ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 585/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 18 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, să se constate că a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 05 decembrie 2012, la Biroul Notarului Public D., constatarea aplicabilității clauzei penale din care rezultă că pârâții au pierdut contravaloarea ratelor achitate din prețul imobilului, ridicarea sechestrului ce constituie ipotecă legală și ce este instituit prin procesul-verbal de sechestru nr. x din 24 martie 2014, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Galați, ca urmare a intervenirii rezoluțiunii de drept a contractului în temeiul căruia a fost instituită măsura, rectificarea cărții funciare, în sensul radierii ipotecii legale dispuse asupra imobilului, evacuarea pârâților B. și C. din imobilul situat în Constanța, județul Constanța, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1270, art. 1650, art. 1719 C. civ., art. 555 C. civ., art. 885, art. 907, art. 908 C. civ., art. 24 și art. 36 din Legea nr. 7/1996 și art. 451 din C. proc. civ. Pârâții C. și B. au depus cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare menționat, evaluate provizoriu la suma de 30.000 RON, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație; obligarea reclamantei la restituirea diferenței rezultate între prețul mediu al chiriei la valoarea de piață și sumele achitate de către pârâți, valoarea estimată fiind de 23.700 Euro, precum și la plata utilităților aferente imobilului din litigiu, estimate provizoriu la suma de 10.000 RON, cu constatarea existenței unui drept de retenție asupra aceluiași imobil înscris în cartea funciară nr. x și situat în Constanța, strada x nr. 24, județul Constanța, compus din teren în suprafață de 434 mp și construcția de locuit P+M cu garaj, județul Constanța. Prin sentința civilă nr. 4308 din 12 aprilie 2017, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța Prin încheierea de ședință din 19 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția decăderii pârâților B. și C. din dreptul de a formula cerere reconventională. Prin sentința civilă nr. 1375 din 31 mai 2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța; a constatat intervenită rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarial D. sub nr. x din 5 decembrie 2012; a constatat aplicabilitatea clauzei penale prevăzute în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat; a dispus ridicarea măsurii sechestrului imobiliar dispus prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile întocmit la 24 martie 2014, întocmit de A.N.A.F.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, precum și radierea ipotecii constituite asupra imobilului situat în Constanța, strada x nr. 24, județul Constanța; a dispus evacuarea pârâților B. și C. din imobilul situat în Constanța, strada x nr. 24, județul Constanța; a obligat pârâții la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată de 15.198 RON, din care 12.198 RON taxa judiciară de timbru și 3.000 de RON onorariul apărătorului ales, redus conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța Prin decizia civilă nr. 45/C din 28 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de apelanta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, împotriva sentinței civile nr. 1375/31.05.2018 a Tribunalului Constanța; a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelanții pârâți B. și C. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, împotriva sentinței civile nr. 1375/31.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata reclamantă A..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C. și B., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În susținerea motivului de casare invocat, printr-o primă critică, recurenții-pârâți au susținut că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 1516 și art. 1752 alin. (2) C. civ. Făcând trimitere la concluziile reprezentantului convențional al recurenților consemate în practicaua hotărârii atacate, precum și la prevederile art. 1516 C. civ., recurenții au susținut că pentru a putea fi obținută rezoluțiunea sau rezilierea contractului este necesar a fi îndeplinită condița ca debitorul să nu-și fi executat obligațiile contractuale, fără justificare. Or, aceștia au învederat instanței motivele pentru care s-au aflat în dificultatea de a efectua plata, respectiv existența unei executări silite pornite împotriva lor, astfel încât inclusiv asupra imbilului situat în mun. Constanța, str. x, a fost instituită măsura sechestrului de către ANAF- D.G.F.P Galați, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, dovada în acest sens fiind procesul-verbal de sechestru nr. x/24.03.2014. Pe cale de consecință, cât timp s-au aflat în imposibilitatea materială de a executa obligația constând în plata prețului vânzării, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar, din cauza executării silite, recurenții au susținut că neexecutarea a fost justificată și nu se circumscrie cazurilor prevăzute de art. 1516 alin. (2) punctul 2, astfel încât curtea de apel, în calitate de instanță de control judiciar a interpretat în mod eronat acest text de lege. Invocând