ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 19 februarie 2024 sub nr. dosar x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a Hotărârii nr. 522/208 din data de 13.03.2018, pronunțată de Tribunalul din Milano.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 495 din 6 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 24/2025 din 29 ianuarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de petenta A. împotriva sentinței civile nr. 495 din data de 09 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul B., a schimbat, în tot, sentința civilă apelată, în sensul că a admis cererea de recunoaștere a hotărârii străine, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii străine reprezentate de Decretul (Decreto) nr. 522/2018 din data de 12.03.2018, pronunțat de Tribunalul din Milano, secția a IX-a civilă (Tribunale Ordinario di Milano, Sezione Nona Civile), Italia, în procedura înregistrată sub nr. x/2017.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 24/2025 din 29 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs pârâtul B., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor de recurs se arată că pârâtul nu a avut cunoștință de existența dosarului pe rolul instanțelor din Italia, acesta nefiind citat la adresa unde locuia efectiv, pe raza comunei Dolj, el neavând, la data soluționării respectivului dosar domiciliul ori reședința în Italia, după cum reiese din înscrisurile de la dosar. Mai arată că reclamanta avea cunoștință despre aceste aspecte, întrucât țin legătura frecvent în interesul minorei, iar în calitatea sa de reclamantă, îi incumba obligația de a indica în mod corect domiciliul părții adverse. Se mai arată că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 37 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, potrivit cărora "în cazul în care este vorba despre o hotărâre în lipsă, partea care solicită recunoașterea sau încuviințarea executării trebuie să prezinte: a) originalul sau copie certificată pentru conformitate a documentului care stabilește că actul de sesizare al instanței sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat părții care nu s-a prezentat; b) orice document care arată că pârâtul a acceptat hotărârea în mod neechivoc." Dovada faptului că pârâtul nu a avut cunoștință despre procedurile judiciare desfășurate în Italia o reprezintă chiar mențiunea de la finalul hotărârii, potrivit căreia comunicarea nu s-a realizat deoarece nu s-a putut verifica dacă destinatarul locuiește efectiv în incinta clădirii. Pentru a concluziona că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 37 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 al Consiliului, pârâtul arată că din probele de la dosar reiese pe de-o parte, că nu i-a fost comunicat niciodată actul de sesizare al instanțelor din Italia, iar pe de altă parte că nu a acceptat și nu ar fi acceptat niciodată o astfel de hotărâre.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă la data de 09.05.2025, intimata-petentă A. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, iar în subsidiar a cerut respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. În susținerea excepției nulității recursului se arată că recurentul-pârât tinde la analiza temeiniciei hotărârii atacate, făcând trimitere în mod expres la probatoriul care nu a fost analizat corespunzător, neindicând o neregularitate procedurală ce ar determina nulitatea hotărârii. În ce privește fondul cauzei, contrar susținerilor recurentului, potrivit certificatului nr. 39 privind hotărârile în materia răspunderii părintești - tradus și legalizat sub nr. 31/10.2024 a N.P. C., document existent la dosar, se menționează la art. 9.2 că hotărârea este executorie și a fost legal notificată la 13.06.2018. De asemenea, la momentul soluționării dosarului de către instanța italiană, au fost interogate bazele de date referitoare la domiciliul și reședința pârâtului, procedura realizându-se la adresa unde acesta avea, potrivit bazelor de date interogate, domiciliul. De asemenea, se arată că instanța de apel a realizat o analiză corectă atât a materialului probator, cât și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv a celor prevăzute de art. 37 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, rezultând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru admiterea cererii de chemare în judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursului declarat de pârâtul B. - invocată din oficiu, soluționarea acesteia făcând de prisos examinarea altor aspecte ce țin de fondul recursului promovat în cauză, inclusiv a excepției nulității căii de atac invocată prin întâmpinare, reținând următoarele: Art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acțiuni, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare. Prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021) s-a statuat cu valoare de principiu că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. Accesul la justiție presupune așadar respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiție prealabilă și extrinsecă actului de procedură - cererea de recurs, fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită. Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii", în vreme ce alin. (3) al aceluiași articol instituie sancțiunea nulității recursului pentru neîndeplinirea acestei cerințe, dispoziție concordantă cu art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit căruia, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal. Cuantumul taxelor judiciare de timbru este reglementat pentru etapa recursului de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alin. (1) instituind o taxă fixă în cuantum de 100 RON pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., în vreme ce alin. (2) instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din taxa datorată în raport de suma contestată, pentru acțiunile evaluabile în bani, în situația invocării motivului de recurs prevăzut de pct.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În cauza de față, prin rezoluția de primire a dosarului din data de 11 aprilie 2025, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, cuantumul taxei judiciare de timbru fiind determinat prin raportare la criticile formulate de parte, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin adresa emisă la data de 28 aprilie 2025 recurentului-pârât i s-a pus în vedere obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat de instanță, precum și posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ori cerere de acordare a ajutorului public judiciar, adresă comunicată la data de 5 mai 2025, la domiciliul recurentului indicat în cererea de recurs, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs. Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiție legală pentru începerea proceselor civile, în raport de fiecare fază procesuală, obligația de achitare anticipată a acestora este justificată, ca și sancțiunea anulării cererii, în caz de neplată, așa cum s-a apreciat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, iar în legătură cu stabilirea taxelor judiciare de timbru, instanța de contencios european a reținut că deși instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de acces la justiție, prin aceasta se urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanță, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esențial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în acest sens. Astfel, impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi plata unor taxe pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv are o solidă justificare prin prisma finalității urmărite constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Drept urmare, având în vedere că recurentul-pârât nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a recursului, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. se impune admiterea excepției nulității recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 24 din 29 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca netimbrat.