ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1973/2025

HOTĂRÂRE
12.11.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1973/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, în data de 09.03.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei și păstrarea de către pârâtă a numelui dobândit prin căsătorie.

În data de 12.02.2025, reclamantul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2025/a2, motivând că aceasta nu a fost stabilită în mod legal.

Prin sentința civilă nr. 7255 din 15 mai 2025, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivare, această instanță a reținut că, raportat la art. 33 alin. (2) și art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și la împrejurarea că a fost declinată competența teritorială de soluționare a cererii de divorț, competentă să soluționeze cererea de reexaminare este instanța învestită să soluționeze cererea de divorț, mai exact Judecătoria Sectorului 5 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 7080/08.07.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, raportat la art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, că atât timp cât o instanță, chiar necompetentă fiind, a dispus cu privire la taxa de timbru datorată de către una dintre părți, aceeași instanță are competența de a soluționa cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei.

A mai apreciat că fiind vorba despre două cauze distincte, competența de soluționare a cererii de reexaminare trebuie analizată exclusiv prin raportare la criteriul prevăzut de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv instanța care a stabilit taxa contestată, fiind lipsit de relevanță dacă la momentul stabilirii taxei de timbru aceasta era sau nu competentă să soluționeze cererea pe fond.

Instanța a reținut că Judecătoria Iași a fost sesizată cu soluționarea cererii de reexaminare a taxei de timbru stabilite în sarcina reclamantului A. la data de 12.02.2025, moment la care instanța trebuie să se raporteze pentru verificarea competenței teritoriale, materiale și generale, iar la acel moment pe rolul Judecătoriei Iași se afla înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect desfacerea căsătoriei părților, în care a fost stabilită taxa de timbru contestată, declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București fiind dispusă prin sentința civilă nr. 2970/27.02.2025.

Întrucât taxa de timbru contestată nu a fost stabilită de Judecătoria Sectorului 5 București, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, sub nr. x/2025, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei și păstrarea de către pârâtă a numelui dobândit prin căsătorie. Pentru soluționarea cererii, instanța învestită a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, iar reclamantul a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, fiind creat dosarul asociat nr. x/2023 în cadrul căruia s-a ivit conflictul negativ de competență deus judecății.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Iași și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind generată de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la interpretarea normei de drept incidente în cauză.

Astfel, Judecătoria Iași a reținut incidența art. 129 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 33 alin. (2) și art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și, față de existența pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București a dosarului nr. x/2023, având ca obiect cererea de divorț ce privește părțile din prezenta cauză, a apreciat că aceasta din urmă este instanța competentă să judece cauza.

Judecătoria Sectorului 5 București a reținut incidența art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 și a apreciat că, fiind vorba despre două cauze distincte, compentența de soluționare a cererii de reexaminare trebuie analizată exclusiv din perspectiva criteriului prevăzut la art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin prezentul demers judiciar, s-a solicitat, în cadrul dosarului asociat, reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite pentru soluționarea cererii de divorț.

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (2) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., numai după soluționarea cererii de reexaminare.

Din aceste dispoziții legale reiese că cererea de reexaminare este instrumentul juridic pe care legiuitorul l-a pus la îndemână reclamantului din cadrul unei acțiuni aflate pe rolul instanței, care este nemulțumit de modul de calcul al taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa. Fiind, așadar, un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanța de judecată, a cărui soluționare este guvernată de principiul celerității (termene procedurale scurte), competența de soluționare revine unui alt complet din cadrul instanței învestite cu soluționarea cererii pentru care a fost stabilită taxa de timbru criticată.

În speța supusă analizei, în ceea ce privește fondul cauzei, se reține că prin sentința nr. 2970/27.02.2025, Judecătoria Iași, secția civilă a declinat competența de soluționare a cererii de divorț în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, unde dosarul se află înregistrat și la această dată.

Prin urmare, existența dosarului de divorț pe rolul Judecătoriei Sector 5 atrage în favoarea acestei instanțe competența de soluționare a cererii privind reexaminarea taxei judiciare de timbru, întrucât în discuție este o chestiune prealabilă, de competența instanței pe rolul căreia se află înregistrat dosarul în cadrul căruia a fost formulată, concluzie în acord cu prevederile art. 123 și art. 124 C. proc. civ., precum și cu rațiunea normei de competență instituite prin art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, în favoarea unui alt alt complet de judecată din cadrul aceleiași instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, ca instanță pe rolul căreia se află înregistrat dosarul de fond, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2023
stabilit competența teritorială de soluționare a cererii de divorț. Astfel, Judecătoria Buftea a reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., apreciind că instanța de la domiciliul pârâtei, Judecătoria Beiuș
ÎCCJ 2025-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2025
Ședința publică din data de 16 octombrie 2025 deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuși la 2
ÎCCJ 2023-11-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2349/2023
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 septembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Tecuci, reclamantul A., în contradicto
ÎCCJ 2026-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2026
Ședința publică din data de 10 februarie 2026 Asupra conflictului negativ, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 24 mai 2024 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicit
ÎCCJ 2022-04-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 786/2022
țiunea dispozițiilor legale invocate, care au fost analizate în lumina prevederilor Deciziei nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție. Învestită prin declinare, Judecătoria
Sursă