ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1976/2025

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la data de 22.12.2015, reclamantul A. a solicitat instanței obligarea pârâților Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, la restituirea terenului intravilan în suprafață totală de 8.530 mp situat în județ Ilfov, iar în situația în care terenul nu poate fi restituit în natură pârâții să fie obligați la plata sumei de 562.980 euro reprezentând despăgubire pentru bunul imobil teren intravilan categoria curți - construcții în suprafață totală de 8.530 mp situat în sat Tânganu, comuna Cernica, tarlaua x, județ Ilfov, precum și la plata sumei de 26.272,4 euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pentru o perioadă calculată pe 3 ani în urmă de la depunerea cererii de chemare în judecată și până la restituirea terenului sau până la plata efectivă a despăgubirii solicitate prin capătul al doilea de cerere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 555 și urm., art. 1349 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 44 din Constituție, art. 192 și art. 194 C. proc. civ.

La data de 08.01.2016, reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că terenul în suprafață de 8530 mp, situat în județ Ilfov, este compus din suprafața de 8028 mp teren intravilan situat în CF Cernica și suprafața de 502 mp teren intravilan.

La data de 26.02.2016, pârâtul Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că Ministerul Transporturilor nu exercită posesia asupra imobilelor aflate în litigiu, dar și că întreaga corespondență premergătoare sesizării instanței s-a purtat între reclamantă și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., iar nu cu Ministerul Transporturilor.

La data de 13.04.2016, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea primului capăt de cerere, ca inadmisibil, iar în secundar, ca neîntemeiat, precum și respingerea, ca neîntemeiate, a celorlalte două capete de cerere.

La data de 05.05.2016, prin cererea de intervenție principală formulată de intervenientul B., urmare a contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu reclamantul, s-a solicitat obligarea pârâților Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, la plata sumei de 281.490 euro reprezentând despăgubire pentru bunul imobil teren intravilan în suprafață totală de 8530 mp situat în jud. Ilfov și la plata sumei de 13.136 euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pentru suprafața de teren intravilan de 8530 mp ocupată de către pârâți, calculată pentru o perioadă de 3 ani în urmă de la înregistrarea cererii și până la plata efectivă a despăgubirii solicitate prin primul capăt de cerere, cererea de intervenție principală fiind admisă în principiu prin încheierea de ședință din data de 11.04.2017.

Prin sentința civilă nr. 1542/07.07.2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2016.

Prin sentința civilă nr. 3411/19.09.2016, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului.

Prin sentința civilă nr. 162 F/2016 din 06.12.2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reținându-se, în esență, că prin cererea de chemare în judecată se urmărește obținerea valorii terenului expropriat, fiind aplicabile dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, iar trimiterile realizate de reclamant la normele juridice care reglementează dreptul de proprietate nu sunt de natură a conduce la concluzia că este vorba despre o acțiune în revendicare de drept comun, în condițiile în care, imobilul este în realitate expropriat în vederea realizării unui tronson de autostradă.

Prin sentința civilă nr. 257 din 28.01.2021, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. cu privire la acțiunile având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosință.

A respins, ca nefondată, excepția nulității absolute a titlurilor de proprietate deținute de reclamant și de intervenientul principal, invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A..

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A., Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și intervenientul B..

A obligat pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 149.350,5 euro, reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 195.445 euro, reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov, calculată începând cu 3 ani în urmă în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului A. contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov, în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 47.109 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenientul principal B..

A obligat pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România S.A. și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, să plătească intervenientului principal B. suma de 149.350,5 euro, reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafață de 8043 mp.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească intervenientului forțat B. suma de 195.445 euro, reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească intervenientului forțat B. contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov, în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească intervenientului forțat B. suma de 34.259 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 13.05.2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea de îndreptare eroare/omisiune materială formulată de intervenientul principal B. și s-a dispus îndreptarea omisiunii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 257/28.01.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Ilfov (par. 9 din dispozitiv), în sensul că s-a completat dispoziția instanței cu mențiunea obligației de plată "în solidar".

