Decizia nr. 1241/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 177 a Curții de Apel Cluj

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 29 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, petenta A. a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești prin care a fost adoptată, și anume sentința civilă nr. 25/2018, cu numărul de rol general 10183/2016, publicată în data de 25 mai 2018 de către Tribunalul din Torino, Corso Vittorio Emanuele II, 130, 10128 Torino, prin care îi sunt atribuite drepturile depline tatălui său, B..

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă: Prin sentința civilă nr. 96 din data de 25 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Cluj a respins cererea formulată de petenta A., având ca obiect recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești - sentința nr. 25/2018, pronunțată de către Tribunalul din Torino, în cauza având numărul de rol general 10183/2016.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă: Prin decizia civilă nr. 177A din data de 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 96 din data de 25 februarie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, pe care a menținut-o.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 177A din data de 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs petenta A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2018, la data de 23 decembrie 2019.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este legal timbrat, este formulat în termenul prevăzut de lege și îndeplinește condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate. În ceea ce privește cerința impusă de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportorul a constatat că, prin cererea de recurs, recurenta-petentă a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând ca, în cauză, completul de filtru să aprecieze dacă susținerile acesteia pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar acestea nu au depus puncte de vedere. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cauză a fost fixat termen la data de 23 iunie 2020, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului, față de cele evidențiate prin raport. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. Înalta Curte reține că, deși a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând aplicarea greșită a prevederilor art. 455 alin. (2) C. civ. coroborate cu cele ale art. 1.097 alin. (2) teza finală C. proc. civ., recurenta-petentă nu a arătat în concret în ce constă această greșeală a instanței și nu a formulat critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată. Astfel, după ce a prezentat pe larg raționamentele care au dus la adoptarea soluțiilor pronunțate de instanțele de fond și de apel, recurenta-petentă a invocat aspecte ce țin de situația de fapt a speței și de probele administrate în cauză, susținând că a fost crescută în mod continuu de mama sa împreună cu B., încă din anul 2004, precum și că a locuit cu aceștia, atât în perioada cât a fost minoră, cât și ulterior, până în prezent. Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurenta-petentă, care tind la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele de fond și de apel, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Aceste susțineri excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurenta-pârâtă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așa fiind, cum invocarea incidenței art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, iar criticile formulate de recurenta-petentă nu sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,