dispozițiile art. 1270 C. civ., recurenții au pretins că instanța de control judiciar a dat o interepretare greșită contractului încheiat de părți, dar și actului adițional, autentificat sub nr. x din 30.01.2015, ce se bucură de valabilitate. Față de prevederile art. 1244 și art. 1243 C. civ., recurenții au susținut că au respectat condiția formei autentice cerute de lege pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare și au procedat la modificarea acestuia prin actul adițional autentificat sub nr. x/30.01.2015. Prin actul notarial încheiat, părțile au fost de acord să nu specifice în mod expres niciun termen pentru plata diferenței de bani, sens în care au apreciat ca nefiind temeinică soluția primei instanțe și a instanței de apel, întrucât s-a procedat la o interpretare eronată a dispozițiilor contractuale. Au mai arătat că, urmare a încheierii actului adițional, s-a convenit asupra faptului că pârâții vor achita ratele aferente contractului de vânzare-cumpărare "ori de câte ori vor putea, lunar, trimestrial sau anual", iar instanța de control judiciar a reținut eronat că "prin declarația nr. 115/2015 nu se face nicio mențiune referitoare la faptul că dispozițiile convenției ințiale a părților nu ar mai fi aplicabile și că acele clauze contractuale ar fi înlocuite cu noi prevederi", întrucât obiectul actului adițional a fost reprezentat chiar de modificarea condițiilor plății, astfel încât de la data autentificării, plata ratelor convenite inițial de părți urma să aibă loc în noua modalitate pentru care a fost încheiat actul adițional. Recurenții au susținut că prin simpla modificare a condițiilor și termenelor la care plata ratelor avea să aibă loc, părțile au convenit că nu vor mai fi aplicabile dispozițiile inițiale și că acestea vor fi înlocuite de noile prevederi, potrivit cărora plata urma să se efectueze ori de câte ori pârâții vor putea, lunar, trimestrial sau anual. Printr-o ultimă critică, recurenții au invocat greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1752 alin. (2) și art. 1541 C. civ., susținând că aceste dispoziții sunt aplicabile în cauză întrucât au plătit reclamantei rate în cuantum de 40.500 euro, sumă care, în mod incontestabil, a profitat creditoarei, fiind îndeplinite cerințele textului de lege pentru reducerea cuantumului clauzei penale. Pe cale de consecință, atunci când s-a convenit ca sumele încasate cu titlu de rate să rămână, în tot sau în parte, dobândite de vânzător, instanța putea să reducă aceste sume, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile referitoare la reducerea de către instanță a cuatumului clauzei penale. Contrar argumentelor prezentate de pârâți, instanța a menționat la fila x, primul alineat din hotărâre faptul că "analizând clauzele contractuale și materialul probalor administrat în cauză, niciuna din cele două ipoteze nu sunt aplicabile speței, cererea apelanților reclamanți fiind vădit nefondată". Or, dacă s-ar aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., ar însemna că instanța consideră că plățile suportate de pârâți, în cuantum de 40.500 euro, nu au profitat în nicio manieră reclamantei. Recurenții au concluzionat că, pe lângă plata ratelor în cuantum de 40.500 euro, au îngăduit reclamantei să locuiască, în continuare, într-o anexă a imobilului, de unde rezultă că aceasta a beneficiat de relațiile contractuale, motiv pentru care sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 1752 alin. (2) C. civ. coroborate cu prevederile art. 1541. alin. (1) lit. a) din același cod.

Apărările formulate în cauză În data de 7 iunie 2024, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, în cazul în care recurenții nu fac dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.099 RON, solicitând, totodată, respingerea recursului, ca nefondat. Relativ la motivele de recurs, intimata a învederat că recurenții se află în eroare întrucât instanța de apel nu a respins apelul în baza art. 1516 C. civ., față de neplata ratelor, ci a aplicat pactul comisoriu conform contractului și a constatat rezoluțiunea de drept a contractului. A precizat că, raportat la considerentele hotărârii atacate (pag. 15, penultimul paragraf), nu există un act adițional la contractul de vânzare-cumpărare dintre părți, astfel cum eronat pretind recurenții, iar declarația unilaterală a intimatei nu are caracterul unui act adițional, fiind corect raționamentul instanței de apel potrivit căruia nu este admisibil a se interpreta în sensul că recurenții debitori ar putea plăti când vor prețul în rate, eventual niciodată. Mai arată intimata că art. 1752 C. civ., invocat de recurenți, se referă la bunurile de familie și nu are legătură cu prezenta cauză, iar în apel, instanța s-a pronunțat pe motivul de apel ce face referire la art. 1757 alin. (2) C. civ., făcând, însă coroborarea art. 1757 cu dispozițiile art. 1541 C. civ., apreciind că reducerea penalității este doar o posibilitate, nu o obligație, și pentru a fi dispusă trebuie îndeplinite cerințele stipulate în cele două ipoteze de reglementare, or acestea nu sunt incidente în cauză. Pentru aceleași argumente curtea de apel a respins aplicabilitatea art. 1541 alin. (1) lit. b) C. civ. pentru reducerea penalității.

