ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 208/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea cu care a sesizat Tribunalul Iași la data de 06.05.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recunoașterea parțială, pe teritoriul României, a hotărârii judecătorești străine nr. 956 din data de 05.04.2018 pronunțată de Tribunalul Napoli Nord. Prin sentința civilă nr. 2099 din data de 12.08.2022, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași invocată de pârâtă, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Suceava. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Suceava în data de 03.10.2022, sub nr. x/2022. La termenul din data de 10.11.2022, instanța a reținut că prin încheierea din data de 07.11.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 a fost admisă excepția litispendenței în ceea ce privește primul capăt de cerere din acel dosar și excepția conexității. A fost conexată cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022. Prin cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2022, reclamantul a solicitat instanței de judecată recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine nr. 956 din data de 05.04.2018, pronunțată de Tribunalul Napoli Nord, precum și a hotărârii judecătorești străine nr. 8137 din data de 08.10.2019 pronunțată de Tribunalul pentru minori Napoli.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1664 din 25 noiembrie 2022, Tribunalul Suceava a admis cererea având ca obiect "exequator" formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.. A dispus recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești nr. 956 din data de 05.04.2018 pronunțată de Tribunalul Napoli Nord. A dispus recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești nr. 8137 din data de 08.10.2019 pronunțată de Tribunalul pentru minori Napoli. A respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâtă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 470 din 10 mai 2023, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 1664 din 25 noiembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Suceava.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 470 din 10 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a declarat recurs pârâta B.. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta a susținut, în esență, că: 1. instanța de apel a făcut o aplicare greșită a Regulamentului nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, fără ca acest act normativ să mai fie în vigoare și 2. Aplicarea eronată a normelor legale prin neaudierea copilului minor, condiție neîndeplinită ce conduce la refuzul recunoașterii hotărârilor judecătorești străine.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului, susținând că motivele de recurs nu se raportează la decizia atacată, fiind identice cu motivele de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În cauză, prin decizia civilă atacată, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B.. Un examen atent al aspectelor inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurentă reprezintă, în realitate, o reiterare fidelă a motivelor de apel, ce nu pot fi supuse cenzurii în această etapă procesuală, întrucât au primit deja dezlegare din partea primei instanțe de control judiciar. În acest context al analizei este de menționat că, în considerentele deciziei atacate, instanța de apel a reținut că, în raport de data înregistrării cererii inițiale, prezenta procedură a fost inițiată înainte de 01.08.2022, fiind aplicabil speței Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, astfel cum a reținut, în mod judicios, prima instanță. În ceea ce privește critica privind audierea minorului, instanța de apel a reținut că, în fața instanțelor italiene, minorul a fost ascultat, astfel cum rezultă chiar din poziția procesuală a părților, și ca urmare, invocarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 23 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 este neîntemeiată. În acest sens, a stabilit că dispozițiile legale menționate se referă la ascultarea minorului în procedura ce s-a desfășurat în fața instanțelor italiene, unde s-a hotărât cu privire la situația minorului, iar nu la ascultarea minorului în fața prezentei instanțe, care verifică doar îndeplinirea condițiilor pentru recunoașterea hotărârilor italiene pe teritoriul României. Din expunerea anterioară, reiese că aspectele deduse judecății prin cererea de recurs nu reprezintă argumente noi, raportate la considerentele deciziei atacate, ci preluări identice ale criticilor formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat. Chiar dacă recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs invocate nu antamează soluția instanței de apel, ci aspectele dezlegate de tribunal. Ca atare, o indicare formală a acestora sau o aparență de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat, recurenta având obligația de a expune concret argumentele de natură juridică față de care apreciază că soluția instanței de apel este nelegală, formulând critici în legătură cu soluția pronunțată asupra acțiunii în faza procesuală a apelului. Prin trimiterea la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se impunea ca recurenta să dezvolte motivele de recurs ce puteau conduce, în opinia sa, la casarea deciziei recurate, prin raportare la argumentele juridice prezentate de curtea de apel în considerente și reflectate în dispozitivul acesteia. Această modalitate de motivare a recursului reiese din însuși conținutul alin. (1) al normei legale menționate, care condiționează exercitarea acestei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în apel, numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, simpla reiterare a aceleiași critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanțe în cuprinsul memoriului de recurs nu are aptitudinea de a genera controlul de legalitate asupra deciziei atacate. În atare condiții, cum aspectele critice relative la aplicabilitatea Regulamentului european nr. 2201/2003 și la audierea minorului într-o cauză având ca obiect recunoașterea hotărârilor străine pe teritoriul României au fost examinate și au primit o dezlegare prin hotărârea instanței de apel, iar argumentele expuse în cererea de recurs nu privesc considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, ele nu pot fi analizate în cadrul căii de atac a recursului, neavând aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora. În ceea ce privește invocarea tezei de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici care să supună instanței de recurs o analiză a motivării hotărârii nici din perspectiva unei motivări insuficiente a deciziei și nici din perspectiva unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, astfel că legalitatea hotărârii atacate nu va fi analizată din perspectiva acestei ipoteze de nelegalitate. Față de împrejurarea că recurenta nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate și că nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din același cod, respectiv aceea a nulității recursului.