ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1478/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la 19 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. Galați, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și Curtea de Apel Galați, au solicitat obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru lezarea imaginii, onoarei, reputației și demnității; obligarea acestora să înceteze manifestările, acțiunile prin care le lezează onoarea, reputația și demnitatea, precum și acțiunile sistematice de blocare a accesului la justiție și intimidare. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 58, art. 72, art. 252, art. 1.349 și art. 1.357 C. civ. La termenul din 14 iunie 2022, reclamanții au formulat o cerere de completare a acțiunii, prin care au solicitat introducerea în cauză a pârâților N., O., P., Q., R. și Tribunalul Galați. În cauză au fost formulate cereri de intervenție principală și accesorie de către numiții S. și Asociația de Locatari nr. 761, T., U. și S.C. V. S.R.L., W. și X.. Prin încheierea nr. 301 din 14 martie 2023, tribunalul a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție formulate. De asemenea, la 25 iulie 2022, a formulat cerere de intervenție principală și accesorie numita Y., prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții din cererea principală, dar și cu alți pârâți (instanțe de judecată, judecători și procurori) plata unor sume de bani reprezentând prejudiciul moral cauzat de maniera presupus necorespunzătoare în care aceștia și-au exercitat atribuțiile de serviciu.

Sentința pronunțată de Tribunalul Tulcea Prin sentința nr. 646 din 23 mai 2023, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de Y.; a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților. La 6 martie 2024, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a formulat cerere de intervenție principală și accesorie, solicitând adoptarea măsurilor juridice care să conducă la încetarea discriminării drepturilor omului și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Constanța Prin decizia nr. 65/C din 25 martie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a anulat cererea de intervenție formulată de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 62 alin. (1) și art. 63 alin. (1) C. proc. civ. a respins, ca inadmisibil, apelul intervenienților S., Asociația de locatari nr. 761 Galați, U., S.C. V. S.R.L. Galați și T. împotriva sentinței nr. 646 din 23 mai 2023 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal; a respins, ca nefondat, apelul intervenientei Y. împotriva aceleiași sentințe; a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva aceleiași sentințe; a admis excepția tardivității apelului intervenienților S., Asociația de locatari nr. 761 Galați, Y., U., S.C. V. S.R.L. Galați, T., W., X. și reclamanților împotriva încheierii nr. 301 din 14 martie 2023 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și, pe cale de consecință, a respins apelul, ca tardiv formulat. Prin decizia nr. 145/C din 9 septembrie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a anulat, în temeiul art. 196 alin. (1) raportat la art. 194 lit. c) și d) C. proc. civ., cererea de îndreptare, completare, lămurire a deciziei nr. 65/C din 25 martie 2025 și a încheierilor premergătoare ale Curții de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, formulată de intervenienta Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului și de apelanții-intervenienți S., Asociația de Locatari nr. 761 Galați, Y., U., S.C. V. S.R.L. Galați, T., W., X. și de apelanții-reclamanți.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestor decizii au declarat recurs atât reclamanții S.C. B. S.R.L. Galați, prin lichidator judiciar CII Z., și A., cât și titularii cererilor de intervenție formulate în cauză, T., X., U., W., S., Y., Asociația de Locatari nr. 761 Galați, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului și S.C. V. S.R.L. Galați. i. Memoriul de recurs al reclamanților și al titularilor cererilor de intervenție îndreptat împotriva deciziei nr. 65/C din 25 martie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, formulat la 22 mai 2024: Printr-o primă critică, recurenții arată că soluția de anulare a cererii de intervenție formulate de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului este eronată, neavându-se în vedere prevederile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, "Cu acordul expres al părților, intervenția principală se poate face și în instanța de apel." Ulterior relevării situației de fapt, recurenții au invocat "excepția prematurității și excepția inadmisibilității invocării din oficiu, de către instanța de apel, a excepției nulității cererii de intervenție formulate