ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1894/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. La data de 10 iulie 2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta U.A.T Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 4.103.598,00 RON reprezentând cheltuieli cu despăgubirile pentru imobilele teren expropriate aferente coridorului de expropriere, suma fiind compusa din: 3.676.413,45 RON + 427.184,55 RON TVA, suma virata de A. S.A. în contul Județului Dolj, conform Hotărârii C.J. Dolj nr. 21/2019 modificata prin Hotărârea C.J. Dolj nr. 32/28.02.2019 și Hotărârea C.J. Dolj nr. 265/12.12.2019.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 420 din data de 04.07.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj, având ca obiect principal pretenții, ca prescrisă.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 401 din 12 noiembrie 2024 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 420/04.07.2024 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U.A.T. Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj, a anulat sentința apelată și rejudecând a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și, totodată, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 401 din 12 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au formulat recurs reclamanta A. S.A. și pârâta U.A.T. Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj. 4.1. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.A. au fost invocate motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate - numai cu privire la fondul cauzei, menținând dispozițiile Curții de Apel Craiova prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, și rejudecând cauza în fond, să se dispună admiterea acțiunii și obligarea parâtei la plata sumei de 4.103.598,00 RON reprezentând cheltuieli cu despăgubirile pentru terenurile expropriate. Din perspectiva punctului 6, reclamanta arată că hotărârea instanței de apel este nemotivata în ce privește fondul cauzei, instanța limitându-se să menționeze că societatea reclamantă și-a asumat printr-un angajament separat, în cadrul proiectului să suporte costurile neeligibile ale proiectului, fără a condiționa în vreun fel plata de restituirea acestora, în cazul unei eventuale declarări ulterioare ca neeligibile a sumelor finanțate în cadrul proiectului. Instanța nu a ținut cont, în soluționarea fondului, de motivele invocate de reclamantă și de înscrisurile depuse atât la dosarul de fond cat și în apel, complexitatea situației impunând o analiză coroborată a prevederilor legale, a situației de fapt, precum și a înscrisurilor. Astfel, recurenta-reclamantă arată că mențiunea din contractul nr. x/2019 potrivit căreia aceasta și-a asumat obligația de a suporta toate cheltuielile - inclusiv cele neeligibile ale proiectului, nu poate conduce la concluzia că nu ar avea dreptul de a recupera sumele declarate ulterior neeligibile, virate de Companie în contul de exproprieri al Județului Dolj. Mai arată că în speța de față, toate înscrisurile încheiate și toate obligațiile asumate de Companie cu privire la asigurarea fondurilor necesare achiziționării terenurilor se referă strict la cheltuielile eligibile. În cadrul discuțiilor anterioare încheierii contractului și demarării procedurilor, purtate cu Autoritatea de Management cu privire la suportarea cheltuielilor reprezentând despăgubiri pentru terenurile ce urmau a fi expropriate, s-a stabilit că în calitate de semnatar al contractului de finanțare pentru proiectul menționat, Compania poate vira sumele necesare în contul deschis de Consiliul Județean Dolj în acest scop, în baza unei hotărâri a Consiliului Județean Dolj, sumele aferente despăgubirilor fiind considerate eligibile, astfel încât urmau ca acestea sa fie restituite Companiei de Apă Oltenia prin cererile de rambursare. Drept urmare, la întocmirea devizului general aferent proiectului privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020", suma reprezentând cheltuieli cu despăgubirile pentru imobilele expropriate aferente coridorului de expropriere a fost considerată și evidențiată ca o cheltuială eligibilă, valoarea acesteia fiind de 4.313.015 RON conform hotărârii C.J. Dolj nr. 21 din 12.02.2019, modificată ulterior prin hotărârea C.J. Dolj nr. 32/28.02.2019 la valoarea de 4.311.577 RON și prin hotărârea C.J. Dolj nr. 265/12.12.2019 la valoarea de 4.103.598 RON. A. a virat, în două tranșe, în contul Consiliului Județean Dolj, în baza hotărârilor menționate, suma de 4.311.577 RON aferentă obținerii terenurilor expropriate. Ulterior, ca urmare a modificării sumei totale aferente despăgubirilor/expropriere terenuri