Procedura de filtrare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 ianuarie 2025, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 5 martie 2025. S-a reținut, în raport, că vor fi avute în vedere și puse în discuția contradictorie a părților criticile deduse judecății prin motivele de recurs, astfel: (i) criticile privind interpretarea și aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor art. 1.270 (din perspectiva contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/5.12.2012 și a declarației autentificate sub nr. x/30.01.2015), art. 1.757, art. 1.541 alin. (1) lit. a) C. civ. sunt încadrabile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (ii) argumentele ce vizează interpretarea greșită a prevederilor art. 1.516 C. civ. din perspectiva condiției neexecutării fără justificare a obligațiilor contractuale nu au făcut obiectul învestirii instanței potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu făcut obiectul analizei curții de apel (fiind invocate, astfel cum se susține și în memoriul de recurs, cu ocazia concluziilor orale de la termenul din 28.02.2024 și consemnate în partea introductivă a hotărârii) astfel că, potrivit art. 488 alin. (2) din același cod, nu constituie veritabile critici de nelegalitate ce pot fi analizate de instanța de recurs; (iii) prevederile art. 1.752 alin. (2) C. civ. au fost indicate formal, fără legătură cu prezenta cauză; (iv) criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 1.244 și art. 1.243 C. civ. nu se raportează la considerentele deciziei recurate, în contextul în care nu a fost contestată, respectiv analizată condiția formei autentice a declarației autentificate sub nr. x/30.01.2015. Totodată, s-a reținut că, având în vedere că prin încheierea din 12 iunie 2024 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurenți, sens în care s-a dispus eșalonarea plății taxei de timbru, nu poate fi primită excepția netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata A.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin raportare la lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Printr-o primă critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au invocat interpretarea și aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor art. 1270 C. civ. ce reglementează forța obligatorie a contractului, considerând că instanța de apel era ținută să respecte interpretarea dată de părți atât contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/5.12.2012, cât și actului considerat de recurenți ca adițional la contract, reprezentat de declarația autentificată sub nr. x/30.01.2015, care respectă forma contractului. Critica este nefondată. Cu titlu prealabil, referitor la declarația autentificată sub nr. x/30.01.2015, care în opinia părților respectă forma autentică a contractului de vânzare cumpărare și ar fi trebuit considerată un act adițional la contract prin care s-au modificat condițiile de plată, se reține că, așa cum s-a expus și în cuprinsul încheierii de admitere în principiu, nu se poate aprecia asupra criticii invocate în legătură cu această declarație privind încălcarea dispozițiilor art. 1243 și art. 1244 C. civ. (ce se referă la forma autentică a contractului prin care se strămută drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară și la modificarea contractului care este supusă acelorași condiții de formă cerute de lege pentru încheierea sa), pentru că recurenții nu au combătut raționamentul instanței de apel expus sub acest aspect. Prin hotărârea recurată nu a fost contestată, respectiv analizată condiția de formă referitoare la declarația autentificată sub nr. x/30.01.2015, ci ceea ce s-a reținut a fost împrejurarea că, deși îmbracă forma autentică asemenea contractului dintre părți, declarația provine unilateral de la reclamantă, sens în care nu poate fi considerată act adițional, mai ales că obligația de plată a prețului de către pârâți ar fi supusă condiției suspensive a existenței resurselor financiare de plată și de voința exclusivă a debitorilor, de a plăti atunci când consideră că pot, respectiv nici nu conține vreo mențiune cu privire la inaplicabilitatea dispozițiilor din contractul inițial sau că acele clauze contractuale ar fi înlocuite de noi prevederi. Prin urmare, această critică ce privește interpretarea și aplicarea art. 1243 și art. 1244 C. civ., formulată în legătură cu declarația nr. 115/2015, nu este una de nelegalitate care să învestească instanța de recurs cu analiza sa, în condițiile în care recurenții nu au combătut raționamentul instanței de apel cu privire la natura juridică a declarației notariale, care nu a vizat