ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1793/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

După deliberare, asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă

Prin încheierea din 26 februarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea recursului formulat de recurentul-pârât A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți B., C. și D., împotriva deciziei civile nr. 405/Ap din data de 24 septembrie 2024 pronunțate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2024, până la judecarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri, reclamanții B., C. și D. au declarat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 martie 2025, sub nr. x/2022/a1, dosarul fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului C9, așa cum rezultă din fișa ECRIS și din procesul-verbal aflate la dosar.

Prin cererea formulată, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatarea nulității încheierii atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel Oradea pentru a soluționa cererea de suspendare facultativă după soluționarea excepției nulității recursului.

De asemenea, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respingerea cererii de suspendare și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea pentru continuarea judecății recursului.

Recurenții-reclamanți au invocat drept motive de casare a încheierii recurate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 248 C. proc. civ., întrucât instanța trebuia să se pronunțe pe cererea de suspendare după punerea în discuție a nulității recursului.

În continuare, recurenții-reclamanți expun ample aspecte teoretice cu privire la ordinea de soluționare a excepțiilor, precum și cu privire la deosebirile dintre excepțiile procesuale și apărările de fond privind ordinea, modalitatea de soluționare și efectele admiterii acestora, în fața primei instanțe de fond.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că în acțiunile în revendicare imobiliară un argument al apărării este opunerea titlului în baza căruia se afirmă posesia. Or, în cauză, intimatul din această procedură nu a opus un titlu valabil pentru a justifica posesia sa, a prezentat drept probă un înscris sub semnătură privată intitulat "înțelegere" din data de 16 septembrie 2010, pe care nu l-a valorificat într-o cerere prin care să reclame propriile pretenții, o acțiune reconvențională. Înscrisul a fost supus atenției instanței de fond, cât și instanței de apel, ca înscris cu valoare probatorie, dar nu a fost opus ca un titlu valabil în opinia intimatului. După soluționarea procesului, intimatul a formulat acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare, pentru recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți. De altfel, însăși Curtea de Apel Oradea a reținut această apărare a pârâtului în recurs, în sensul că deși cunoștea argumentele pe care se va întemeia apărarea procesuală a preferat să formuleze acțiune pentru recunoașterea dreptului de proprietate în recurs, temporizând în mod intenționat soluționarea cauzei, deși argumentele apărării trebuiau prezentate în motivele de recurs, cu respectarea termenului de recurs.

La termenul din 26 februarie 2025, recurenții-reclamanți au susținut că cererea de suspendare a judecării cauzei este tardivă, raportat la natura apărării și la epuizarea termenului de recurs. Prin admiterea cererii de suspendare, instanța de recurs a încălcat normele de drept material incidente în cauză raportat la acțiunea în revendicare și la termenul de recurs, dată fiind procedura în care se află cauza.

Instanța a respins motivul tardivității, susținând că cererea de suspendare este o cerere incidentală și nu poate fi tardivă. Or, este evident că au fost încălcate normele de drept material, în cazul dat cererea de suspendare fiind tardivă și reprezint un real motiv de recurs, mai precis că pârâtul A. are un titlu valabil care ar justifica posesia, în opinia sa.

La data de 4 noiembrie 2024 s-a depus recursul, iar la data de 5 noiembrie 2024 s-a inițiat acțiunea civilă nouă, interesul fiind acela de a obține o apărare viabilă în recurs.

Instanța a reținut că cererea de suspendare, potrivit art. 30 alin. (6) C. proc. civ. este o cerere incidentală, însă nicio prevedere legală nu reglementează faptul că cererea de suspendare nu poate fi tardivă.

Recurenții-reclamanți susțin că cererea incidentală de suspendare a judecății este nu numai tardivă, ci și nulă, conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.. Interpretarea instanței este relativă, nelegală, principială, recurenții reproșând faptul că toate apărările în recurs se depun prin motivele de recurs, iar cererea de suspendare este tardivă în sensul că nu s-a urmat procedura specială din recurs, iar nu pentru că reprezintă în sine un motiv de recurs.

Au mai susținut recurenții-reclamanți că dreptul de proprietate este cel mai important drept subiectiv, opozabil erga omnes și poate fi apărat prin diverse acțiuni, reglementate de diverse ramuri de drept.

În acest sens, expun aspecte teoretice cu privire la mijloacele de apărare a dreptului de proprietate.