de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, înainte de a fi comunicată tuturor părților din dosar". Reiterând cererile formulate prin concluziile scrise depuse în calea de atac anterioară la 25 martie 2024, ulterior închiderii dezbaterilor, solicită repunerea pe rol a cauzei pentru a fi citată legal apelanta Y. la adresa corectă (și nu la cea consemnată în încheierea din 18 martie 2024), precum și pentru a li se comunica cererea de intervenție formulată de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru a putea face apărări și pentru a putea pune concluzii scrise în cunoștință de cauză. Reluând întocmai susținerile din aceleași concluzii scrise, solicită disjungerea apelului formulat împotriva sentinței nr. 646 din 23 mai 2023 a tribunalului de apelul declarat împotriva încheierii nr. 301 din 14 martie 2023 a aceleiași instanțe și "să se constituie dosar separat distinct prin repartizare aleatorie, conform dispozițiilor procedurale". Redând aceleași susțineri cu cele invocate prin concluziile scrise anterior menționate, recurenții invocă și faptul că nelegal neprocedural nu s-a dispus repartizarea aleatorie și constituirea unui dosar separat distinct cu apelul formulat împotriva încheierii nr. 301 din 14 martie 2023 a tribunalului. Procedând în aceeași manieră, arată că solicită să se admită "excepțiile nulității absolute a hotărârii nr. 646 din 23 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Tulcea" deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. Reluând întocmai susținerile din aceleași concluzii scrise, arată că reiterează, "ca motive de nulitate absolută a hotărârii apelate, toate motivele de fapt și de drept ale apelurilor", respectiv că solicită "să se respingă, ca fiind nefondată, excepția tardivității formulării apelului împotriva încheierii nr. 301 pronunțată de Tribunalul Tulcea la 14 martie 2023". Precizează, reiterând susținerile formulate în faza procesuală anterioară, că "încheierea nr. 301 din 14 martie 2023 nu a fost comunicată oficial niciuneia dintre părțile din dosar", respectiv că "au formulat și transmis, prin e-mail, la data de 18 februarie 2024, ora 10:17, apelul formulat împotriva încheierii", precum și că solicită "să se respingă, ca nefondată, excepția nulității cererii de intervenție formulată în apel de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului", în legătură cu care arată că "sunt de acord, în mod expres, cu formularea cererii de intervenție în apel, conform dispozițiilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ.." ii. Memoriul de recurs al reclamanților și al titularilor cererilor de intervenție îndreptat împotriva aceleiași decizii și a "încheierilor premergătoare pronunțate în apel", formulat la 3 iunie 2024: Indicând în termeni general că "recursul este formulat și împotriva încheierilor premergătoare și a considerentelor", fără a menționa în mod expres împotriva cărora dintre încheierile curții de apel înțeleg să formuleze prezenta cale extraordinară de atac, recurenții au menționat, printr-o primă susținere, că, "nelegal procedural, nu a fost citat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la soluționarea apelurilor, a cererii de intervenție a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, la soluționarea acțiunii și a cererilor de intervenție de la fond", invocând, astfel, încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000. Printr-o altă critică, au menționat că "necitarea tuturor părților la soluționarea apelurilor are drept consecință nulitatea hotărârii recurate", că "neacordarea termenului solicitat de apelantul U. pentru comunicarea cererii de intervenție formulate de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului are drept consecință nulitatea hotărârii recurate". Reiterând susținerile formulate în calea de atac precedentă, precizează că, "la fond, necitarea părților după soluționarea cererii de recuzare are drept consecință nulitatea hotărârii recurate". Formulând susțineri generale, recurenții arată că, "nelegal, instanța de apel nu a înscris în încheierile premergătoare calea legală de atac și termenul în care se poate exercita", că "prin soluțiile din au fost supuși la discriminare", respectiv că, "prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat regulile normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute", menționând, totodată, că soluționarea cererilor de apel s-a făcut "în mod formal, nelegal, neprocedural, abuziv, discriminatoriu". În continuare, recurenții invocă "excepția nulității absolute a hotărârilor recurate", sens în care precizează că instanța de apel le-a încălcat "toate drepturile procedurale prevăzute de Principiile de la Bangalore, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Declarația Universală a