prin HCJ Dolj nr. 265/12.12.2019, în sensul diminuării acesteia, Consiliul Județean Dolj a restituit Companiei de Apă Oltenia S.A. suma de 207.979 RON. Angajamentul Companiei de Apă Oltenia de a asigura costurile eligibile privind despăgubirile pentru terenurile expropriate și totodată de asumare a obligației UAT Județul Dolj de a restitui sumele necuvenite către Companie, reiese din coroborarea mai multor aspecte, respectiv din (i)faptul că în Devizul General al Proiectului aferent Contractului de finanțare nr. x/2019 încheiat între Companie și Ministerul Fondurilor Europene, sumele reprezentând achiziție terenuri expropriate au fost considerate costuri eligibile, (ii) că Ministerul Fondurilor Europene a restituit costurile cu terenurile expropriate Companiei, (iii) faptul că a fost deschis cont aferent despăgubirilor pentru terenurile expropriate de către Consiliul Județean Dolj, nu de către A. S.A., dar și (iv) faptul că la data modificării sumei aferente terenurilor expropriate, Consiliul Județean Dolj a restituit Companiei suma de 207.979 RON ca urmare a modificării sumei totale aferente despăgubirilor. Mai mult, art. 1 alin. (8) din Anexa 1 a contractului nr. x/2019, menționează că în înțelesul art. 3 alin. (1) din Condițiile generale, valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului reprezintă cofinanțarea autorităților publice. În continuare, arată recurenta-reclamantă că potrivit prevederilor Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, precum și potrivit H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, A. nu are nicio calitate în procedura de expropriere, având rolul unui antreprenor prin intermediul căruia, în calitate de operator regional al serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, se derulează proiectul cu finanțare europeană în discuție. Expropriatorul, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2 l ) din Legea 255/2010 este județul pentru obiectivele de interes județean, în prezenta cauză Județul Dolj, acesta fiind cel care a aprobat prin hotărâre întreaga documentație tehnico-economică, cel care a afișat listele proprietarilor și cel care a deschis contul și a aprobat suma necesară realizării exproprierilor. Virarea banilor de către A. în contul de exproprieri deschis de Consiliul Județean Dolj a avut loc în urma unei hotărâri a Consiliului Județean Dolj - nr. 21/12.02.2019. În consecință, A. S.A. nu are calitate să realizeze exproprierile de utilitate publică și nici să plătească despăgubirile menționate în cererea de chemare în judecată. Se arată în continuare că terenurile expropriate au trecut în domeniul public al Județului Dolj - acesta având calitatea de expropriator, iar investițiile realizate pe terenurile expropriate fac parte din proprietatea publică a Municipiului Craiova, investițiile urmând a fi date în administrare/concesiune Companiei de Apă Oltenia sau altui operator. Din acest motiv, U.A.T. Dolj s-a îmbogățit fără justa cauză, mărindu-și patrimoniul în detrimentul Companiei de Apă Oltenia S.A., care a suferit o pagubă. 4.2. Prin recursul formulat de pârâta U.A.T. Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj se invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., criticând hotărârea instanței de apel din perspectiva respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune. Recurenta-pârâtă arată că pentru a respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța de apel a reținut, în mod nelegal, pe de o parte inaplicabilitatea Deciziei nr. 19/2019 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și, pe de altă parte că data la care reclamanta a cunoscut paguba în sensul art. 2528 C. civ. este data când a primit notificarea înregistrată sub nr. x/17.06.2022, la care a fost atașată anexa în cuprinsul căreia s-a menționat expres că "AM POIM a dedus suma de 3.602.885.18 RON (3.124.951,43 RON contribuția UE și 477.933,75 RON contribuția BS) reprezentând creanță bugetară conform PVC nr. 51563/09.05.2022". Cu privire la excluderea de plano a aplicării deciziei nr. 19/2019 a ÎCCJ, se arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că decizia nr. 19/2019 nu este aplicabilă, în cauza de față nefiind în discuție nici un fel de raporturi de muncă, nici tipice, nici atipice, însă susceptibile de asimilare cu cele reglementate de codul muncii. Or, dezlegările conținute în decizia nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, chiar dacă se referă la raporturi juridice de dreptul muncii, din moment ce raționamentul juridic cu privire la instituția prescripției extinctive, din perspectiva angajării răspunderii civile ca urmare a unui act de control