ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 402/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 402/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 39 din data de 24 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 597 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a respins contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 5, pronunțate la data de 30.01.2023 de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, ca nefondată.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2023, la data de 03.03.2023, contestatorul A. a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., vizând Sentința penală nr. 5 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2022.
S-a arătat că, prin sentința penală anterior menționată, s-a dispus recunoașterea pe cale incidentală a unor hotărâri prin care a fost condamnat pentru diferite fapte săvârșite pe teritoriul Italiei între anii 2010 - 2016. S-a arătat că recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești străine pe teritoriul României au aceleași efecte ca o hotărâre de condamnare pronunțată de instanțele naționale.
Având în vedere data săvârșirii faptelor ce fac obiectul condamnărilor dispuse prin sentințele nr. 5069/2011 și nr. 340/2014, ambele ale Tribunalului din Torino, stabilirea pedepsei pentru faptele concurente se face potrivit dispozițiilor art. 35 - 40 din C. pen. român, care este legea mai favorabilă, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 13/2014.
În ceea ce privește pedeapsa de 10 luni închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 13/2022 a Tribunalului din Vercelli, definitivă la data de 30.04.2022, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzute de art. 270 C. pen. român, aceasta nu poate fi pusă în executare, întrucât, prin raportare la art. 154 C. pen. român și Deciziile nr. 297/2018 și 258/2022 ale Curții Constituționale, a intervenit prescripția răspunderii penale pentru fapta săvârșită la data de 14.09.2016.
Un alt motiv al contestației la executare este susținut și de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2014 republicată, potrivit cărora, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, când, potrivit legislației române răspunderea penală pentru infracțiunea ce face obiectul mandatului european de arestare este prescrisă.
S-a arătat că, deși actul de executare nr. x/2002 SIEP, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli a fost recunoscut prin Sentința penală nr. 5/2023 a Curții de Apel Suceava, acesta nu poate fi pus în executare în integralitatea sa, întrucât faptele ce fac obiectul condamnărilor dispuse prin Sentința penală nr. 5069/2011 a Tribunalului din Torino, definitivă la data de 05.02.2012 și prin Sentința penală nr. 340/2014 a Tribunalului din Torino, definitivă la data de 23.04.2014, sunt fapte concurente și se aplică regulile contopirii pedepselor, conform art. 39 - 40 C. pen. român, iar pentru fapta ce a format obiectul condamnării prin Sentința penală nr. 13/2022 a Tribunalului din Vercelli, definitivă la data de 30.04.2022, a intervenit prescripția răspunderii penale.
Pentru a stabili competența de soluționare a contestației la executare, Curtea a pus în vedere contestatorului A., prin apărătorul ales, să precizeze temeiul în drept al acesteia, cu referire expresă la tezele prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Contestatorul A., prin apărătorul ales a indicat ca temei al contestației la executare dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., respectiv este identificabilă o împiedicare la executare.
Examinând contestația la executare formulată de către contestatorul A. sub aspectul motivelor invocate, Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 5 din 30.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea de executare a următoarelor mandate europene de arestare:
mandatul european de arestare, referință dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate și ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinței executive n. 5069/2011 - n. 4598/11 - n.4598/2011 R.G. TRIB, pronunțată în data de 19.11.2011 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 05.02.2012.
mandatul european de arestare, referință dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate și ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinței executive n. 340/2014 - nr. 2147/2014 R.G. GIP, pronunțată în data de 17.02.2014 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 23.04.2014.
mandatul european de arestare, referință dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate și ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinței executive n. 549/2016 - n. 1591/2015 R.G. DIB, pronunțată la data de 30.03.2016 de Tribunalul din Vercelli, definitivă la data de 02.10.2019.
mandatul european de arestare, referință dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate și ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinței executive n. 13/2022 - n. 264/19 R.G.DIB, pronunțată la data de 14.01.2022 de Tribunalul din Vercelli, față de persoana solicitată A.
