ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2025, pe rolul Tribunalului Cluj, petenta Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Cluj a chemat în judecată pe intimații A., B., Comuna Cășeiu jud. Cluj prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, pentru minorii C., și B. și E. la asistent maternal profesionist F.; acordarea alocației lunare de plasament pentru cei doi copii asistentului maternal F., începând cu luna următoare emiterii dispozițiilor de plasament în regim de urgență, respectiv 01.03.2025; delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la copiii C. și E., Directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, pe durata măsurii de protecție; obligarea părinților să presteze câte 40 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe toată durata aplicării măsurii de protecție specială pentru copii, pe raza administrativ-teritorială în care își au domiciliul sau reședința. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă Prin sentința civilă nr. 240 din 05 mai 2025, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, prin reprezentant legal, director general G., în contradictoriu cu intimații A., B. și Comuna Cășeiu jud. Cluj prin Primar, și, pe cale de consecință: a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, pentru minorii C., fiul lui D. (decedat) și B. și E., fiul lui A. și B. la asistent maternal profesionist F.; a dispus acordarea alocației lunare de plasament pentru cei doi copii, asistentului maternal F., începând cu luna următoare emiterii dispozițiilor de plasament în regim de urgență, respectiv 01.03.2025; a dispus delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la copiii C. și E., Directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, pe durata măsurii de protecție; au fost obligați părinții să presteze câte 40 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe toată durata aplicării măsurii de protecție specială pentru copii, pe raza administrativ-teritorială în care își au domiciliul sau reședința; a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de intimatul A.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 217/A din 24 iunie 2025, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 240 din 05.05.2025 a Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr. x/2025, pe care a menținut-o. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs pârâtul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 22 iulie 2025, sub nr. x/2025 și repartizat aleatoriu completului de judecată C9, așa cum reiese din fișa ECRIS și din procesul-verbal de repartizare aleatorie aflate la dosar. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și redeschiderea dosarului, apreciind că nu sunt probe concludente cu privire la acuzațiile ce i se aduc. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs, iar în subsidiar anularea recursului, pe motiv că nu au fost invocate critici concrete de nelegalitate. Intimatele-pârâte B. și Comuna Cășeiu prin Primar nu au formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond (...), hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele: Principiul legalității căii de atac, consacrat de dispozițiile art. 457 C. proc. civ., stabilește că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul. Exprimarea din alin. (1) al articolului anterior menționat este foarte clară, în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. În raport cu prevederile art. 129 din Constituția României și cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a II C. proc. civ. "(...) De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". În accepțiunea C. proc. civ., prin noțiunea de hotărâre definitivă se înțelege acea hotărâre care nu mai este susceptibilă de a fi atacată nici prin intermediul apelului și nici al recursului. Or, pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă. Astfel, se constată că în litigiul pendinte, decizia civilă nr. 217/A din 24 iunie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 240/05.05.2025 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosarul nr. x/2025 având ca obiect "plasament - înlocuire măsură plasament în regim de urgență cu plasament la AMP". Se observă că obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă constă în stabilirea unei măsuri speciale de protecție a minorilor, măsură prevăzută în mod expres de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dispozițiile acestui act normativ ce reglementează procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială completându-se în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ., astfel cum prevede art. 138 din respectiva lege. În acest sens, dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede că "Hotărârea instanței de fond este executorie și definitivă", iar art. 137 stabilește că "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării". Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (în vigoare din 1 septembrie 2012) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care stabilesc că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", precum și pe cele ale alin. (2) al aceluiași text de lege care stabilesc că "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară". Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 136 alin. (1) și art. 137 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului anterior citate, coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., rezultă că hotărârea instanței de fond pronunțată în cadrul procedurilor privind stabilirea unor măsuri de protecție specială va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. Rezultă așadar că hotărârea pronunțată în apel în cadrul procedurilor privind stabilirea unor măsuri de protecție specială este definitivă, mențiunea regăsindu-se, de altfel, și în dispozitivul deciziei recurate. Ca atare, cum hotărârea recurată a fost pronunțată în soluționarea unui apel formulat în cauza ce are ca obiect o măsură de protecție specială (plasament -înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu plasament la AMP), aceasta este o hotărâre care nu mai este susceptibilă de reformare pe calea unui recurs, după cum rezultă din interpretarea dispzițiilor legale anterior redate, fiind astfel o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele expuse, recurentul-pârât nu are deschisă calea de atac a recursului, întrucât a utilizat și beneficiat de toate căile de atac prevăzute de lege în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de acesta.