ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1655/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții A. și S.C. B. Galați au solicitat obligarea pârâților C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., Curtea de Apel Galați, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale pentru lezarea imaginii, onoarei, reputației și demnității. Au solicitat, de asemenea, să se dispună obligarea pârâților să înceteze manifestările, acțiunile prin care lezează onoarea, reputația și demnitatea și obligarea pârâților să înceteze acțiunile sistematice pentru blocarea accesului la justiție, intimidare și starea de disconfort psihic.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 437 din 22 mai 2023, Tribunalul Buzău a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de N., S.C. O. S.R.L. Galați, P., S.C. B. Galați, Q., R.. A respins excepția litispendenței, invocată de pârâta Curtea de Apel Galați. A respins excepția nulității acțiunii, invocată de pârâtul Tribunalul Galați. A admis excepția inadmisibilității modificării cererii formulate de reclamanții P. și S.C. B. Galați, privind calitatea numiților Q. și Asociația de proprietari nr. 761 Galați, ca reclamanți. A respins, ca inadmisibilă, cererea reclamanților P. și S.C. B. Galați, privind calitatea numiților Q. și Asociația de proprietari Nr. 761 Galați, ca reclamanți. A decăzut pe reclamanții P. și S.C. B. Galați din dreptul de a-și mai modifica acțiunea (față de cererile formulate la data de 07.11.2022, din data de 04.01.2023). A respins excepția nulității întâmpinării formulate de pârâta Curtea de Apel Galați, invocată de reclamanții P. și S.C. B. Galați. A respins excepția de neconstituționalitate a art. 127 C. proc. civ., invocată de către reclamanții P. și S.C. B.. Cu recurs la Curtea de Apel Ploiești, în termen de 48 de ore de la pronunțare. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați. A respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție formulate de S., T., Q. și R., N. și S.C. O. S.R.L. Galați. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții P. și S.C. B. Galați, astfel cum a fost modificată și precizată (prin cererile înregistrate la data de 11.04.2022, din 11.05.2022, din 16.09.2022), în contradictoriu cu pârâții D., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., U., V., Curtea de Apel Galați, W., X., Y., Z., AA., Tribunalul Galați, BB., Judecătoria Galați, CC.. A respins cererile părților privind aplicarea de amenzi judiciare. A respins cererea reclamanților P. și S.C. B. Galați privind cheltuielile de judecată. A dispus plata onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de câte 1.700 RON, în baza împuternicirilor nr. 378/2023 și nr. 379/2023 emise de Baroul Buzău, către avocații DD. și EE., din bugetul Ministerului Justiției.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 1677 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 C. proc. civ., formulată de apelanții-intervenienți. Cu drept de recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. A respins, ca inadmisibilă, cererea de îndreptare eroare materială cu privire la numele intervenientului T.. A respins, ca nefondată, cererea de constatare a calității de apelanți a reclamanților P. și S.C. B. Galați. A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-intervenienți N., S.C. O. S.R.L. Galați, Q., R. și S. împotriva sentinței nr. 437 din 22 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-intervenient FF. și cu intimații-pârâți D., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., U., V., Curtea de Apel Galați, W., X., Y., Z., AA., Tribunalul Galați, BB., Judecătoria Galați, CC..

