ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2277/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 16 septembrie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. S.A., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr. x/20.12.2005 de B.N.P.A. "E.", precum și să se dispună repunerea părților în situația anterioară.

Prin sentința civilă nr. 5240 din 24 septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de către pârâți, și a declinat competența în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 15 octombrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 795 din 2 iunie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1324A din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul și a obligat apelantul-reclamant să plătească intimatului-pârât C. suma de 2.000 RON, precum și intimatei-pârâte D. S.A. suma de 2.000 RON, ambele cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, la 11 octombrie 2022, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei și, rejudecând, admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin memoriul depus la 3 martie 2023, cu respectarea termenului legal, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., învederând următoarele argumente:

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, pentru imobilul ce face obiectul litigiului, au fost încheiate, în formă autentică, două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul autentificat sub nr. x din 17 august 1998 și contractul autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2005.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2005, pentru cauză ilicită și fraudă la lege, însă ambele instanțe de fond au ignorat dispozițiile legale, deși din probatoriul administrat rezultă că acest contract a fost încheiat prin săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, înșelăciune și complicitate la înșelăciune. În acest sens, urmează a fi avut în vedere răspunsul la interogatoriul administrat intimatului-pârât B., care a declarat că a vândut imobilul numai reclamantului, nu și pârâtului C., precum și relațiile furnizate de către organul de urmărire penală, în sensul că încheierea contractului autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2005 a avut loc prin săvârșirea de fapte penale (înșelăciune și complicitate la înșelăciune), însă, întrucât a intervenit prescripția, învinuiții nu au putut fi trași la răspundere penală.

Având a soluționa cu prioritate excepția nulității recursului, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică, pe baza hotărârii recurate, modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor recursului.

În cauză, se constată că, deși în memoriul de recurs au fost indicate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., totuși acestea au fost invocate doar în mod formal, din moment ce nu au fost învederate argumente concrete, prin care să se demonstreze că decizia civilă recurată nu este motivată corespunzător, respectiv că a fost pronunțată în urma interpretării și aplicării greșite a normelor de drept substanțial.

Dimpotrivă, toate argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a coroborat în mod corespunzător mijloacele de probă administrate în cauză, sens în care se face trimitere explicită la răspunsul la interogatoriul luat intimatului-pârât B., precum și la relațiile furnizate de către organul de urmărire penală.

Din moment ce niciuna dintre criticile invocate de recurentul-reclamant nu poate fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu la termenul din 23 noiembrie 2023, și va anula recursul, soluție în raport cu care nu poate fi primită cererea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea intimatului-pârât C. de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, întrucât nu au fost depuse la dosar documente justificative care să ateste existența și întinderea cheltuielilor de judecată pretins efectuate în recurs, astfel cum impune art. 452 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1324A din 5 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge cererea intimatului-pârât C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2023.