ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1242/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

I. Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 197 din data de 7 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamantul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2017/a1, la data de 23 decembrie 2019.

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este legal timbrat, este formulat în termenul prevăzut de lege și îndeplinește condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii de ședință recurate.

În ceea ce privește criticile formulate, s-a reținut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ar fi incidentă sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în caz contrar, completul de filtru urmând a se pronunța asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților în vederea formulării unui punct de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosar.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen la data de 23 iunie 2020, fără citarea părților, în vederea analizei admisibilității în principiu a recursului, față de cele evidențiate prin raportul întocmit în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant nu a invocat incidența vreunuia dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat suspendarea judecării apelului promovat de către acesta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin suspendarea cauzei.

Astfel, recurentul-reclamant, în esență, a susținut că nu se impunea suspendarea judecării apelului, întrucât a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, împrejurare dovedită prin actul medical depus la dosar. A considerat că instanța de apel trebuia să admită cererea pe care a formulat-o și să dispună amânarea judecării cauzei și nu să procedeze la suspendarea judecății.

Or, cele susținute de către recurentul-reclamant nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele invocate de către acesta nevizând raționamentul curții de apel care a determinat adoptarea prin încheierea atacată a soluției de suspendare a judecății, ci rezolvarea dată de instanță cererii de amânare a judecării cauzei.

Cu alte cuvinte, criticile formulate de către recurentul-reclamant nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege, susceptibile de a fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se grefează pe considerentele încheierii de ședință recurate care au dus la suspendarea judecării apelului, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.