Drepturilor Omului", invocând lipsa de imparțialitate a judecătorilor, despre care a menționat că au calitatea de pârâți în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Buzău. Precizează și că instanța anterioară nu s-a pronunțat asupra cererii lor de sesizare a Curții Constituționale. De asemenea, arată că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 62 alin. (1), art. 63 alin. (1) și art. 61-64 C. proc. civ., respectiv a "adăugat la lege", reținând "criterii și condiții de admisibilitate care exced dispozițiilor art. 61-64 C. proc. civ..". Fără a se raporta la statuările instanței de apel, care a anulat cererea de intervenție formulată de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, recurenții susțin că "nelegal s-a reținut că cererea de intervenție este inadmisibilă, fără a motiva concret". Recurenții au invocat și că "hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică", respectiv că "hotărârea nu este motivată", existând "o vădită contradicție între soluția de respingere și considerente". Reluând susținerile formulate în calea de atac anterioară, arată că încheierea nr. 301 din 14 martie 2023 a primei instanțe nu le-a fost comunicată, precizând, totodată, că nu a fost postată nici în dosarul electronic al tribunalului, motiv pentru care nu au putut exercita procedural calea de atac a apelului împotriva acesteia. În aceeași manieră, recurenții au precizat și că, "nelegal neprocedural, instanța de fond a soluționat cauza înainte de a li se comunica încheierea nr. 301 din 14 martie 2023", invocând "excepția nulității absolute" a acestei hotărâri. Ulterior expunerii unor considerații generale referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești, recurenții susțin că, "nelegal neprocedural, instanța de apel nu s-a pronunțat aupra tuturor cererilor și excepțiilor formulate", precum și că, "nelegal neprocedural, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de intervenție a intervenientului Y. prin aceeași hotărâre prin care a soluționat și cererea de chemare în judecată a reclamanților, iar nu prin încheiere separată, conform dispozițiilor art. 64 C. proc. civ..", precizând că "cele două tipuri de hotărâri au căi de atac și termene diferite de exercitarea a căilor de atac". Invocă, totodată, că "este dovedit interesul determinat, legitim, personal, născut și actual al intervenienților", respectiv că "intervenienții și reclamanții au interes să își apere drepturile încălcate prin supunerea la discriminare" și "să li se repare prejudiciul moral cauzat de încălcarea drepturilor prin supunerea la discriminare". Ulterior redării, sub forma citării, a prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, recurenții au arătat că "reiterează toate motivele de fapt și de drept, toate apărările invocate prin apeluri, prin concluzii și cererile din dosarul de apel". iii. Memoriul de recurs al reclamanților și al titularilor cererilor de intervenție îndreptat împotriva deciziei nr. 145/C din 9 septembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, formulat la 4 noiembrie 2024: Printr-o primă susținere, recurenții solicită admiterea cererii de "lămurire, completare, îndreptare hotărâre", invocând, totodată, "excepția nulității hotărârii". Arată, că, în procedura prevăzută de art. 194-200 C. proc. civ., calea de atac este reexaminarea, precum și că în mod discriminatoriu s-a dispus anularea cererii pentru lipsa semnăturii, fiind încălcate prevederile procedurale privind înscrisurile pe suport electronic, privind posibilitatea comunicării prin telex, fax sau poștă electronică, precum și prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 455/2001. Menționează că, "nelegal neprocedural, instanța de apel, deși a făcut aplicarea dispozițiilor art. 194, art. 196 și art. 200 C. proc. civ., nu le-a comunicat obligația de a semna în original cererea de lămurire, completare, îndreptare hotărâre și de a complini pretinsele lipsuri ale cererii", evocând, în același timp, și că "procedura prevăzută la art. 194-200 C. proc. civ. se referă la cererea de chemare în judecată și nu la cererea de lămurire, completare, îndreptare hotărâre". După redarea, sub forma citării, a prevederilor art. 4 din Legea nr. 455/2001, recurenții au precizat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 196 raportate la art. 194 lit. c)-d), art. 200 și art. 224 C. proc. civ..". De asemenea, ulterior expunerii unor împrejurări de fapt și a reluării susținerilor formulate prin memoriul de recurs din 3 iunie 2024, recurenții au invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 194, art. 196, art. 200 și art. 442-444 C. proc. civ., precum și că "reiterează toate motivele de fapt și de drept, precum și toate apărările invocate prin cererea de completare".

