Decizia nr. 285/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1266/2021 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 18.09.2020, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B., constatarea nulității absolute a Actului de adjudecare nr. 301/2017, emis la data de 18.06.2018, încheiat în baza Procesului-verbal de licitație imobiliară nr. x/2017 din 15.05.2018 ora 11:00, precum și a întregii licitații și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului de adjudecare, prin restituirea bunului vândut, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1266 din 10 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 989A din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1266/10.09.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020. A anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 989A din data de 23 iunie 2022 a Curții de Apel București a declarat recurs pârâta B.. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după expunerea pe scurt a situației de fapt din dosar și a istoricului litigiului, recurenta critică hotărârea instanței de apel din perspectiva reținerii greșite a caracterului de acțiune în realizare a cererii deduse judecății, precum și din perspectiva greșitei interpretări a dispozițiilor dreptului comun care reglementează nulitatea actelor juridice în prezenta cauză. Astfel, susține recurenta că nu poate fi de acord cu posibilitatea de a ataca pe dreptul comun actele de executare silită, emise în cadrul procedurii imobiliare, pentru că astfel s-ar deschide calea pentru apariția unor hotărâri contradictorii cu privire la același obiect. Se susține că acțiunea reclamantei este, în fapt, o contestație la executare mascată, aspect ce ar rezulta din petitul acesteia, la pagina 5 din cererea de chemare în judecată, alineat ultim, fiind formulată expres solicitarea de constatare a nulității actului de adjudecare, a procesului-verbal de licitație, precum și a întregii proceduri de licitație și repunerea părților în situația anterioară. Instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată în mod temeinic, soluționând-o prin sentința civilă nr. 1266/2021, în considerentele hotărârii indicând în mod concret că intimata-reclamantă eludează dispozițiile art. 715 C. proc. civ., în sensul în care, nemaifiind în termen pentru introducerea unei contestații la executare, formulează prezenta cerere dedusă judecății, fără a indica temeiul de drept al cererii de chemare în judecată. Consideră că instanța s-a erijat într-un virtual apărător al intimatei-reclamante, considerând greșit că acțiunea este una în realizare, iar nu în constatare. Mai arată recurenta că instanța de apel ar fi confundat procedura de vânzare la licitație a unui imobil cu procedura vânzării unui imobil prin acordul părților, aspect ce rezidă din considerentul potrivit căruia instanța de fond este ținută să verifice dacă există motivul de nulitate invocat de către reclamantă privește vicii ale procedurii de executare silită sau nerespectarea unor condiții de fond ale actului de vânzare. De asemenea, susține că afirmația instanței de apel conform căreia instanța de fond trebuia să verifice dacă există sau nu motivul de nulitate invocat este nefondată, întrucât instanța are obligația de a analiza dacă acțiunea este sau nu admisibilă înainte de a proceda la judecata în fond, ceea ce a și făcut, constatând că acțiunea este inadmisibilă pe această cale a dreptului comun, fapt ce exclude soluționarea pe fond a cauzei. Instanța de apel a considerat în mod greșit aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor dreptului comun referitoare la nulitatea actelor juridice, făcând o paralelă cu viciile de consimțământ contractuale (art. 1206 și urm. din C. civ.), în condițiile în care, procedural, cele două modalități de acțiune vizează căi diferite (acțiune pe drept comun/contestație la executare). Mai arată recurenta că o altă apreciere eronată a instanței de fond este aceea potrivit căreia nu este exclus ca actul de adjudecare să poată forma obiectul unei acțiuni în anulare în condițiile dreptului comun, dacă viciul invocat privește condițiile de formă ale actului de vânzare, iar nu temeiuri ce țin de procedura de excutare propriu-zisă. Or, invocarea prin cererea de chemare în judecată a faptului că actul de adjudecare este nul pentru lipsa semnăturii adjudecatarului se află în legătură directă cu procedura de vânzare la licitație. Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Apărările formulate în cauză În data de 30 octombrie 2023, cu respectarea termenului legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat. În esență, se arată că instanța de apel a remarcat corect că în ipoteza în care se solicită constatarea nulității absolute a unui act juridic acțiunea formulată este una în realizare și nu în constatare, consecința admiterii unei atare acțiuni fiind tocmai desființarea actului juridic. De asemenea, instanța de apel a analizat și problematica admisibilității acțiunii în declararea nulității absolute a actului de adjudecare dintr-o altă perspectivă, respectiv existența unei proceduri speciale de contestare a actului de adjudecare, care ar înlătura de la aplicare procedura de drept comun potrivit principiului specialia generalibus derogant, reținând că pentru contestarea actului pe temeiuri ce nu țin de procedura de urmărire propriu-zisă, ci reprezintă vicii constând în nerespectarea unor condiții de fond ale actului de vânzare, nu trebuie exclus ca actul de adjudecare să poată forma obiectul unei acțiuni în anulare în condițiile dreptului comun. Raportat la cele reținute, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să verifice admisibilitatea acțiunii prin prisma existenței unei proceduri speciale de contestare a actului de adjudecare. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 15 noiembrie 2023, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura în fața instanței de recurs Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 18.09.2020, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 06 februarie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a acordat părților cuvântul în dezbateri asupra excepției nulității și asupra fondului recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prioritar, cât privește excepția nulității, invocată de intimata-reclamantă A., prin întâmpinare, având în vedere că prin motivele de recurs se critică decizia instanței de apel din perspectiva greșitei calificări a naturii juridice a acțiunii, ca fiind una în realizare, precum și din perspectiva greșitei interpretări a dispozițiilor C. civ. care reglementează nulitatea actelor juridice în prezenta cauză, aspecte care pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului și procedeze la analiza legalității deciziei recurate din perspectiva motivelor de nelegalitate arătate. Sub aspectul împrejurărilor de fapt apreciate a fi esențiale în acest proces, instanțele fondului au stabilit următoarele: Împotriva reclamantei A. a fost demarată procedura executării silite în scopul recuperării unei creanțe izvorâte dintr-un contract de împrumut bancar, prin Actul de adjudecare nr. 301/2017 emis la data de 18.06.2018 fiind vândut imobilul proprietatea acesteia, din București, Șos. x, către pârâta adjudecatară B.. Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta A. a solicitat constatarea nulității absolute a Actului de adjudecare nr. 301/2017 din 18.06.2018, încheiat în baza Procesului-verbal de licitație imobiliară nr. x/2017, precum și a întregii licitații, și repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea bunului vândut. În susținerea cererii a arătat că motivul de nulitate invocat se referă la lipsa semnăturii adjudecatarului însuși, condiție ce se impunea a fi îndeplinită atât în raport cu normele generale prevăzute de C. civ. pentru încheierea valabilă a contractelor de vânzare-cumpărare, cât și de dispozițiile art. 854 din C. proc. civ., care se referă la condițiile speciale pe care trebuie să le îndeplinească actul de adjudecare emis în procedura executării silite. Judecând în primă instanță, Tribunalul București a respins cererea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., apreciind că a fost învestită cu o acțiune în constatare, în condițiile în care reclamanta avea deschisă calea acțiunii în realizare - contestația la executare reglementată de art. 712 și urm. C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cauzei în apel, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei, reținând, pe de-o parte, că acțiunea prin care se solicită constatarea nulității absolute a unui act juridic, cum este și actul de adjudecare, este o acțiune în realizare, iar, pe de altă parte, că admisibilitatea acțiunii trebuia analizată și prin raportare la motivul de nulitate invocat, neputându-se considera, ab initio, că un act de adjudecare ar putea fi atacat doar prin intermediul contestației la executare exercitate împotriva procesului-verbal de licitație care consemnează adjudecarea. Astfel, a apreciat că analiza admisibilității acțiunii prin prisma existenței unei proceduri speciale de contestare a actului de adjudecare presupune verificarea motivului de nulitate invocat de apelanta-reclamantă, și anume dacă se referă la vicii ale procedurii de executare silită sau vizează nerespectarea unor condiții de fond ale actului de vânzare. Observând că prima instanță de fond s-a pronunțat pe inadmisibilitatea acțiunii, inclusiv din această perspectivă a căii dreptului comun urmate de reclamantă pentru valorificarea pretențiilor sale, însă fără a verifica motivul de nulitate invocat prin prisma distincțiilor arătate anterior, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă contestă întregul raționament al instanței de apel, susținând, pe de-o parte, că cererea de chemare în judecată ar avea natura juridică a unei acțiuni în constatare iar, pe de altă parte, că legea nu prevede în nici un caz posibilitatea contestării unui act de adjudecare