ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 26 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu pârâtul B., stabilirea domiciliului minorului C. la locuința sa, exercitarea autorității părintești comune asupra acestuia, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în procent de 25% din venitul minim pe economia națională, și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 400, art. 525 și art. 503 C. civ., precum și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin acest din urmă act de procedură solicitând încuviințarea legăturilor personale cu minorul.

Ulterior, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorului.

Prin sentința nr. 1524 din 30 martie 2021, Judecătoria Buzău a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată. A admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul B. și a stabilit locuința minorului C. la domiciliul reclamantei. A stabilit ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată, exclusiv, de către reclamantă. A obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, calculată la un procent de 25% din venitul minim net pe economia națională, începând cu data înregistrării acțiunii civile și până la majorat. A încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul, în modalitatea expusă în dispozitivul sentinței, obligându-l pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 960 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 383 din 28 iunie 2022, Tribunalul Buzăru, secția I civilă a respins apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1524 din 30 martie 2021 pronunțate de Judecătoria Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca nefondat. L-a obligat pe apelantul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Prin decizia nr. 179 din 24 aprilie 2025, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a constatat perimată cererea de recurs, formulată de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 383 din 28 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamanta A. și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului Buzău.

Împotriva deciziei nr. 179 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, la 30 aprilie 2024 a declarat recurs pârâtul B..

Prin declarația de recurs acesta a învederat că, de îndată ce hotărârea recurată îi va fi comunicată, va depune un memoriu separat, ce va conține motivele de nelegalitate ale acesteia.

Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 4 iunie 2024, sub nr. x/2019.

Prin rezoluția din 5 septembrie 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea acesteia în ședința publică din 16 ianuarie 2025.

Pentru acest termen, recurentul a depus o cerere prin care a arătat că, din motive obiective, independente de persoana sa, nu va fi prezent la judecată. Prin aceeași cerere, recurentul a solicitat amânarea cauzei.

Prin încheierea de ședință din 16 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de amânare a judecății recursului, reținând că aceasta nu a fost temeinic motivată. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a constatării lipsei nejustificate a părților de la dezbateri, precum și a faptului că niciuna dintre acestea nu a solicitat soluționarea în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului.

Prin referatul întocmit în condițiile prevăzute de art. 420 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., s-a învederat împlinirea termenului de 6 luni de la data întocmirii ultimului act de procedură în cauză, apreciindu-se că este necesară repunerea pe rol a recursului pentru constatarea perimării din oficiu, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, s-a acordat termen la 23 octombrie 2025, părțile fiind citate în vederea discutării excepției de perimare.

Examinând excepția de perimare a recursului, se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În sensul prevederilor legale enunțate, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.

Pentru a interveni perimarea, se impune ca pricina să fi rămas în nelucrare, din vina părții, o perioadă de cel puțin șase luni.

Astfel, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În cauză, prin încheierea de ședință din 16 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata cererii de recurs în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților și faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă.

Ca urmare a întocmirii referatului prevăzut de art. 420 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța a stabilit termen în ședința publică din 23 octombrie 2025, în vederea constatării din oficiu a perimării, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., părțile fiind citate cu această mențiune.

Față de considerentele expuse, precum și de faptul că de la data suspendării judecării recursului au trecut mai mult de șase luni, timp în care părțile nu au solicitat continuarea judecății, iar în această perioadă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 coroborate cu cele ale art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 179 din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 179 din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.