Prin decizia civilă nr. 253 A din 07.03.2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței civile nr. 257/28.01.2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 13.05.2021, și a încheierii din data de 11.04.2017 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. (moștenitor al reclamantului inițial A., decedat pe parcursul procesului) și intimatul-intervenient B..

A schimbat în parte sentința civilă nr. 257/28.01.2021 și încheierea din data de 11.04.2017 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2015 în sensul că:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în ce privește capătul 3 al cererii de chemare în judecată și capătul 3 al cererii de intervenție principală, având ca obiect obligarea acestui pârât la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov.

A respins capătul 3 al cererii de chemare în judecată și capătul 3 al cererii de intervenție principală având ca obiect obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov, formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. (moștenitor al reclamantului inițial A., decedat pe parcursul procesului).

A obligat pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească reclamantei C. suma de 149.350,5 euro reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov.

A obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească reclamantei C. suma de 195.445 euro reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov, calculată începând cu 3 ani în urmă în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

A obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească reclamantei C. contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data rămânerii definitive a hotărârii.

A obligat pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească reclamantei C. suma de 33.927 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească reclamantei C. suma de 13.182 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenientul principal B..

A obligat pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, să plătească intervenientului principal B. suma de 149.350,5 euro reprezentând 1/2 din echivalentul valoric al imobilului teren în suprafață de 8043 mp.

A obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească intervenientului forțat B. suma de 195.445 euro, reprezentând 1/2 din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov.

A obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească intervenientului forțat B. contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 8043 mp, situat în județul Ilfov, în cuantum de 10.858 euro/lună (8043 mp x 1,35 euro/mp), ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data rămânerii definitive a hotărârii.

A obligat pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, în solidar, să plătească intervenientului forțat B. suma de 23.405 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească intervenientului forțat B. suma de 10.854 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A menținut în rest dispozițiile sentinței civile și încheierii apelate.

A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Compania Națională de Administrare A Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 257/28.01.2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A obligat apelanta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească să plătească apelantului-intervenient B. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecința admiterii apelului declarat de această parte, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii prejudiciului reprezentând lipsa de folosință raportat la categoria de teren extravilan arabil, iar nu intravilan curți-construcții.

Recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile prevăzute de art. 483 și următoarele, art. 485 din C. proc. civ., fără a indica în concret unul din cazurile de casare expres prevăzute la alin. (1) al art. 488 din cod.

- Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepției privind lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât instanța în mod greșit a respins această excepție, lucrarea realizându-se în numele statului chiar dacă autorizația de construire este în nume propriu.

- Cât privește obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în suprafață de 8043 mp, în cuantum de 10.858 euro/lună, recurenta a susținut că nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală având în vedere faptul că lucrările la Tronsonul 1 București- Fundulea privind lucrarea «Autostrada București-Constanța» au fost realizate în baza O.G. nr. 16/1999 si a autorizațiilor de construire nr. x/30.05.2001, eliberată de Consiliul Județean Ilfov (având valabilitate 12 luni) și nr. 2845/01.10.2001, eliberată de Primăria Municipiului București (având valabilitate 12 luni).

- Printr-o altă critică, a solicitat admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune privind pretențiile ce au ca obiect plata contravalorii lipsei de folosință, mai ales pentru că reclamanții nu au fost împiedicați în niciun fel în perioada 02.09.2004 (data recepționării terminării lucrărilor la Tronsonul 1 Bucuresti-Fundulea, privind lucrarea «Autostrada București-Constanța», conform procesului-verbal nr. x/10951) și data de 22.12.2015 (data introducerii acțiunii în prezentul dosar), în a-și exercita dreptul de a acționa în instanță Statul Român, prin CNAIR S.A., pentru o eventuală expropriere în fapt.

