ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 21.09.2021, pe rolul Judecătoriei Buftea, sub numărul x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiate între părți și revenirea pârâtei la numele purtat anterior, acela de C..

De asemenea, a solicitat să se constate încetată comunitatea de bunuri de comun acord, prin vânzarea bunului imobil din com. Corbeanca, sat Ostratu, str. x, jud. Ilfov și împărțirea banilor și să se constate încetată comunitatea de bunuri cu privire la două autoturisme, în sensul că autoturismul x a rămas în proprietatea sa, iar autoturismul marca x, în proprietatea pârâtei.

Totodată, reclamantul a solicitat să se constate că bunul imobil situat în București, Șos. Vitan-Bârzești, nr. 7D-7E, corp C, sector 4 este bun propriu, fiind cumpărat din banii primiți în contul său din vânzarea bunului comun, precum și ca pârâta să îi restituie bunurile proprii - medalii, diplome, decorațiuni, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte sportive, bunuri ce țin de activitatea și recunoașterea sa sportivă.

La 31.02.2022, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între soți și păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei, acela de D..

De asemenea, a solicitat să se constate că bunul imobil situat în mun. București, Șos. Vitan-Bârzești, nr. 7D-7E, corp C, sector 4 este bun comun dobândit în timpul căsătoriei și să se dispună partajarea acestuia în cote egale de 1/2.

Pârâta a mai solicitat acordarea unor despăgubiri în cuantum de 500.000 RON și acordarea unor prestații compensatorii de 5000 RON pe lună.

2.1. Prin sentința civilă nr. 11357/07.07.2022 pronunțată de Judecătoria Buftea s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Beiuș.

În motivarea soluției, cu privire la capătul de cerere privind divorțul, instanța a reținut incidența prevederilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., constatând că atât din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cât și potrivit precizărilor părților, exprimate în fața instanței, a rezultat că ultima locuință comună a soților a fost în com. Corbeanca, sat Ostratu. Cu privire la acest imobil au fost depuse înscrisuri din care a rezultat că a fost înstrăinat la data de 30.03.2021, iar la momentul formulării cererii, niciuna dintre părți nu mai locuia acolo. Din cererea de divorț depusă de către reclamant și din explicațiile părților a rezultat că reclamantul-pârât are domiciliul și locuiește în fapt la adresa din București, Șos. Vitan-Bârzești, iar pârâta-reclamantă locuiește în fapt în orașul Beiuș, jud. Bihor.

Pe cale de consecință, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș, în a cărei circumscripție se află locuința pârâtei.

Cu privire la capătul de cerere privind partajul, în raport cu prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, având în vedere că singurul bun imobil din masa partajabilă se află pe raza Sectorului 4, București.

2.2. Judecătoria Beiuș, prin sentința civilă nr. 34 din 12.01.2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, în esență, Judecătoria Beiuș a reținut că, în prezenta cauză, necompetența teritorială de ordine publică nu a fost invocată nici de către părți și nici de către judecător la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, respectiv la termenul din 09.05.2022.

În condițiile în care din încheierea de ședință din data de 09.05.2022 nu rezultă că judecătorul cauzei a avut nevoie de lămuriri ori de probe suplimentare în vederea stabilirii competenței, acesta avea obligația, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., să verifice și să stabilească dacă Judecătoria Buftea era competentă general, material și teritorial să judece cererea. Faptul că la acel termen de judecată s-a dispus amânarea judecății și că instanța nu s-a pronunțat asupra competenței este lipsit de relevanță.

Față de dispozițiile art. 130 alin. (2) și (3) și art. 131 C. proc. civ., Judecătoria Beiuș a apreciat că este sesizată în mod nelegal și că în mod greșit a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Beiuș, necompetența teritorială, fiind invocată de către instanță și soluționată de către Judecătoria Buftea cu încălcarea dispozițiilor legale.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Buftea și Judecătoria Beiuș.

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au stabilit competența teritorială de soluționare a cererii de divorț.

Astfel, Judecătoria Buftea a reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., apreciind că instanța de la domiciliul pârâtei, Judecătoria Beiuș, este instanța competentă să soluționeze cererea de divorț, având în vedere că părțile nu mai au un domiciliu comun și niciunul din aceștia nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se afla cea din urmă locuință comună.

Judecătoria Beiuș a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 130-131 C. proc. civ., respectiv că neinvocarea în termen a excepției de necompetență teritorială are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate.

Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiate între părți și revenirea pârâtei la numele purtat anterior, acela de C.. Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între soți și păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei, acela de D..

