ilicite, recurentul-pârât susține prin motivele de recurs, că aceasta presupune dovedirea faptului că ambele părți au avut în vedere la încheierea contractului eludarea dispozițiilor legale și încălcarea regulilor de conduită socială ori că acesta ar fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască intenția frauduloasă a celeilalte părți, aspecte care reies din conținutul dispozițiilor art. 1238 alin. (2) C. civ.. Mai susține că, dacă una dintre părțile contractante a fost de bună-credință și nu a cunoscut viciile cauzei, actul nu poate fi anulat ci va produce efectele juridice pe care legea le permite, inclusiv cu aplicarea, după caz, a principiului conversiunii juridice reglementat de art. 1260 C. civ.

În esență, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., recurentul pârât susține, în mod implicit, că nu ar fi îndeplinite condițiile acestui text normativ întrucât nu ar fi cunoscut cauza ilicită și nici nu ar fi trebuit să o cunoască, și că astfel ar fi fost de bună credință la încheierea actului.

Cu privire la legalitatea aprecierii existenței unei cauze ilicite nu s-au formulat critici în recurs.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel în urma interpretării coroborate a probelor administrate a ajuns la concluzia că "în mod corect Tribunalul a reținut că prin încheierea actului juridic în litigiu s-a urmărit scoaterea imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obținerii unei contraprestații din partea cumpărătorului", "în realitate, a existat o altă convenție între părți decât cea cuprinsă în contractul atacat" și că "motivul pentru care părțile litigante au încheiat contractul în litigiu a fost altul decât cel declarat în scris", de unde a dedus existența unei cauze ilicite.

Astfel, instanța de apel a avut în vedere existența unei înțelegeri între părți la încheierea contractului în cauză în sensul scoaterii imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obținerii unei contraprestații din partea cumpărătorului, ceea ce are ca premisă faptul că ambele părți cunoșteau existența cauzei ilicite, așa cum a fost reținută de instanțele de fond.

În aceste condiții nu se poate reține greșita interpretare a dispozițiilor art. 1238 alin. (2) C. civ. de către instanța de apel.

Totodată, prevederile art. 1260 C. civ. cu privire la conversiunea contractului nul, la care se face referire în motivele de recurs, nu își găsesc aplicabilitatea în speță, atâta timp cât, pe de o parte, nu au făcut obiectul analizei instanțelor de fond, iar pe de altă parte, nu s-a arătat care ar fi actul juridic pentru care ar fi îndeplinite condițiile de fond și formă în care să fie convertit contractul nul.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat.

Cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat, a transportului și a cazării reprezentantei convenționale a părții, urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., în raport de complexitatea apărărilor efectuate cu privire la fiecare dintre cererile de recurs, va obliga pe recurenții B. și C. la plata sumei de 500 RON și pe recurentul D. la plata sumei de 2.220 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A., conform dovezilor aflate la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe pârâții B. și C. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A..

Fără cale de atac.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe pârâtul D. la plata sumei de 2.220 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2020.