- În continuare, în temeiul art. 247 C. proc. civ. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002 prin care a fost schimbată categoria de teren după O.G. nr. 16/1999, precum și excepția de nelegalitate a adeverințelor x/13.10.2015, y/07.01.2015 și 2079/10.03.2005, eliberate de Primăria comunei Cernica în care se precizează că terenurile în cauză sunt intravilane prin aprobarea PUG Cernica conform HCL 27/10.07.2002, UTR 15.

Cu privire la excepția de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002, recurenta a susținut că la momentul aprobării O.G. nr. 16/1999 și începerii lucrărilor de execuție în 2001 (în baza autorizațiilor de construire nr. x/30.05.2001 și nr. y/01.10.2001), terenul în cauză avea categoria extravilan arabil, iar, ulterior, prin HCL nr. 27/10.02.2002, a fost schimbată în mod nelegal categoria terenului în intravilan curți/construcții prin asimilare la art. 29 din Legea 255/2010, care prevede că "(1) Actele juridice care se încheie după data afișării hotărârii privind cuantumul despăgubirii sunt lovite de nulitate absolută. (2) Începând cu data publicării hotărârii prevăzute la art. 5 alin. (1), actele juridice prin care se face trecerea din extravilan în intravilan, precum și cele prin care se face trecerea din domeniul public în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, referitoare la imobilele expropriate, potrivit studiului de fezabilitate, sunt lovite de nulitate absolută."

- În final, recurenta a invocat excepția vânzării bunului pierit raportat la art. 1659 C. civ.

5.1. - În data de 12.03.2025 (data poștei), în termen legal, intimatul- intervenient B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtă, precum și excepția inadmisibilității invocării unor motive care reprezintă apărări noi invocate direct în recurs și care nu au fost supuse analizei instanțelor de fond.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON, conform dovezilor de la filele x din recurs.

Cu privire la excepția nulității recursului, intimatul-intervenient a susținut că recurenta nu a indicat motivele de casare pe care își întemeiază recursul, astfel cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci a indicat doar art. 485 din cod, iar prin raportare la conținutul cererii de recurs, acesta nu cuprinde argumente care să poată fi încadrate în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității unor critici din recurs, cum ar fi excepția vânzării bunului pierit, care nu a făcut obiectul analizei instanțelor de fond, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive ce a fost respinsă de prima instanță și care nu a fost atacată sub acest aspect pe calea apelului de către această pârâtă, intimatul-intervenient a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondată, a excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât recurenta ignoră natura litigiului și își circumscrie criticile normelor legale care guvernează materia exproprierii, cu toate că cererea de chemare în judecată și cea de intervenție sunt întemeiate pe dispozițiile C. civ.. De asemenea, din probatoriul administrat în cauză rezultă clar faptul că recurentă-pârâta are posesia asupra terenului revendicat, întrucât aceasta administrează autostrada A2, astfel încât nu se poate reține că ar fi vorba de o posesie exercitată în numele Statului, așa cum arată recurenta, date fiind dispozițiile art. 563 alin. (1) C. civ.

Pe cale de consecință, intimatul a considerat ca justificată calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte CNAIR S.A., atât prin raportare la capătul de cerere privind revendicarea (respectiv plata despăgubirii reprezentând valoarea terenului), cât și din perspectiva angajării răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte.

Cu privire la excepția prescripției extinctive, intimatul a solicitat respingerea, ca nefondată, acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă, iar cu privire la capătul subsidiar de cerere, a arătat că este vorba despre o faptă ilicită care se produce permanent, astfel că în fiecare zi curge un nou termen de prescripție.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate, intimatul a considerat că este inadmisibilă pentru că a fost formulată pentru prima dată în fața instanței de recurs, iar în subsidiar, nefondată, întrucât își întemeiază excepția pe norme legale care nu sunt aplicabile în cauză (art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255/2010), iar acțiunea dedusă judecății nu este una în materia exproprierii, ci una de drept comun. De asemenea, recurenta nu a atacat această hotărâre pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care intimatul a opinat că HCL nr. 27/2002 se bucură de prezumția de legalitate.

