ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1727/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 15.07.2019, sub nr. x/2019 reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova prin Primar și S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.), în temeiul art. 1349 C. civ., obligarea la repararea prejudiciului care i s-ar fi produs ca urmare a incendiului din data de 21.07.2018 la imobilul situat în Craiova, str. x, jud. Dolj, în cadrul căruia deține în proprietate un apartament de 2 camere și dependințe aferente și suprafața de teren de 52,75 mp, o anexă cu destinație de magazie în suprafață de 11,25 mp și o pivniță cu o suprafață de 62, 44 mp. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la aducerea imobilului în starea inițială, astfel încât să-i fie asigurată folosința proprietății în deplină siguranță. La data de 26.11.2019, pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar a depus întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție.

Decizia pronunțată de Tribunalul Dolj Prin sentința civilă nr. 244/17.04.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare de către pârâtul reclamant Municipiul Craiova, prin Primar. S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-chemat în garanție S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.), invocată prin întâmpinare de către pârâtul - chemat în garanție S.C. B. Oltenia S.A. S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-chemat în garanție S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.), invocată prin întâmpinare de chemata în garanție D. S.A. Luxembourg -Sucursala București. S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-chemat în garanție R.A.A.D.P.F.L Craiova, invocată prin întâmpinare de pârâtul-chemat în garanție R.A.A.D.P.F.L Craiova. S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pârât A., invocată prin întâmpinare de chemata în garanție D. S.A. Luxembourg -Sucursala București. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A. astfel cum a fost modificată la data de 16.12.2019 și precizată la data de 13.03.2020, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Municipiul Craiova prin Primar și pârâții - chemați în garanție Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova (R.A.A.D.P.F.L) și S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.). S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reconvențională formulată și precizată la datele 10.03.2020 și 25.06.2020 de pârâtul-reclamant Mun. Craiova prin Primar, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. și pârâtul-chemat în garanție S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.) S-a respins, ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul-reclamant Mun. Craiova prin Primar, în contradictoriu cu pârâții - chemați în garanție RAADPFL Craiova și S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.) S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul-chemat în garanție S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.) în contradictoriu cu chemata în garanție D. S.A. Luxembourg -Sucursala București. A fost obligat reclamantul - pârât A. la plata către pârâtul - chemat în garanție S.C. B. Oltenia S.A. (fostă S.C. C. S.A.) a sumei de 18.625 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu avocațial și onorariu expert.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 479 din data de 18 decembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamantul pârât A., împotriva sentinței civile nr. 244/17.04.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019. A obligat apelantul reclamant A. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul chemat în garanție S.C. B. Oltenia S.A..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 479 din data de 18 decembrie 2024 a declarat recurs reclamantul-pârât A., invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. După expunerea coordonatelor prezentei cauze, prin indicarea aspectelor evocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a probelor administrate, a soluției pronunțate de instanța de fond, a motivelor de apel și a soluției și considerentelor instanței de apel, recurentul arată că hotărârea atacată, pe de o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază iar, pe de altă parte, este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Cu referire la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea este sumar motivată, dar și nemotivată de vreme ce, din analiza acesteia, se constată că prima instanță s-a limitat la a enumera prevederile legale invocate de reclamant și cele incidente în cauză și a da aparența unei minime examinări a motivelor invocate în susținerea cererii de apel, în condițiile în care partea puncta, prin criticile aduse soluției instanței de fond, o serie de neconcordanțe în materia probatoriului, dar și cu referire la raționamentul greșit al primei instanțe care a apreciat că în speță nu sunt utile alte lămuriri prin probatoriu, în pofida faptului că adevărul judiciar încă nu fusese relevat, în cauza dedusă judecății existând două stări de fapt complet contradictorii, una evidențiată prin înscrisuri emise de autoritatea publică (poliție și pompieri) și o alta evidențiată de presupuneri personale, nu opinii profesionale, ale experților desemnați de instanță. Recurentul pretinde că instanța de apel nu a respectat exigențele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și nu a indicat cu claritate argumentele pentru care au fost respinse susținerile reclamantului. