ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2028/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiate la 5 septembrie 2012 în municipiul Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, din culpă comună, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei (C.) și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare cotei de 1/2 din suma totală.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1) teza a II-a, art. 383 alin. (3), art. 934 alin. (2) și art. 919 C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin raportare la dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., învederând că părțile nu au domiciliul în țară, locuind în Italia de peste 20 de ani, unde și-au stabilit reședința, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei ar aparține Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului și revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1), art. 383 alin. (3) C. civ., precum și prevederile art. 915 alin. (2) și art. 934 alin. (3) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a susținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., menționând că are domiciliul în România, sens în care Judecătoria Câmpulung Moldovenesc ar fi competentă să soluționeze cauza.

Prin sentința civilă nr. 195 din 26 februarie 2024, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a enunțat prevederile art. 915 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a făcut referire la decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea alin. (2) al articolului menționat, acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează să soluționeze acțiunea de divorț trebuie să fie exprimat în mod expres.

În considerarea deciziei menționate, instanța a consemnat că acordul părților, prevăzut la art. 915 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la alegerea instanței competente să judece cererea de divorț trebuie exprimat expres, în scris, iar în situația în care litigiul este pendinte, și verbal în fața instanței. A reținut că, în ambele cazuri, manifestarea de voință a părților, în sensul opțiunii exprimate pentru o anumită instanță, trebuie să rezulte explicit, fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate în scris sau verbal în fața instanței de judecată.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a constatat că părțile nu au locuința în țară, acest aspect rezultând din certificatele de atestare a șederii permanente pentru cetățenii Uniunii Europene, din care a rezultat că reședința acestora este în Italia.

Din perspectiva stabilirii competenței, judecătoria a apreciat că prezintă relevanță locuința în fapt (reședința), iar nu domiciliul declarat, iar din înscrisurile de la dosar (certificatele de atestare de ședere permanentă, hotărârea Tribunalului Milano), precum și din susținerile reclamantului (care a acuzat pârâta că dorește să îl evacueze din casa pe care o dețin în Italia), a concluzionat că reclamantul locuiește, în fapt, în străinătate, iar nu la imobilul situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a reținut că normele care determină competența teritorială în materie de divorț sunt imperative, astfel că părțile nu pot deroga decât printr-un acord expres, care în speță lipsește, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 915 C. proc. civ., a considerat că aparține Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului București competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 4681 din 20 mai 2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Constatând ivirea conflictului negativ de competență între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 București, ulterior evocării dispozițiilor art. 915 C. proc. civ., a notat că, referitor la noțiunea de "reședință obișnuită" va reține criteriile stabilite de C.J.U.E. în hotărârea IB, prin care s-a stabilit că din utilizarea termenului "obișnuită" se deduce faptul că reședința trebuie să prezinte un anumit caracter de stabilitate sau de regularitate și că transferul de către o persoană a reședinței sale obișnuite într-un stat membru reflectă voința acesteia de a-și stabili, permanent, interesele. Totodată, a consemnat că asimilarea reședinței obișnuite a unei persoane, în speță a unui soț, cu centrul permanent sau obișnuit în care se situează interesele sale, nu militează în sensul de a accepta ca o pluralitate de reședințe să poată avea, simultan, un astfel de caracter (hotărârea IB, C-289/20 a C.J.U.E. din data de 25. 11.2021)

Coroborând susținerile reclamantului cu înscrisurile depuse (adeverința emisă de angajator), Judecătoria Sectorului 5 București a constatat că, la data de 26 iunie 2023 (data introducerii cererii de chemare în judecată), reclamantul locuia în Câmpulung Moldovenesc, str. x, jud. Suceava, iar pârâta locuia în străinătate, în Italia.

În acest sens, a reținut că, la data de 5 ianuarie 2023, reclamantul a fost angajat de societatea D. S.R.L. în funcția de conducător auto, în exercitarea atribuțiilor de serviciu traversând spațiul terestru al mai multor state și întorcându-se ulterior finalizării curselor la locuința sa din Câmpulung Moldovenesc, fiind conturată, astfel, intenția sa cu privire la stabilirea centrului intereselor sale în România. O astfel de activitate lucrativă a fost apreciată că impune deplasări în mod constant, fiind caracteristice funcției ocupate.

Din punct de vedere procedural, instanța a avut în vedere reședința reclamantului de la data introducerii cererii de chemare în judecată, considerând că nu prezintă relevanță faptul că, anterior acestei date, reclamantul a locuit în Italia.

Referitor la certificatul de rezidență eliberat la 11 octombrie 2023, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că nu este aptă să facă dovada caracterului statornic al locuinței reclamantului, față de modalitatea în care un astfel de certificat se eliberează.

