ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2025

HOTĂRÂRE
11.11.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 11.06.2025, sub nr. x/2025, executorul judecătoresc A. din cadrul BEJA A. și B. a solicitat, în numele creditoarei C., încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1269 din 21 februarie 2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr. x/2023, împotriva debitorului D..

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 1/03.02.2016, decizia CCR 895/2015 și art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2162 din 20.06.2025, Judecătoria Tulcea, secția civilă și penală a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a proceda astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului", iar din verificările DEPAB reiese că începând cu data de 09.04.2025 și respectiv la data sesizării organului de executare, debitorul avea domiciliul pe raza sectorului 5, București.

Prin sentința civilă nr. 7498/22.07.2025, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului", iar din verificările DEPAB reiese că la domiciliul debitorului se află în mun. Tulcea.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că cele două instanțe aflate în conflict s-au raportat, în egală măsură, la dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul ori după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, însă Judecătoria Tulcea s-a raportat la domiciliul debitorului de la data sesizării organului de executare astfel cum reiese din extrasul DEPAB generat la data de 18 iunie 2025 de către instanță (aflat la dosarul Judecătoriei Tulcea), în vreme ce Judecătoria Sectorului 5 s-a raportat la extrasul DEPAB anexat cererii de încuviințare a executării silite, generat la data 19 decembrie 2024 (aflat la dosarul Judecătoriei Tulcea).

Cererea cu care BEJA A. și B., la solicitarea creditoarei C., a învestit instanța este de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1269 din 21 februarie 2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr. x/2023, împotriva debitorului D., pentru recuperarea sumei de 455,79 RON.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare", iar potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Reiese așadar, din coroborarea dispozițiilor legale anterior citate, că cererea de încuviințare a executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, aceasta fiind, în cazul de față, instanța în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul ori după caz sediul debitorului.

Din extrasul aflat la dosarul Judecătoriei Tulcea, generat la data de 18 iunie 2025 prin interogarea bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, rezultă că începând cu data de 9 aprilie 2025, debitorul D. avea domiciliul în str. x, București. Din încheierea întocmită de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 978/2025, aflată la dosarul Judecătoriei Tulcea, reiese că cererea de executare silită a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc la data de 5 iunie 2025.

Față de toate cele de mai sus, se consideră că, în cauză, operează o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2025
Ședința publică din data de 8 mai 2025 Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele: 1. Circumstanțele litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 19 februarie 2025, petentul Biro
ÎCCJ 2025-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1568/2025
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de încuviințare a executării silite Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța
ÎCCJ 2026-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 247/2026
Ședința publică din data de 10 februarie 2026 Asupra conflictului negativ, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2025 pe rolul Judecătoriei Timișoara, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a soli
ÎCCJ 2025-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 89/2025
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureșt
ÎCCJ 2025-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1531/2025
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, secția civilă la 14 aprilie 2025, petentul B.E.J. A.
Sursă