ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2830/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Făget sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că reclamanta a dobândit în timpul căsătoriei cu C., tatăl pârâtei, decedat la acest moment, următorul bun imobil (construcție și teren), și anume: apartamentul situat în orașul Bușteni, b-dul x, nr. 59, județul Prahova, la etajul construcții Cl, cu număr cadastral x;1;6 compus din: exclusiv 1 camera de locuit și bucătărie (Sc=20,92 mp) și în indiviziune; culoar; wc; vestibul și casa scării de la etaj (Sc=49,30mp) și din terasa de la parter (Sc=8,08 mp cu nr cadastral x;0;6 și cota indiviză de 7,3% din părțile și dependintele de folosință comună ale imobilului precum și terenul aferent apartamentului, de sub construcție, în suprafață indiviză de 19, 20 mp.

Totodată, a solicitat să se constate că la dobândirea bunului comun în căsătorie, bun descris mai sus, a avut o contribuție de 100%, deoarece reclamanta l-a cumpărat și plătit integral în timp ce era despărțită în fapt de C. și locuia la Bușteni, județul Prahova, cu 2 ani înainte de divorțul legal cu atribuirea către reclamantă a bunului imobil, fără obligația de a plăti sulta pârâtei fiica fostului său soț, deoarece a suportat integral cheltuielile de dobândire și numai aceasta l-a folosit.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 667-676 C. civ. și art. 35 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 654 din 18 aprilie 2024, Judecătoria Făget a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanța a reținut că a fost învestită cu o cerere privind partajarea unui bun comun dobândit în timpul căsătoriei, de către doi soți divorțați înainte de decesul unuia dintre aceștia, respectiv imobilul situat în orașul Bușteni, b-dul x, nr. 59, județul Prahova situat în altă circumscripție decât cea a instanței sesizate, împrejurare în care devin incidente dispozițiile art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sinaia, secția civilă, prin sentința civilă nr. 814 din 14 octombrie 2024, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făget.

Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sinaia și Judecătoria Făget și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului; a suspendat cauza până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, a constatat că instanța inițial învestită nu s-a aflat în situația de excepție prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce la primul termen de judecată din 22 februarie 2024, la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, a amânat judecata cauzei pentru ca reclamanta să depună copii lizibile a unor acte depuse la dosar, punând în vedere părților să depună concluzii scrise până la termenul următor cu privire la competența instanței, nefăcând vreo mențiune cu privire la imposibilitatea de a verifica dacă este competentă în lipsa unor probe suplimentare sau lămuriri, context în care invocarea excepției necompetenței teritoriale abia la termenul din 18 aprilie 2024, este tardivă, fiind făcută peste termenul procedural.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În litigiu pendinte, reclamanta A. a învestit Judecătoria Făget, la data de 12 iunie 2023, cu cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că a dobândit în timpul căsătoriei cu C. (în prezent, decedat), imobilul (construcție și teren) situat în Bușteni, b-dul x, nr. 59, județul Prahova, contribuția de 100% la achiziționarea imobilului, precum și atribuirea acestuia în exclusivitate reclamantei.

Prin sentința nr. 112 din 15 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Făget, în dosarul nr. x/2006, a fost desfăcută căsătoria încheiată între reclamantă și C., tatăl pârâtei B..

La primul termen de judecată din 22 februarie 2024, cu procedura de citare legal îndeplinită, Judecătoria Făget a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a depune concluzii scrise cu privire la competența instanței, prin raportare la petitele cererii de chemare în judecată, în sensul de a preciza care este petitul principal al acesteia, în vederea discutării competenței la termenul viitor, aceeași solicitare fiind adusă la cunoștința reprezentantului pârâtei, prezent la acel termen de judecată.

În plus, a dispus citarea reclamantei și cu mențiunea de a depune, într-un format lizibil, înscrisurile aflate la dosar, la solicitarea reprezentantului pârâtei.

La data de 16 aprilie 2024, prin cererea depusă prin poștă electronică, cu privire la natura cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că a înțeles să formuleze, în principal, o cerere de partaj bunuri dobândite în căsătoria cu fostul soț C., și, în subsidiar, să se constate că la achiziționarea bunului contribuția sa a fost de 95%, iar a fostului soț de 5%.

Prin notele de ședință depuse la data de 17 aprilie 2024, prin poștă electronică, pârâta B. a susținut că acțiunea promovată în cauză reprezintă o acțiune în constatare (petitele 1 și 2) și o ieșire în indiviziune (petitul 3).

Potrivit principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, reglementat de dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Conform art. 131 C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Față de prevederile legale mai sus citate și succesiunea actelor astfel efectuate, Înalta Curte reține că, în cauză, la primul termen de judecată (22 februarie 2024), cu părțile legal citate, Judecătoria Făget a considerat că sunt necesare lămuriri pentru stabilirea competenței acestei instanțe, raportat la capetele de cerere formulate de reclamantă, sens în care a solicitat ca aceasta să-și exprime poziția procesuală în scris.

În atare condiții, Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și precizările formulate de reclamantă, partea vizată a dedus judecății o acțiune prin care a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, de către cei 2 soți divorțați înainte de decesul unuia dintre aceștia, nefiind astfel învestită cu o cerere în dezbaterea succesiunii soțului decedat.

După cum s-a arătat în cele ce preced, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop și, fiind vorba despre o situație de excepție, norma este de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care prezența lămuririlor solicitate la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuție în cauză, cel din 22 februarie 2024, au permis primei instanțe invocarea excepției necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei la termenul din 18 aprilie 2024, la care părțile au fost legal citate și au putut formula concluzii pe această excepție, după clarificarea cadrului procesual obiectiv, cu respectarea termenului prescris de legiuitor care permite o singură amânare în acest scop.

Prin raportare la pretențiile concret formulate de reclamantă și la finalitatea demersului judiciar întreprins de aceasta, este lipsit de echivoc faptul că cererea dedusă judecății privește partajarea unui imobil dobândit în timpul căsătoriei, aceasta intrând în categoria cererilor reale imobiliare.

Or, categoriei de litigii care privesc drepturile reale imobiliare le sunt aplicabile prevederile speciale înscrise în art. 117 C. proc. civ., normă care reglementează competența privind judecarea cererilor privitoare la imobile în sensul că "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

(2) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune."

Așadar, în ipoteza partajului bunurilor comune solicitat pe cale principală, în situația în care masa partajabilă cuprinde și imobile, competența de soluționare a cauzei aparține instanței în circumscripția căreia se află imobilul, așa cum prevăd dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. civ. și că, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, atunci când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, și, în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul.

Întrucât imobilul (construcție și teren) supus împărțelii pe cale judiciară este situat în orașul Bușteni, b-dul x nr. 59, județul Prahova, devine incident alin. (1) al art. 117 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială exclusivă a instanței în circumscripția căreia se află imobilul, competență de ordine publică.

Prin urmare, din perspectiva prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reținând că norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine publică, iar potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., prima instanță a acordat un singur termen pentru lămurirea chestiunii competenței, încheierea din 22 februarie 2024 reflectând că aceasta a fost finalitatea amânării cauzei, Înalta Curte constată că Judecătoria Sinaia, secția civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.