ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1888/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 02.11.2023 sub nr. de dosar x/2023, reclamantul A., în calitate de persoană fizică, dar și de unic asociat al societății Compania Artistică Rapsodia Română S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.000.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor morale, pentru atingerea adusă onoarei și demnității profesionale a reclamantului, atât ca persoană fizică, dar și ca asociat unic al societății Rapsodia Română S.R.L., precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța: Prin sentința civilă nr. 743/06.06.2024 pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța: Prin decizia civilă nr. 4A din 13.01.2025, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de către apelantul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 743/06.06.2024, pronunțate în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Compania Artistică Rapsodia Română S.R.L. și Inspecția Judiciară, prin B..

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 4A din 13.01.2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs reclamantul A.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 06.03.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A. la data de 13.02.2025, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, procedând la admiterea apelului, modificarea în tot a deciziei primei instanțe, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și cu acordarea cheltuielilor de judecată, invocându-se incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În expunerea motivelor de recurs se arată că hotărârea instanței de apel - unde motivarea are numai o pagină și jumătate - reprezintă "o tentativă de motivare" a respingerii căii de atac a apelului pe care l-a exercitat, "din motive extrem de ilegale și abuzive". Se mai arată că instanța de apel nu a dovedit cum a aplicat instanța de fond dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) din C. civ. în raport de soluția de respingere a acțiunii sale vizând atragerea răspunderii civile delictuale. De asemenea, instanța de apel, fără o motivare concret juridică, nu a dovedit aplicarea de către instanța de fond a art. 249 C. proc. civ., când la dosar nu există niciun probatoriu efectuat din motive clar de înțeles. Prin recurs se arată și că instanța de apel și-a depășit limitele cu care a fost învestită, "inventând o aberație, potrivit căreia nu orice faptă este susceptibilă de a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, ci în raport de dispozițiile coroborate ale art. 1349, 1357 alin. (1) C. civ., comițând, astfel, în mod deliberat, infracțiunea de favorizarea infractorului - Inspecția judiciară". Recurentul precizează că instanța de apel a teoretizat pur formal, fără aplicabilitate practică, cu privire la proba prejudiciului moral, care, într-adevăr, nu se poate realiza în mod direct, existența acestuia și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu urmând a fi deduse în baza unei prezumții. Calea de atac a recursului conține aprecieri cu privire la săvârșirea unor infracțiuni - în legătură cu care, arată reclamantul, ar fi fost învestită spre analiză instanța civilă, susținând că "instanța de apel refuză foarte deliberat să facă vreo minimă mențiune despre... infracțiunea de protest a magistraților", afirmând, de asemenea, că instanța de apel, prin maniera de soluționare și motivare a deciziei recurate a comis ea însăși o infracțiune: "instanța de apel comite la fel de ilegal și abuziv infracțiunea de solidaritate a magistraților și afișează în mod vizibil o frică de represalii din partea Poliției Juridice (Inspecția Judiciară)". Se mai arată că în mod nelegal s-a reținut de către instanța de apel că acțiunea nu a fost precizată din perspectiva dosarelor a căror soluționare a fost amânată, ori a consecințelor suferite de parte - aceste aspecte fiind irelevante în contextul săvârșirii infracțiunii de protest al magistraților și lipsa administrării unui probatoriu, instanța de apel transformând natura juridică a infracțiunii invocate prin cererea introductivă de instanță, în răspundere civilă delictuală. Se menționează că în sesizările adresate pârâtei erau indicate dosarele în care erau pe rolul instanței, în legătură cu care a suferit prejudicii reclamantul, însă nu s-a dat relevanță acestora în considerarea faptului că nu erau semnate: "Instanța de apel nu are voie, motivat să recunoască în mod sincer și cinstit faptul că exista semnătura mea pe petițiile adresate la C.S.M., dar nerecunoscute în mod deliberat-tendențios de Inspecția Judiciară (din motive de complicitate la infracțiunea de protest a magistraților)". De asemenea, recursul conține multiple referiri cu privire la hotărârea instanței de apel care "fabulează anti-juridic" ori, prin aceea că soluția pronunțată este expresia lipsei de imparțialitate: "Dovada cea mai concludentă a nederanjării Inspecției Judiciare, din partea instanței de apel, o constituie exprimarea anti-juridica, împinsă la limita legală a minciunii". 5. Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinarea formulată la data de 10.04.2025, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția nulității cererii de recurs, solicitând anularea acesteia ca nemotivată. În susținerea excepției invocate, intimata a precizat că din analiza cererii de recurs, reiese cu evidență că reclamantul a exercitat formal calea de atac, acesta fiind nemulțumit de soluțiile dispuse de Inspecția Judiciară față de sesizările formulate, motivele de recurs prezentate nefiind susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pe care le-a invocat. La data de 30.04.2025, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepției nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și admiterea recursului formulat în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed: Din perspectiva excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că în noua lege procesual civilă, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente formulate împotriva hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. În acest cadru legal, instanța de recurs nu poate examina decât acele susțineri ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică. În contextul reperelor enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de reclamantul A., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cât timp nu a circumstanțiat în niciun mod criticile sub