ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 24 august 2023 pe rolul Judecătoriei Drăgășani, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. revendicarea imobilului - curte ce a aparținut mamei sale, situat în comuna Crețeni, județul Vâlcea.
Prin încheierea nr. 956 din 23 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Drăgășani a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., reținând că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa în cadrul procedurii de regularizare a cererii.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare.
Prin încheierea nr. 21 din 16 ianuarie 2025, Judecătoria Drăgășani a admis excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu și a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de către petentul A..
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat recurs.
Prin decizia civilă nr. 22/R din 11 martie 2025, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu și a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de petentul A., împotriva încheierii nr. 21 din 16 ianuarie 2025, pronunțată de Judecătoria Drăgășani în dosarul nr. x/2023.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul A..
I.2. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă
Prin sentința civilă nr. 201 din 12 mai 2025, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrat recursul formulat de petentul A., împotriva deciziei civile nr. 22/R din 11 martie 2025 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023.
I.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 201 din 12 mai 2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs petentul A..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 iunie 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de judecată C9, astfel cum reiese din fișa ECRIS și din procesul-verbal de repartizare aleatorie, aflate la dosar.
Prin cererea formulată, recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Drăgășani.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond (...), hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte reține următoarele:
Principiul legalității căii de atac, consacrat de dispozițiile art. 457 C. proc. civ., stabilește că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul. Exprimarea din alin. (1) al articolului anterior menționat este foarte clară, în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În raport cu prevederile art. 129 din Constituția României și cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".
În accepțiunea C. proc. civ., prin noțiunea de hotărâre definitivă se înțelege acea hotărâre care nu mai este susceptibilă de a fi atacată nici prin intermediul apelului și nici al recursului.
Așadar, indiferent de soluția la care s-a oprit instanța de recurs, formularea textului induce ideea de definitivare a hotărârilor judecătorești pronunțate în recurs.
Or, pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.
Astfel se constată că în litigiul pendinte, decizia nr. 201 din 12 mai 2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a fost pronunțată în soluționarea recursului declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 22/R din 11 martie 2025 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023.
Cum hotărârea atacată a fost pronunțată în soluționarea unui recurs ce a fost anulat ca netimbrat, aceasta nu mai este susceptibilă de reformare pe calea unui alt recurs, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât decizia pronunțată de curtea de apel, cu privire la recursul declarat de petentul A., este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele expuse, recurentul-petent A. nu are deschisă calea de atac a recursului, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de acesta împotriva deciziei nr. 201 din 12 mai 2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-petent A. împotriva deciziei nr. 201 din 12 mai 2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2025.