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs- prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- recurentul arată că hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și cuprinde elemente fără legătură cu aspectele invocate (fără un raționament faptic și juridic), instanța fiind datoare să dea dovadă de rol activ în cadrul procesului civil și de a administra probatoriul necesar lămuririi tuturor aspectelor cauzei și care să conducă la aflarea adevărului judiciar. Susține că în condițiile în care reclamantul a solicitat în mod expres administrarea unor probe care erau esențiale în lămurirea cauzei, apreciază că respingerea acestora a reprezentat o interpretare greșită a drepturilor părții în cadrul procesului civil, dar și ale dispozițiilor Deciziei nr. 9/30.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că "în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întampinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea". În cauză, reclamantul a punctat în mod clar și detaliat neconcordanțele evidente dintre diversele mijloace de probă administrate în fața instanței de fond, și care presupuneau avansarea probatoriului spre lămurirea acestora. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că proba cu expertiză invocată nu mai este utilă și concludentă având în vedere că s-au exprimat mai multe păreri, dar și faptul că de la momentul când a avut loc incendiul a cărui cauză trebuie elucidată prin acest probatoriu, a trecut mai mult de 6 ani, iar situația de la fața locului a fost schimbată atât prin trecerea timpului cât și de unele lucrări efectuate. Arată recurentul că prin această apreciere, instanța ignoră faptul că respectivele expertize și opinii au fost emise în cuprinsul unor Rapoarte de expertiză la o distanță de 3 ani de la data producerii incendiului, modificările locului incendiului fiind deja aduse, însă nu aspectele exterioare ale construcției erau cele relevante, întrucât ele puteau fi constatate și din fotografiile aflate la dosarul cauzei, ci opiniile contradictorii care au fost emise în cauză, de către experți. Arată recurentul că pentru asigurarea corectă a stării de fapt, indiferent de data săvârșirii faptei ilicite deduse judecății, se impunea dezvoltarea probatoriului, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei, în condițiile în care, spre exemplu, unul dintre experți reține o stare de fapt probabilă, chiar acesta condiționând-o de existența altor probe (care nu au existat) constând în aceea că, în ciuda constatărilor organelor de politie și ISU Dolj, cauza probabilă a producerii incendiului ar putea fi o țigară aprinsă în curtea imobilului, deși până la acel moment toate probele administrate indicau ca și cauză un scurtcircuit al instalației electrice din interiorul imobilului. Or, cauza producerii incendiului reprezentată de un scurtcircuit este mult mai posibilă, decât cea lansată de o singură opinie a unui expert, cât timp dinamica incendiului a fost aceea că a fost afectat în procent de 90% etajul 1 al imobilului și acoperișul imobilului în proporție de 80%, în curtea imobilului existând doar resturi de materiale de construcție arse, rezultând din căderea acestora din acoperișul clădirii, fiind greu de crezut că o țigară aprinsă în interiorul curții interioare, se propaga cu intensitate și violență doar la etajul 1 și acoperișul imobilului, cât timp parterul a fost într-o proporție mică deteriorat, deteriorările parterului fiind produse în zona scării de acces la etaj. Învederează recurentul că aceste aspecte nu s-au dorit a fi lămurite nici de către instanța de fond, nici de către instanța de apel, trecând superficial în revistă doar criticile părții și apreciind că probatoriul a lămurit starea de fapt, deși în cauză existau încă nelămuriri suficiente, care să impună readministrarea unor probe, cum ar fi cea cu expertiză solicitată de reclamant. În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Apărările formulate în cauză În termen procedural, intimata-pârâtă-chemată în garanție S.C. B. Oltenia S.A. a formulat întâmpinare prin care arată că argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de casare, având caracter pur teoretic. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat -neputând fi reținută o culpă a intimatei, iar hotărârea instanței de apel este legală, în acord cu probele administrate în cauză- și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. În termen legal, intimatul-pârât-reclamant Municipiul Craiova, prin Primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, a învederat că argumentele recurentului au caracter formal, sens în care nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din același cod. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În cauză, recurentul-reclamant a fundamentat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., însă din maniera de redactare a memoriului de recurs reiese că partea a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Deși memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini (29 pagini), mare parte din cuprinsul cererii detaliază coordonatele judecății instanțelor de fond, iar motivele expuse sub forma unor pretinse critici de legalitate nu sunt susținute, în continuarea ipotezei invocate, cu argumente ce pot fi subsumate prevederilor art. 488 C. proc. civ. Anume, cu referire la motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul face trimitere la "motivarea sumară a hotărârii" și pretinde că hotărârea atacată este nemotivată, lipsind raționamentul propriu al instanței. Înalta Curte reține că, în expunerea criticilor, recurentul omite a indica, în concret, argumentele invocate în cuprinsul cererii de apel rămase neanalizate sau considerentele insuficient explicate de instanța de apel. Or, formularea unor susțineri cu titlu general și care nu respectă cerința esențială de a se raporta la dezlegările și raționamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora. Totodată, se observă că nemulțumirile recurentului vizează "neconcordanțe în materia probatoriului", argumente ce nu pot fi deduse judecății în recurs, date fiind prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța de recurs verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Nu se poate, așadar, invoca cu succes nemotivarea atunci când se critică, de fapt, rezultatul la care a ajuns instanța în ce privește aspectele de fapt deduse judecății și probele administrate în cauză. Practic, sub aparența unei critici de nelegalitate relative la vicii ale motivării, recurentul tinde, în realitate, la obținerea unei noi evaluări a situației de fapt și la modificarea deciziei, urmare a unei reaprecieri a probelor, argumentele vizând chestiuni de temeinicie a hotărârii atacate, or instanța de recurs poate fi învestită exclusiv cu controlul de legalitate al acesteia. În egală măsură, deși a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul se limitează la a detalia raporturile juridice dintre părți și împrejurări factuale, precum și la a exprima propria opinie cu privire la cauza producerii incendiului (ca fiind un scurtcircuit), criticând concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză. Or, în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o verificare a elementelor de fapt ale cauzei și la o cenzurare a aprecierii date de instanțele fondului mijloacelor de probă, ci doar la antamarea aspectelor privitoare la conformarea dezlegărilor date prin actul jurisdicțional atacat, cu regulile de drept incidente în cauză. În speță, instanța de apel, în cercetarea temeiniciei soluției primei instanțe, a stabilit că reclamantul nu a contestat reținerile instanței de fond privind lipsa faptei ilicite imputate pârâtei B. S.A. (astfel că nu au făcut obiectul examinării curții de apel), iar cu privire la pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar, instanța a analizat probatoriul administrat în cauză și a reținut inexistența unei fapte ilicite a acestui pârât. Instanța de apel și-a însușit concluziile raportului de expertiză potrivit cărora "mijlocul de aprindere nu a fost tabloul electric de la etaj", ci "sursa incendiului a fost o țigară lăsată aprinsă de către necunoscuți care s-au aflat în curtea interioară". A afirma la acest moment procesual, contrariul, constituie o nesocotire a limitelor în care instanța de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalității acesteia, iar nu și cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de interpretare a probatoriului administrat, aspecte de temeinicie a căror existență și apreciere aparțin exclusiv instanțelor fondului. Situația de fapt expusă de către recurent în calea extraordinară de atac, aceeași cu cea dedusă judecății în etapele procesuale anterioare, nu este susceptibilă de încadrare în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât nu sunt dezvoltate, pe calea prezentului recurs, critici care să contrazică raționamentul