ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2318/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 iulie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C., a solicitat: 1) să se constate nulitatea absolută a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2017 pentru cauză imorală; 2) pe cale de consecință, să se dispună anularea actului subsecvent constând în novația prin schimbare de debitor consimțită de creditor, cuprinsă în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare; 3) să se constate, ca urmare a desființării actelor juridice arătate la pct. 1 și 2, că părțile au revenit în situația anterioară, în sarcina pârâtei B. renăscând obligația de plată către reclamant a sumei de 80.000 euro, cu titlu de diferență de preț, precum și a penalităților contractuale de 0,07% pentru fiecare zi de întârziere, în cuantum total de 44.128 euro (calculate pentru perioada 18.05.201-15.07.2019), conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.05.201, modificat prin actul adițional autentificat sub nr. x/29.09.2016; 4) să se constate stinsă, prin plată voluntară, obligația pârâtei B., efectuată în dosarul execuțional nr. x/2017, conform O.P. nr. x/15.07.2019.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 939 din 28 iunie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, excepția insuficientei timbrări a cererii principale, invocată de pârâtă prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale active cu privire la capetele nr. 1 și 2 din cererea principală și a respins aceste capete, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă. A constatat rămase fără obiect excepția lipsei de interes cu privire la capetele nr. 1 și 2 din cererea principală, excepția prescripției cu privire la capătul nr. 2 din cererea principală și excepția inadmisibilității capătului nr. 2 din cererea principală. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. cu privire la capetele nr. 3 și 4 din cererea principală și a respins aceste capete, cu privire la pârâta C., ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins capetele nr. 3 și 4 din cererea principală, cu privire la pârâta B., drept consecință a respingerii capetelor nr. 1 și 2, a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 1960 A din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 939 din 28 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și C.. A obligat pe apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte C. cheltuieli de judecată în cuantum de 5.801,25 RON.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1960 A din 20 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a declarat recurs. După expunerea parcursului procesual al cauzei și a unor considerații teoretice, indicând drept motive de nelegalitate ale hotărârii atacate dispozițiile art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1247 C. civ., este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție. Deși cauza pentru care a solicitat anularea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare este încălcarea unei norme de drept sancționabile cu nulitatea absolută a actului juridic, respectiv existența unei cauze imorale, instanța a respins cererea sa ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate activă, întrucât ar avea calitatea de parte doar în cadrul novației prin schimbare de debitor, nu și în cadrul promisiunii (ca negotium), aspect ce nu este contrar realității. Cu toate acestea, viciul comportă asupra percepției cu privire la posibilitatea reclamantului de a "interveni" în soarta derulării promisiunii, având în vedere că, conform deciziei nr. 39A/14.01.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2017, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, promisiunea, privită ca instrumentum, cuprinde 2 convenții distincte. Și această afirmație este corectă, având în vedere că fiecare dintre cele două instituții juridice poate "exista" fără concursul celeilalte. Însă, a considera că, în această situație, reclamantul ar fi fost de acord cu novarea obligației, fără a i se urmări interesul de a-și recupera restul de datorie prin raportare la situația juridică creată ca urmare a deciziei intimatei B. de a vinde imobilul cumpărat de la reclamant, este o afirmație falsă. În realitate, dacă promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare dintre B., în calitate de promitentă-cumpărătoare și C., în calitate de promitentă-vânzătoare, având ca obiect același bun imobil pe care reclamantul l-a vândut promitentei-cumpărătoare, vânzare în legătură cu care nu a fost achitat în integralitate prețul, nu s-ar fi încheiat, nici novația prin schimbare de debitor nu s-ar fi încheiat, întrucât reclamantul a urmărit, indiferent de situație, să își valorifice drepturile pe care le are. Astfel, deși aceste două instituții pot coexista într-o modalitate independentă, intenția părților a fost aceea de a le conferi celor două acte juridice o legătură