Decizia nr. 1891/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 495/2023 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., să se constate rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/11.10.2019 de către F., cu consecința repunerii părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata dublului sumei încasate cu titlu de avans, respectiv, 100.000 Euro la cursul BNR din ziua plătii (50.000 Euro au constituit avansul); indisponibilizarea imobilului cu nr. cadastral x situat în București, str. x, înscris în CF nr. x. București și a imobilului cu nr. cadastral x, situat în București sector 1, str. x, înscris în CF Sector 1 București, ambele proprietatea pârâtului B., prin înființarea sechestrului asigurător potrivit dispozițiilor art. 952 -953 C. proc. civ., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 495 din data de 27.04.2023 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1279A din 12.12.2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 495 din data de 27.04.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1279A din 12.12.2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie în dosarul nr. x/2021 a declarat recurs reclamantul A.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 08.04.2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A. la data de 26.03.2025, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre soluționare, invocându-se incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. În expunerea motivelor de recurs se arată că "în data de 19.07.2021, prin încheierea din dosarul nr. x/2021 a Tribunalului București, rămasă definitivă, se arată că suma restantă de plată datorată de reclamant, conform Promisiunii de vânzare nr. 3341/11.10.2019, însușită și semnată de părți, nu este certă, lichidă și exigibilă. În data de 12.12.2024, prin decizia civilă nr. 1279A a Curții de Apel București, instanța respinge apelul cu privire la cererea de rezoluțiune a Promisiunii de vânzare nr. 3341/11.10.2019 și repunerea părților în situația anterioară, formulată de reclamant, neținând seama că suma de plată restantă nu este certă, lichidă și exigibilă, stabilită cu autoritate de lucru judecat de tribunal." Se mai arată că promisiunea de vânzare nr. 3341/11.10.2019 nu reprezintă titlu executoriu pe care să îl poată invoca intimații împotriva reclamantului pentru pierderea avansului în cuantum de 50.000 euro, apreciind că doar prin rezoluțiunea promisiunii se putea stabili cui îi revine avansul achitat de acesta. 5. Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinarea formulată la data de 26.05.2025, intimații-pârâți E., C. și D. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel ca temeinică și legală. În susținerea netemeiniciei căii de atac, intimații au arătat că încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2021 a fost pronunțată în procedura specială a ordonanței de plată și nu se bucură de o deplină autoritate de lucru judecat, instanța neanalizând fondul cauzei, ci doar cerința existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile. Mai mult, nu există o triplă identitate, în cadrul dosarului având ca obiect ordonanța de plată pârâtul din cadrul prezentului dosar B. neavând nicio calitate, obiectul celor două dosare fiind, de asemenea, diferit. De asemenea, se arată că recurentul a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii pronunțate la 19.07.2021 de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, pentru prima dată în fața instanței de recurs, ceea ce nu poate fi primit în raport de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată la data de 30.05.2025, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat ca urmare, în principal, a respingerii excepției autorității de lucru judecat invocată pentru prima dată în recurs ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed: Din perspectiva excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că în noua lege procesual civilă, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente formulate împotriva hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. În acest cadru legal, instanța de recurs nu poate examina decât acele susțineri ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică. Din perspectiva criticilor vizând încălcarea autorității de lucru judecat în ce privește inexistența caracterului cert, lichid și exigibil al arvunei rezultate din încheierea promisiunii de vânzare, critica recurentului pune în discuție chestiunea autorității de lucru judecat sub aspectul funcției sale pozitive, regăsită în cuprinsul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., susținând că instanța de apel, prin hotărârea pe care a pronunțat-o, a încălcat autoritatea de lucru judecat a încheierii din dosarul nr. x/2021 a Tribunalului București, rămasă definitivă pronunțată într-un dosar având ca obiect ordonanță de plată. Înalta Curte reține că această unică critică adusă hotărârii recurate nu poate fi primită, de vreme ce a fost formulată în etapa recursului cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor". Din analiza memoriului de apel exercitat de reclamant în prezenta cauză se constată că această unică critică formulată în etapa recursului împotriva