ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1875/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 18 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului, constând în onoare, demnitate, reputație și imagine, prin campania denigratoare și defăimătoare realizată de pârâți în fața partenerilor comerciali, angajatorilor, persoanelor din mass-media, colegilor acestuia; obligarea pârâților la încetarea și interzicerea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului, la publicarea pe cheltuiala acestora a hotărârii de condamnare și la publicarea unei dezmințiri în 3 ziare de notorietate cu acoperire națională pentru 5 numere consecutive; obligarea, în parte, a fiecărui pârât, la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON (600.000 RON în total), reprezentând daune morale constând în prejudiciul de imagine produs prin afirmații calomnioase, defăimătoare privind reputația, comportamentul deviant și probitatea profesională a reclamantului, respectiv a sumei de 80.000 RON (10.000 RON salariu lunar x 8 luni până la introducerea acțiunii) reprezentând despăgubiri, constând în salariul reclamantului de la data încetării contractului de muncă, ca urmare a afirmațiilor pârâților, și până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1630 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în baza dispozițiilor art. 406 din C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului, în contradictoriu cu pârâtele D. și C., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată și l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de câte 3.800 RON către fiecare dintre pârâții B., E., F., G., H., I., J. și K..

La termenul din data de 9 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a luat act că apelul nu a fost formulat în contradictoriu cu pârâții L. și M..

Prin decizia civilă nr. 10A din 9 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția tardivității formulării cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată. A respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată. A respins apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații - pârâți B., E., F., G., H., I., J., K., ca tardiv declarat. A obligat apelantul - reclamant la plata a câte 4.731,06 RON către fiecare dintre cei opt intimați, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, susținând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, pentru judecarea apelului, la Curtea de Apel București.

În cuprinsul cererii de recurs, acesta arată că instanța de apel a fost învestită să analizeze două aspecte, respectiv repunerea în termenul de formulare a căii de atac și îndeplinirea condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul legal pentru a declara apel, recurentul învederează că a fost în imposibilitate obiectivă de a formula calea de atac, întrucât sentința instanței de fond nu a fost comunicată nici la domiciliul său și nici la adresa de corespondență, ci la sediul fostului apărător. Comunicarea hotărârii a fost viciată și prin prisma faptului că avocatul, care i-a reprezentat interesele anterior, nu a indicat persoana însărcinată cu primirea corespondenței.

Această împrejurare exclude orice vină din partea sa. Apărătorul inițial nu s-a prezentat în timpul procesului, astfel că și-a angajat alt avocat. Cu toate acestea, sentința primei instanțe a fost comunicată primului apărător ales, care nu și-a verificat corespondența și nu i-a înmânat hotărârea pentru a o ataca în termenul legal. Prin urmare, dreptul la apărare, reglementat de dispozițiile art. 13 din C. proc. civ., i-a fost, în mod flagrant, încălcat.

Părțile au dreptul să fie reprezentate sau asistate, în condițiile legii, și, de asemenea, au posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului, de a cunoaște actele dosarului, de a-și face apărările necesare și de a exercita căile de atac. În concordanță cu prevederile legale, este imperativ necesar a fi respectată procedura de citare și comunicare a actelor de procedură.

Recurentul arată că, în considerarea dispozițiilor art. 175 din C. proc. civ., fără asigurarea unei minime garanții a dreptului la apărare și a dublului grad de jurisdicție, actele procedurale concomitente și ulterioare hotărârii sunt lovite de nulitate. A învederat aceste situații instanței de apel, solicitând repunerea în termenul legal de declarare a căii de atac, însă cererea sa a fost respinsă.

Curtea de Apel București a reținut că, fiind vorba de un cabinet individual de avocatură, indicarea persoanei care să primească corespondența reprezintă un formalism excesiv. Însă, în opinia recurentului, dispozițiile art. 158 din C. proc. civ. nu fac distincție între formele de exercitare a profesiei de avocat, astfel că argumentele instanței de apel adaugă la lege și fac o diferențiere între modalitatea de desemnare a persoanei însărcinate cu primirea corespondenței în cadrul unei societăți de avocatură și cea de desemnare a unei astfel de persoane în cadrul unui cabinet individual de avocat.

De altfel, cabinetul apărătorului actual are aceeași formă de organizare a profesiei și a solicitat comunicarea actelor de procedură la sediul său, indicând și persoana însărcinată cu primirea corespondenței.

Mai mult, chiar în sistemul Ecris, Tribunalul București a introdus în citativ și cabinetul de avocat, ca entitate separată de persoana care l-a înființat.

Recurentul apreciază că, în mod nelegal, a reținut Curtea de Apel București că, deși a fost citat tot la vechiul avocat, nu a invocat o lipsă de procedură pentru termenul din data de 3 iunie 2020. În realitate, nici acest argument al instanței de apel nu justifică soluția de respingere a cererii de repunere în termenul de a declara calea de atac. Procesul se afla deja în faza de cercetare judecătorească astfel că, atât el, cât și apărătorul actual, au consultat frecvent portalul instanțelor pentru a afla termenul de judecată.

