ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1885/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1885/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei Pașcani la data de 05.08.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Valea Seacă și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 120.000 RON cu titlu de daune materiale.
Prin sentința civilă nr. 2343 pronunțată la data de 03 decembrie 2021 de către Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2020 (i) a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Comunei Valea Seacă, invocată din oficiu și a fost respinsă cererea în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; (ii) au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași și excepția prematurității, invocate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași prin întâmpinare; (iii) a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, (iv) dispunându-se totodată ca ajutorul public judiciar acordat să rămână în sarcina statului.
Prin decizia nr. 1936/2022 din 15.07.2022 Tribunalul Iași, secția I civilă a respins, ca neîntemeiate, apelul formulat de către reclamantul A., precum și apelul incident formulat de către pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, împotriva sentinței civile nr. 2343 pronunțată la data de 3 decembrie 2021 de Judecătoria Pașcani.
Prin decizia nr. 10/2025 din 27.01.2025 Curtea de Apel Iași, secția civilă a constatat perimată cererea de recurs formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1936/2022 din 15 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 10/2025 din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel Iași, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în 18 februarie 2025, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 5.
Asupra excepției tardivității căii de atac a recursului, invocată din oficiu de către instanță la termenul din 11 noiembrie 2025, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare."
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că data pronunțării hotărârii recurate, respectiv a deciziei civile nr. 10/2025 a Curții de Apel Iași, secția I civilă, este 27 ianuarie 2025.
În ce privește data declarării și motivării căii de atac, se constată că recursul a fost transmis prin poștă la data de 11 februarie 2025, potrivit ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs, fiind înregistrat la Curtea de Apel Iași, secția I civilă la data de 12 februarie 2025, conform mențiunilor ștampilei de înregistrare aplicate pe cererea de recurs aflate la fila x.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta", termenul de 5 zile aferent exercitării căii extraordinare de atac a recursului împotriva soluției de constatare a perimării, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., începând să curgă de la pronunțarea hotărârii.
Procedând la calcularea termenului de 5 zile de la data pronunțării deciziei recurate, 27 ianuarie 2025, în care partea avea posibilitatea, potrivit legii, să declare recurs, se constată că acesta s-a împlinit la 1 februarie 2025, însă întrucât aceasta a fost într-o zi de sâmbătă - zi nelucrătoare, termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, respectiv 3 februarie 2025, aceasta fiind ultima zi în care reclamantul putea depune, în una din modalitățile prevăzute de lege, recursul împotriva deciziei civile nr. 10/2025 din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel Iași, secția I civilă, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ.
Cum recurentul-reclamant a declarat recurs la data de 11 februarie 2025, se reține incidența în cauză a prevederilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, ipoteze ce nu se verifică în speță.
Întrucât normele care reglementează căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze, reiese că nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
În considerarea acestor aspecte, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 421 alin. (2) teza I cu referire la art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul declarat împotriva deciziei nr. 10/2025 din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel Iași, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 10 din 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.