Referitor la excepția de nelegalitate a celor trei adeverințe emise de Primăria Cernica, intimatul a solicitat respingerea, ca nefondată, întrucât recurenta își întemeiază excepția pe norme legale care nu sunt aplicabile în cauză (art. 247 C. proc. civ., art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 și Legea nr. 255/2010).

5.2. - În data de 12.03.2025 (data poștei), în termen legal, intimata- reclamantă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtă, precum și excepția inadmisibilității invocării unor motive care reprezintă apărări noi invocate direct în recurs și care nu au fost supuse analizei instanțelor de fond.

Cu privire la excepția nulității recursului, excepția inadmisibilității criticilor invocate direct în recurs, respectiv cele privind excepția vânzării lucrului pierit (care reprezintă o apărare de fond) și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte, intimata-reclamantă a invocat aceleași apărări ca intimatul-intervenient, ce au fost expuse în cele ce precedă.

Referior la excepția de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002, a susținut că temeiul de drept invocat de recurentă (Legea nr. 255/2010) nu era în vigoare la data emiterii hotărârii, iar potrivit art. 6 C. civ., legea civilă nu retroactivează, astfel că sancțiunea prevăzută de art. 29 din lege nu este aplicabilă actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită, întrucât, în anul 2002, la momentul emiterii hotărârii nu exista niciun temei legal care să impună o interdicție cu privire la schimbarea categoriei de folosință a terenurilor, nici în O.G. nr. 16/19999 nefiind o sancțiune în acest sens.

Totodată, relativ la excepția de nelegalitate a celor trei adeverințe emise de Primăria Cernica, intimata a susținut că adeverința nu reprezintă un act administrativ individual, astfel că nu poate face obiectul unei excepții de nelegalitate potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, mai mult pentru că trecerea terenului din extravilan în intravilan nu s-a efectuat prin acele adeverințe.

Excepția de nelegalitate este inadmisibilă pentru că nu este îndeplinită condiția existenței raportului de dependență între soluționarea fondului litigiului și legalitatea (pretinsului) act administrativ/adeverința la care se referă recurenta, fiind evident că adeverințele respective nu au legătură cu problema dreptului de proprietate al reclamantei asupra respectivelor suprafețe de teren (drept pe deplin dovedit conform normelor legale) și nici cu problema dovedirii faptei ilicite a pârâților și a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

Excepția de nelegalitate este neîntemeiată întrucât adeverințele respective nu încalcă nicio normă legală, ele statuând doar asupra unei situații deja existente, asa cum rezultă în mod clar din conținutul lor.

Intimata a mai solicitat respingerea motivului de recurs privind excepția prescripției extinctive, întrucât fapta ilicită de ocupare abuzivă se produce în mod continuu, iar prescripția nu poate fi considerată împlinită, iar referitor la critica privind modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor constând în valoarea terenului ocupat și contravaloarea lipsei de folosință, intimata a considerat că această critică nu conține argumente care să justifice nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

5.3.- În data de 27.03.2025 (data poștei), în termen legal, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, susținând că excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție absolută ce poate fi invocată în orice etapă procesuală, excepția prescripției este întemeiată în raport cu art. 1, art. 3, art. 7 alin. (1) din Decretul lege nr. 167/1958, iar excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reținut că recursul dedus judecății nu este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru nr. 3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Recurenta a formulat punct de vedere în data de 23.09.2025, prin care a solicitat admiterea recursului, arătând că excepția de nelegalitate este o excepție de ordine publică ce poate fi invocată în orice stare a procesului.

Intimata-reclamantă C. a formulat punct de vedere la 02.10.2025, prin care a considerat că recursul este nul, iar excepțiile de nelegalitate invocate sunt inadmisibile.

