ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2726/2023

HOTĂRÂRE

14.12.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2726/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă, în data de 29 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a pronunța, să constate că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, un teren intravilan în suprafață de 1.798 mp (1.801 mp din măsurători), p.c. 924, situat pe raza jud. Botoșani, înscris în Cartea funciară nr. x Călărași, să constate că reclamantul are o cotă de 100% la dobândirea bunului comun menționat anterior, precum și să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul mai sus indicat.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 480, art. 728 din C. civ. de la 1864, art. 980-995 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1495 din 22 mai 2023, pronunțată de Judecătoria Botoșani, secția civilă, a fost admisă necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivare, această instanță a reținut că părțile se află în proces de divorț, fiind înregistrat dosarul nr. x/2022 pe rolul Judecătoriei Constanța, care are stabilit termen de judecată în data de 15 iunie 2023, dosar.

A mai reținut instanța, raportat la art. 919 alin. (1) din C. proc. civ., că doar cererea de împărțire a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, promovată după rămânerea definitivă a hotărârii, prin care s-a desființat căsătoria, nu are caracter accesoriu față de acțiunea de divorț. În acest caz, acțiunea de partaj dobândește un caracter principal și se judecă după normele de competență materială prevăzute de art. 94 C. proc. civ. coroborate cu cele de competență teritorială prevăzute de art. 117 C. proc. civ., nu potrivit normelor de competență privitoare la acțiunea de divorț prevăzute de art. 915 C. proc. civ.

Or, dat fiind că părțile sunt în proces de divorț, având stabilit următorul termen de judecată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Constanța la data de 15 iunie 2023, acțiunea de partaj bunuri comune este o cerere accesorie față de acțiunea de divorț.

Conchizând, această instanță a reținut că, raportat la art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Constanța, pe rolul căreia se află dosarul de divorț.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 9428 din 20 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Botoșani, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că prevederile art. 117 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cu care cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, stabilesc o competență exclusivă de soluționare a cererilor de împărțeală judiciară a unui imobil, formulate pe cale principală, o competență teritorială absolută în favoarea instanței în a cărei circumscripție este situat imobilul, pe care părțile nu o pot înlătura.

Or, în speță, esențial în determinarea instanței competente teritorial, este locul unde este situat imobilul supus împărțelii, respectiv jud. Botoșani, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Botoșani.

A mai apreciat instanța că, deși potrivit prevederilor art. 919 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ., la cerere, instanța de divorț se pronunță și cu privire la încetarea regimului matrimonial și, după caz, lichidarea comunității de bunuri și partajul acestora, aceste dispoziții legale trebuie corelate cu dispozițiile art. 30 alin. (3) din același cod, care statuează că cererea principală este cererea introductivă de instanță și poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii.

Astfel, această instanță a reținut, contrar argumentelor Judecătoriei Botoșani, că cererea de partaj ce face obiectul dosarului nr. x/2022 este o cerere principală, introductivă de instanță, în baza căreia s-a format dosarul nr. x/2022, nefiind o cerere incidentală sau accesorie în cadrul dosarului nr. x/2022 al Judecătoriei Constanța, iar raportul de accesorialitate nu poate exista între două dosare aflate pe rolul unor instanțe fie ele și aceleași, ci doar între capete de cerere formulate în cuprinsul aceluiași dosar.

Reținând caracterul absolut al competenței teritoriale, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, în temeiul art. 129 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 117 alin. (1) și alin. (3) din cod, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Botoșani.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Botoșani și Judecătoria Constanța și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind generată de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la norma de drept incidentă în cauză.

Astfel, Judecătoria Botoșani a reținut că părțile sunt în proces divorț, care se află pe rolul Judecătoriei Constanța, astfel că, în raport cu art. 919 alin. (1) C. proc. civ., acțiunea de partaj este o acțiune accesorie față de cea de divorț, în timp ce Judecătoria Constanța a reținut incidența dispozițiilor art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dat fiind locul situării bunului imobil a cărui partajare se solicită, apreciind că dispozițiile art. 919 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. sunt aplicabile doar atunci când cererea de partaj este accesorie divorțului, în speță partajul fiind o cerere principală, introductivă de instanță, și nu o cerere accesorie sau incidentală în cadrul dosarului de divorț.

Acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză are ca obiect cererea, prin care reclamantul a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta, respectiv bunul imobil situat în Comuna Călărași, jud. Botoșani.

Cererea de desfacere a căsătoriei a fost introdusă de pârâtă pe rolul Judecătoriei Constanța, în data de 14.09.2022 și are termen de judecată, în data de 25.01.2024. Cererea de partaj a fost introdusă de reclamant, pe cale principală, pe rolul Judecătoriei Botoșani, în data de 29.11.2022, cererea fiind introdusă la instanța de la locul situării imobilului.

Dispozițiile art. 919 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., avute în vedere de prima instanță sesizată, prevăd că, la cerere, instanța de divorț se pronunță și cu privire la încetarea regimului matrimonial și, după caz, lichidarea comunității de bunuri și partajul acestora.

În același timp, dispozițiile art. 117 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., avute în vedere de instanța învestită prin declinare, prevăd că "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune".

Raportat la aceste dispoziții legale și la faptul că reclamantul a înțeles să depună cererea de partaj a bunurilor comune la instanța unde este situat bunul imobil, iar nu la instanța învestită cu soluționarea divorțului, Înalta Curte reține incidența, în cauză, a prevederilor art. 117 C. proc. civ., întrucât intră în sfera de aplicare a acestor dispoziții și cererile de împărțeală a unui bun comun al soților după desfacerea sau încetarea căsătoriei ori chiar în timpul regimului comunității legale, însă doar cu condiția ca acestea să fie formulate pe cale principală.

Or, în speță, această condiție este îndeplinită, din moment ce reclamantul a înțeles să deducă spre soluționare pretenția, constând în partajul bunurilor comune pe cale principală, la instanța de la locul situării imobilului, iar nu pe cale accesorie în cadrul dosarului de divorț.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani, în a cărei circumscripție teritorială se află situat bunul imobil a cărui partajare se solicită.