În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea pe cale incidentală a: a) Sentinței penale nr. 5069/2011 - nr. 4598/11 R.G. TRIB, pronunțată la data de 19.11.2011 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 05.02.2012, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt agravat, prev. de art. 624 - 625 n. 2 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce își găsește corespondent în dreptul intern în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a),c) vechiul C. pen. b) Sentinței penale nr. 340/2014 - nr. 2147/2014 R.G. GIP, pronunțată la data de 17.02.2014 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 23.04.2014, prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă (totală/unică) de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de: favorizare și exploatare a prostituției agravată și în concurs, prevăzută de art. 110 C. pen. italian 3n. 8-4 n.3 și L.N. 75/1958, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce își găsește corespondent în dreptul intern în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. furt în locuință agravat în concurs, prev. de art. 110 - 624bis-625 n. 2 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce își găsește corespondent în dreptul intern în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. c) Sentinței penale nr. 549/2016 - nr. 1591/2015 R.G. TRIB, pronunțată la data de 30.03.2016 de Tribunalul din Vercelli, definitivă la data de 02.10.2019, prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt agravat în concurs, prev. de art. 56 - 99 - 110 - 624 - 625 n. 2 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce își găsește corespondent în dreptul intern în infracțiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. d) Sentinței penale nr. 13/2022 - nr. 264/19 R.G. TRIB, pronunțată la data de 14.01.2022 de Tribunalul din Vercelli, definitivă la data de 30.04.2022, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire în concurs, prev. de art. 99 - 110 - 648 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce își găsește corespondent în dreptul intern în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. e) ordonanței nr. x/2021 SIGE din 22.04.2021 a Tribunalului din Vercelli, prin care a fost revocată suspendarea condiționată a pedepselor aplicate persoanei solicitate prin sentințele penale nr. 5069/2011 - nr. 4598/11 R.G. TRIB, pronunțată în data de 19.11.2011 de Tribunalul din Torino, și nr. 340/2014 - nr. 2147/2014 R.G. GIP, pronunțată în data de 17.02.2014 de Tribunalul din Torino; f) măsurii de executare a pedepselor concurente față condamnatul aflat în stare de libertate și ordinul de executare nr. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli la data de 20.05.2022, prin care s-a stabilit în sarcina persoanei solicitate A. o pedeapsă de executat de 3 (trei) ani, 4 (patru) luni și 20 zile de închisoare, în regim privativ de libertate.
S-a dispus ca persoana condamnată A. să execute, într-un penitenciar din România, pedeapsa totală de 3 (trei) ani, 4 (patru) luni și 20 zile de închisoare.
În temeiul art. 73 alin. (1) din C. pen., s-a dedus, din pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani, 4 (patru) luni și 20 zile de închisoare, perioada executată de persoana condamnată în statul italian, respectiv 3 zile închisoare (17.11.2011 - 19.11.2011), 19 zile închisoare (05.08.2013 - 23.08.2013) și 2 zile închisoare (29.10.2015 - 30.10.2015), în total 24 zile închisoare.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă și durata arestării în vederea predării în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Curții de Apel Suceava (mandat european de arestare), aferentă intervalului 26.07.2013 - 05.08.2013, precum și durata reținerii și arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 19.12.2022 la zi.
În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data pronunțării prezentei hotărâri.
Curtea a reținut că, prin cererea formulată, condamnatul a invocat cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a din C. proc. pen., susținând, în fapt, că a intervenit un impediment la executare ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, astfel încât nu mai poate continua executarea mandatului emis în baza hotărârii anterior menționate. Astfel, la momentul la care s-a pronunțat Curtea de Apel Suceava când a fost învestită cu soluționarea mandatului european de arestare, răspunderea penală pentru infracțiunea pentru care a fost pronunțată Sentința penală nr. 13/2022 de către Tribunalul în Vercelli era prescrisă, termenul general de prescripție fiind de 5 ani, împlinit la data pronunțării sentinței penale. Din punctul său de vedere, instanța trebuie să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale, cu privire la acea infracțiune.
Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări. Dispozițiile art. 598 C. proc. pen., prevăd în mod expres și limitativ cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, reglementarea urmărind a evita transformarea acestui mijloc procesual într-o cale care să împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive. Ca urmare, sunt vizate chestiuni ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția pronunțată.
Potrivit art. 598 lit. c) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
S-a constatat că pentru a pronunța Sentința penală nr. 5, la data de 30.01.2023, în Dosarul nr. x/2022, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate corespund, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășesc limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni, fiind exclus mecanismul adaptării acestor pedepse.
În ce privește motivele de contestație invocate de condamnat vizând incidența prescripției răspunderii penale, în opinia sa, fiind motiv obligatoriu de neexecutare a mandatului european de arestare și a hotărârii străine, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.
Potrivit art. 172 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167, motiv față de care, Curtea a constatat că, relativ la hotărârile de condamnare prezentate, nu sunt incidente motive de nerecunoaștere și neexecutare.