La termenul de judecată din 09.05.2022, cu procedura legal îndeplinită, Judecătoria Buftea a dispus comunicarea cererii reconvenționale și a întâmpinării către reclamant, cu mențiunea că are posibilitatea de a depune întâmpinare care va fi înaintată cu 10 zile înaintea termenului de judecată următor și a pus în vedere pârâtei-reclamantei să achite taxa de timbru, în cuantum de 100 RON, pentru primul capăt de cerere, conform dispozițiilor art. 15 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 și câte 50 de RON, pentru fiecare dintre capetele de cerere trei și patru privind despăgubirile, conform art. 15 lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii. A prorogat discutarea celorlalte cereri la termenul următor și a dispus comunicarea către pârâta- reclamantă a înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată din 20.06.2022, cu procedura legal îndeplinită, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția de necompetență teritorială, reținând cauza în pronunțare cu privire la această excepție. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 06.07.2022 și, ulterior la 07.07.2022, când a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș.

Având în vedere obiectul cererii deduse judecății, cu privire la capătul de cere privind divorțul, Înalta Curte reține că norma de competență în materia divorțului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a menționatului articol se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia are locuința reclamantul.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, din actele dosarului rezultă că ultima locuință comună a soților a fost în com. Corbeanca, sat Ostratu. Cu privire la acest imobil au fost depuse înscrisuri din care rezultă că a fost înstrăinat la data de 30.03.2021, iar la momentul formulării cererii, niciuna dintre părți nu mai locuia acolo. Din cererea de divorț depusă de către reclamant și din explicațiile părților date în fața Judecătoriei Buftea rezultă că reclamantul-pârât are domiciliul și locuiește în fapt la adresa din București, Șos. Vitan-Bârzești, iar pârâta-reclamantă locuiește în fapt în orașul Beiuș, jud. Bihor.

Ca atare, văzând că părțile nu mai au un domiciliu comun și niciunul din aceștia nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se afla cea din urmă locuință comună, în cauză, devine incident art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit căreia "...dacă niciunul (din soți) nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia are locuința pârâtul...".

În ceea ce privește competența instanței de divorț, Înalta Curte reține că sub aspect teritorial aceasta este una exclusivă, instanța de divorț având de apreciat cu privire la respectarea unor norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, ceea ce imprimă și competenței acestei instanțe un caracter de ordine publică.

Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 129 alin. (2) și ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că în materia competenței teritoriale, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, respectiv atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În ceea ce privește momentul procesual până la care poate fi invocată și verificată competența, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar potrivit dispozițiilor art. 131 din același cod "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

În speța pendinte, la primul termen de judecată cu părțile legal citate (09.05.2022), Judecătoria Buftea a amânat cauza, pentru comunicarea cererii reconvenționale și timbrarea acesteia.

Art. 130 alin. (2) și (3) C. proc. civ. în noua formulă legislativă definește cu mai multă precizie termenul de judecată la care poate fi invocată necompetența materială și teritorială de ordine publică ori cea de ordine privată. Astfel, dacă până la intrarea în vigoare Legii nr. 310/2018, acest termen era primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața primei instanțe, de lege lata, legiuitorul a prevăzut că necompetența materială și teritorială de ordine publică ori cea de ordine privată trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Expresia "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părțile, cât și instanța pot, în concret, să invoce excepția de necompetență, fără a fi afectat de incidente de ordin procedural ce ar putea conduce la amânarea ori suspendarea cauzei și care ar avea prioritate în economia procedurală a cauzei, lipsind, astfel, de orice eficacitate posibilitatea părților și a instanței de a invoca excepția, de vreme ce limita temporală fixată de legiuitor era strict limitată de primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața primei instanțe.

Cele două condiții "părțile să fie legal citate" și "să poată pune concluzii" trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa uneia dintre ele determinând amânarea soluționării cauzei până la îndeplinirea concomitentă a acestora.

"A putea pune concluzii" înseamnă ca părțile să fie în măsură să discute în contradictoriu asupra oricăror cereri, excepții ori asupra unor mijloace de probe invocate în cauză.

Față de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte reține că, în speță, părțile nu puteau pune concluzii la primul termen de judecată din 09.05.2022 în fața Judecătoriei Buftea.

În consecință, atât prevederile art. 130 C. proc. civ., cât și prevederile art. 131 din același cod au fost respectate de Judecătoria Buftea.

În raport de situația de fapt reținută, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de divorț dedusă judecății este Judecătoria Beiuș, urmând ca în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2023.