ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1842/2025

HOTĂRÂRE

22.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1842/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 05.03.2025 sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, ca prin hotărârea ce se va pronunța, ridicarea sechestrului asigurator asupra imobilelor care aparțin exclusiv reclamantei.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că prin lipsirea acesteia de a se folosi și a dispune de imobilele sale a cărei proprietară exclusivă a devenit prin hotărârea civilă definitivă, în condițiile în care reclamanta este un terț în raport cu procesul penal, nu a avut nicio legătură cu faptele care au constituit obiectul judecății penale și nu apare ca păstrând un just echilibru cu scopul legitim urmărit din perspectiva relației existente între interesul general invocat și cel individual.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ.. cu referire la art. 957 alin. (1) C. proc. civ. și art. 250 alin. (8) C. proc. civ., art. 1 din Protocolul 1 la Convenție cu referire la art. 13 din Convenție și art. 20 alin. (2) din Constituție.

Prin sentința nr. 629 din 22 mai 2025, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivare, a reținut că, față de obiectul cererii introductive de instanță - ridicarea măsurii asigurătorii instituite prin Ordonanța nr. 89/P/2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra unor bunuri immobile cu privire la care reclamanta susține că îi aparțin în exclusivitate, prin efectul unei hotărâri judecătorești de partaj judiciar, sunt incidente dispozițiile art. 954 alin. (1) teza I corelate cu cele ale art. 957 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță și, respectiv, dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.

Astfel, în ceea ce privește competența materială, a apreciat că aceasta aparține tribunalului, față de valoarea obligației pentru recuperarea căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurător, în temeiul art. 95 C. proc. civ.

Din punct de vedere teritorial, relevant sunt statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 20/03.04.2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (parag. 27), în sensul că:

"(...) măsura asiguratorie, care vizează un bun imobil și care este dispusă într-un proces penal, are valoarea unei inscripții ipotecare. Faptul că se folosește termenul de «sechestru asigurător», și nu acela de «ipotecă», nu a reprezentat o controversă jurisprudențială ori doctrinară"

În consecință, sub aspectul competenței teritoriale, a reținut instanța incidența dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, de vreme ce ipoteca reprezintă un drept real de garanție, potrivit art. 551 pct. 10 C. civ.

Pe cale de consecință, în raport cu locul situării celor două imobile asupra căora s-a instituit măsura sechestrului asigurător, în jud. Constanța, a apreciat că revine Tribunalului Constanța competența teritorială de soluționare a cauzei.

Învestită prin declinare, Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin sentința nr. 2318 din 15 iulie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a reține necompetența sa teritorială, Tribunalul Constanța a apreciat că, la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, măsura asigurătorie dispusă anterior, executorie ab inițio, este susceptibilă de convertire în măsură de executare, condiționată de declanșarea executării silite. Or, în raport cu fondul creanței, respectiv a datoriei către ANAF, revine Tribunalului București competența de soluționare a pricinii.

La pronunțarea soluției au fost avute în vedere și statuările din Decizia nr. 1150/10.05.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, invocată cu titlu de jurisprudență de către reclamantă.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător care afectează imobilele apartament nr. x și 6 din Năvodari, str. x, B., jud. Constanța, instituit prin Ordonanța nr. 89/P/2017 din 07.11.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și menținut prin sentința penală nr. 127/24.03.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă prin decizia penală nr. 48/26.05.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe privește doar competența teritorială a acestora, ambele instanțe în conflict fiind de acord că, din punct de vedere material, secția civilă a tribunalului este competentă să judece cererea de ridicare a sechestrului asigurător în cazul concret dedus judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 957 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care " Cererea de sechestru asigurator se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță".