indisolubilă, încheierea promisiunii de vânzare fiind factorul determinant pentru novarea obligației vechi. Nu se poate reține faptul că reclamantul nu ar avea calitate procesuală activă, în condițiile în care are atât calitate de creditor al noii datorii ca urmare a încheierii novației, cât și calitatea de declarant al promisiunii (privit ca instrumentum). Novația nu s-ar fi încheiat dacă nu s-ar fi pus problema transferului dreptului de proprietate cu privire la bunul imobil vândut de reclamant intimatei B., contract de vânzare din care izvorăște creanța nerecuperată de reclamant și asupra căreia a novat. In esență, cele două convenții, deși nu sunt încheiate de toate cele 3 părți contractante, respectiv de părțile litigante din speță, fiecare parte și-a exercitat drepturile de care au putut dispune pentru a ajunge în această situație. Cum cele două convenții au fost încheiate sub umbrela aceleiași promisiuni (ca instrumentum), este mai mult decât evident că reclamatul, chiar și în calitate de declarant, are posibilitatea și interesul să invoce nulitatea absolută a promisiunii (ca negotium), având în vedere că această promisiune produce efecte (negative în acest caz) și în ceea ce privește posibilitatea reclamantului de a-și recupera debitele restante. Din interpretarea sistematică a promisiunii, rezultă intenția neîndoielnică a părților de a grefa pe promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare o convenție de transformare a obligației (novația prin schimbarea debitorului). Raportul dintre cele două acte este acela dintre un act principal și un act subsecvent. În mod evident, promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare poate ființa ca un act juridic de sine stătător, în timp ce novația grefată nu își găsește justificare decât în condițiile în care în sarcina promitentei - cumpărătoare se naște o obligație de plată față de promitenta-vânzătoare. În aceste condiții, se impune ca novația, ca act subsecvent, să urmeze soarta actului principal și să fie desființată. Astfel, analizând aspectele de fapt și de drept, prin raportare la motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., se pot observa următoarele: Ca urmare a invocării excepției lipsei calității procesuale active în faza procesuală a fondului, instanța de judecată s-a orientat să analizeze dispozițiile legale privind promisiunea bilaterală de vânzare, ca să constate că reclamantul nu mai are nici calitatea de promitent-vânzător și nici pe cea de promitent-cumpărător. Deși convenția ca instrumentum cuprindea și o novație, având în vedere aprecierea cu privire la incidența lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța a dispus aplicabilitatea acestei excepții și cu privire la petitul nr. 2 al cererii de chemare în judecată, având în vedere că a solicitat anularea novației subsecvent anulării promisiunii. În acest sens, interpretarea dispozițiilor privind nulitatea absolută a actelor juridice și pe cele privind desființarea contractului și a actelor subsecvente (art. 1247 și art. 1254 C. civ.) este eronată, conducând inclusiv la admiterea unei excepții de natură procesuală, cu consecința neanalizării aspectelor de nulitate invocate.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii ce a învestit Înalta Curte, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., după o amplă prezentare a parcursului procesual al cauzei și a unor considerații teoretice, recurentul-reclamant a arătat că "interpretarea dispozițiilor privind nulitatea absolută a actelor juridice și pe cele privind desființarea contractului și a actelor subsecvente (art. 1247 și art. 1254 C. civ.) este eronată, conducând inclusiv la admiterea unei excepții de natură procesuală, care a făcut ca litigiul să nu poarte și asupra analizării aspectelor de nulitate invocate." Se constată că recurentul-reclamant invocă formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pretinzând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1247 și art. 1254 C. civ., fără a formula critici concrete de nelegalitate, dezvoltând argumente ce vizează interpretarea unui act juridic, care a fost suspus analizei într-un alt litigiu, chestiune ce a primit deja o dezlegare. În ceea ce privește menționarea prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat doar că instanțele inferioare au soluționat procesul fără a intrat în cercetarea fondului. Or, soluția pronunțată de instanță, respectiv admiterea excepției lipsei calității procesuale active, impunea necercetarea fondului, astfel încât nu se poate identifica norma procedurală ce nu ar fi fost respectată de instanța de apel. Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea concretă, susținută factual, a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată și indicarea formală a unor texte de lege, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs în motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 7.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.