Decizia nr. 1767/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 1263 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 17.08.2020 pe rolul Judecătoriei sector 1 București, sub nr. x/2020, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, C. S.R.L., Primarul Municipiului București și Direcția Pentru Cultură A Municipiului București, solicitând obligarea acestora la reconstruirea, pe amplasamentul pe care se găseau înainte de demolare, a imobilelor situate în București, str. x, 16B și 18.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1624 din 27 octombrie 2022, s-au respins excepțiile invocate de Municipiul București și s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1263 A din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelul principal declarat de apelantele-reclamante A. și B. și apelul incident declarat de apelanții-pârâți Primarul Municipiului București și Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 1624/27.10.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1263 A din 9 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamantele A. și B.. Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția cu privire la apelul principal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., și, în principal, trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului și admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată. În subsidiar, au solicitat admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâților, mai puțin C. S.R.L., la reconstruirea imobilului pe terenul proprietatea C. S.R.L.. Subsumat ipotezei prevăzute de la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că un anumit pasaj din motivele de apel nu a fost analizat de către instanța de apel. Ulterior, prin următorul motiv de recurs formulat, subsumat ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au învederat că argumentul prin care instanța de apel a justificat înlăturarea, ca netemeinic, a pasajului menționat la punctul anterior, respectiv că intimata-pârâtă C. S.R.L. nu cunoștea elementele de nelegalitate ale autorizației la momentul demolării, nu este unul valid. Astfel, au arătat că este nerelevant argumentul instanței de apel în sensul că anularea autorizației s-a produs în urma unui aviz emis de o autoritate necompetentă, întrucât prezumția de cunoaștere a legislației se aplică și față de Legea nr. 422/2001, care se referă la avizul constatat a fi emis de o autoritate necompetentă. Prin următoarea critică subsumată acestui motiv de recurs, recurentele-reclamante au menționat că instanța de apel a reținut, în mod eronat, că acestea nu pot solicita repararea prejudiciului, întrucât nu li s-a produs un prejudiciu. În susținerea acestei critici, recurentele au arătat că protejarea patrimoniului construit constituie însăși rațiunea de a fi a reclamantelor, astfel încât desființarea imobilelor echivalează cu negarea scopului pentru care aceste asociații au fost înființate. Au subliniat că nu au invocat vătămarea unui interes public, ci un prejudiciu generat de lezarea rațiunii de a exista a acestora. La pct. 4 din cererea de recurs, recurentele au arătat că, în măsura în care instanța reține că nu există culpă în privința C., poate dispune obligarea la reconstituire a celorlalți pârâți, subliniind că instanța trebuie să dea prevalență dreptului acestora de repare a prejudiciului și interesului public de reconstruire a unor imobile cu valoare de monument istoric, eventualele prejudicii materiale ale C. putând fi compensate material.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Municipiul București și Primarul General al Municipiului București au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepțiile netimbrării și nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ. Interpretarea acestor prevederi legale impune concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient. În consecință, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel prin raportare la soluția adoptată și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea lor în motivele de casare strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în caz contrar intervenind sancțiunea nulității recursului. Aplicând aceste principii de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține că, în susținerea nelegalității deciziei recurate, recurentele au invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - ipoteza nemotivării hotărârii, în ceea ce privește un anume argument invocat prin cererea de apel, și art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod, din perspectiva încălcării normelor de drept material incidente în speță. Cu referire la aceste argumentele care susțin, în opinia recurentelor, ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că s-a imputat instanței de apel faptul nu a răspuns tuturor argumentelor invocate, recurentele invocând o anumită apărare care, în opinia acestora, nu ar fi fost analizată și nu i s-ar fi dat un răspuns motivat. Însă, imediat după prezentarea acestui argument, recurentele au dezvoltat un al doilea motiv, prin care au încercat să demonstreze că instanța de apel ar fi aplicat eronat normele de drept material în justificarea respingerii aceleiași apărări. Prin această abordare, se observă că nemulțumirea recurentelor nu vizează lipsa sau insuficiența motivării, ci fondul deciziei și interpretarea instanței asupra dreptului material aplicabil. Această succesiune de argumente conduce la o contradicție evidentă. Invocarea primului motiv, în sensul lipsei sau insuficienței motivării, este contrazisă de motivul ulterior, care presupune, implicit, că instanța de apel a motivat suficient, dar, în opinia recurentelor, a făcut o aplicare eronată a dreptului material. Or, viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 prima teză C. proc. civ., se referă la lipsa motivării ori motivarea insuficientă, care să fi afectat fundamentarea soluției. Prin urmare, având în vedere modalitatea de formulare a motivului de recurs, se constatată că prima critică formulată, întemeiată de recurente pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocată formal, nefiind aptă de a genera controlul de legalitate al hotărârii atacate sub acest aspect. Nu pot fi circumscrise unor critici de nelegalitate nici susținerile, subsumate de recurente ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează prezumția de cunoaștere a legislației și reținerile instanței de prim control judiciar, în sensul că cererea de chemare în judecată s-a înregistrat pe rolul instanțelor de judecată după demolarea imobilului, precum și cele care vizează reținerea lipsei unei prejudiciu. Aceste susțineri nu sunt apte să fundamenteze controlul de legalitate al deciziei atacate, deoarece recurentele-reclamante nu au prezentat un raționament juridic concret, care să demonstreze, în raport cu normele de drept aplicabile, existența unei erori în evaluarea instanței sau o aplicare greșită a legii. În lipsa unei dezvoltări și a unei corelări între argumentele invocate și dispozițiile legale incidente, aceste critici rămân la nivel de afirmații generale, nefiind susceptibile de a genera controlul de legalitate al deciziei contestate. Recurentele-reclamante nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, prin arătarea textelor de lege încălcate de instanța de apel. Or, simpla afirmație a părții, în sensul încălcării de către instanță a normelor de drept material este lipsită de valențe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greșelile anume imputate instanței în judecarea apelului, în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, o asemenea manieră de motivare a recursului nu respectă rigorile impuse de dispozițiile art. 486 C. proc. civ., din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicat la nivel generic. Or, verificarea legalității hotărârii, din perspectiva modului de interpretare și aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situația de fapt, așa cum a fost ea determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta întrucât, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când, prin hotărârea recurată, s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății, iar înlăturarea acestei contradicții se impune în raport cu faptele și temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză. Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de recurs nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susținerile care vizează situația de fapt și modul de interpretare a acesteia și a probelor neputând forma obiect de analiză, întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cu referire la argumentația prezentată de recurente, exclusiv prin concluziile orale formulate la termenul din 16 octombrie 2025, diferită de cea expusă în cererea de recurs și întemeiată pe o motivare contradictorie, pe pretinsa neaplicare unitară a autorității de lucru judecat asupra tuturor aspectelor din decizia prin care a fost anulată autorizația de construire, instanța reținând doar calitatea procesuală activă a reclamantei A. și calitatea procesuală pasivă a Municipiului București, fără însă a reține și calitatea de parte vătămată a Asociației, aceasta nu poate fi supusă analizei, fiind invocată pentru prima dată în fața instanței de recurs, în ședință publică. În acest sens, trebuie amintite dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs trebuie să cuprindă nu doar indicarea motivelor de nelegalitate, ci și dezvoltarea lor, și cele art. 487 alin. (1) din același act normativ, conform cărora recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în această cale de atac. Drept urmare, cum nu se aflăm în situația reglementată de art. 470 alin. (5) C. proc. civ., dezvoltarea ulterioară, orală, a altor motive de recurs, diferite de cele formulate în scris, cu depășirea termenului legal de motivare a recursului, este inadmisibilă. Deși recurentele-reclamante au încercat, în mod artificial, să contureze un raționament care să conecteze susținerile nou formulate oral la criticile exprimate anterior în cererea de recurs cu privire la prejudiciu, analiza conținutului demonstrează că argumentația orală constituie, în realitate, o critică nouă și autonomă, nefiind derivată în mod corespunzător din motivele deja invocate în scris. Astfel, încercarea recurentelor de a interconecta cele două seturi de critici, prin introducerea unor critici noi, în cadrul concluziilor orale, fără corespondență cu motivele formulate în scris, subminează cerința legală a motivării recursului, prevăzută de art. 486 și 487 C. proc. civ. Inadmisibilă este și solicitarea formulată prin ultimul punct al cererii de recurs, prin care recurentele au solicitat ca, în condițiile în care se reține că nu există culpă în sarcina pârâtei C., să se dispună obligarea celorlalți pârâți la reconstruirea imobilului pe terenul proprietatea pârâtei C., având în vedere că trebuie să se dea prevalență dreptului reclamantelor la repararea prejudiciului și interesului public de reconstruire a unor imobile cu valoare de monument istoric, în virtutea dispozițiilor art. 478 alin. (3) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se pot formula cereri noi. În acest sens, se reține că, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, este, de principiu, că în recurs nu pot fi primite cereri noi, instanța fiind ținută să se pronunțe doar în limitele învestirii inițiale și ale motivelor de nelegalitate invocate. Invocarea de către recurente a dreptului reclamantelor la repararea prejudiciului sau a interesului public privind reconstruirea unor imobile, având valoare de monument istoric, nu poate justifica derogarea de la aceste reguli imperative. Scopul recursului rămâne strict acela de a supune controlului de legalitate hotărârea atacată, iar nu de a remodela cadrul procesual al litigiului. În aceste circumstanțe, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile formulate de recurente nu se circumscriu acestui cadru legal, nefiind posibilă o încadrare a acestora în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și având în vedere că, în cauză, nu au fost identificate nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantele B. și A..