Sub aspect teritorial, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dat eficiență statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 20/2017, potrivit cărora măsura asigurătorie, care vizează un bun imobil și care este dispusă într-un proces penal, are valoarea unei înscripții ipotecare. Drept urmare, reținând că ipoteca este un drept real de garanție, a făcut aplicarea art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Tribunalul Constanța, secția I civilă, pe de altă parte, a reținut că, în ipoteza acoperirii integrale de către inculpat a prejudiciului din dosarul penal, instanța competentă să analizeze, în primă instanță, cererea prin care se tinde la obținerea titlulului executor este Tribunalul București, având în vedere că fondul creanței, respectiv a datoriei către ANAF, atrage competența acestui tribunal.

În cauza pendinte, pentru stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de ridicare a sechestrului asigurator, sunt esențiale următoarele împrejurări de fapt:

Fostul soț al reclamantei, C., a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni, prin sentința penală nr. 127/24.03.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă prin decizia penală nr. 48/26.05.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, competența materială a primei instanțe - Înalta Curte de Casație și Justiție - fiind atrasă în conformitate cu dispozițiile penale incidente.

Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție nr. 89P din data de 09.10.2018, a fost instituită măsura sechestrului asigurator cu privire la bunurile imobile comune, aparținând inculpatului C. și reclamantei din prezenta cauză, măsură care a fost menținută de instanțele penale, atât la judecata în prima instanță, cât și în apel.

Potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale (…) poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța va decide asupra situației juridice a bunurilor indisponibilizate.

În condițiile în care competența instanței penale de a verifica măsurile asigurătorii subzistă doar câtă vreme există un proces penal pe rol, sarcina de a aprecia asupra ridicării sechestrului asigurator în cazul dezînvestirii instanțelor penale revine instanței civile, operând o prorogare de competență, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ. și art. 27 C. proc. pen.

Prin prezenta acțiune, reclamanta A. a formulat o solicitare de ridicare a măsurilor asigurătorii întemeiate pe dispozițiile art. 954-959 C. proc. civ. la care dispozițiile art. 971 C. proc. civ., ce reglementează poprirea asigurătorie, fac trimitere.

A arătat că, urmare a efectuării partajului judiciar, prin sentința civilă nr. 8636/27.11.2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, cele două imobile, apartamentul nr. x și 6 din Năvodari, jud. Constanța i-au fost atribuite în proprietate exclusivă, solicitând astfel ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra bunurilor sale imobile, întrucât acestea nu mai aparțin fostului soț, persoana condamnată prin hotărârile penale antemenționate.

Dacă în privința competenței materiale, ambele instanțe aflate în conflict au fost de acord că aceasta revine tribunalului, sub aspect teritorial, fiecare dintre acestea a apreciat diferit în legătură cu obiectul "procesului care urma să se judece în primă instanță", în sensul legii de procedură. Astfel,Tribunalul București apreciază că acesta poate fi calificat drept o cerere în radierea unei inscripții ipotecare, în timp ce Tribunalul Constanța a apreciat că cererea dedusă judecății privește desființarea unor măsuri de executare silită.

Înalta Curte apreciază ca fiind corect raționamentul Tribunalului București, care a dat valență statuărilor obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 20/2017. S-a reținut că a existat deja o dezlegare din partea instanțelor judecătorești, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară cristalizată în timp, în sensul că sechestrul asigurător penal face parte din categoria sarcinilor și ipotecilor prevăzute de art. 857 alin. (3) și (4) din C. proc. civ.

Drept urmare, prezenta acțiune în ridicarea sechestrului asigurător, instituită asupra unor imobilele situate în Năvodari, jud. Constanța, fiind asimilată unei cereri privitoare la drepturi reale imobiliare(ipoteca este un dreptul real de garanție-art. 551 pct. 10 rap. la art. 2343 C. civ.), atrage competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție sunt situate aceste imobile, în conformitate cu dispozițiile art. 117 din C. proc. civ.

Constând că cele două imobile cu privire la care se solicită ridicarea măsurii sechestrului asigurător sunt situate în Năvodari, jud. Constanța, care se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Constanța, acestei instanțe îi revine, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.