ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2025

Hotărârile pronunțate asupra contestației la executare Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la 20 februarie 2023, cu nr. x/2023, contestatoarea A. S.A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul BEJ B., în contradictoriu cu intimatul Institutul de Chimie Fizică C., solicitând anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 16 decembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul x/2022 ca nelegală, anularea în integralitate a executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2022 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata. În drept, au fost indicate prevederile art. 712 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 4752 din 4 iulie 2023, Judecătoria Sectorului 6 București a respins contestația la executare ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 2905A din 9 iulie 2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-contestatoare A. S.A., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că, a admis în parte contestația la executare, a anulat încheierea de încuviințare a executării silite din 16 decembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. x/2022, precum și executarea silită însăși ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al BEJ B., a menținut măsura de obligare a contestatoarei la plata către BEJ B. a sumei de 59,5 RON, reprezentând contravaloarea dosarului de executare nr. 470/2022 și, pe cale de consecință, cererea apelantei privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la 17 septembrie 2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru acuze cu minori și de familie, cu dosar nr. x/2024, revizuentul Institutul de Chimie Fizica "C." a solicitat anularea deciziei civile nr. 2905A din 9 iulie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2023 și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2367 din 24 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul București, a sentinței civile nr. 1176 din 15 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul București și a sentinței civile nr. 4895 din 30 iunie 2022, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. x/2022. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de instanța de revizuire Prin decizia civilă nr. 1255 A din 10 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul Institutul de Chimie Fizică "C." împotriva deciziei civile nr. 2905 A din 9 iulie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2023. A luat act că revizuenta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recursul declarat de revizuent Împotriva deciziei civile nr. 1255 A din 10 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs revizuentul Institutul de Chimie Fizică "C.", solicitând casarea acesteia ca fiind nelegală și admiterea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința anulării deciziei civile nr. 2905A din 9 iulie 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2023 și menținerii sentinței civile nr. 4742 din 4 iulie 2023 a Judecătoriei Sectorului 6 București. În motivarea recursului se arată că instanța de revizuire a respins în mod nelegal cererea, apreciind că nu este incident motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu ar exista triplă identitate de părți, obiect și cauză. Se susține că textul art. 509 alin. (1) pct. 8 nu impune condiția triplei identități, fiind suficient ca o hotărâre judecătorească definitivă să contrazică o altă hotărâre definitivă prin care a fost tranșată o chestiune de drept deja stabilită. Se invocă distincția dintre efectul negativ al autorității de lucru judecat și efectul pozitiv, arătându-se că, în cazul efectului pozitiv reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu este necesară identitatea între cauze, ci doar ca într-un litigiu ulterior să fie reluată o chestiune litigioasă deja soluționată definitiv și să fie statuat în mod contrar unei dezlegări juridice anterioare. Recurentul arată că, în cauză, prin sentința civilă nr. 2367 din 24 octombrie 2019 Tribunalul București a stabilit în mod definitiv obligația intimatei de rectificare a înscrierilor din cartea funciară, iar decizia nr. 2905A din 9 iulie 2024, Tribunalul București a anulat executarea acestei obligații, neținând seama de hotărârile definitive anterioare. Se susține că această situație generează o contradicție între hotărâri, determinând incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indiferent de forma litigiului în care s-a ivit conflictul. În continuare, se arată că revizuirea a fost formulată în raport de trei hotărâri definitive: sentința civilă nr. 2367 din 24 octombrie 2019 a Tribunalului București, care ar fi instituit cu autoritate de lucru judecat obligația de rectificare a cărții funciare; sentința civilă nr. 1176 din 15 octombrie 2015 a Tribunalului București, prin care s-ar fi confirmat dreptul de administrare și acces asupra spațiilor în litigiu; și sentința civilă nr. 4895 din 30 iunie 2022 a Judecătoriei Sectorului 6 București, prin care s-ar fi reconfirmat că rectificarea se va face numai după eliminarea imobilelor intimatei înscrise în mod nelegal. Recurentul susține că aceste