Nici susținerea instanței de apel referitoare la faptul că indicarea persoanei însărcinate cu primirea corespondenței nu echivalează cu alegerea de domiciliu, câtă vreme nu există o mențiune expresă, nu poate fi primită, întrucât nu a formulat niciodată o astfel de solicitare.

În cererea de repunere în termen, acesta a precizat, expres, că este incidentă situația prevăzută cu titlu de excepție de prevederile art. 158 din C. proc. civ. care impun ca, în astfel de cazuri, să se respecte cadrul general prevăzut de art. 155 și art. 156 din același act normativ. Însă, o astfel de aplicare a legii nu a fost avută în vedere. De aceea, recurentul apreciază că rolul activ al instanței a fost lipsit de substanță juridică, devenind un adevărat deziderat.

Hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată la adresa fostului apărător ales, deși solicitarea cabinetului de avocat, care îl apără în prezent, de schimbare a adresei de comunicare a actelor de procedură, cu indicarea sediul său, este consemnată expres în cuprinsul concluziilor scrise.

În consecință, recurentul apreciază că este vătămat în drepturile sale procedurale, prin aceea că nu a putut exercita calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului București, prin care s-a respins acțiunea sa. Astfel, Curtea de Apel București nici nu a analizat fondul problemei deduse judecății.

Ca urmare a acestei situații, recurentul A. solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei civile nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel, pentru judecarea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului București.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17 aprilie 2024, intimații B., E., F., G., H., I., J. și K. au invocat excepția nulității cererii de recurs, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât comunicarea hotărârii instanței de fond s-a realizat la domiciliul ales prin cererea de chemare în judecată, neexistând vreo solicitare de modificare a acestuia, iar eventuala eroare de drept procesual a părții nu poate fi invocată ca motiv temeinic pentru neexercitarea dreptului în termenul legal.

Prin încheierea din data de 10 aprilie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 10 A din 9 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și s-a fixat termen de judecată la data de 25 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru analiza acestuia.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 25 septembrie 2025, fiind consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, pronunțarea fiind amânată pentru data de 9 octombrie 2025 și, ulterior, pentru data de 23 octombrie 2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul A. este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată, a fost respins apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații - pârâți B., E., F., G., H., I., J., K., ca tardiv declarat, a fost obligat apelantul - reclamant la plata a câte 4.731,06 RON către fiecare dintre cei opt intimați, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin recursul promovat, recurentul A. critică hotărârea instanței de apel, argumentele vizând, pe de o parte, comunicarea viciată a sentinței civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului București, ca urmare a neindicării, de către apărătorul ales inițial, a persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, dar și a schimbării domiciliului procesual ales și, pe de altă parte, nelegalitatea respingerii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, împrejurări care au condus la încălcarea dreptului la apărare și la dublul grad de jurisdicție.

Criticile susținute pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Față de faptul că parte dintre acestea sunt fondate, pentru a construi raționamentul logico-juridic, Înalta Curte le va grupa și analiza într-o altă ordine decât cea expusă de recurent.

În ceea ce privește comunicarea nelegală a hotărârii instanței de fond, recurentul arată că, inițial, a fost reprezentat de domnul avocat N., adresa de comunicare a actelor de procedură fiind cea a sediului apărătorului ales. Ulterior, a angajat-o în cauză și pe doamna avocat O., care s-a prezentat la mai multe termene de judecată. Atât verbal, în fața instanței de fond, cât și în cuprinsul concluziilor scrise, doamna avocat a indicat sediul cabinetului său pentru comunicarea actelor de procedură. Cu toate acestea, hotărârea instanței de fond a fost comunicată la sediul apărătorului ales inițial, care, de altfel, nici nu i-a adus la cunoștință despre această împrejurare, neputând să formuleze calea de atac în termen legal.

Astfel, recurentul pune în discuție dezlegarea jurisdicțională a instanței de apel raportat la comunicarea sentinței, susținând existența unei neregularități de ordin procedural, care nu a fost reținută de către Curtea de Apel București și care a condus la respingerea căii de atac pe care a promovat-o, ca tardiv declarată.

Înalta Curte constată că această critică este fondată, conținutul dosarului confirmând susținerile recurentului privind nevalabilitatea procedurii de comunicare a sentinței instanței de fond.

Astfel, actul procedural al comunicării este obligatoriu și reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, scopul acestuia fiind ca părțile să ia în mod efectiv act de conținutul hotărârii și să își poată formula criticile împotriva acesteia pe calea apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., "Vor fi citați: 6. Persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă". Prin urmare, oricare dintre părțile procesului are dreptul să-și aleagă un domiciliu sau sediu procesual pentru comunicarea citațiilor și a actelor de procedură, această opțiune având un caracter expres, neputând fi dedusă din circumstanțele cauzei.

