Decizia nr. 1660/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 826/2024 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 6 februarie 2024 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A., în nume propriu și ca asociat unic al S.C. B. S.R.L., a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Primăria Sectorului 3 București, prin obligarea sa la plata sumei de 10.000.000 RON, cu titlul de daune morale pentru atingerea onoarei și demnității profesionale, prin încasarea de taxe și impozite fără drept, din octombrie 2011 și până în prezent, de la Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa" pentru imobilul situat în București, str. x, sect. 3, care aparține de drept, încă de la înființare, fostului ansamblu artistic Rapsodia Română, în prezent B..

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 826 din 20 iunie 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Sector 3 București și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 3 A din 13 ianuarie 2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 826 din 20 iunie 2024 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Sector 3 București.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 3 A din 13 ianuarie 2025 pronunțată Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că decizia civilă recurată este una politică, vădit tendențioasă și părtinitoare față de pârâta Primăria Sector 3 București, reprezentată legal prin primar, mai ales prin contradicțiile motivelor de respingere a acțiunii, pe care le conține în mod deliberat. Deși instanța de apel, din anumite motive dubioase și suspecte, precizează în ședință publică faptul că "soluția primei instanțe este de admitere a (lipsește cuvântul...excepție) capacității procesuale de folosință și nu a calității procesuale", tocmai în sens contrar, instanța de apel respinge acțiunea pentru lipsa calității procesuale a pârâtei și nu pentru lipsa capacității procesuale de folosință, producând astfel contrazicerea flagrantă a judecătorului de la fond, fără însă a aduce precizări juridice opozante, în baza unor temeiuri legale în vigoare, referitoare la această capacitate. De asemenea, instanța de apel, se contrazice, la fel de flagrant, atunci când emite marea aberație juridică "contrar afirmațiilor apelantului reclamant nu se poate susține existența capacității de folosință a pârâtei, primărie, prin invocarea dispozițiilor art. 56, alin. (2), C. proc. civ., potrivit cărora pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică dacă sunt constituite potrivit legii, din moment ce primăria nu este o entitate juridică constituită potrivit legii printr-un act normativ, ci dimpotrivă există un text de lege care statuează expres că această structură nu are capacitate (art. 5, pct. hh)". În primul rând, primăria, ca orice instituție juridică în România, ființează în baza unui act normativ legal de constituire, prin urmare, se aplică dispozițiile art. 56, alin. (2) C. proc. civ., contrar aberațiilor anti-juridice aruncate de instanța de apel, din anumite motive. Dispozițiile art. 5, pct. hh din Codul administrativ se referă la lipsa capacității procesuale, doar de sine stătătoare, ca simplă instituție juridică, această capacitate procesuală având-o numai împreună cu reprezentantul legal, primarul. Pentru o respingere prestabilită, anticipată a acțiunii, instanța de apel mai inventează în mod ilegal și abuziv un motiv de respingere, nesusținute cu temeiuri juridice, în legătură cu obiectul cauzei, conținutul art. 15 din Legea nr. 24/2000 neavând nici o incidență cu situația de față. Mai mult, instanța de apel, deși printr-o sforțare ciudată și surprinzătoare, recunoaște că primăria ar fi o entitate juridică fără personalitate juridică, nu vrea însă să accepte aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ., dintr-un motiv pur politic, nu juridico-legal, rămânând blocată pe așa zis lipsă a capacității procesuale (art. 5 pct. hh, Cod administrativ), nedorind a recunoaște, din aceleași motive care exced domeniul juridic, capacitatea procesuală comună primărie -primar. Instanța de apel nu spune deloc, din motive deja cunoscute, care este unitatea administrativ teritorială (locală) distinctă de primărie (comuna, orașul, județul, sector-București), care are patrimoniu, buget, cont bancar sau de trezorerie și împiedică ilegal Primăria să dețină capacitate procesuală. Instanța de apel, nu spune, de asemenea, cine conduce (ca organe juridice) acele unități administrativ teritoriale locale distincte de primărie. Instanța de apel, nu face nici o referire nici la dispozițiile art. 109 alin. (1)-(3), Cod administrativ, cu foarte mare legătură de cauzalitate în aceasta speță. Instanța de apel nu precizează oare cine a semnat întâmpinarea de la fond (cumva...primarul sau...numai sectorul 3, ca unitate administrativ teritorială locală). Ori, cu asemenea lipsuri intenționate, deliberate, părtinitoare din punct de vedere politic, cu siguranță, nu poate fi de acord și nu poate accepta decizia civilă, pe care o consideră nulă de drept și caducă. Mai grav este faptul că instanța de apel nu precizează absolut nimic, tot din motive politice evidente, de ce numai Primăria sector 3 București