hotărâri sunt legate de aceeași situație de fapt și consacră, cu autoritate de lucru judecat, existența unei obligații de a face în sarcina D. S.A., respectiv rectificarea cărții funciare. Astfel, în opinia sa, instanța de revizuire a reținut în mod greșit că nicio hotărâre invocată nu ar conține o statuare definitivă care să aibă influență asupra contestației la executare, susținându-se că sentința nr. 2367/2019 reprezintă un titlu executoriu ce consacră expres obligația de rectificare, că aceasta a fost pusă în executare și că anularea executării silite prin decizia nr. 2905A/2024 contravine efectului obligatoriu al hotărârii definitive. Se mai arată că, potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar art. 431 alin. (2) consacră posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia. În opinia recurentului, instanța de apel ar fi ignorat aceste dispoziții și ar fi aplicat în mod greșit condiția triplei identități, specifică efectului negativ, deși în cauză s-a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Se susține, de asemenea, că decizia nr. 2905A/2024 a Tribunalului București ar fi anulat practic efectele sentinței nr. 2367/2019 și ar fi dispus contrariul a ceea ce hotărâseră anterior instanțele. Recurentul invocă și dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., arătând că, în situația existenței unor hotărâri potrivnice care au autoritate de lucru judecat, instanța de revizuire este obligată să anuleze hotărârea ulterioară. Se afirmă că ignorarea autorității de lucru judecat afectează securitatea raporturilor juridice și principiul statului de drept, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În drept, a fost indicat motivul de nelegalitate prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În probațiune, au fost solicitate înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Apărările formulate în cauză 5.1. Prin întâmpinare, intimata D. S.A. (fostă A.) a solicitat respingerea recursului formulat de revizuentul Institutul de Chimie Fizică "C.", invocând, cu prioritate, excepția nulității căii de atac. În ceea ce privește nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata a arătat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. permite exercitarea recursului numai "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", iar recurentul a invocat exclusiv dispoziții de drept procesual (art. 430, art. 431, art. 509 și art. 513 C. proc. civ.) A arătat că nu este indicată o normă de drept material, nu este formulată o critică reală privind legalitatea unei norme, astfel că recurentul solicită, în realitate, reaprecierea fondului și a probatoriului. În subsidiar, intimata a susținut caracterul nefondat al recursului. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, a arătat că instanța de apel a analizat comparativ obiectul și cauza juridică a proceselor, constatând lipsa identității cerute de art. 430 și 431 C. proc. civ., făcând trimitere la considerentele deciziei recurate. Referitor la lipsa titlului executoriu și regimul rectificării de carte funciare a susținut că executarea silită a fost inițiată fără existența unui titlu executoriu care să prevadă expres o obligație în sarcina sa, făcând trimitere la prevederile art. 622 C. proc. civ., potrivit căruia executarea silită nu poate fi începută decât în temeiul unui titlu executoriu. De asemenea, a arătat că hotărârile invocate nu conțin un dispozitiv prin care să fie impusă expres obligația de rectificare a cărții funciare în sarcina sa. Indicând dispozițiile art. 32 și 33 din Legea nr. 7/1996, a precizat că rectificarea se poate solicita numai de titularul dreptului, în baza unei hotărâri definitive sau a acordului părților, cu documentația aferentă, iar intimata nu este titularul dreptului pretins și nu poate intabula dreptul recurentului. Cu privire la pretinsa ignorare a jurisprudenței, a arătat că recurentul nu indică hotărâri obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sau ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că simpla referire la spețe fără caracter obligatoriu nu constituie motiv de nelegalitate. Cât privește aplicarea prevederilor art. 509 și 513 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a analizat condițiile de admisibilitate a revizuirii, cale extraordinară de atac, cu caracter restrictiv; prin urmare, solicitarea recurentului de reanalizare a fondului este incompatibilă cu regimul juridic al revizuirii. Intimata a precizat că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. 5.2. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-revizuent Institutul de Chimie Fizică "C." a solicitat respingerea excepției nulității recursului, susținând că încălcarea autorității de lucru judecat nu reprezintă o simplă chestiune de procedură, ci o atingere adusă unui drept material deja stabilit prin hotărâri definitive, astfel încât recursul este corect încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A arătat că efectul pozitiv al lucrului judecat are caracter substanțial și se impune într-un litigiu ulterior, chiar și în lipsa triplei identități perfecte, atunci când se tinde la contrazicerea unei dezlegări anterioare. Totodată, a susținut că între hotărârea ce constituie titlu executoriu și cea pronunțată în contestația la executare există identitate de părți, obiect și cauză juridică, fiind analizată aceeași obligație de rectificare a cărții funciare, stabilită prin sentința civilă nr. 2367/2019. În opinia sa, soluția pronunțată ulterior ar contraveni autorității de lucru judecat și ar justifica incidența art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și aplicarea art. 513 alin. (4) din același cod, cu consecința înlăturării hotărârii pretins potrivnice. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent critică hotărârea instanței de apel, susținând, în esență, că aceasta ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile procedurale incidente în materia revizuirii pentru hotărâri potrivnice, analizând cauza prin prisma efectului negativ al autorității de lucru judecat și condiționând incidența revizuirii de existența triplei identități de elemente, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că motivarea deciziei ar fi străină de natura cauzei, susținere ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Deși a fost indicat formal temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu privesc interpretarea ori aplicarea unor norme de drept material, ci aspecte de procedură și de motivare, care se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Drept urmare, în situația în care au fost invocate mai multe motive de recurs, însă numai o parte dintre acestea sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu intervine sancțiunea nulității recursului în integralitatea sa. Într-un astfel de caz, recursul nu poate fi constatat nul, dar neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de lege va împiedica analizarea respectivelor critici pe fond, urmând ca, în soluționarea căii de atac, să fie luate în considerare exclusiv motivele ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate. O asemenea situație se regăsește în cauză, dat fiind că, după cum s-a arătat anterior, motivele de casare pot fi analizate pe fond. În consecință, excepția nulității recursului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă. Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele controlului de legalitate propriu acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În prealabil, se impune a se observa că o parte dintre criticile recurentului nu vizează existența unei veritabile contrarietăți de hotărâri în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci exprimă, în realitate, dezacordul față de soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 2905A/2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2023, prin care a fost admisă contestația la executare și s-a constatat caracterul nelegal al executării silite. Or, în cadrul prezentului recurs, Înalta Curte nu este chemată să reexamineze temeinicia dezlegărilor date în contestația la executare, ci să verifice dacă instanța de revizuire a încălcat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin ignorarea sau nesocotirea autorității de lucru judecat a hotărârilor invocate ca potrivnice. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de revizuire a pornit în mod corect de la natura juridică a revizuirii, cale extraordinară de atac, de retractare, subliniind caracterul strict și excepțional al ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la existența unor hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În mod judicios, curtea de apel a corelat acest text cu dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., analizând atât întinderea autorității de lucru judecat, cât și distincția dintre efectul negativ și efectul pozitiv al acesteia. Contrar susținerilor recurentului, instanța de revizuire nu a confundat cele două efecte și nu a condiționat, în mod eronat, operarea efectului pozitiv de existența triplei identități de părți, obiect și cauză. Din considerentele redate rezultă explicit că instanța a arătat că verificarea triplei identități este necesară numai în ipoteza încălcării efectului negativ al autorității de lucru judecat, în timp ce, în varianta efectului pozitiv, este necesară existența identității de părți și a unei legături între obiectul și temeiul juridic al celor două litigii, în sensul reluării și soluționării diferite a unei chestiuni litigioase deja tranșate. Așadar, instanța a operat distincția teoretică și practică între cele două forme de manifestare ale autorității de lucru judecat, în acord cu art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. civ., neputându-se reține aplicarea nelegală a condiției triplei identități în materia art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În continuare, instanța de revizuire a procedat la examinarea comparativă a hotărârilor invocate ca fiind contradictorii - sentința civilă nr. 2367/2019, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, sentința civilă nr. 1176/2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2013, sentința civilă nr. 4895/2022 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. x/2022 - și a deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv decizia civilă nr. 2905/2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023, analizând