aspectul (i) nemotivării hotărârii instanței de apel ori a invocării în cuprinsul acesteia a unor motive contradictorii, sau numai a unor motive străine de natura pricinii (pct. 6) ori (ii) încălcării unor norme de drept material, în cuprinsul soluției pronunțate de instanța de apel (pct. 8). Astfel, critica ce face trimitere la motivarea de numai o pagină și jumătate a instanței de apel nu se subsumează punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul neafirmând că decizia este nemotivată, ci dimpotrivă, din dezvoltarea motivului de recurs se desprinde limpede că acesta este nemulțumit de soluția instanței de apel cu privire la modul în care a soluționat calea de atac, identificând paragrafe ale hotărârii recurate în legătură cu care a dezvoltat ulterior alte critici. Or, de vreme ce hotărârea instanței de apel cuprinde paragrafe susceptibile de a fi criticate și care au făcut obiectul criticilor recurentului, reiese, cu evidență, că hotărârea instanței de apel este motivată. De asemenea, nici indicarea în cauză a art. 249 C. proc. civ. nu se circumscrie punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce recurentul afirmă că instanța de apel nu a dovedit aplicarea, de către instanța de fond, a acestei dispoziții legale. Or, critica nu vizează greșita aplicare ori interpretare a unor dispoziții procedurale, ci afirmația are un caracter echivoc, din analiza hotărârii recurate reieșind că dimpotrivă, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, reținând că reclamantul nu a dovedit elemente în raport de care să se realizeze o analiză din perspectiva răspunderii civile delictuale: existența unor dosare pe rolul instanțelor, împrejurarea că acestea au fost vizate de măsura suspendării în contextul protestului magistraților, stadiul procesual în care aceste pretinse litigii erau și consecințele concrete pe care măsura suspendării le-a produs asupra acestora. Nici afirmația potrivit căreia instanța de apel și-a depășit limitele cu care a fost învestită nu poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul neafirmând o încălcare a principiului disponibilității, ci criticând natura considerentelor referitoare la prejudiciul moral ca având o aplicabilitate pur teoretică în cauză, de vreme ce soluția vizând fondul cauzei nu a fost favorabilă reclamantului. Instanța de apel, însă, a statuat cu privire la aceste aspecte în ansamblul analizei pe care a realizat-o, reținând că nu a fost posibilă stabilirea existenței prejudiciului moral de vreme ce reclamantul nu a administrat nici o dovadă cu privire la modul în care pretinsa faptă ilicită a intimatei a influențat situația sa în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată. În același mod au fost invocate în cauză dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) C. civ., recurentul criticând că instanța de apel nu ar fi dovedit cum anume a aplicat instanța de fond aceste dispoziții. Or, în raport de criticile formulate pe calea apelului, instanța de control judiciar nu era chemată să realizeze o demonstrație, ci să exercite un control al legalității și temeiniciei aspectelor deduse judecății și criticate în apel, analiză în cuprinsul căreia, instanța de control judiciar a confirmat soluția și raționamentul primei instanțe, inclusiv din perspectiva acestor dispoziții legale. Așadar, întrucât nu se impută o greșită aplicare a acestor dispoziții materiale, Înalta Curte reține că aceste aspecte nu se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu referire la împrejurarea că unul din judecătorii care au soluționat cauza în etapele procesuale anterioare ar fi participat la protestul magistraților, protest ce reprezintă cauza cererii de chemare în judecată, Înalta Curte remarcă că niciuna dintre părți nu a formulat cereri de recuzare în cauză - în considerarea acestui motiv și nici pe calea apelului nu au fost evocate critici cu privire la o pretinsă lipsă de imparțialitate a judecătorului fondului, astfel că această critică este formulată omisso medio în recurs, iar în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi primită de instanța de recurs. În ce privește refuzul instanței de a analiza cauza din perspectiva săvârșirii unor infracțiuni cum ar fi "incitare la comiterea de infracțiuni", "infracțiunea de protest al magistraților" ori infracțiunea de "favorizare a infractorului", Înalta Curte reține că reclamantul a învestit o instanță civilă cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de daune morale, în temeiul răspunderii civile delictuale. Potrivit art. 2 din C. civ., acest act normativ se aplică raporturilor patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, în vreme ce investigațiile cu privire la comiterea infracțiunilor revenind, în economia repartizării competenței și atribuțiilor de administrare a justiției, organelor de cercetare penală și instanțelor penale. Așadar, instanța civilă, în raport de pretențiile concrete (de obligare a pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu moral) și de expunerea situației de fapt, a procedat, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. la corecta calificare a obiectului cererii și a temeiului de drept în baza căruia pretențiile formulate ar putea fi antrenate. Mai mult decât atât, prin apelul exercitat în cauză, reclamantul a criticat greșita reținere de către instanța fondului a absenței faptei ilicite prin raportare la instituția răspunderii civile delictuale, fiind, așadar, evident, că acesta a achiesat la calificarea elementelor cererii introductive de instanță astfel cum a fost realizată de instanța de fond, din această perspectivă, motivul de recurs fiind formulat omisso medio. Așadar, întrucât competența instanței civile nu cuprinde analiza unor pretinse infracțiuni, iar pretenția dedusă judecății este de natură pecuniară, din motivarea în fapt a cererii introductive rezultând că izvorul pretenției deduse judecății este răspunderea civilă delictuală, nu pot fi primite criticile din memoriul de recurs vizând pretinsul refuz al instanței civile de a analiza săvârșirea unor pretinse infracțiuni. Înalta Curte reține că deși prin criticile recurentului se critică respingerea cererii de chemare în judecată "din motive extrem de ilegale și abuzive", aceste afirmații au un caracter de generalitate, iar prin memoriul de recurs nu se indică motive de casare ce pot fi subsumate art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 4A din 13 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.