ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 19/2026

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2026

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30 ianuarie 2024 sub nr. x/2024, contestatorul A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecatoresc B., C. și D. anularea încheierii din data de 07 ianuarie 2024 pronunțată în dosarul execuțional nr. x/2023 al BEJ B. și continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2023.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2025, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, raportat la prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată.

Prin sentința civilă nr. 170/2025 din 14 ianuarie 2025, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că executarea silită în cauza dedusă judecății a fost încuviințată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2023 prin încheierea din 25 aprilie 2023, astfel că, în raport de această împrejurare, competența de soluționare a contestației la executare rămâne câștigată în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca.

A mai apreciat că această soluție are în vedere și principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că se impune declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 6543/2025 din 11 decembrie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că Judecătoria Pitești a invocat excepția necompetenței teritoriale cu încălcarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., anume la termenul de judecată din 14 ianuarie 2025, în condițiile în care acesta era al doilea termen de judecată stabilit în cauză, primul termen fiind la data de 05 noiembrie 2024 la care procedura de citare era completă.

În analiza sa, instanța a mai reținut că Judecătoria Pitești avea obligația de a invoca, încă de la primul termen de judecată, excepția necompetenței teritoriale exclusive, întrucât la dosar se afla încheierea de încuviințare a executării silite în temeiul căreia Judecătoria Pitești își declinase competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Prin urmare, problema competenței instanței putea fi supusă dezbaterii chiar la acel prim termen, iar aspecte precum comunicarea cererii de intervenție, stabilirea taxei judiciare de timbru și analiza admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală urmau a fi examinate de instanța competentă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Constată că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Pitești și Judecătoria Cluj-Napoca.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă solicitarea contestatorului A. S.R.L. în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecatoresc B., C. și D. prin care a solicitat anularea încheierii din data de 07 ianuarie 2024 pronunțată în dosarul execuțional nr. x/2023 al BEJ B. și continuarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2023.

Judecătoria Pitești și Judecătoria Cluj-Napoca și-au declinat, reciproc, competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe stabilind competența în raport de principiul unicității instanței de executare, iar cea de-a doua instanță, reținând neinvocarea excepției necompetenței teritoriale exclusive în termenul prevăzut de dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin raportare la obiectul cererii deduse judecății, respectiv contestație la executare, competența teritorială de soluționare se stabilește potrivit dispozițiilor speciale din C. proc. civ., însă cu respectarea regulilor procedurale cuprinse în art. 130 alin. (2) și art. 131 din același act normativ.

Așadar, incidente devin prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "Contestația se introduce la instanța de executare", dar și cele ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate."

Procedând la o astfel de verificare, se constată că, în speță, sunt incidente norme de competență teritorială absolută, iar nesocotirea acestora putea fi invocată pe calea excepției, însă în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

De asemenea, aplicabile sunt și dispozițiile art. 131 din același cod, care prevăd că,,(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Efectul neinvocării excepției necompetenței teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenței instanței pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competență sui-generis în favoarea instanței inițial necompetente.

În acest sens s-a statuat și prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în considerentele căreia se arată că:

"65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...)

De asemenea, potrivit par. 72 din aceeași decizie de unificare a practicii judiciare "instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

În cauza dedusă judecății, se observă că la primul termen de judecată din 05 noiembrie 2024, instanța, deși a consemnat în încheierea de ședință că procedura de citare este legal îndeplinită, a dispus comunicarea cererii de intervenție principală către părți, a pus în vedere intervenientei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON, a prorogat discutarea admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală și a amânat cauza pentru termenul din data de 14 ianuarie 2025.

Expresia "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părțile, cât și instanța pot, în concret, să invoce excepția de necompetență, fără a fi afectat de incidente de ordin procedural ce ar putea conduce la amânarea ori suspendarea cauzei și care ar avea prioritate în economia procedurală a cauzei, lipsind, astfel, de eficacitate posibilitatea părților și a instanței de a invoca excepția.

Înalta Curte constată că abia la următorul termen de judecată din data de 14 ianuarie 2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, deși prioritară ar fi fost analiza necompetenței la primul termen cu părțile legal citate, întrucât numai o instanță competentă ar fi putut decela cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție.

Or, așa cum s-a mai arătat, dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței, aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Înalta Curte mai reține că obiectul cererii de chemare în judecată a fost cunoscut de la primul termen de judecată, iar încheierea civilă nr. 5114/CC/2023 din 25 aprilie 2023, dosarul nr. x/2023, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, pe care Judecătoria Pitești și-a fundamentat soluția de necompetență, se afla la dosarul cauzei încă din data de 21 mai 2024, astfel că amânarea cauzei nu a fost determinată de lămurirea împrejurărilor necesare pentru stabilirea competenței instanței de a soluționa cauza.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Pitești, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.