pe calea dreptului comun, ci doar prin intermediul procedurii speciale a contestației la executare. Astfel, primul motiv de recurs privește greșită calificare dată cererii de chemare în judecată de instanța de apel, ca fiind o acțiune în realizare, în condițiile în care intimata-reclamantă ar fi invocat ca temei de drept doar dispozițiile art. 625 și urm. C. proc. civ. și normele C. civ., în general. Susține că scopul urmărit de partea adversă - (re)dobândirea unui drept de proprietate - corespunde specificului acțiunii în constatare. Critica nu este fondată. Din perspectiva admisibilității prezentei acțiuni în constatare, apreciată în raport cu dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., se constată că în mod corect instanța de apel a invalidat raționamentul primei instanțe a fondului, considerând că acțiunea în constatarea nulității unui act juridic are natura juridică a unei acțiuni în realizare, fie că vorbim despre o nulitate absolută sau relativă, scopul urmărit fiind acela de a obține modificarea raporturilor juridice dintre părți - redobândirea calității de proprietar, iar nu confirmarea unei situații juridice existente. Acțiunea în constatare reprezintă o reprezintă o acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa, încercând să confirme, astfel, o situație juridică existentă la momentul formulării cererii. O particularitate importantă a acțiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Astfel, în condițiile în care chiar recurenta, prin cererea de recurs, și ulterior cu ocazia dezbaterilor din cadrul ședinței publice, a recunoscut că scopul reclamantei este redobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate pierdut, ceea ce corespunde, așa cum s-a arătat, unei modificări a raporturilor juridice existente între părți, dorind ca din neproprietar să devină proprietar, susținerea potrivit căreia acțiunea în anularea actului de adjudecare ar avea caracterul unei acțiuni în constatare nu poate fi primită. Pe cale de consecință, apreciind natura juridică a cererii ce face obiectul prezentului dosar ca fiind de acțiune în realizare, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel București a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. în speță. Cea de-a doua critică a recurentei-pârâte este îndreptată împotriva raționamentului instanței de apel referitor la necesitatea analizării chestiunii inadmisibilității acțiunii prin raportare la calea dreptului comun, aleasă de intimata-reclamantă pentru valorificarea pretențiilor sale, și a condițiilor în funcție de care urmează a se verifica posibilitatea părții de a recurge la această cale în detrimentul procedurii speciale reglementate prin dispozițiile art. 712 și urm. C. proc. civ. Susține recurenta că legea nu recunoaște, în niciun caz, posibilitatea părților de a ataca un act de adjudecare emis în procedura de vânzare silită în temeiul normelor de drept comun, în privința acestui act nefiind aplicabile normele din C. civ. care reglementează nulitatea actelor juridice încheiate prin acordul părților, și anume art. 1206 și urm. din C. civ. Critica este nefondată. Actul de adjudecare este un act de procedură, care materializează vânzarea silită a imobilului urmărit, act a cărui eliberare condiționează trecerea imobilului din proprietatea debitorului-proprietar în aceea a adjudecatarului-cumpărător, fiind deci un act translativ de proprietate. Actul de adjudecare reprezintă titlu executoriu pentru adjudecatar, iar împrejurarea că acest act are și funcția de contract de vânzare-cumpărare conferă adjudecatarului și dreptul de exercitare a acțiunii în garanție pentru evicțiune, prevăzută de art. 1659 și urm. C. civ. Astfel, având în vedere caracterul complex al actului de adjudecare, cu efecte atât în planul dreptului procesual, cât și al dreptului material, s-a reținut în mod corect de către instanța de apel că solicitarea constatării nulității unui act de adjudecare poate fi realizată și în temeiul normelor de drept comun, în anumite condiții. Așadar, în funcție de caracterul de act juridic procesual (care încheie faza procedurii silite și care presupune respectarea etapelor și a procedurii institute de legiuitor pentru emiterea unui atare act) sau material (care presupune încheierea înscrisului cu respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de lege) al actului contestat trebuie verificată posibilitatea de contestare a acestuia fie numai pe calea procedurii contestației la executare, în primul caz, fie și pe calea dreptului comun, în cea de-a doua ipoteză. Prin urmare, contrar argumentelor recurentei, solicitarea de anulare a unui act de adjudecare nu poate fi valorificată, în toate cazurile, doar prin intermediul procedurii speciale reglementate prin art. 712 C. proc. civ., existând și excepții de la această regulă, atunci când se invocă nulitatea pentru neîntrunirea uneia dintre condițiile esențiale cerute pentru validitatea contractelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 1179 și urm. C. civ. În acest context, reținând existența unor ipoteze care dau posibilitatea anulării actului de adjudecare pe calea dreptului comun, Înalta Curte reține că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, prima instanță de control judiciar trebuia, ea însăși, să tranșeze chestiunea inadmisibilității cererii deduse judecății, în raport cu motivul de nulitate invocat de recurenta-reclamantă - pretinsa lipsă semnăturii intimatei-reclamante A. pe actul de adjudecare și, în situația în care aprecia că acest motiv se referă la o condiție de validitate a contractelor, să procedeze și la judecata în fond a cererii deduse judecății. Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a analizat în concret și nici nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii din perspectiva posibilității părții de a ataca un act de adjudecare emis în procedura de vânzare silită în temeiul normelor de drept comun, criticată prin motivele de apel și supusă cenzurii instanței de control judiciar în recursul pendinte. Nepronunțându-se în mod concret asupra acestei critici din apel, prin lăsarea nefinalizată a raționamentului expus în sensul că nu trebuie exclus ca actul de adjudecare să poată forma obiectul unei acțiuni în anulare în condițiile dreptului comun dacă ar viza nerespectarea unor condiții de fond ale actului de vânzare, instanța de recurs nu poate înlocui lipsa de motive, pronunțându-se pentru prima dată în recurs asupra acestei chestiunii. Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Cum prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. au caracter imperativ, reiese că pentru a se putea dispune desființarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței apelate, la aceeași instanță, este necesară îndeplinirea cumulativă următoarelor condiții: 1) formularea fie făcută de către titularul căii de atac apelului, fie de către intimați, prin întâmpinare, a unei cereri de trimitere a cauzei spre rejudecare; 2) incidența unuia din cele două cazuri de excepție, în care, legea procesuală prevede o atare posibilitate, respectiv judecata să se fi făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, fie să se constate că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. Or, în speță, nici apelanta-reclamată, prin cererea de apel, și nici intimata-pârâtă, prin întâmpinare, nu au înțeles să solicite trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile și termenul de decădere stabilite de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. Cum prin această normă, legiuitorul a înțeles să acorde prioritate principiului celerității judecării cauzelor față de cel al dublului grad de jurisdicție, lăsând la aprecierea părților din proces beneficiul acestuia, ca expresie a principiului disponibilității, iar în speță, nici intimata-reclamantă și nici recurenta-pârâtă nu au uzat de acest beneficiu, instanța de apel trebuia să procedeze la soluționarea excepției inadmisibilității din perspectiva formulării acțiunii în temeiul normelor de drept comun iar, în situația în care aprecia ca fiind admisibilă o atare cerere, prin prisma motivului de nulitate invocat, să procedeze la devaluarea fondului cererii reclamantei având ca obiect anulare act de adjudecare. Ca urmare, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, declarate de reclamantă, instanța de apel era ținută a aprecia asupra legalității și temeiniciei soluției primei instanțe în sensul menținerii sau modificării soluției de inadmisibilitate a acțiunii, criticate în apel, în ambele cazuri, însă, fiind necesară realizarea efectivă a condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în raport cu viciul invocat, analiză care nu incumba tribunalului, așa cum în mod greșit a apreciat curtea de apel, ci însăși acesteia din urmă, așa cum s-a arătat. Așa fiind, în mod nelegal instanța de apel a repudiat, fără a efectua cuvenita și necesara cercetare a criticilor și apărărilor circumscrise tezei admisibilității acțiunii în raport cu motivul de nulitate invocat. Raportat la toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluția dată cererii de apel încalcă regulile efectului devolutiv și echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, sancționată cu casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care urmează să continue raționamentul expus în considerentele hotărârii, în sensul de a realiza, ea însăși, verificarea aspectului dacă motivul de nulitate invocat reprezintă un viciu al procedurii de executare silită ori, dimpotrivă, o condiție de fond a actului de adjudecare, și, în raport cu rezultatul acestei verificări, să dispună menținerea sau modificarea soluției tribunalului. Din perspectiva celor expuse, a incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind nelegală dispoziția instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță, în condițiile în care această prerogativă a rejudecării revenea însăși instanței de apel, Înalta Curte va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.