Instanța a notat că, potrivit art. 33 din Decretul Prezidențial nr. 223/30.05.1989, un astfel de act are o valabilitate de 3 luni și poate fi obținut de orice persoană interesată, dovada reședinței făcându-se prin prezentarea unei facturi de utilități, extrasul de cont, o declarație a angajatorului privind adresa reședinței sau o adeverință de venit. În plus, a constatat între părți a fost pronunțată o hotărâre judecătorească de separare și că pârâta nu a înțeles să indice o altă adresă de reședință din Italia a soțului său.

Or, câtă vreme la data introducerii cererii pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamantul avea locuința în România, în jud. Suceava, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., instanța a arătat că judecătoria inițial învestită este competentă să soluționeze cererea de divorț.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc îi revine competența de soluționare a cauzei, în raport de următoarele considerente:

Conform art. 915 C. proc. civ., (1) "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul; (2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului București."

Noțiunea de "locuință" din cuprinsul normei legale enunțate reprezintă un element de identificare a persoanei fizice, semnificând ultima locuință în care soții au conviețuit în mod efectiv, unde s-a desfășurat viața lor de familie, prezentând importanță locuința statornică și principală a persoanei sau adresa unde aceasta locuiește efectiv.

În cauză, reclamantul A. a învestit Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu soluționarea acțiunii de divorț, precum și a cererilor accesorii, formulate în contradictoriu cu pârâta B..

Prin apărările formulate (întâmpinare și cerere reconvențională), pârâta a invocat excepția de necompetență a primei instanțe învestite, în raport de dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. și de faptul că părțile nu au domiciliul în țară (ci în Italia, unde sunt rezidenți de peste 20 de ani), învederând că, în raport de aceste elemente, aparține Judecătoriei Sectorului 5 București competența de soluționare a cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a combătut alegațiile pârâtei, menționând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., pe motiv că domiciliul său este în România, respectiv în municipiul Câmpulung Moldovenesc, sens în care judecătoria din această localitate ar fi competentă să soluționeze cauza.

Primul termen de judecată acordat în cauză a fost 16 noiembrie 2023, când, în prezența reclamantului, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a amânat judecata pentru a administra probe în vederea stabilirii competenței teritoriale.

În acest sens, la dosar a fost depusă adeverința nr. 15, emisă de D. S.R.L., potrivit căreia reclamantul este salariatul acestei societăți, cu sediul în municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar, potrivit contractului individual de muncă nr. x din 5 ianuarie 2023, este încadrat în funcția de șofer, în perioada 8 ianuarie - 8 martie 2024 deplasându-se în interes de serviciu în comunitatea europeană pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în fișa postului (transportul unor mărfuri).

Similar, reclamanta a depus declarația autentificată de Biroul Individual Notarial "E.", potrivit căreia, a atribuit în folosința unor terți, pe perioadă nedeterminată, apartamentul proprietate personală, situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc.

La termenul de judecată din 8 februarie 2024, când au avut loc dezbaterile asupra excepției de necompetență teritorială, reprezentantul convențional al reclamantului a învederat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul avea domiciliul în municipiul Câmpulung Moldovenesc, situație aptă să atragă competența de soluționare a judecătoriei din această localitate.

Dimpotrivă, reprezentantul convențional al pârâtei a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze cauza, de vreme ce ultimul domiciliu comun al părților a fost în Italia, unde părțile au rezidență și dețin o locuință în proprietate comună.

Raportând aceste susțineri la probațiunea administrată, Înalta Curte constată că Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc îi revine competența de soluționare a cauzei, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Această concluzie se fundamentează pe faptul că, deși la dosarul cauzei au fost depuse dovezi cu privire la rezidența părților, în Italia (atestatele de ședere permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene, conform art. 16 din Legea nr. 30/2007), iar hotărârea Tribunalului și a Curții de Apel din Milano, precum și procesul-verbal al Legiunii Carabinieri "Lombardia", secția Corsico atestă faptul că împotriva reclamantului a fost emis un ordin de restricție în această țară (inclusiv un ordin de evacuare din locuința deținută împreună cu pârâta), mențiunile de pe cartea de identitate a acestuia, precum și adeverința emisă de angajatorul D. S.R.L. din Câmpulung Moldovenesc sunt de natură să-i confirme susținerile, potrivit cărora, la data introducerii cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, domiciliul său era în această localitate, cu societatea comercială de pe plan local menționată având în derulare un contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată.

Constatând că, la data sesizării primei instanțe învestite reclamantul domicilia în municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar părțile litigante nu au făcut dovada existenței acordului expres prevăzut de art. 915 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., pentru considerentele expuse, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.