ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1945/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Avrig la 03 iulie 2025, sub nr. x/2025, petentul executor judecătoresc A., cu sediul în București, Mezanin, Sp. Com. 3 și 4, Interfon 031, a solicitat instanței să dispună încuviințarea executării silite, în toate modalitățile prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de cerere - contract de facilitate de descoperit de cont din 18 august 2009, pentru realizarea obligației de plată a sumei de 1.487,24 RON reprezentând contravaloare debit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 819 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1254 din 08 iulie 2025, Judecătoria Avrig a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispozițiile art. 622 alin. (2), art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ., această instanța a considerat că instanța de executare este cea în circumscripția căreia se afla, la momentul sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei, situat în București, str. x, după cum rezultă din încheierea nr. 4720 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 12295 din 29 iulie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict; în temeiul art. 134 C. proc. civ., a constatat suspendată procedura până la soluționarea conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut incidența dispozițiilor C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare din 15 februarie 2013, ținând cont de faptul că dosarul de executare în raport de care s-a solicitat executarea silită în prezenta cauză este deschis în anul 2013, astfel cum reiese din încheierea nr. 1 din 13 noiembrie 2013 emisă de executorul judecătoresc, prin care s-a înregistrat cererea de executarea silită.

Raportându-se la conținutul dispozițiilor art. 650 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul declanșării executării silite și anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014, și la solicitarea privind încuviințarea executării silite imobiliare (cu privire la cota de 1/2 din imobilul teren în suprafață de 4.900 mp situat în UAT Porumbacu de Jos, localitatea Porumbacu de Sus), conform art. 819 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 4 București a apreciat că instanța competentă este cea în a cărei circumscripție se află imobilul.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig, în considerarea următoarelor argumente:

În verificarea competenței, ambele instanțe implicate în conflictul negativ au reținut că se impune determinarea instanței de executare, în sarcina căreia este stabilită obligația de a încuviința executarea silită, dar în identificarea acesteia au aplicat dispoziții legale diferite.

Astfel, Judecătoria Avrig a reținut ca fiind determinant în stabilirea instanței de executare locul unde se află domiciliul debitorului, reținând, astfel, aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării sale, excluzând criteriul locului situării imobilului.

În sens opus, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut ca fiind determinant locul situării imobilului urmărit, aplicând, astfel, prevederile art. 819 C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare, reținând prioritatea dispozițiilor speciale, în raport cu cele generale.

Înalta Curte constată că prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanța de executare, cea care are competența de a soluționa cererea de încuviințare a executării silite, a fost desemnată, de principiu, prin art. 650 alin. (1) din Cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În același timp, reglementând executarea silită imobiliară prin art. 819 C. proc. civ., în forma de la data intrării în vigoare a Codului, s-au prevăzut următoarele:

"După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător".

Prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, s-au modificat prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în urma constatării neconstituționalității acestui articol, prin decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale.

Potrivit art. 650 alin. (1) [devenit în urma republicării art. 651 alin. (1)] C. proc. civ., "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.(1^1) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.(2) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. (3) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare".

Prin același act normativ a fost modificat și textul art. 819 C. proc. civ., iar urmare a republicării C. proc. civ., acesta a dobândit următoarea formă:

"(1) Urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului sau unei terțe persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia. (2) Dacă se urmăresc mai multe imobile aflate în circumscripția aceleia și curți de apel, competența aparține oricăruia dintre executorii judecătorești care funcționează în această circumscripție, la alegerea creditorului."

În prezenta cauză, executarea silită a fost declanșată prin depunerea cererii la executorul judecătoresc la data de 13 noiembrie 2013, potrivit cererii creditoarei B. (actuala C.), dată la care, așa cum s-a arătat anterior, instanța de executare era instanța de la locul situării imobilului pentru executarea imobiliară sau instanța de la sediul biroului executorului pentru celelalte forme de executare.

Totodată, se reține că, prin încheierea nr. 4720 din 21 noiembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Buftea a admis cererea de încuviințare a executării silite înaintată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. și formulată de creditoarea B., prin administrator Active S.C. E. S.R.L., și a încuviințat executarea silită, în toate formele de executare prevăzute de lege, în baza titului executoriu reprezentat de cererea contract de facilitate de descoperit de cont persoane fizice din 18 august 2009, autorizând creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu pe întreg teritoriul țării.

Analizând norma de competență aplicabilă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Incidența unei dispoziții legale procesuale în materia executării silite este fixată în funcție de data începerii executării silite, în cazul executării silite fiind aplicabilă exclusiv legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc neechivoc că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

Prin urmare, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul unei dispoziții legale, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, cererilor de încuviințare a executării, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită.

Având în vedere că executarea silită a fost inițiată la data de 13 noiembrie 2013, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite imobiliare formulate de organul de executare cade sub incidența procedurii reglementate de dispozițiile art. 818-825 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ., după înregistrarea cererii de executare silită, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea urmăririi lui silite.

Reiese, deci, sub aspectul determinării instanței de executare, că dispoziția art. 819 din Legea nr. 134/2010, în forma de la acea dată, instituia o normă specială, cu caracter derogator de la dreptul comun, consacrat în art. 650 alin. (1) din același act normativ, stipulând că executorul judecătoresc poate solicita încuviințarea executării silite doar instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul supus urmăririi.

Este vorba, în ipoteza analizată, de stabilirea unei competențe teritoriale absolute în cazul urmăririi silite imobiliare și, drept urmare, în cadrul acestei forme de executare silită legea reglementează instanța de executare, fixând în sarcina executorului judecătoresc obligația de a solicita, încuviințarea urmăririi silite judecătoriei în circumscripția căreia se află imobilul urmărit.

Cum, în speță, executarea silită se solicită a fi efectuată asupra cotei de 1/2 din imobilul teren în suprafață de 4.900 mp situat în Unitatea Administrativ Teritorială Porumbacu de Jos, localitatea Porumbacu de Sus, înscris în C.F. nr. x a localității Porumbacu de Jos, județul Sibiu și indetificat prin nr. Cadastral/topographic x, rezultă că instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria Avrig, în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul supus executării silite.

Este real că prin art. 819 alin. (1) C. proc. civ., în forma dobândită ulterior Legii nr. 138/2014, se reglementează doar competența executorului judecătoresc, nu și competența instanței de executare, însă aceste dispoziții nu pot fi aplicate unei situații juridice născute anterior intrării în vigoare a acestui text legal.

Regulile de drept tranzitoriu, înscrise în art. 24 și următoarele C. proc. civ., au ca scop asigurarea unei judecăți sau executări silite unitare, prin aplicarea acelorași norme juridice, în vigoare, după caz, la data începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel stabilitatea și previzibilitatea raporturilor juridice procesuale.

Astfel, competența instanței de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima oară cu cererea de încuviințare a executării silite, calitatea fiind legal dobândită pentru tot cursul executării silite, astfel că modificările legislative survenite nu sunt de natură să o influențeze.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 819 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reținând că instanța de executare este determinată de locul situării imobilului urmărit, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Avrig.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.