S-a reținut că, prin hotărârea pe care o pronunță, instanța învestită cu recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existența faptei și a vinovăției autorului și nici condițiile de tragere la răspundere penală, astfel cum sunt ele reglementate de dreptul intern, însă va putea proceda la adaptarea pedepsei aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când sunt date condițiile prevăzute de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, ceea ce în cauză nu s-a impus.
Spre deosebire de cazul de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la lit. f) a art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres că o hotărâre judecătorească pronunțată de un alt stat membru UE nu poate fi recunoscută și pusă în executare în România dacă, potrivit legii penale române, executarea pedepsei s-a prescris, textele legale nu fac precizări în ce privește prescripția răspunderii penale, în cazul în care aceasta este incidentă, potrivit legii penale române, la momentul soluționării cererii statului solicitant.
Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă și alte cauze care înlătură răspunderea penală ca și motiv de nerecunoaștere a hotărârii judecătorești străine, așa cum a arătat în cazul amnistiei (art. 163 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată), ar fi procedat în acest sens, la menționarea lui expresă.
S-a arătat că este necesar a se analiza dacă motivul invocat s-ar putea circumscrie cazului reglementat la lit. d) al art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată,.
Interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în această materie obligă la delimitarea condițiilor cerute de lege pentru recunoașterea unei hotărâri pronunțate în străinătate de efectele pe care o astfel de hotărâre le produce după recunoașterea ei de către instanța română competentă, deoarece o hotărâre de condamnare care este recunoscută produce, pe teritoriul României, aceleași efecte ca și o hotărâre de condamnare pronunțată de instanțele naționale.
Se constată că prin Decizia nr. 13/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, invocată în contestația la executare de față, s-a statuat că "dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Se constată că în cauză s-au invocat Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și dispozițiile art. 154 C. pen. ca temeiuri a admiterii contestației la executare.
Într-adevăr, potrivit Deciziei nr. 67 pronunțată la data de 25.10.2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.".
Având în vedere situația existentă în cauză, respectiv recunoașterea unor hotărâri judecătorești definitive de condamnare precum și dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, ce reglementează procedura de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârilor pronunțate în alte state, Curtea a constatat că motivele invocate de contestator nu cad sub incidența Deciziei nr. 13/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute de legea specială, iar, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, se atribuie hotărârii judecătorești străine efecte juridice pe teritoriul României și, după caz, se dispune transferarea într-un penitenciar sau într-o unitate medicală din România a persoanei condamnate.
S-a arătat că această concluzie este susținută și de dispozițiile art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că punerea în executare a pedepsei aplicate printr-o hotărâre străină recunoscută se realizează potrivit dispozițiilor din C. proc. pen.. Mai mult, art. 143 alin. (3) din aceeași lege stabilește că legea română guvernează executarea. Aceste dispoziții detaliază o serie de aspecte concrete referitoare la cauze/incidente, intervenite inclusiv în faza de executare și care au ca efect reducerea pedepsei (deducere, amnistie, grațiere).
Contrar susținerilor contestatorului, instanța de fond a mai reținut că nu se poate analiza motivul potrivit căruia la data pronunțării hotărârii de către instanța română, a intervenit prescripția răspunderii penale potrivit dreptului intern, cu consecința nerecunoașterii și excluderii punerii în executare a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de statul solicitant pe acest motiv. Atâta timp cât acest motiv nu apare enumerat ca o cauză care să împiedice recunoașterea de către instanța română, ca instanță de executare, a unei hotărâri de condamnare străine, nu se putea proceda la analiza sa.
S-a mai menționat că, deși dispozițiile privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățeni români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, acestea vizează executarea pedepsei aplicate, nefiind posibil a se constata împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, atâta timp cât legea specială nu prevede un asemenea caz de nerecunoaștere și neexecutare.
Hotărârile de recunoaștere și executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare nu sunt, datorită naturii lor, excluse de legiuitor de la regimul oricărei alte hotărâri de condamnare definitive care, prin conversiunea pedepselor, conferă persoanei condamnate într-un alt stat al Uniunii Europene aceleași drepturi de care beneficiază o persoană condamnată de o instanță română și care execută o pedeapsă definitivă într-un penitenciar din România.
Astfel, în condițiile în care, din punctul de vedere al efectelor, amnistia nu numai că înlătură răspunderea penală, dar, dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, iar grațierea înlătură, total sau parțial, executarea pedepsei ori are loc comutarea acesteia în alta mai ușoară, cu atât mai mult, în cazul hotărârilor de recunoaștere și executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare, apare ca justificată aplicarea legii penale mai favorabile.