condiția formei autentice. În continuare, pentru a răspunde criticii de nelegalitate privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., analizând decizia recurată, se observă că instanța de apel a confirmat raționamentul primei instanțe în sensul că neplata ratelor de către cumpărători, așa cum au fost stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/5.12.2012, încheiat între părți, determină constatarea activării pactului comisioriu inserat în contract și rezoluțiunea de drept a contractului, întrucât pârâții nu au făcut dovada contrară, a efectuării plăților convenite de comun acord cu reclamanta și nici nu au negat faptul că nu au efectuat plățile corespunzătoare, ci doar au invocat dificultăți financiare. Astfel, instanța de apel a validat soluția primei instanțe de constatare a rezoluțiunii de drept a contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a prețului de către pârâții cumpărători, obervând că obligația de plată a ratei anuale aferente anului 2015 nu a fost achitată de pârâți la termenul contractual scadent, respectiv 28.10.2015, acela fiind momentul la care a operat rezoluțiunea de drept a contractului, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză având doar efect declarativ, nu constitutiv de drepturi. Motivând astfel, instanța de apel a dat o bază legală suficientă hotărârii pronunțate și a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente. Potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Forța obligatorie a contractului nu înseamnă însă că acesta nu-și poate înceta efectele, fapt evident în urma lecturii dispozițiilor art. 1270 alin. (2) C. civ., potrivit cu care contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege. Legiuitorul a dat eficiență caracterului reciproc și interdepedent al obligațiilor născute dintr-un contract sinalagmatic (bilateral), după cum rezultă din art. 1.556 alin. (1) C. civ., potrivit cu care atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. Instanța de apel a aplicat corect aceste dispoziții legale atunci când a reținut că neplata unei părți substanțiale din prețul convenit prin contract, cu termenele pentru plată împlinite, a dat dreptul reclamantei vânzătoare să declare rezoluțiunea, respectiv să ceară ulterior pe cale judiciară constatarea acesteia. Astfel, potrivit art. 1549 alin. (1) C. civ., dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin. Rezultă, de asemenea, din cuprinsul art. 1551 alin. (1) C. civ., că creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate. În mod legal s-a reținut în cuprinsul deciziei recurate că în cauză sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii la cererea reclamantei vânzătoare, ca urmare a cuantumului ridicat al sumelor datorate cu titlu de preț și neplătite de pârâții-cumpărători, avându-se în vedere prețul contractului de 192.000 euro, din care pârâții au achitat un total de 40.500 euro (un avans de 12.000 euro din preț, primele două rate anuale din 2013 și 2014 a câte 12.000 euro, achitate integral, precum și o plată parțială aferentă anului 2015 de 4500 euro). Înalta Curte subliniază că, în fapt, recurenții-pârâți nu au făcut dovada disponibilității sumelor datorate cu titlu de preț, la termenele convenite, iar susținerile în sens contrar, făcute prin motivele de recurs, nu pot fi primite în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât vizează situația de fapt, fiind așadar critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate. Totodată, se reține că recurenții nu au invocat o cauză justificată de neexecutare a contractului, în sensul legii, ci au invocat mai exact un comportament al părților, respectiv executarea silită pornită împotriva acestora și dificultăți financiare, care nu se subsumează dispozițiilor art. 1556 alin. (1) C. civ. ce reglementează excepția de neexecutare. Printr-o altă critică, de asemenea nefondată, subsumată aceluiași motiv de casare, recurenții au susținut greșita aplicare și intepretare a dispozițiilor art. 1757 și art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., cu privire la posibilitatea instanței de apel de a reduce cuantumul clauzei penale constând în sumele plătite vânzătoarei (în cuantum de 40.500 euro). Astfel, în opinia părților, instanța ar fi trebuit să reducă penalitatea, întrucât aceștia i-au permis reclamantei să locuiască într-o anexă a imobilului, ceea ce rezultă că aceasta din urmă a profitat în urma relațiilor contractuale cu pârâții. În acest sens, instanța de apel, observând că prima instanță nu a oferit un răspuns punctual și explicit cererii de reducere a clauzei penale formulate de pârâți, a realizat o analiză