ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1925/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. împotriva pârâtului Sectorul 3 al Municipiului București, s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru suprafața ocupată din imobilul având numărul cadastral x, în cuantum de 72.000 euro pentru intervalul mai 2019 - mai 2022 și în cuantum de 2.000 euro lunar începând cu iunie 2022, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1946 din 16 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sectorul 3 a Municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 272A din 05 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din 13 decembrie 2022 și a sentinței civile nr. 1946 din16 decembrie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sectorul 3 a Municipiului București; a anulat sentința civilă apelată; a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul București, secția a III-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 272A din 05 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 27 iunie 2024, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 03 iulie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-pârât datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.693,572 RON.

La data de 17 iulie 2024, prin poștă electronică, recurentul-pârât Sectorul 3 al Municipiului București, prin primar a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3693,57 RON, conform ordinului de plată nr. x din 16 iulie 2024 aflat la fila x vers din dosar.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât Sectorul 3 al Municipiului București, prin primar a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a beneficia de toate gradele de jurisdicție, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și menținerea soluției instanței de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel nu a analizat problemele de drept deduse judecății prin raportare la susținerile părților, la cadrul normativ aplicabil și la probatoriul administrat în cauză.

În concret, a precizat că în motivarea hotărârii de apel sunt redate motive ce nu au legătura cu soluția dată de către prima instanță, precum și faptul că acestea sunt vădit contradictorii față de aspectele reținute de către judecătorul fondului.

Făcând trimitere la cerințele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în ceea ce privește motivarea hotărârii, recurentul-pârât consideră că i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a asigura accesul la toate gradele de jurisdicție.

Referitor la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de judecată nu a aplicat și interpretat corect actele normative incidente în materie și nici nu a avut în vedere susținerile referitoare la faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.

Din contră, în motivarea instanța de apel se regăsesc alte motive ce au stat la baza analizării apelului, și anume cele cu privire la administrarea de probe, în special cea cu expertiză topocadastrală și alte probe, dacă situația o impune, chestiuni ce nu vizează soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.

În acest context, a arătat că instanța de apel trebuia să se limiteze doar la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, și în funcție de probatoriul administrat, atât la fond cât și în apel, să se pronunțe doar cu privire la acest lucru fără a analiza alte motive de apel.

A precizat că toată motivarea instanței de apel, în ceea ce privește admiterea apelului, se conturează pe ipoteza că nu s-ar fi întocmit un raport de expertiză, de către instanța de fond, pentru stabilirea situației de fapt, însă excepțiile, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. se soluționează cu precădere atunci când fac inutilă administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

A precizat că instanța de apel, în pronunțarea hotărârii a reținut o altă situație de fapt decât cea prezentată și dovedită de către recurent, întrucât a coroborat doar o parte din unele apărări fără a ține cont însă de toate cererile și de întregul materialul probator.

Cum decizia atacată reflectă evaluarea incompletă și parțială a materialului probator, în opinia recurentului, aceasta echivalează cu necercetarea judecătorească corespunzătoare a raportului juridic litigios, ceea ce i-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea, eventual, a cauzei spre rejudecare, pentru a se asigura părților accesul la toate gradele de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată la 09 august 2024, prin poștă, intimata-reclamantă A. a solicitat, în principal, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a deciziei recurate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 02 iunie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 12 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la 19 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 272A din 5 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, termen la care instanța, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății căii extraordinare de atac până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei A..

În baza referatului întocmit de către grefier, la 02 iunie 2025, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., prin rezoluția din 03 iunie 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării repunerii cauzei pe rol și a excepției perimării recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cu prioritate excepția perimării recursului, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ. reglementează perimarea ca o sancțiune procedurală care intervine pentru nerespectarea cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului, în faza în care se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege, fiind, în același timp, o prezumție de desistare, dedusă din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.

Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni.

Pornind de la scopul pentru care a fost reglementată instituția perimării, anume buna administrare a justiției, care impune obligația părților ca actele procedurale în care constă procesul civil să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător, părțile trebuind să urmărească finalizarea procesului, Înalta Curte reține faptul că părțile nu au îndeplinit acte de procedură apte să ducă la reluarea procesului în cursul termenului de 6 luni de la data suspendării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au probat existența unor cauze mai presus de voința lor, care le-au împiedicat să stăruie în judecată, astfel cum impun dispozițiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Înalta Curte constată că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situațiile enunțate în art. 417, respectiv art. 418 C. proc. civ.

Este de reținut că, la constatarea perimării, instanța este ținută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părții interesate (în calea de atac aceasta fiind recurentul-pârât); dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.

În speță, instanța reține că operează perimarea, în condițiile în care, pe de o parte, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din 19 noiembrie 2024, când instanța a dispus suspendarea judecății recursului, până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei A., din vina recurentului-pârât (care nu a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea finalizării procesului) și, pe de altă parte, nu a intervenit vreun temei de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare, care s-a împlinit la 19 mai 2025.

Excepția perimării fiind una de procedură, absolută și peremptorie, incidența sa împiedică examinarea oricărei critici care privește hotărârea instanței de apel.

În consecință, față de lipsa de diligență a recurentului-pârât care a condus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 416 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, prin primar împotriva deciziei civile nr. 272A din 05 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâtul Sectorul 3 al Municipiului București, prin primar, împotriva deciziei nr. 272A din 05 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.