ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 166/2026

Ședința publică din data de 04 februarie 2026

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă sub nr. x/2023 la data de 14.03.2023, reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G. Sa (fostă S.C. H. SRL), S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. - radiată și S.C. K. S.R.L. - radiată, a solicitat obligarea pârâților la repararea integrală a prejudiciului produs bugetului de stat în cuantum de 275.264 RON.

De asemenea, a solicitat să se dispună obligarea în solidar a pârâților și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente sumei de 275.264 RON, calculate de la data scadenței și până în ziua efectuării plății inclusiv, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

În data de 10.11.2023 reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a depus cerere de renunțare la judecată întrucât din evidențele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a reieșit faptul că societatea S.C. G. S.A. a achitat integral prejudiciul în cuantum de 275.264 RON, regăsit în dosarul penal nr. x/2021, conform raportului de expertiză întocmit de către specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Urmărire Penală și Criminalistică, inclusiv accesoriile aferente prejudiciului în cuantum de 348.818 RON.

Având în vedere că pârâții au fost de acord cu cererea de renunțare la judecată, cu excepția pârâtului D., în data de 29.02.2024 Tribunalul a disjuns cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, formându-se dosarul nr. x/2024.

Prin sentința civilă nr. 1419 din 25 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român în contradictoriu cu pârâtul D., ca rămasă fără obiect și a obligat reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON.

Prin decizia nr. 570A din 19 iunie 2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantul reclamant Statul Român reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1419/25.10.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât D.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 570A din 19 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs pârâtul D., ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs formulată, prevalându-se de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reiterează situația de fapt din dosar, susținând, în esență, că atâta vreme cât reclamantul a renunțat la judecată, acesta era ținut la plata cheltuielilor de judecată, precum și că, prin respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, instanța de apel a creat o situație discriminatorie între acesta și ceilalți pârâți din dosarul nr. x/2023, cărora le-a fost admisă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat de recurentul D. în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., totuși se constată că acesta a fost invocat doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a vreunei norme de drept material.

Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul susține că instanța de apel, prin pronunțarea soluției de respingere a cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată a creat o situație discriminatorie între acesta și ceilalți pârâți din dosarul nr. x/2023, cărora le-a fost admisă solicitarea, primind cheltuielile de judecată.

Or, în ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de apel a creat respectiva situație discriminatorie, aceasta distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, este și nereală, curtea de apel arătând în mod concret în cuprinsul deciziei atacate că situația acestuia nu este similară celorlalți pârâți, care au fost de acord cu cererea de renunțare la judecată a reclamantului.

Așadar, curtea de apel a argumentat deja decizia de respingere a solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând că pârâtul nu este în situația părții care a câștigat procesul, câtă vreme respingerea cererii în contradictoriu cu acesta s-a dispus pe motivul rămânerii fără obiect a acțiunii, culpa pentru desfășurarea procesului (întrucât acesta a fost singurul care nu a fost de acord cu cererea de renunțare la judecată a reclamantului) aparținându-i, indiferent că recunoașterea debitului pretins de reclamant s-a realizat de un alt pârât.

Față de acestea, Înalta Curte constată că prin modul de formulare al criticilor în recurs nu se tinde la analiza modalității în care instanța de apel a făcut aplicarea normelor de drept, fiind invocate doar argumente prin care urmărește, în realitate, ca instanța de recurs să reaprecieze situația de fapt din dosar, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, și să dea o altă dezlegare cererilor formulate de părți.

Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauza de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. .(1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 570 A din 19 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 570 A din 19 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.