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1677 din 17 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamanții P., S.C. B. Galați, Q., R. și intervenienții S., FF., N., S.C. O. S.R.L. Galați au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererilor de recurs care au conținut similar, recurenții au arătat că hotărârea este vădit nelegală, netemeinică, părtinitoare, nulă de drept, fiind pronunțată cu încălcarea normelor privind competența, cu încălcarea regulilor de procedură, nefiind motivată cu privire la toate motivele de apel (instanța de apel nu a arătat motivele cu privire la care a respins motivele de apel invocate și nu a arătat motivele pentru care a respins criticile de apel privind faptul că instanța de fond nu a motivat respingerea probelor solicitate). În continuare, recurenții au arătat că instanța de apel nu a motivat hotărârea cu privire la faptul că instanța de fond a soluționat cererile de intervenție fără a cita legal Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu a arătat motivele pentru care nu a primit motivul de apel privind faptul că instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de completare a acțiunii din data de 19 septembrie 2022 cu privire la faptul că reclamanți sunt și Q. și Asociația de Locatari nr. 761. De asemenea, recurenții au arătat că soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a cererilor de intervenție a cauzei, a dosarului, a acțiunii s-a făcut în mod formal, nelegal, neprocedural, abuziv, superficial, subiectiv, unilateral, discriminatoriu, discreționar, preferențial și părtinitor, astfel încât ridică excepția nulității absolute de ordine publică a hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 C. proc. civ., arătând că nelegal și neprocedural instanța nu a avut în vedere practica judiciară invocată cu privire la sesizarea Curții Constituționale, nu a arătat motivele de drept și de fapt pentru care a înlăturat practica judiciară invocată cu privire la sesizarea Curții Constituționale și a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 C. proc. civ. prin aceeași hotărâre - decizia nr. 1677 din 17 decembrie 2024 - prin care a soluționat cererea de apel și nu prin încheiere separată distinctă, conform hotărârii nr. 26 din 16 decembrie 2010 a Curții Constituționale. Totodată, nelegal și neprocedural instanța nu a constituit dosar asociat separat pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 C. proc. civ. Cele două tipuri de hotărâri, sunt diferite au regim juridic diferit, au căi de atac diferite și termene diferite de exercitarea a căilor de atac diferite. Legea specială se aplică cu prioritate înaintea normei de drept comun. Invocă practica și jurisprudența Înaltei Curți și a Curții Constituționale, respectiv hotărârea nr. 26/16.12.2010 a Curții Constituționale și Hotărârea nr. XXXVI/2010 a instanței supreme. În continuare, recurenții au arătat că instanța a confundat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate cu admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, hotărârea nefiind motivată cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale prevăzute expres, imperativ, cumulativ și limitativ de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziții care nu se referă la legătura excepției cu fondul cauzei, ci se referă la legătura excepției cu soluționarea cauzei. Or, dispozițiile avute în vedere prin excepția de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea cauzei deoarece se referă la textul de lege în baza căruia s-au soluționat cererile de intervenție . Există o vădită și flagrantă contradicție între soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 C. proc. civ. și soluția de respingere a cererilor de intervenție. Există contradicție între considerente și dispozitiv. Instanța a aplicat și a interpretat greșit, eronat, părtinitor, speculativ și chiar cu puțină rea-credință dispozițiile exprese imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, hotărând că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fără a motiva concret dacă excepția are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este îndeplinită condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei. Efectiv instanța a adăugat la lege și în motivare a invocat criterii și condiții de admisibilitate care exced dispozițiilor exprese imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, care nu au legătură cu excepția de neconstituționalitate a art. 64 C. proc. civ., fiind condiții și criterii artificiale de admisibilitate. Motivarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este contrară logicii juridice, este superfluuă, ilară, stupidă, puerilă, pur speculativă și chiar de puțină rea credință. Excepția invocată, excepție de ordine publică ce poate fi ridicată în orice stare a pricinii, are legătură cu soluționarea cauzei deoarece s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 C. proc. civ., în baza cărora s-au soluționat cererile de intervenție, fiind îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare privind legătura cu soluționarea cauzei, astfel încât sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare prevăzute expres, imperativ, limitativ de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. În temeiul dispozițiilor art. 245-248 C. proc. civ., recurenții invocă excepția nulității absolute de ordine publică a hotărârii recurate, arătând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor cu încălcarea regulilor privind competența și a regulilor de procedură. Vătămarea care le-a fost cauzată a constat în încălcarea dreptului la apărare, încălcarea dreptului la un proces echitabil, încălcarea dreptului privind interzicerea discriminării, vătămare ce nu poate fi reparată decât prin anularea hotărârii recurate criticate. Apreciază că le-au fost încălcate în mod nelegal, neprocedural, grosolan, brutal abuziv, mafiot, discriminatoriu, discreționar dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil dreptul la o judecată dreaptă și nepărtinitoare de către o instanță imparțială și independentă, dreptul la un recurs efectiv dreptul privind interzicerea discriminării prevăzute de principiile de la Bangalore, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului. Printr-o ultimă critică, recurenții au arătat că hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică, precizând că dispozițiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ. sunt în vădită și flagrantă contradicție cu dispozițiile art. nr. 425 alin. (3) C. proc. civ. Pentru toate aceste motive, au solicitat admiterea excepției nulității hotărârii recurate, admiterea recursului, admiterea excepției nulității hotărârii, casarea, desființarea hotărârii apelate cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru a nu fi încălcat dreptul la două grade de jurisdicție.