În considerarea prevederilor art. 172 din același act normativ, părțile pot, în cursul procesului, așadar, până la finalizarea acestuia, să schimbe locul comunicării actelor de procedură, acest drept fiind condiționat, însă, de obligația de încunoștințare cu privire la această modificare.

În cauză, instanța de apel, în examinarea excepției privind tardivitatea apelului, a înlăturat apărările reclamantului privind nevalabilitatea domiciliului procesual ales la momentul comunicării sentinței și a reținut greșit, în temeiul dispozițiilor art. 185 din C. proc. civ., nerespectarea termenului de promovare a căii de atac, cu consecința pierderii dreptului procesual de a efectua actul de procedură supus termenului prevăzut de lege.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a indicat, prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța de judecată, aflată la dosarul de fond, domiciliul procesual ales la domnul avocat N., care îi apăra interesele în cauză.

Ulterior, acesta a angajat-o și pe doamna avocat O., pentru reprezentarea sa în prezentul dosar, unele acte procedurale fiind întocmite de ambii apărători aleși.

Prin concluziile scrise depuse la data de 11 noiembrie 2021, aflate la dosarul de fond, reclamantul a indicat o altă adresă pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv la doamna avocat O..

Deși această situație era de natură a produce consecințe juridice cu privire la schimbarea domiciliului procesual ales, sentința civilă nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului București a fost comunicată la sediului domnului avocat N..

Înalta Curte reține că nu i se poate imputa recurentului necomunicarea către instanță a schimbării ulterioare a domiciliului ales la sediului profesional al celui de-al doilea avocat angajat să-i reprezinte interesele, cu consecința unei greșite aplicări a prezumției de comunicare valabilă la locul inițial indicat. De asemenea, nu se poate reține vreo vătămare a intimaților prin efectuarea acestei modificări în cursul procesului, prin indicarea unui nou domiciliu ales prin concluziile scrise, date fiind dispozițiile exprese din art. 172 C. proc. civ.

În consecință, actul procedural de comunicare a hotărârii este lovit de nulitate. Înlăturând această sancțiune, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, dar și a principiului dreptului la apărare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, față de nevalabilitatea comunicării sentinței instanței de fond, ca urmare a schimbării domiciliului procedural ales, nu se mai impune analiza argumentelor referitoare la pretinsa neregularitate legată de neindicarea persoanei care să primească corespondența la sediul cabinetului domnului avocat N..

Un alt motiv de recurs vizează cererea de repunere în termenul legal de declarare a apelului, recurentul arătând că aceasta a fost respinsă de către Curtea de Apel București deși existau motive temeinice care să justifice admiterea sa. Apreciază că, prin această conduită, i-a fost periclitat dreptul la apărare și a fost privat de un grad de jurisdicție.

Înalta Curte reține că instituția repunerii în termen permite înlăturarea sancțiunii decăderii din dreptul de a mai efectua un act de procedură pentru care partea a depășit termenul imperativ prevăzut de lege, pentru efectuarea sa valabilă.

Însă, premisa analizării unei astfel de cereri este aceea a valabilității actului de procedură de care legea leagă începutul termenului, pentru a cărui nerespectare intervine sancțiunea decăderii.

În speță, nevalabilitatea actului de procedură al comunicării este incompatibilă cu repunerea în termen, pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii judecătorești este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanșa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului.

Comunicarea sentinței marchează momentul curgerii termenului de apel. Legiuitorul a reglementat, cu titlu general, în conținutul art. 184 alin. (1) din C. proc. civ., faptul că termenele procedurale încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel, dispozițiile cu caracter general regăsindu-se și în reglementarea căilor de atac. În acest sens, potrivit art. 468 alin. (1) din același act normativ, dreptul de a exercita calea de atac a apelului se naște, ca regulă, de la comunicarea hotărârii judecătorești, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, pentru calculul termenului procedural, este necesar a fi stabilit punctul său de plecare.

În cauză, comunicarea sentinței civile nr. 1630 din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului București la domiciliul procedural ales inițial nu poate fi un astfel de punct de plecare, nefiind aptă să aibă ca efect curgerea termenului legal pentru declararea căii de atac.

Termenul legal pentru declararea apelului nu a început să curgă de la data la care hotărârea a fost comunicată la domiciliul procesual ales inițial, astfel că nu se justifică cererea de repunere în acest termen.

Prin urmare, criticile referitoare la acest aspect nu pot fi primite.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurentul A. cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei la aceeași curte de apel, pentru judecarea apelului, în raport de chestiunile de drept stabilite, cu titlu definitiv, prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 10A din 9 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2025.