al Curții de Conturi, este similar, poate fi aplicată în prezenta cauză, prin analogie. În acest sens au fost apreciate de recurentă ca fiind relevante în cauză paragrafele 43-46 din cadrul deciziei ÎCCJ nr. 19/2019, prin care s-a statuat că "termenul de prescripție în cazul unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză începe să curgă, în condițiile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 (art. 2.528 din C. civ.), de la momentul la care cel al cărui patrimoniu s-a micșorat a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de această mărire. În ceea ce privește obligația instituită prin art. 256 din Codul muncii de restituire a unei plăți nedatorate, ce vizează un fapt juridic licit ce exclude ideea de culpă, termenul de 3 ani începe să curgă de la momentul efectuării plății, când angajatorul trebuia să cunoască împrejurarea că a făcut o plată nedatorată, neputându-se susține că ulterior plății au apărut elemente care au determinat caracterul nedatorat al acesteia, precum raportul Curții de Conturi sau raportul altui organ cu atribuții de control. Așadar, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al drepturilor salariale achitate de angajator, acesta trebuia în momentul plății să cunoască dacă plata bănească către angajați era în concordanță cu dispozițiile care reglementau plata salariilor, dată la care evident angajatorul cunoștea identitatea angajaților cărora le-a acordat drepturi bănești (...)". Sub aspectul curgerii prescripției extinctive, prin aceeași decizie, s-a reținut că "nu are relevanță constatarea făcută și comunicată de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, deoarece controlul constată abaterile sau neregularitățile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziție de către instituția supusă controlului (...)" (paragraf 54). Cu privire la momentul la care reclamanta a cunoscut paguba, recurenta arată că instanța de apel a apreciat greșit că "data la care reclamanta a cunoscut paguba în sensul art. 2528 C. civ. este data când a primit notificarea înregistrată sub nr. x/17.06.2022, la care a fost atașată anexa în cuprinsul căreia s-a menționat expres că "AM POIM a dedus suma de 3.602.885,18 RON (3.124.951,43 RON contribuția UE și 477.933,75 RON contribuția BS) reprezentând creanță bugetară conform PVC nr. 51563/09.05.2022". Termenul de prescripție incident în litigiul de față este cel general de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., iar în ceea ce privește momentul de la care acesta începe să curgă sunt aplicabile dispozițiile art. 2528 C. civ., respectiv prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea. Față de modalitatea de redactare a normei de drept, este clar că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul la care cele două condiții sunt îndeplinite cumulativ: (i) păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și întinderea acesteia; (ii) păgubitul a cunoscut persoana răspunzătoare de această pagubă. Plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată s-a făcut de reclamantă în două tranșe, la data de 12.03.2019 și respectiv la 19.03.2019, iar la data de 07.02.2020 a fost restituită suma de 207.979,00 RON. Recurenta-pârâtă arată că data efectuării plăților marchează momentul în care sunt întrunite în cauză cele două condiții cumulative prevăzute de lege, reclamanta cunoscând la acest moment care este patrimoniul care sporește, dar și pe cel care a beneficiat de acest spor. În raport de împrejurarea că pârâta a procedat la restituirea unei sume din cea achitată inițial de reclamantă, arată recurenta-pârâtă că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție este cel mai târziu data de 07.02.2020 - dată la care aceasta a restituit o parte din sumă. Reținerea instanței de apel conform căreia reclamanta a cunoscut paguba la data când a primit notificarea înregistrată sub nr. x/17.06.2022, iar anterior acestei date nu a existat o pagubă efectivă în patrimonial reclamantei care să-i permită exercitarea dreptului material la acțiune pentru acoperirea prejudiciului, este eronată. Acest raționament se bazează exclusiv pe existența pagubei reliefată în actul de control, fără a avea în vedere că art. 2528 C. civ. vorbește de data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea. Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Apărările formulate în cauză 5.1. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de U.A.T. Județul Dolj solicitând respingerea acestuia și menținerea soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Pentru a proceda astfel, reclamanta a prezentat succesiunea actelor și faptelor juridice apreciate ca fiind relevante pentru determinarea momentului de început al termenului de prescripție. Astfel, se arată că suma solicitată a fi restituita reprezintă cheltuieli cu despăgubirile pentru terenurile expropriate aferente coridorului de expropriere pentru realizarea obiectivului de investiții "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020". La întocmirea devizului general aferent proiectului, cheltuielile cu despăgubirile pentru imobilele expropriate aferente coridorului de expropiere au fost considerate ca reprezentând o cheltuială eligibilă, cuantumul fiind stabilit printr-o hotărârea a Consiliului Județean Dolj, fiind ulterior modificat în sensul diminuării prin alte două hotărâri, de la 4.313.015 RON la valoarea de 4.103.598 RON. Sumele menționate au fost avizate de Ministerul Fondurilor Europene drept cheltuieli eligibile. În acest context A. a virat - în două tranșe, în contul Consiliului Județean Dolj, suma de 4.311.577 RON, aferentă obținerii terenurilor expropriate. Ca urmare a modificării sumei totale aferente despăgubirilor, Consiliul Județean Dolj a restituit Companiei de Apa Oltenia S.A. suma de 207.979 RON. După finalizarea contractului, Compania de Apa a depus la AM POIM cererea de rambursare nr. x/27.04.2020 prin care a solicitat rambursarea sumei de 4.103.598 RON reprezentând cheltuieli cu exproprierea. Ca urmare, la data de 19.05.2020, Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generala Programe Europene Infrastructura Mare a autorizat cheltuielile ca fiind eligibile și a virat în contul Companiei de Apa Oltenia S.A. suma de 4.103.598 RON reprezentând cheltuieli cu exproprierea. Ulterior, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/09.05.2022 emis de structura de specialitate din cadrul Autorității de Management pentru Programe Operaționale Infrastructura Mare, suma de 4.103.598 RON reprezentând cheltuieli cu exproprierea a fost declarată neeligibilă. A. a fost notificată cu privire la faptul ca suma menționată nu reprezintă cheltuială eligibilă prin notificarea nr. x/17.06.2022, dată la care societatea reclamantă a cunoscut paguba suferită. Anterior acestui moment nu a existat o pagubă efectivă în patrimoniul reclamantei. Data de 07.02.2020, când pârâta a restituit reclamantei diferența dintre suma plătită și valoare diminuată ca urmare a succesiunii hotărârilor Consiliului Județean Dolj, nu are relevanță în ce privește începerea cursului prescripției dreptului material la acțiune, ci reprezintă o recunoaștere a faptului ca recurenta-reclamanta cunoștea faptul că trebuie să restituie Companiei sumele de bani pe care le-a primit nejustificat și pe care Compania nu le-ar fi putut recupera prin caracterul de cheltuieli eligibile, prin cererile de rambursare. Concluzionând, reclamanta arată că din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, se poate constata că data la care Compania a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba produsa în patrimoniul ei este data când la care a fost notificată cu privire la caracterul neeligibil al acestei sume. În ce privește inaplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 19/2019 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a menționat că soluția instanței de apel este corectă și sub acest aspect. 5.2. Recurenta-pârâtă U.A.T. Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj a formulat întâmpinare față de recursul recurentei-reclamante A. S.A. prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Din perspectiva primului motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că este neîntemeiat, instanța de apel redactând hotărârea cu respectarea prevederilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ.. Judecătorul apelului a analizat, în mod efectiv, argumentele recurentei-reclamante, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei și a actelor aflate la dosarul cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa, respectiv faptul că recurenta-reclamantă și-a asumat în mod benevol obligația finanțării exproprierii, care nu a fost condiționată în niciun fel de soarta finanțării nerambursabile. În ce privește celelalte susțineri ale recurentei-reclamante, ele reprezintă o redare mot-a-mot a considerentelor cererii de chemare în judecată, care nu constituie motive de nelegalitate, în legătură cu care nu se mai dezvoltă apărări pe această cale, rămânând aplicabile cele exprimate în fața instanțelor de fond. Cu referire la cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu indică normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit, prin urmare acest motiv de casare nu este motivat. Referirea la prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea din cuprinsul recursului reclamantei, este neavenită întrucât aceste prevederi nu sunt aplicabile speței de față, nefiind o acțiune ce privește exproprierea, așa cum a stabilit instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 15.03.2024, care a calificat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind o acțiune în pretenții. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de către reclamanta A. S.A. este fondat, urmând a fi admis în limitele ce vor fi expuse în continuare, în vreme ce recursul declarat de către pârâta U.A.T. Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj este nefondat urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Analizând criticile formulate de pârâta U.A.T. Județul Dolj, ce privesc modalitatea de soluționare a excepției prescripției, trebuie observat că, deși instanța de apel a schimbat calificarea juridică dată raporturilor dintre părți, apreciind că izvorul obligației pretinse nu este faptul juridic licit (îmbogățirea fără justă cauză), ci contractul, totuși temeiul juridic la care s-a raportat în privința manierei de calcul a termenului de prescripție este același - art. 2528 C. civ. - și nu este contestat de niciuna dintre părți. Ceea ce este contestat este modul în care acest text se aplică în concret circumstanțelor speței, recurenta-pârâtă considerând, în acord cu prima instanță, că momentul la care reclamanta trebuia să cunoască paguba și pe cel răspunzător se situează în anul 2019, când făcuse plățile către pârâtă, termen întrerupt ulterior prin restituirea parțială a unei sume de către cea din urmă, la data de 07.02.2020, și în raport de care termenul de prescripție era împlinit la introducerea acțiunii, în timp ce reclamanta și instanța de apel au apreciat că momentul cunoașterii pagubei este acela în care reclamanta a fost notificată cu privire la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate cu privire la rambursarea cheltuielilor pe care le făcuse în calitate de beneficiar, prin finanțarea pârâtei în vederea exproprierii unor imobile aferente coridorului de expropriere. Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., "prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea", în timp ce prevederile alin. (2) arată că dispozițiile alin. (1) citat anterior "se aplică, în mod comun, și în cazul acțiunilor în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri." Este evident, în cauză, că reclamanta nu era în măsură să cunoască, la momentul plăților făcute către pârâtă în vederea acoperirii costurilor exproprierii demarate de aceasta, faptul că patrimoniul reclamantei va fi păgubit prin declararea ca ineligibile pentru decontare a cheltuielilor făcute cu exproprierea, în condițiile în care într-o primă fază îi fuseseră rambursate acele cheltuieli. Dimpotrivă, câtă vreme plățile făcute de reclamantă către pârâtă îi fuseseră avizate celei dintâi de Ministerul Fondurilor Europene drept cheltuieli eligibile și îi fuseseră rambursate de către acesta, reclamanta ar fi fost în imposibilitatea de a declanșa o acțiune în restituire împotriva pârâtei, pentru că nu exista un prejudiciu, astfel că dreptul la acțiune nu se putea naște decât din momentul notificării declarării ineligibilității de către structura de specialitate din cadrul Autorității de Management POIM, cu consecința restituirii sumelor ce îi fuseseră rambursate. Abia de la acel moment se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei, pe care aceasta să o poată cunoaște și să o poată reclama în justiție, astfel încât se constată că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect legea atunci când a admis apelul reclamantei și a anulat sentința primei instanțe, respingând excepția prescripției. Este de precizat că rațiunile deciziei nr. 19 din 3 iunie 2019 dată în interesul legii de instanța supremă nu se regăsesc, mutatis mutandis, în circumstanțele prezentei cauze, așa cum au apreciat recurenta-pârâtă și tribunalul, întrucât în cauza de față paguba cauzată patrimoniului reclamantei nu preexistă momentului declarării ineligibilității cheltuielilor pentru rambursare decât cel mult condițional, de vreme ce rambursarea avusese deja loc, iar patrimoniul nu era micșorat, astfel încât dreptul la acțiune nu se putea naște decât ulterior acestui moment. Prin urmare, recursul pârâtei urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ. În ce privește recursul reclamantei, în cadrul căruia au fost invocate motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acesta urmează a fi admis în parte. Criticile referitoare la nemotivarea soluției pronunțate de instanța de apel în