Apărările formulate în cauză: La dosar nu au fost depuse întâmpinări.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (19 ianuarie 2022), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Indicând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul cererilor de recurs cu conținut similar depuse la dosar, recurenții au arătat, ca o primă critică, faptul că hotărârea este vădit nelegală, netemeinică, părtinitoare, nulă de drept, fiind pronunțată cu încălcarea normelor privind competența și cu încălcarea regulilor de procedură. Aceste susțineri generale ale recurenților, astfel cum au fost formulate, sunt lipsite de aptitudinea de a declanșa controlul judiciar de legalitate specific instanței de recurs, criticile având un caracter formal, nefiind dezvoltate punctual argumentele pentru care recurenții apreciază că a fost încălcată competența de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii (pct. 3) și care au fost, în concret, regulile de procedură încălcate de instanța de apel, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5). Formularea unor critici prin care sunt indicate anumite texte de lege ce ar atrage nelegalitatea hotărârii și sunt prezentate nemulțumirile generale ale părților, în lipsa unor elemente de fapt și de drept necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu pot declanșa un veritabil control de nelegalitate. Cum în cadrul cererii de recurs nu au fost identificate critici de natură a fi examinate din perspectiva pct. 3 și pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., instanța urmează a proceda la examinarea cererii de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 6 și pct. 8 al aceluiași articol. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat faptul că instanța de apel nu a arătat motivele cu privire la care a respins motivele de apel invocate. În concret, recurenții au arătat că instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a respins criticile de apel vizând faptul că instanța de fond nu a motivat respingerea probelor solicitate. Contrar acestor susțineri, se constată că instanța de apel a analizat critica formulată de apelanți vizând nemotivarea hotărârii primei instanțe, reținând că "judecătorul fondului a examinat cererile de intervenție atât prin motivelor invocate cât și prin prisma apărărilor formulate de părțile adverse de către pârâtă, considerentele hotărârii fiind pe larg prezentate, cu referiri la situația de fapt și de drept concretă a speței, raționamentul logico - juridic al primei instanței fiind unul clar și care demonstrează pe deplin soluția dată asupra cererilor de intervenție, neexistând neregularități sub aceste aspecte, motivele de apel privind nemotivarea hotărârii urmând a fi înlăturate ca nefondate." Modalitatea de administrare a probatoriului este consecința aprecierii instanței asupra caracterului concludent și îndestulător al probelor din dosar pentru lămurirea în întregime a procesului. Prin urmare, raționamentul logico-juridic ce a fundamentat o atare concluzie intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului încuviințat și administrat în fazele procesuale anterioare. Referitor la faptul că instanța de apel nu a motivat hotărârea cu privire la critica vizând soluționarea cererilor de intervenție fără a cita legal Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, se reține că soluția pronunțată de prima instanță, ce a făcut obiect al examinării în apel, a fost aceea de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de intervenție, nefiind pronunțată o soluție pe fondul cererilor de natură a justifica introducerea în cauză a instituției indicate. Din considerentele deciziei recurate rezultă cu prisosință motivele avute în vedere de instanța de apel. Înțeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica și fundamenta hotărârea pronunțată, motivarea nu poate avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, motivarea unei hotărâri judecătorești nefiind o problemă de volum, ci una de conținut, de substanță. Înalta Curte constată că decizia curții de apel respectă exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și, în final, la necontradictorialitatea motivării, cuprinzând un răspuns specific și explicit la motivele de apel, astfel că instanța de recurs a putut realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită. Instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea exigențelor art. 425 C. proc. civ., decizia conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și explicită, cuprinzând silogismul juridic întemeiat pe starea de fapt și argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. Pentru că recurenții au invocat o pretinsă contradictorialitate în motivare, se reține că o atare contradicție la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când privește argumentele instanței de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se, spre exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Examinând decizia recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii, drept urmare, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 C. proc. civ. În fine, printr-o ultimă critică, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurenții au susținut că instanța a confundat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate cu admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, hotărârea nefiind motivată cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale prevăzute expres, imperativ, cumulativ și limitativ de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziții care nu se referă la legătura excepției cu