proprie sub acest aspect chiar în apel. Astfel, a apreciat că legiuitorul a prevăzut o posibilitate pentru instanță să reducă clauza penală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în cele două teze de reglementare, însă, din analiza clauzelor contractuale și a materialului probator administrat în cauză, niciuna dintre cele două ipoteze nu sunt aplicabile speței, cererea pârâților formulată în acest sens fiind nefondată, prin raportare la cuantumul de 40.500 euro plătit de pârâți din prețul total de 192.000 euro. Instanța de apel a analizat cele două ipoteze prevăzute la alin. (1) al art. 1541 C. civ. și a reținut că nu este incidentă ipoteza prevăzută la lit. a) a articolului menționat, având în vedere data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (05.12.2012), când s-a realizat și predarea bunului către cumpărătorii pârâți, apreciind, în esență, că această executare nu a profitat creditoarei reclamante, care a ocupat doar o anexă de 14 mp inclusiv ulterior rezoluțiunii de plin drept a contractului, iar pârâții nu au dovedit achitarea ratelor din preț la termenul scadent sau a altei forme de despăgubire a reclamantei pentru folosința imobilului în continuare. Instanța de apel a analizat și cea de-a doua ipoteză, prevăzută de art. 1.541 alin. (1) lit. b) C. civ., anume că penalitatea ar fi vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului, expunând în acest sens și un calcul matematic pentru a justifica de ce nu consideră excesivă clauza penală. Prin urmare, instanța de apel a analizat temeinic dispozițiile legale invocate de pârâți în etapa apelului în justificarea cererii de reducere a clauzei penale, expunând un raționament logico-juridic coerent și corect care susține soluția de respingere a cererii pârâților cu privire la reducerea penalității, astfel că dispozițiile criticate de recurenți, respectiv art. 1541 și 1757 C. civ., nu au fost greșit aplicate ori interpretate. Totodată, se reține că argumentele ce vizează interpretarea greșită a prevederilor art. 1516 C. civ., din perspectiva condiției neexcutării fără justificare a obligațiilor contractuale, nu poate fi primită, în condițiile în care nu a făcut obiectul învestirii instanței de apel potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., fiind invocată prin concluziile orale formulate de către reprezentantul pârâților în fața instanței de apel (așa cum se susține și prin memoriul de recurs), astfel că nu au făcut obiectul analizei de către instanța de prim control judiciar. Așadar, această critică reprezintă un aspect care nu a fost dedus judecății în calea de atac a apelului, situație față de care formularea acesteia apare ca fiind realizată omisso medio, cu nerespectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului). Înscrisurile depuse la dosar în această faza procesuală de către recurenții-pârâți nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie în prezenta cale de atac, în contextul în care nu sunt înscrisuri noi în sensul art. 492 C. proc. civ., întrucât, cu excepția documentelor medicale din anul 2024, a conversațiilor de whatsapp din 2022 și 2025 și a e-mailului din anul 2021, care oricum nu au relevanță în cauză, restul înscrisurilor (Declarație A. autentificată sub nr. x/25.09.2015 prin care a indicat contul bancar unde să i se vireze ratele de către cumpărători, se regăsește la dosarul primei instanțe; Declarație A. autentificată sub nr. x/30.01.2015 care a fost analizată de către instanțele de fond; act de mână din 29.12.2015 cu privire la plata unei rate; Procură specială A. autentificată sub nr. x/22.12.2015 prin care a împuternicit pe E. să încaseze, în numele său și pentru aceasta, ratele rămase de achitat, indicând și contul bancar unde să se vireze sumele de către cumpărători; Procură specială A. autentificată sub nr. x/16.09.2009 prin care a împuternicit pe E. să vândă, în numele său, un imobil; Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. x/25.09.2012 și actul adițional la aceasta, încheiate de mandatarul reclamantei cu pârâții), datează din perioada anterioră înregistrării cererii de chemare în judecată. Referitor la înscrisul "Act încheiat în condițiile art. 1311, art. 1683 și art. 1261 C. civ. autentificat sub nr. x/13.05.2019 reprezintă declarația notarială dată de soțul reclamantei și nu are relevanță în cauză din perspectiva motivelor de recurs cărora li se circumscrie prezentul control de legalitate. Pentru aceste considerente, reținând caracterul nefondat al criticilor formulate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 45/C din data de 28 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.