hotărârii instanței de apel a fost formulată omisso medio, respectiv fără exercitarea căii de atac a apelului cu privire la acest aspect. Or, recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv și prin urmare, nu presupune o nouă judecată a fondului, ci numai un control de legalitate al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege. Astfel, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că recurentul-reclamant nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a supus cenzurii instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat. Înalta Curte reține că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 432 C. proc. civ., derogatorii de la dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acest articol este incident numai în ce privește invocarea efectului negativ, ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, ce poate fi invocat pe calea excepției autorității de lucru judecat, de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Or, după cum s-a reținut la debutul analizei instanței de recurs, partea, prin criticile formulate, a invocat chestiunea autorității de lucru judecat sub aspectul funcției sale pozitive [art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."], iar spre deosebire de efectul negativ, cel pozitiv nu se invocă pe calea unei excepții procesuale, ci pe calea unui motiv de fond. Pe de altă parte, cu privire la această unica critică a recurentului vizând încălcarea autorității de lucru judecat, chiar în ipoteza în care nu ar fi fost formulată omisso medio și nu ar fi generat soluția de nulitate a recursului, Înalta Curte reține că nu ar fi fost de natură să conducă la o soluție de admitere a căii de atac exercitate de recurent, de vreme ce încheierea opusă ca având autoritate de lucru judecat în prezentul dosar din perspectiva caracterului cert, lichid și exigibil al obligațiilor de plată rezultate din încheierea promisiunii de vânzare, respectiv încheierea pronunțată în ședința publică din data de 19.07.2021 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză. Astfel, încheierea opusă cu titlu de autoritate de lucru judecat a fost pronunțată în cadrul procedurii ordonanței de plată, prin intermediul căreia o parte dintre intimații din prezenta cauză - E., C. și D., au solicitat obligarea recurentului-reclamant la plata contravalorii sumelor de 75.000 de euro și 475.000 de euro reprezentând ratele 2 și 3 pentru imobilul situat în str. x, București, conform promisiunii bilaterale autentificate sub nr. x/11.10.2019 de către BNP F.. Specific procedurii ordonanței de plată este că aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat pentru aspectele de fond ale raporturilor juridice dintre părți, ordonanța de plată având autoritate de lucru judecat numai în ce privește pretențiile admise. Or, în cadrul încheierii invocate de recurent ca având autoritate de lucru judecat, se constată că soluția a fost de respingere a cererii de emitere a ordonanței de plată, reținându-se că "diferența de preț rămas de achitat derivată din același contract însușit de părți nu este certă, lichidă și exigibilă, cât timp părțile au stabilit în cuprinsul contractului că în cazul în care nu se va încheia contractul de vânzare din cauza vânzătorilor, vor restitui dublul sumei încasate cu titlu de avans, iar în cazul în care nu se achită din cauza cumpărătorilor, aceștia fie vor pierde avansul achitat, fie vor fi ținuți pentru achitarea restului de preț stipulat în contract." Concluzionând, tribunalul a apreciat că "înscrisurile, explicațiile și lămuririle părților au fost insuficiente pentru a caracteriza creanța reclamanților promitenți-vânzători ca fiind certă, lichidă și exigibilă, fiind necesare, pertinente și concludente și alte mijloace de probă, precum interogatorii ori depoziția unor martori în vederea stabilirii culpei în neexecutarea obligațiilor contractuale, aspecte ce pot fi valorificate în procedura de drept comun", iar nu în cea a ordonanței de plată. Așadar, este evident, pe de-o parte, că încheierea invocată nu are autoritate de lucru judecat pentru aspectele de fond, iar pe de altă parte, prin considerente s-a reținut că tribunalul nu poate reține - în baza probatoriului compatibil cu această procedură, caracterul cert, lichid și exigibil al ratelor doi și trei în considerarea clauzelor contractuale care permiteau antrenarea a două remedii distincte pentru situația premisă. Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, singura critică formulată de recurent prin calea de atac promovată a fost formulată omisso medio și nici nu se pot reține motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat A. împotriva deciziei civile nr. 1279A din 12 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând că recurentul-reclamant se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acestuia la plata cu titlu de cheltuieli de judecată a următoarelor sume de bani: 3000 RON către intimatul-pârât B., 2975 RON către intimata-pârâtă E. și 3570 RON către intimații-pârâți C. și D., reprezentând onorariu avocațial aferent căii de atac a recursului, potrivit chitanței din 30.05.2025 existentă la dosar și respectiv a chitanțelor din 26.05.2025 existente la dosar.