instanței de apel. Înalta Curte constată că recurentul-reclamant readuce, spre analiză, instanței de control judiciar, în calea extraordinară de atac, doar circumstanțe factuale (dinamica incendiului, procentul unor pagube pretins a fi produse la nivelul fiecărui etaj al clădirii, aspectul curții imobilului) asupra cărora instanța anterioară s-a pronunțat prin hotărârea atacată, fără a combate, în mod punctual, concret și real, dezlegările cuprinse în hotărârea recurată, ceea ce atrage imposibilitatea încadrării susținerilor acestuia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Anume, cercetând criticile din apel privind neverificarea perturbațiilor de tensiune și calitatea energiei și dând eficiență probelor administrate în cauză (înscrisuri, proba testimonială, expertize) curtea de apel a reținut că nu s-a probat perturbarea nivelului de tensiune în rețea. Prin memoriul de recurs, partea supune, spre analiză, doar elemente ce țin de stabilirea situației de fapt evocând nemulțumirea sa în raport cu valența juridică acordată de către instanța de apel probelor administrate în cauză, pretinzând că "se impunea dezvoltarea probatoriului, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei" și urmărind a evoca neconcludența probei cu expertiză în raport cu alte înscrisuri aflate la dosar - "înscrisuri emise de autoritatea publică (poliție și pompieri)"-, aspecte incompatibile cu exercițiul dreptului la recurs. Dat fiind că la acest moment procesual nu mai este posibilă contestarea situației de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanța devolutivă de control judiciar (care, în conformitate cu cele expuse anterior, stabilea o altă cauză a producerii incendiului -țigară lăsată aprinsă de necunoscuți în curtea imobilului- față de cea expusă de reclamant - scurtcircuit al instalației electrice din interiorul imobilului-), apar ca inadmisibile trimiterile la materialul probator administrat în cauză, în scopul de a contura o situație de fapt deosebită de cea astfel reținută. Atunci când pretinde că "instanța de judecată trebuie să dea dovadă de un rol activ în cadrul procesului civil, având îndatorirea de a administra tot probatoriul necesar care să lămurească toate aspectele cauzei", recurentul-reclamant omite că i se opun prevederile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, iar un rol esențial în probațiune revine părților. Totodată, recurentul a susținut generic faptul că respingerea probelor pe care le-a solicitat "a reprezentat o interpretare greșită a drepturilor subsemnatului în cadrul procesului civil" fără a indica normele de drept material sau procesual pretins încălcate de curtea de apel. Instanța de apel, ca instanță învestită cu soluționarea unei căi de atac devolutive, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a decide asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, în timp ce, potrivit legii, instanța de recurs nu are competența de a proceda la reinterpretarea probelor administrate. Deopotrivă, lipsită de aptitudinea concretă de a învesti legal instanța de recurs este și trimiterea recurentului la Decizia nr. 9/30.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Aceasta întrucât, este indiferentă dezlegarea privind probele noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului, având în vedere că, în cauza pendinte, instanța de apel a reținut că este admisibilă în apel (însă nu este utilă și concludentă) solicitarea de efectuare a unui nou raport de expertiză, specialitatea procese pirogene, incendii și energoenergetică. Așadar, argumentele recurentului referitoare la Decizia nr. 9/30.03.2020 nu își găsesc încadrarea în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., fiind străine considerentelor instanței de apel. Or, motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci și expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea atacată (condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de reclamant). Omisiunea formulării unei argumentații juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanța de prim control judiciar determină imposibilitatea instanței de recurs de a decela care anume sunt elementele de nelegalitate a deciziei recurate. Așadar, deși formal încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticile nu reliefează aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, ci privesc chestiuni de fapt ale cauzei, prin care partea contestă, în esență, modalitatea de stabilire a situației de fapt pe baza interpretării, de către instanța de apel, a probatoriului administrat în cauză. Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 479 din data de 18 decembrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Cât privește solicitarea intimatei B. Oltenia S.A., de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.