ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, în data de 18 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., desființarea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.01.2014 de D., cu consecința obligării pârâților la restituirea sumei de 319.000 euro, plătită cu titlu de avans, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1557 și art. 1274 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 692 din 09 mai 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea, a constatat desființată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/19.01.2014 de D., a obligat pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 319.000 euro, în RON la data plății conform cursului B.N.R., ce a fost achitată cu titlu de avans, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 19.332,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru

Prin decizia civilă nr. 374 A din 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții C. și B. împotriva sentinței civile nr. 692 din 09 mai 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 374 A din 10 martie 2023 au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâții C. și B., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenții au susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în neconcordanță cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile în materie.

Astfel, au criticat nereținerea efectului negativ al autorității de lucru judecat în ceea ce privește îndeplinirea condiției triplei identități între prezenta cauză și cea care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 661/23.04.2020, fiind imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, cu același obiect și cauză. Prin urmare, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 430 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurenții au invocat nereținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor aceleiași sentințe, consacrat prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, recurenții au susținut că deși nu sunt îndeplinite condițiile triplei identități cu privire la identitatea de obiect, în dosarul indicat anterior au fost aceleași părți și a fost analizată aceeași promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, aspecte care se impun cu autoritate de lucru judecat.

Au mai arătat recurenții că decizia recurată a fost pronunțată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1557 și a art. 1274 din C. civ. referitoare la imposibilitatea de executare a contractului și la riscul contractului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului, susținând că cererea dedusă judecății nu cuprinde critici de nelegalitate care să fie dezvoltate conform dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, a cărei analiză este prioritară conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin cererea de recurs, recurenții au criticat, pe de o parte, nereținerea efectului negativ al autorității de lucru judecat în ceea ce privește îndeplinirea condiției triplei identități între prezenta cauză și cea care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 661/23.04.2020, invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., iar pe de altă parte, nereținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor aceleiași sentințe, consacrat prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. În continuare, recurenții au susținut că, deși nu sunt îndeplinite condițiile triplei identități, totuși aspectele dezlegate în dosarul anterior se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Analizând decizia recurată, se constată că aceste critici au fost formulate și prin cererea de apel, iar instanța de prim control judiciar le-a analizat și a oferit un răspuns detaliat și argumentat criticilor formulate. Astfel, instanța a validat raționamentul primei instanțe cu privire la respingerea excepției autorității de lucru judecat, constatând că între prezentul litigiu și cel care a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 nu există identitate de obiect și de cauză.

În acest, s-a reținut că cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.01.2014, invocându-se neexecutarea culpabilă de către promitenții-vânzători a obligației de vinde imobilul promis, în condițiile art. 1549 și urm. din C. civ., în timp ce cerere din prezenta cauză are ca obiect desființarea de drept a aceleiași promisiuni de vânzare-cumpărare, ca urmare a imposibilității de executare a obligației contractuale și suportării riscului contractului de către debitorul obligației imposibil de executat, în conformitate cu dispozițiile art. 1557 și art. 1274 din C. civ., obiectul și cauza juridică a celor două cereri de chemare în judecată fiind diferite, motiv pentru care nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 661/23.04.2021, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține în cauză întrucât cererea dedusă judecății are ca obiect desființarea promisiunii de vânzare-cumpărare ca urmare a imposibilității de executare a obligației contractuale și suportării riscului contractului de către debitorul obligației imposibil de executat, în conformitate cu dispozițiile art. 1557 și art. 1274 din C. civ.

În acest context, se observă că instanța de apel a argumentat de ce nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 661/23.04.2021, însă recurenții nu au formulat critici de nelegalitate relative la raționamentul juridic al instanței de apel, ci s-au limitat la a susține formal că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale care reglementează autoritatea de lucru judecat, fără a opune măcar un argument de nelegalitate cu privire la aspectele reținute prin decizia recurată, nesocotind specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Printr-o altă susținere, recurenții au arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1274 și art. 1557 C. civ., fără a dezvolta și prezenta argumente în susținerea aceste critici.

În atare situație, nu se poate decât să se constate că aceste texte legale au fost invocate formal de către recurenți, simpla indicare a unor texte de lege nefiind suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Raportat la cele arătate de recurenți prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, deși s-a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceștia nu au formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., părțile exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată în cauză, fără referire concretă la dispozițiile instanței de apel.

Ca atare, invocarea de către recurenții-pârâți a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este una formală, susținerile acestora nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, aspecte teoretice ale dispozițiilor legale pretins încălcate, fără a avea legătură cu raționamentul instanței de apel.

În aceste condiții, având în vedere că recurenții nu au formulat critici de nelegalitate care să privească hotărârea atacată și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâții C. și B. împotriva deciziei civile nr. 374 A din 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâții C. și B. împotriva deciziei civile nr. 374 A din 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.