Însă, față de cadrul și limitele analizei pe care o poate realiza instanța statului de executare a pedepsei, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, nu se poate, în cazul procedurii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii penale străine, analiza termenul de prescripție a răspunderii penale, atâta timp cât nu este reglementat ca și motiv de neexecutare a acesteia.
A proceda în sensul celor solicitate ar însemna a se aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine și căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice pe recunoscute de legea română.
De asemenea, s-a arătat că în susținerea contestației la executare, contestatorul A. a invocat dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;"
Într-adevăr, textul legal mai sus enunțat vizează prescripția răspunderii penale ca și caz de refuz la executare a mandatului european de arestare, însă textul face distincția între un mandat european de arestare emis pe parcursul desfășurării procesului penal și mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare definitive ce vizează executarea unei pedepse.
Curtea a constatat că mandatul european de arestare la care face referire contestatorul, respectiv mandatul nr. x/2022 SIEP emis la data de 30.11.2012 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli - Italia, acesta a fost emis în baza măsurii de executare a unor pedepse concurente și în baza ordinului contextual de executare nr. x/2022 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022, a sentinței executive nr. 13/2022 - n. 264/19 RGDIB emisă la data de 14.01.2022 de Tribunalul din Vercelli. Ca urmare mandatul este emis în baza unor hotărâri de condamnare definitive, iar nu în cursul unui proces penal, astfel încât nu se poate analiza prescripția răspunderii penale, ci doar prescripția executării pedepsei.
Împotriva Sentinței penale nr. 39 din data de 24 martie 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație condamnatul A.
Examinând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reamintește că procedura contestației la executare este menită să rezolve situațiile juridice care afectează faza executării unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
În cauza de față, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare italiene au solicitat recunoașterea hotărârilor judecătorești străine și executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România privind persoana condamnată A.
Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să determine stingerea pedepsei și nici nu au intervenit modificări în sensul micșorării cuantumului pedepsei ce se execută.
În fapt, este repusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se desfășoară executarea, fiind criticată recunoașterea, prin sentința penală Sentința penală nr. 5 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, a pedepsei 3 ani, 4 luni și 20 zile de închisoare, aplicate contestatorului de către autoritățile italiene.
În raport de criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că, în procedura contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunțarea unei alte soluții și nu se poate constata încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice, în condițiile în care instanța română a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, iar printre motivele de nerecunoaștere și neexecutare a unui mandat referitor la o pedeapsa definitivă, nu este inclusă prescripția răspunderii penale, ci doar prescripția executării pedepsei, specifică fazei în care litigiul se află. Prescripția răspunderii penale presupune existența unei acțiuni penale în ființă, nesoluționate într-un termen rezonabil, chestiune specifică fazei judecății, fază anterioară punerii în executare a pedepsei și care indubitabil nu mai poate fi valorificată odată cu stingerea acțiunii penale prin pronunțarea uneia dintre soluțiile reglementate. Soluția asupra acțiunii penale, pronunțată la finalul procesului penal, dobândește autoritate de lucru judecat, iar pe calea contestației la executare nu este admis a se reveni asupra chestiunilor soluționate și considerate intrate în puterea lucrului judecat.
De altfel, în materia cooperări judiciare, prin sentința pe care o pronunță, instanța învestită cu recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existența faptei și a vinovăției inculpatului și nici condițiile de tragere la răspundere penală, ci realizează numai o evaluare asupra elementelor enumerate de legea specială în vederea punerii în executare a sancțiunii pe teritoriul național.
Potrivit art. 99 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 "autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
(...) c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
(...) g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române."
Textul legal mai sus enunțat enunță prescripția răspunderii penale ca și caz de refuz la executare a mandatului european de arestare, în contextul distincției certe între un mandat european de arestare emis pe parcursul desfășurării procesului penal și mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare definitive ce vizează executarea unei pedepse.
În consecință, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Suceava a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situația juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale față de pedeapsa ce trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestații la executare nu se poate modifica soluția conținută de Sentința penală nr. 5 din data de 30.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, cuantumul pedepsei a cărei executare va fi continuată în România.
Înalta Curte reține că verificarea modului în care o instanța română soluționează cererea de recunoaștere și executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce privește cuantumul pedepsei de executat, se realizează în condițiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaștere, drept de care condamnatul a uzat în cauză, hotărârea nefiind grefată de erori de legalitate ce influențează cuantumul de executat.
Prin intermediul contestației la executare se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, chestiuni ce nu se întâlnesc în cauza pendinte.
Față de considerentele mai sus expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 39 din data de 24 martie 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 39 din data de 24 martie 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2023.