Intimatul-intervenient B. a formulat punct de vedere în data de 03.10.2025, prin care a solicitat constatarea nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs pentru lipsa criticilor de nelegalitate, invocată de intimați, Înalta Curte constată următoarele:

- Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenta a invocat în cuprinsul cererii de recurs, în temeiul art. 247 C. proc. civ. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a HCL Cernica nr. 27/10.07.2002 prin care a fost schimbată categoria de teren după O.G. nr. 16/1999, precum și excepția de nelegalitate a adeverințelor nr. x/13.10.2015, y/07.01.2015 și nr. 2079/10.03.2005, eliberate de Primăria comunei Cernica, în care se precizează că terenurile în cauză sunt intravilane prin aprobarea PUG Cernica conform HCL 27/10.07.2002, UTR 15.

Înalta Curte reține că, în procedura de filtrare a recursului, se analizează cu prioritate admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Procedura de filtrare a recursului în complet de filtru nu presupune o analiză pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte, astfel că, doar în ipoteza în care recursul este declarat admisibil în principiu, instanța va putea analiza atât legalitatea hotărârii recurate, cât și excepțiile formulate de recurentă, cum ar fi cele două excepții de nelegalitate.

Așa cum a precizat și intimata-reclamantă în cuprinsul punctului de vedere la raport, deși norma legală permite invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ în orice fază a procesului, inclusiv în recurs, în ipoteza în care se constată că recursul nu este admisibil în principiu, lipsind criticile concrete de nelegalitate, însăși cererea de recurs prin care excepțiile de nelegalitate au fost invocate va fi lipsită de efectele sale privind învestirea legală a instanței.

Analizând cu prioritate condițiile de formă ale recursului dedus judecății, Înalta Curte reține că recursul nu este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., fiind, astfel, întemeiată excepția nulității, invocată de intimata-reclamantă și de intimatul-intervenient, prin întâmpinare.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Astfel, recursul nu a fost încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită încadrarea acestora de către instanța de recurs și analizarea lor în consecință.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte reține că reprezintă un aspect care nu a fost dedus judecății în calea de atac a apelului, astfel cum s-a invocat prin întâmpinările formulate de către intimata-reclamantă și de către intimatul- intervenient, situație față de care formularea acesteia apare ca fiind realizată omisso medio. Aceasta întrucât, chiar instanța de apel, în cuprinsul deciziei recurate, a reținut că pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. nu a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calitătii procesuale pasive a acestei pârâte, pronunțată de tribunal, soluția în această privință având caracter definitiv.

În egală măsură, referitor la excepția vânzării lucrului pierit, invocată de asemenea în cuprinsul cererii de recurs, se reține că nu este o excepție procesuală propriu-zisă, ci reprezintă o apărare de fond, iar recurenta în susținerea acestei "excepții" a redat formal textul art. 1659 C. civ., fără a dezvolta și argumenta aspecte cu privire la incidența și aplicabilitatea acestei norme în cauză.

De altfel, se observă că acest mijloc de apărare nu se regăsește în cadrul motivelor de apel formulate de pârâtă, nefiind așadar analizată de către instanța de prim control judiciar, astfel că nu învestește legal prezenta instanță de recurs, din moment ce a fost formulată omisso medio, contrar dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului).

Drept urmare, omisiunea recurentei de a deduce, spre examinare, criticile în discuție în fața instanțelor fondului, deși avea deschisă această posibilitate, nu o îndreptățește pe aceasta să le valorifice, la acest moment procesual, cu nerespectarea principiului non omisso medio, anterior menționat.

Printr-o altă critică, recurenta a contestat soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că reclamanții nu au fost împiedicați în niciun fel în perioada 02.09.2004 (data recepționării terminării lucrărilor la Tronsonul 1 Bucuresti-Fundulea, privind lucrarea «Autostrada București-Constanța», conform procesului-verbal nr. x/10951) și data de 22.12.2015 (data introducerii acțiunii în prezentul dosar), în a-și exercita dreptul de a acționa în instanță Statul Român, prin CNAIR S.A., pentru o eventuală expropriere în fapt.

Instanța de apel, în analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune exclusiv privind pretențiile care au ca obiect plata contravalorii lipsei de folosință, invocată de pârâtă, a confirmat raționamentul primei instanțe în sensul că, fiind o faptă ilicită care se produce în mod continuu prin ocuparea terenului cu lucrările realizate de pârâtă și care produce, în mod succesiv, un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, un nou termen de prescripție curge în fiecare zi.