evocarea fondului după anularea sentinței primei instanțe, încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu se susțin. Chiar dacă argumentația este concisă, hotărârea instanței de apel este motivată în conformitate cu standardul de calitate instituit de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultând în mod clar situația de fapt, modul în care au fost calificate raporturile juridice dintre părți și dezlegarea dată litigiului, linia și direcția raționamentului instanței fiind limpezi, considerentele sunt formulate și structurate coerent, susținând concluzia instanței chiar dacă recurenta nu este de acord cu aceasta. În schimb, sunt fondate criticile formulate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calificarea dată de instanța de apel raporturilor juridice dintre părți fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii. În esență, instanța de apel a înlăturat de la aplicare acțiunea rezultând din îmbogățirea fără justă cauză prevăzută de art. 1345 și următoarele din C. civ., apreciind că între părți există un contract care a reglementat raporturile juridice referitoare la avansarea de către reclamantă a costurilor exproprierii către pârâtă, iar contractul exclude răspunderea civilă extracontractuală și dă, totodată, o cauză juridică transferului de valoare bănească între cele două patrimonii și pierderii suferite în patrimoniul reclamantei. Soluția este una greșită, întrucât s-a dat valoare de contract unor raporturi juridice care nu au această natură. În realitate, ceea ce instanța de apel a considerat a fi un acord de voințe, o înțelegere între părți, nu privea decât aparent și cel mult mediat obiectul litigiului de față. Astfel, nu se poate vorbi despre o convenție (fie ea și nenumită) având ca obiect obligația pârâtului Consiliul Județean Dolj de a expropria un teren în interesul proiectului demarat de reclamantă și, corelativ, obligația acesteia din urmă de a avansa și finanța costurile exproprierii, din sumele declarate ca eligibile din fonduri europene nerambursabile, întrucât nu se poate contracta asupra unui obiect de care părțile nu pot dispune - anume, declararea caracterului eligibil al suportării de către beneficiarul finanțării nerambursabile a costurilor exproprierii făcute de către o autoritate publică terță care urma să devină proprietarul terenului expropriat. Părțile puteau cel mult să convină asupra declanșării de către fiecare a unor demersuri în acest sens - reclamanta să efectueze solicitările și acțiunile necesare pentru a solicita și obține finanțare nerambursabilă pentru acest element al proiectului (obligație de diligență), iar pârâtul să supună la vot o decizie de expropriere și finanțare în aceste condiții - dar fără ca vreuna dintre părți să se îndatoreze direct cu privire la un rezultat (modul e decontare a costurilor) care depindea de avizul alor autorități, ce gestionau fondurile în discuție. Altfel spus, între părți se poate cel mult spune că a avut loc o înțelegere privind intenția comună de a atinge un anume obiectiv propus și diligențele ce se impuneau, dar fără a putea dispune cu privire la însuși acest obiectiv, ce se intersecta cu elemente de drept public ce necesitau aprobarea unor autorități terțe. Prin urmare, situația creată în urma declarării ineligibile a finanțării nerambursabile a costurilor exproprierii de către pârât, avansate de reclamant, nu se înscrie în tiparul unui contract, astfel încât ea trebuie analizată în termenii specifici temeiului invocat de reclamantă în acțiunea sa, respectiv ai răspunderii civile extracontractuale și ai îmbogățirii fără justă cauză, temei pe care instanța de apel l-a schimbat în urma recalificării raporturilor dintre părți. În consecință, în baza art. 497 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare, instanța de apel urmând a verifica în ce măsură situația juridică creată - creșterea patrimoniului pârâtului, în urma dobândirii unor suprafețe de teren prin expropriere, a căror costuri au fost avansate de reclamant (al cărei patrimoniu s-a micșorat corespunzător) doar în speranța și considerarea caracterului lor eligibil la decontare din finanțare prin fonduri europene - întrunește sau nu condițiile îmbogățirii fără justă cauză - reglementată de art. 1345 și următoarele din C. civ., respectiv dacă există sau nu un just temei pentru aceasta. Relativ la cheltuielile de judecată solicitate în cadrul prezentei căi de atac, de către ambele părți litigante, constând în taxele judiciare de timbru achitate, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluționat pe fond și nu a fost stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.