fondul cauzei, ci se referă la legătura excepției cu soluționarea cauzei. În susținerea aceleiași critici, recurenții au mai arătat că dispozițiile avute în vedere prin excepția de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea cauzei deoarece se referă la textul de lege în baza căruia s-au soluționat cererile de intervenție. Analizând hotărârea recurată în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății. Contrar susținerilor recurenților, aceste condiții de admisibilitate au fost evidențiate și analizate de instanța de apel în cuprinsul deciziei recurate printr-o motivare ce respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., instanța reținând neîndeplinirea condiției existenței unei legături cu cauza a dispoziției legale pretins neconstituționale. În speță, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 C. proc. civ. a fost invocată în fața instanței învestite cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, iar articolul a cărui neconstituționalitate se solicită a fi constatată - art. 64 C. proc. civ. - prevede, după cum arată și denumirea sa marginală, procedura și căile de atac în cazul cererii de intervenție principală. Astfel cum se poate constata și cum, în mod legal, a reținut instanța de apel, acest text legal nu are legătură cu obiectul concret al cauzei deduse judecății ori cu stadiul procesual al litigiului, motivele de apel vizând cerințele de admisibilitate a cererii de intervenție, cerințe reglementate de art. 61 C. proc. civ. Altfel spus, excepția de neconstituționalitate invocată nu viza admisibilitatea cererii de intervenție, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției pronunțate și a dispozițiilor legale în temeiul cărora această soluție a fost pronunțată. Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite neconstituționalitatea prevederilor art. 64 C. proc. civ., acest aspect nu ar avea relevanță directă în soluționarea criticilor formulate în apel, iar prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluționării admisibilității cererii de intervenție. Prin urmare, în mod corect a reținut curtea de apel faptul că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește susținerile recurenților vizând faptul că nelegal și neprocedural instanța nu a avut în vedere practica judiciară invocată cu privire la sesizarea Curții Constituționale și nu a arătat motivele de drept și de fapt pentru care a înlăturat practica judiciară invocată, se reține că soluțiile pronunțate în spețe similare nu au aptitudinea de a fi obligatorii pentru instanța de apel, acestea având doar un caracter pur orientativ, neexistând obligația instanței de a prezenta motivele pentru care nu a avut în vedere practica judiciară indicată de părți. Așadar, acest fapt nu evidențiază un aspect de nelegalitate a hotărârii recurate, astfel cum nu indică vreun viciu de nelegalitate faptul că prin aceeași hotărâre instanța a soluționat atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cât și cererea de apel, fără a constitui dosar asociat separat. De altfel, potrivit art. 97 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor din 22.12.2022, parte integrantă din Hotărârea nr. 3243/2022, "(1) Cererile nou-intrate care privesc un dosar deja înregistrat în ECRIS nu vor fi înregistrate cu număr nou de dosar, dacă au unul din următoarele obiecte: 1. abținere, recuzare, incompatibilitate; 2. cerere de ajutor public judiciar; 3. excepție de neconstituționalitate; 4. îndreptare, completare și lămurire hotărâre, înlăturare omisiuni vădite; 5. perimare; 6. cerere privind efectuarea de percheziții în cursul judecății. (...) (3) Pentru cererile prevăzute la alin. (1) se pot crea, la momentul formulării acestora, dosare asociate care nu se contabilizează din punct de vedere statistic. Din textul legal anterior redat (ce reglementează o procedură administrativă care nu este aptă a atrage nelegalitatea hotărârii pronunțate) nu reiese, așadar, obligativitatea constituirii unui dosar asociat în cazul invocării unei excepții de neconstituționalitate în cadrul unui dosar înregistrat pe rolul instanțelor de judecată, astfel cum susțin reclamanții. Susținerile recurenților din finalul cererii de recurs, prin care reclamă faptul că le-au fost încălcate în mod nelegal, neprocedural, grosolan, brutal abuziv, mafiot, discriminatoriu, discreționar dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil dreptul la o judecată dreaptă și nepărtinitoare de către o instanță imparțială și independentă, dreptul la un recurs efectiv, dreptul privind interzicerea discriminării, în lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, nu au aptitudinea de a declanșa controlul de nelegalitate specific căii extraordinare de atac a recursului. De asemenea, faptul că hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică nu reprezintă un viciu de procedură, cât timp legiuitorul a prevăzut două modalități în care poate fi realizată pronunțarea hotărârii, indiferent de faptul că în cauză a fost dispusă sau nu amânarea pronunțării, și anume în ședință publică și prin punerea soluției la dispoziția părților - această din urmă posibilitate fiind valorificată, în mod procedural, de către instanța de apel. Referitor la invocarea prin precizările depuse de recurenți la dosarul de recurs la 22 mai 2025 a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, se reține faptul că nu s-a mai impus analizarea unei astfel de solicitări, având în vedere că a fost acoperită de către recurenți neregularitatea procedurală a semnării cererii de recurs. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile, ca nefondate.