A mai reținut instanța de apel, în legătură cu aceste aspecte, și că deși prescripția a început să curgă la momentul ocupării terenului și cunoașterii acestui fapt de către reclamant, nu poate fi considerată împlinită din cauza atingerii continue aduse dreptului subiectiv al acestora, ceea ce a generat prescripții succesive în timp.

Astfel, în condițiile unui caracter continuu al faptei ilicite, instanța de apel a reținut că termenul de prescripție, raportat la perioada pentru care au fost solicitate pretenții de această natură, nu era împlinit la data sesizării instanței, fiind incidente prevederile art. 2517 din C. civ.

Fără a se raporta la aceste considerente ale instanței de apel și fără a indica ce normă de drept material a fost greșit aplicată sau interpretată de către instanța devolutivă, se constată că, în realitate, recurenta urmărește doar o nouă dezlegare dată excepției prescripției, pentru ca, în acest mod, să obțină o soluție favorabilă raportat la pretențiile solicitate de partea adversă.

Astfel, se constată că această critică are un caracter formal, întrucât nu nededuce judecății critici concrete de nelegalitate în raport cu raționamentul instanței de apel expus în motivarea soluției de respingere a criticilor din apel vizând excepția prescripției, ci partea doar a susținut că reclamanții nu au fost împiedicați în perioada 02.09.2004 - 22.12.2015 să își exercite dreptul material la acțiune pentru o eventuală expropriere de fapt, chestiuni care de altfel nu au fost invocate și în fața instanței de apel pentru a primi o dezlegare.

Or, acestea nu sunt în măsură să permită verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din moment ce recurenta omite să formuleze o argumentație concretă, care să se raporteze la cele reținute de către instanța de apel și care să fie de natură a permite cenzura instanței de recurs.

În acest context, simpla invocare a caracterului pretins eronat al considerentului instanței de apel, care a reținut că nu este incidentă excepția prescripției extinctive, nu este în măsură să imprime acesteia valența unui veritabil aspect de nelegalitate, cât timp aceasta nu este însoțită de critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Lipsite de relevanță juridică, din perspectiva obiectului de analiză al instanței de recurs, sunt și susținerile în sensul că nu se poate reține răspunderea civilă delictuală având în vedere faptul că lucrările la Tronsonul 1 Bucuresti- Fundulea privind lucrarea «Autostrada Bucuresti-Constanta » au fost realizate în baza O.G. nr. 16/1999 și a autorizațiilor de construire nr. x/30.05.2001, eliberată de Consiliul Județean Ilfov (având valabilitate 12 luni) și nr. 2845/01.10.2001, eliberată de Primăria Municipiului București (având valabilitate 12 luni). Aceasta întrucât, recurenta nu a dezvoltat în acest sens critici de nelegalitate raportate la considerentele instanței de apel, ci și prin această din urmă susținere, recurenta își expune doar nemulțumirea în raport cu soluția pronunțată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanța de recurs.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate invoca doar aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Așa fiind, în lipsa dezvoltării unor argumente juridice grefate pe raționamentul logico-juridic al instanței de apel, care să identifice eventuale greșeli imputabile instanței de prim control judiciar, nu poate fi declanșată cenzura instanței de recurs, fiind, astfel, nesocotită existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, se constată că susținerile formulate nu configurează niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, dată fiind lipsa unor critici de nelegalitate punctuale aduse hotărârii atacate, în speță nu se poate realiza controlul judiciar în casație, fiind incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva deciziei nr. 253 A din 7 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În ceea ce privește solicitarea intimatul-intervenient B. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata către acesta a sumei de 1000 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța aflată în dosarul de recurs.

Referitor la cererea intimatei-reclamante C. de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că această parte nu a făcut dovada acestei solicitări cu documente justificative potrivit art. 452 C. proc. civ., sens în care urmează a respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva deciziei nr. 253 A din 7 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-intervenient B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2025.