obiectul, cauza juridică și dezlegările în drept conținute în fiecare dintre acestea. Astfel, prin sentința civilă nr. 2367/2019 a Tribunalului București s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2013 cu privire la anumite spații situate în imobilul din Splaiul Independenței nr. 202, sector 6 București, constatându-se că vânzătorul nu avea calitatea de proprietar asupra încăperilor și părților comune aferente, ca urmare a anulării titlului său de proprietate. În temeiul art. 907 și art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 din C. civ., instanța a dispus rectificarea cărții funciare prin eliminarea acestor spații și a drepturilor corespunzătoare. Prin sentința civilă nr. 1176/2015 a Tribunalului București, pronunțată într-o acțiune confesorie, pârâtele A. S.A. și E. S.A. au fost obligate să respecte dreptul de administrare al Academiei Române asupra unor încăperi din același imobil, precum și dreptul de acces al acesteia și al intervenientului Institutul de Chimie Fizică "C." asupra spațiilor comune. Ulterior, prin sentința civilă nr. 4895/2022 a Judecătoriei Sectorului 6 București, s-a soluționat o plângere de carte funciară formulată de Institutul de Chimie Fizică "C." împotriva încheierilor prin care se respinsese cererea de notare în cartea funciară a sentinței civile nr. 1176/2015 și a deciziei civile nr. 970/2017 a Curții de Apel București. Instanța a reținut că soluția pronunțată într-o acțiune confesorie nu este supusă notării în cartea funciară potrivit Regulamentului nr. 700/2014, opozabilitatea acesteia rezultând din lege, iar nu din formalitatea publicității imobiliare. În schimb, prin decizia civilă nr. 2905/2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă s-a admis apelul formulat de A. S.A. și, în rejudecare, s-a admis contestația la executare formulată împotriva executării silite pornite în temeiul sentinței civile nr. 2367/2019, dispunându-se anularea încheierii de încuviințare a executării silite și a executării însăși. Instanța a reținut că, în materia rectificării cărții funciare, prevederile art. 909 C. proc. civ. permit creditorului să solicite direct sau prin intermediul executorului judecătoresc efectuarea rectificării, hotărârea judecătorească suplinind consimțământul titularului, fără a institui o obligație de a face susceptibilă de executare silită în procedura de drept comun. S-a reținut că simpla menționare a posibilității de a apela la executorul judecătoresc nu transformă rectificarea într-o obligație susceptibilă de executare silită împotriva debitorului, întrucât hotărârea judecătorească substituie consimțământul titularului înscrierii, iar intervenția executorului are rolul de a facilita comunicarea către biroul de carte funciară, nu de a constrânge debitorul în cadrul procedurii de executare silită. Totodată, au fost înlăturate susținerile privind autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1176/2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2013. Tribunalul a reținut că simpla susținere a intimatului-creditor Institutul de Chimie Fizică "C." potrivit căreia numai apelanta ar fi putut modifica planurile cadastrale, în temeiul Regulamentului ANCPI, nu este suficientă pentru a justifica recurgerea la executarea silită, în lipsa dovezii că a fost urmată procedura specială prevăzută de Legea nr. 7/1996 și de art. 909 alin. (1) C. proc. civ. și că, în cadrul acesteia, s-ar fi aflat în imposibilitatea de a obține rectificarea cărții funciare pe calea reglementată de lege. În acest context, instanța de revizuire a constatat că obiectul și cauza juridică ale celor patru litigii sunt diferite, iar, mai ales, că niciuna dintre cele trei hotărâri invocate nu conține o statuare definitiv tranșată asupra chestiunii juridice examinate în contestația la executare, respectiv asupra naturii și modalității de punere în executare a obligației de rectificare a cărții funciare și a cadrului procedural adecvat pentru realizarea acesteia. Or, pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea ulterioară să fi soluționat în mod diferit o chestiune litigioasă deja tranșată cu autoritate de lucru judecat printr-o hotărâre anterioară. Analiza instanței de revizuire s-a concentrat tocmai asupra acestei condiții esențiale, concluzionând că dezlegările anterioare nu privesc problema de drept examinată în contestația la executare, astfel încât nu se poate reține existența unor hotărâri potrivnice în sensul textului legal. Prin urmare, concluzia curții de apel nu reprezintă o ignorare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ci rezultatul unei analize concrete a conținutului hotărârilor comparate și a obiectului litigiului ulterior (contestația la executare). Această apreciere ține de verificarea condițiilor de incidență a motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu echivalează cu nesocotirea autorității de lucru judecat a hotărârilor invocate. Totodată, se constată că susținerea recurentului potrivit căreia prin sentința civilă nr. 2367/2019 s-ar fi tranșat definitiv obligația intimatei de a rectifica înscrierea imobiliară nu relevă existența unei chestiuni juridice soluționate diferit prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. Instanța de revizuire a reținut că prin titlul executoriu s-a dispus rectificarea cărții funciare, fără a fi prevăzută o obligație distinctă, susceptibilă de executare silită, în sarcina debitoarei, iar analiza realizată a privit exclusiv modalitatea de valorificare procedurală a efectelor hotărârii, în raport cu dispozițiile art. 909 C. proc. civ. În aceste condiții, nu se poate reține că instanța de revizuire ar fi negat sau contrazis statuările definitive cuprinse în sentința civilă nr. 2367/2019, ci a examinat întinderea și mecanismul de aducere la îndeplinire a efectelor acesteia, chestiune distinctă de existența și valabilitatea dreptului consacrat prin hotărârea de fond. Prin urmare, critica recurentului nu pune în evidență încălcarea autorității de lucru judecat în accepțiunea art. 430-431 C. proc. civ., ci tinde la repunerea în discuție a raționamentului juridic prin care a fost soluționată contestația la executare, aspect ce excedează limitelor controlului de legalitate exercitat în recurs. În ceea ce privește susținerea recurentului referitoare la pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu constituie o critică autonomă, ci este subsecventă celei prin care se invocă existența unei contrarietăți de hotărâri în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod. Textul art. 513 alin. (4) reglementează exclusiv consecința admiterii revizuirii - anularea hotărârii ulterioare - fără a institui criterii distincte de analiză. Or, de vreme ce instanța de revizuire a reținut, în urma examinării comparative a hotărârilor indicate, că nu este îndeplinită condiția existenței unor hotărâri potrivnice care să încalce autoritatea de lucru judecat, nu putea deveni incident mecanismul sancționator prevăzut de art. 513 alin. (4) C. proc. civ. Caracterul imperativ al acestui text operează numai în ipoteza constatării prealabile a contrarietății. Prin urmare, respingerea cererii de revizuire ca nefondată exclude, în mod logic și juridic, aplicarea art. 513 alin. (4) C. proc. civ., critica recurentului fiind lipsită de suport. În consecință, raportat la considerentele instanței de revizuire, nu se poate reține că aceasta ar fi interpretat greșit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, ar fi aplicat nelegal condiția triplei identități sau ar fi omis să valorifice o dezlegare anterioară obligatorie. Instanța a realizat o analiză conformă cu prevederile art. 430, art. 431 și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât criticile formulate în recurs sub acest aspect sunt neîntemeiate. Din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia poate fi solicitată casarea atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurentul susține că motivarea curții de apel ar fi "străină" de motivarea cererii de revizuire, ceea ce ar conduce la concluzia că hotărârea ar fi nemotivată. Textul legal menționat sancționează, între altele, situația în care hotărârea este fundamentată numai pe motive străine de natura cauzei. Așadar, pentru a fi incident acest viciu de motivare, este necesar ca soluția pronunțată să se sprijine exclusiv pe considerente fără legătură cu obiectul litigiului sau cu temeiul juridic invocat de părți. Or, examinarea deciziei recurate relevă că instanța de apel a analizat chiar instituția juridică pe care revizuentul și-a întemeiat cererea, respectiv efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Considerentele hotărârii cuprind referiri exprese la dispozițiile art. 430 și 431 C. proc. civ., la natura chestiunii litigioase pretins a fi fost definitiv tranșate și la necesitatea verificării existenței unei veritabile contrarietăți între hotărâri. Instanța a examinat conținutul hotărârilor anterioare invocate, a evaluat efectele acestora și a apreciat dacă soluția pronunțată ulterior le contrazice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Împrejurarea că instanța de revizuire a analizat și elementele de identitate dintre cauze nu transformă motivarea într-una "străină", câtă vreme analiza nu s-a limitat la acest aspect și nu a fundamentat soluția exclusiv pe lipsa triplei identități, ci a evaluat existența unei veritabile contrarietăți în sensul legii. Prin urmare, nu se poate susține că motivarea ar fi străină de natura cauzei, în condițiile în care aceasta se circumscrie în mod direct cadrului juridic al revizuirii și privește chiar elementele invocate de recurent. Faptul că instanța nu a împărtășit teza recurentului potrivit căreia hotărârile anterioare ar fi tranșat în mod definitiv existența unei obligații susceptibile de a produce efecte în cadrul contestației la executare nu echivalează cu pronunțarea unor considerente străine de obiectul litigiului. Pentru argumentele expuse, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în care se încadrează criticile, în temeiul art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Institutul de Chimie Fizică " C.". Soluția de respingere implică și soluția asupra cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-revizuent, care fiind parte căzută în pretenții, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu poate beneficia de sumele de bani achitate cu acest titlu.