nu are nici un fel de capacitate juridică, în comparație cu alte primării din România care au orice fel de capacități juridice. Trebuie să se țină în mod deosebit seama și de obiectul acestui dosar - dispozițiile art. 1349-1350, art. 1357-1359, art. 1381. art. 1385-1386, art. 1530-1532, art. 1537 C. civ. - fiind vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală. Concluzionând, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, în baza motivelor anterior prezentate și anularea de urgență a deciziei civile recurate, pe care o consideră ca fiind netemeinică, nemotivată și nelegală, dată în condiții suspecte de încălcarea intenționată a legilor în vigoare, în baza dispozițiilor art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Solicită, de asemenea, obligarea pârâtei Primăria sector 3 București, reprezentata legal prin primar, să-i achite suma de 10.000.000 RON (echivalentul a 2.000.000 euro), reprezentând contravaloare de daune morale, pentru atingerea onoarei și demnității profesionale, aduse lui A., atât ca persoana fizică, cât și ca asociat unic la S.C. B. S.R.L., pentru fapte ilegale precum încasarea fără drept, în mod ilegal, de foloase necuvenite, din octombrie 2011 și până în prezent, de la falsul și ilegalul contrafăcut - contribuabil, Confederația Națională Sindicala "Cartel ALFA" (reprezentată prin Președinte - C.), asupra imobilului "Rapsodia Romană", din București, str. x, sect. 3, care aparține de drept, de la înființare, fostului ansamblu artistic "Rapsodia Romană", în prezent devenit B..

Apărările formulate în cauză: La dosar nu au fost depuse întâmpinări.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (6 februarie 2024), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidențiate de recurentul-reclamant, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Contrar susținerilor recurentului, soluția instanței de apel - de respingere a căii de atac - validează sentința pronunțată de prima instanță, care a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință. Hotărârea nu conține contradicții în ceea ce privește motivele de respingere a acțiunii, astfel cum susține recurentul prin criticile de recurs (contrazicerea flagrantă a judecătorului de la fond), ambele instanțe de fond (atât prima instanță, cât și instanța de apel) dând eficiență excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Sector 3 București, respingând acțiunea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință, iar nu pentru lipsa calității procesuale a pârâtei, așa cum a arătat, în mod eronat, recurentul-reclamant în cererea de recurs. Înalta Curte reamintește că prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate deduce judecății doar acele aspecte de nelegalitate care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. Or, în considerentele hotărârii recurate, instanța de apel, răspunzând criticilor apelantului-reclamant a clarificat și a argumentat de ce în cauză nu devin aplicabile dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., arătând că "deși primăria este o entitate juridică fără personalitate juridică, ea nu poate sta în judecată în temeiul art. 56 alin. (2) C. proc. civ.., cât timp se prevede expres prin art. 5 pct. hh din Codul administrativ că această structură nu are capacitate. Aceste dispoziții speciale nu pot fi înlăturate de la aplicare pe considerentul că ele contravin normelor generale de procedură, cât timp manifestarea de voință a legiuitorului a fost în sensul excluderii capacității pentru primării, dispozițiile derogatorii fiind necesar a se aplica cu prioritate față de normele generale." Față de cele anterior expuse, se constată că recurentul-reclamant a invocat, în mod formal, incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținerile sale din cererea de recurs nereprezentând o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Nemulțumirile generale ale părții față de soluția pronunțată, exprimate în mod necenzurat (instanța de apel "nu vrea însă să accepte aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ., dintr-un motiv pur politic, nu juridico-legal", "decizia civilă recurată este una politică, vădit tendențioasă și părtinitoare față de pârâta Primăria Sector 3 București, reprezentată legal prin primar, mai ales prin contradicțiile motivelor de respingere a acțiunii, pe care le conține în mod deliberat", "instanța de apel, se contrazice, la fel de flagrant, atunci când emite marea aberație juridică") nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului și nu sunt apte a declanșa un control de legalitate a deciziei instanței de apel. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părților, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, susțineri care să poată fi însă încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 3 A din 13 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Cum susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Demersul recurentului-reclamant, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile inserate în cuprinsul cererii de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, apte să determine o încadrare corespunzătoare. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.