În ceea ce privește nerespectarea termenului de recurs, în care trebuia să se menționeze și promovarea unei cereri de suspendare, dacă se cunoșteau temeiurile acesteia, tocmai pentru că este o cerere incidentală, recurenții-reclamanți au învederat că cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. De altfel, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că motivarea încheierii recurate este principială, formală, are referințe tangențiale asupra cauzei, cu atât mai puțin asupra legalității cererii de suspendare. Curtea de apel se rezumă să arate că dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare are legătură cu cauza, constatând că soluționarea acestuia are înrâurire asupra cauzei de față, adică o eventuală soluție în dosarul Judecătoriei Satu Mare ar putea fi contradictorie cu hotărârea pronunțată în recurs. Argumentele sunt nelegale, întrucât actul intitulat "înțelegere" din data de 16 septembrie 2010 nu mai are forță executorie, deoarece un rest de preț achitat de A. a fost restituit către acesta, fapt care dovedește că nu s-a încheiat un contract în formă autentică, înțelegerea fiind stinsă între părți prin restituirea avansului. A. nu accesat calea pe care o consideră legală la această dată.

Față de toate argumetele expuse, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A învederat că nu poate fi primită susținerea recurenților-reclamanți potrivit căreia suspendarea facultativă reprezintă o excepție și că astfel ar fi incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ., întrucât dispozițiile art. 124 C. proc. civ. fac distincție între excepții și incidente procedurale.

În situația în care s-ar admite că atât cererea de suspendare facultativă a judecății, cât și invocarea nulității recursului ar reprezenta excepții, intimatul-pârât a solicitat a se avea în vedere că potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, judecătorul este suveran în stabilirea ordinii de soluționare a excepțiilor în funcție de efectele pe care acestea le produc, textul de lege nestabilind o ordine absolută și exhaustivă de soluționare a exepțiilor.

Astfel, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sub motivul că instanța nu a respectat ordinea de soluționare a excepțiilor este nefondat, neexistând o regulă de procedură ce ar fi fost încălcată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin încheierea din 26 februarie 2025, recurată de către reclamanți, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a suspendat soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât A., împotriva deciziei civile nr. 405/Ap din data de 24 septembrie 2024 pronunțate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2024, până la judecarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare.

Recurenții-reclamanți au criticat această încheiere, invocând drept motive de recurs, cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. de instanța de recurs, întrucât aceasta a soluționat cu prioritate cererea de suspendare formulată de recurentul-pârât A., deși ar fi trebuit să soluționeze mai întâi excepția nulității recursului invocată de reclamanți.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea formulată în dosarul curții de apel cu privire la recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 405/Ap din 24 septembrie 2024 pronunțate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2024, recurenții-reclamanți au invocat, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 489 și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare, susținând că enumerarea nemulțumirilor recurentului față de decizia pronunțată în apel nu poate reprezenta motivarea cererii de recurs și nici nu se încadrează în motivele de casare limitativ enumerate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 17 februarie 2025, A. a depus, în dosarul curții de apel, o cerere de suspendare a judecării dosarului nr. x/2022 până la soluționarea dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare, apreciind că dezlegarea prezentei cauze depinde de existența dreptului său de proprietate ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

La termenul de judecată din data de 26 februarie 2025, potrivit mențiunilor din cuprinsul încheierii de ședință recurate, instanța a pus în discuția părților cererea de suspendare a cauzei.

Având cuvântul asupra cererii de suspendare, apărătorul ales al reclamanților a invocat cu prioritate excepția nulității recursului, apreciind că doar în situația în care recursul nu este nul se poate discuta suspendarea cauzei.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că cererea de suspendare trebuie soluționată cu prioritate, iar prin încheierea de la respectivul termen de judecată, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea recursului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare.

Dispozițiile art. 248 C. proc. civ., care reglementează procedura de soluționare a excepțiilor procesuale, prevăd la alin. (1) că "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Din economia acestor dispoziții legale reiese faptul că regula generală este aceea că excepțiile se soluționează anterior judecării fondului cauzei pentru a se împiedica tergiversarea judecării acesteia, deoarece există posibilitatea ca hotărârea să poată fi pronunțată în temeiul unei excepții, fapt care face inutilă cercetarea fondului.

Cu alte cuvinte, excepțiile se vor soluționa premergător efectuării celorlalte acte ale judecății, în măsura în care, ca efect al admiterii lor, judecata încetează în stadiul în care aceasta se află. Mai mult, excepția, prin neregularitățile pe care le aduce în discuție și a căror soluționare o impune, are uneori rolul de a simplifica cercetarea judecătorească sau de a ajuta la o bună administrare a justiției.

În speță, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a fost învestită cu excepția nulității recursului pentru nemotivare și, totodată, ulterior, cu o cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Or, stabilirea ordinii de soluționare a aspectelor cu care a fost sesizată instanța trebuie să se realizeze utilizând criteriul efectelor pe care acestea le produc, fiind posibilă ca admiterea excepției să lipsească de utilitate pronunțarea asupra tuturor celorlalte chestiuni.

Astfel, nulitatea actelor de procedură este acea sancțiune procedurală care intervine în cazul actului de procedură ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parțial de efectele sale firești.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., lipsa motivelor de nelegalitate sau nemotivarea recursului în termen legal atrage nulitatea recursului.

Cum excepția nulității recursului pentru nemotivare vizează însăși existența juridică a căii de atac, admiterea acesteia lipsește de obiect orice cerere formulată în cadrul recursului, inclusiv cererea de suspendare facultativă a judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât evaluarea incidenței cazului de suspendare presupunea verificarea efectelor potențiale ale soluției ce ar putea fi pronunțate în cauza ce a determinat solicitarea asupra soluției ce se va pronunța în cauză în calea de atac.

De aceea, respectarea prevederilor art. 248 C. proc. civ. impunea curții de apel să analizeze prioritar excepția invocată, întrucât numai în condițiile în care instanța de control judiciar constata că cererea de recurs cu care a fost învestită îndeplinea toate condițiile de fond și de formă imperativ cerute de lege, putea trece la soluționarea cererii de suspendare.

O eventuală admitere a excepției nulității ar fi înlăturat analiza cererii de suspendare a judecării cauzei, în raport cu efectele pe care o atare soluție le-ar fi produs asupra procesului.

De altfel, în situația în care, după încetarea suspendării, s-ar admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, cu consecința constatării nulității acestuia, măsura dispusă prin încheierea recurată este lipsită de finalitate, întrucât, cauza fiind soluționată în temeiul unei excepții care nu vizează fondul pricinii, dezlegarea dată în dosarul în considerarea căruia s-a dispus suspendarea nu ar mai putea avea nicio influență în prezentul litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului declarat de recurenții-reclamanți, în contextul în care, pronunțându-se asupra cererii de suspendare a judecății formulate de intimatul-pârât, anterior soluționării excepției nulității recursului invocate prin întâmpinarea depusă în cauză, dintre care această din urmă excepție se impunea a fi analizată cu prioritate, curtea de apel a nesocotit prevederile imperative ale art. 248 C. proc. civ.

Astfel, în rejudecare instanța de recurs urmează a verifica cu prioritate excepția nulității recursului, iar în situația în va constata că aceasta nu este incidentă urmează a se pronunța cu privire la cererea de suspendare, ocazie cu care instanța este datoare să examineze și să aibă în vedere nu numai legătura de cauzalitate dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății.

În acest context, față de temeiul de drept analizat, de natură a antrena casarea încheierii recurate, cu consecința înlăturării măsurii dispuse în condiții de vădită încălcare a normelor de procedură, nu se mai impune examinarea susținerilor recurenților-reclamanți subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că încheierea recurată este nemotivată, întrucât instanța nu a precizat care este legătura dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Satu Mare cu prezenta cauză.

Un alt motiv de recurs, subsumat de recurenții-reclamanți cazului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că cererea de suspendare a fost tardiv formulată, întrucât suspendarea ar fi trebuit solicitată în termenul de recurs de 30 de zile, având în vedere că reprezintă un real motiv de recurs, respectiv acela că pârâtul A. are un titlu valabil care ar justifica, în opinia sa, posesia.

Această critică, deși subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), va fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că se critică, în realitate, încălcarea unor norme de procedură.

Suspendarea este un incident în desfășurarea normală a procedurii judiciare și constă în oprirea temporară a cursului judecății. El se invocă prin intermediul unei cereri formulate într-un proces deja început.

Din economia dispozițiilor legale ce reglementează instituția suspendării (art. 411 - 415 C. proc. civ.), se poate observa că legiuitorul nu a stabilit un termen în care cererea de suspendare să fie formulată.

Așadar, cererea de suspendare, fiind o cerere formulată după sesizarea instanței, al cărei scop este soluționarea incidentului ivit în cursul judecății, este o cerere incidentală, astfel cum corect a reținut și instanța de recurs. Ea poate fi formulată în tot cursul judecății, până la închiderea dezbaterilor, nefiind un motiv de recurs, cum eronat susțin recurenții-reclamanți, întrucât prin intermediul acesteia nu se aduc critici de nelegalitate hotărârii recurate.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la incorecta aplicare a dispozițiilor art. 248 din același Cod, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza, pentru continuarea judecății, aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți C., D., B. împotriva încheierii de ședință din 26 februarie 2025 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2025.