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat că susținerile recurenților nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu indică chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de către instanța de recurs, întrucât nu se raportează în mod direct la considerentele deciziei atacate. Arată, totodată, că recurenții fac trimitere la mijloace de probă și la modul în care acestea au fost evaluate de instanțe, încercând astfel o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci doar legalitatea soluției adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanța de prim control judiciar. De asemenea, a menționat și că lipsa indicării, în cuprinsul cererii de recurs, în concret, a argumentelor pentru care recurenții au considerat că hotărârile atacate cuprind motive străine de natura pricinii, echivalează cu o nemotivare a recursului. Precizează și că, în speță, au fost interpretate corect dispozițiile C. proc. civ., motiv pentru care a solicitat respingerea recursurilor formulate, ca nefondate. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au invocat "excepția nulității absolute a întâmpinării Curții de Apel Galați", prin aceea că "întâmpinarea nu a fost formulată și semnată de reprezentantul legal al Curții de Apel Galați", respectiv că "nu s-a făcut dovada reprezentării legale", solicitând, totodată, admiterea căilor de atac formulate în cauză, fiind reluate susținerile din cadrul memoriilor de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție i. În ceea ce privește recursul reclamanților: Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului reclamanților, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul fondat al acesteia pentru considerentele expuse în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în respectiva ordonanță de urgență, care, în acord cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ, se plătesc anticipat. Totodată, prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dispun că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiași text de lege statuează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea. Conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. În speță, prin rezoluția de comunicare a recursurilor declarate în cauză s-a stabilit în sarcina recurenților-reclamanți A. și S.C. B. S.R.L. Galați obligația de plată, în solidar, a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, în raport cu prevederile art. 24 alin. (1) și art. 24 alin. (2) teza I, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Obligația procesuală de achitare a taxei de timbru a fost comunicată recurenților-reclamanți în 10 decembrie 2024 (conform proceselor-verbale de înmânare de la dosar), prin adresa emisă la 2 decembrie 2024 (aflată la dosar). La 11 decembrie 2024, respectiv la 16 decembrie 2024, recurenții-reclamanți au formulat cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea din 23 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a dispus respingerea ambelor cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulate. Or, deși încheierea din 23 ianuarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2022, le-a fost comunicată încă din 18 februarie 2025 (conform dovezilor aflate la dosar), recurenții-reclamanți nu au făcut dovada achitării taxelor datorate, în cuantumul stabilit de instanță, până la data analizării prezentului recurs. Astfel fiind, întrucât obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru reprezintă o condiție legală extrinsecă cererii de recurs, conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea acesteia atrăgând sancțiunea nulității recursului, conform alin. (3) al aceluiași articol, necondiționat de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 65/C din 25 martie 2024 și a deciziei nr. 145/C din 9 septembrie 2024 ale Curții de Apel Constanța, secția I civilă. ii. În ceea ce privește recursul titularilor cererilor de intervenție formulate în cauză: Cu titlu prealabil, dată fiind soluția conferită recursului reclamanților, se constată, cu caracter de principiu, că, în cauză, devin incidente prevederile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond", motiv pentru care verificarea jurisdicțională a cauzei este limitată, în esență, la acele susțineri care antamează aspecte aflate în legătură cu modalitatea de soluționare a cererilor de intervenție principală și a cererii de "îndreptare, completare, lămurire" a deciziei nr. 65/C din 25 martie 2024 a curții de apel, formulate în cauză, în măsura în care acestea sunt subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În cadrul astfel fixat, procedând la analiza cu prioritate a posibilității încadrării criticilor anterior menționate în motivele de casare prevăzute de lege, se constată, însă, că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre respectivele susțineri [deși formal încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ..] nu pune în discuție aspecte de nelegalitate a hotărârilor atacate. - Astfel, se situează în afara controlului de casație afirmațiile referitoare la greșita respingere, ca tardiv, a apelului declarat de S., Asociația de locatari nr. 761 Galați, U., S.C. V. S.R.L. Galați, T., W. și X. împotriva încheierii nr. 301 din 14 martie 2023 a primei instanțe, recurenții înțelegând doar să reitereze, inadecvat procedural, susținerile formulate prin concluziile scrise depuse în fața instanței de apel în 25 martie 2024, prin care menționau, în esență, că "încheierea nu a fost comunicată oficial niciuneia dintre părți", aspecte ce au primit dezlegare jurisdicțională din partea instanței devolutive de control judiciar. În acest sens, fără a se grefa pe considerentele deciziei prin care au fost soluționate apelurile declarate în cauză, recurenții s-au limitat doar la a indica generic că respectiva hotărâre "nu a fost comunicată nici după ce au solicitat acest lucru", respectiv că aceasta "nu a fost postată nici în dosarul electronic", pentru a afirma, în continuare, că "din acest motiv nu au putut exercita procedural calea de atac a apelului". Or, instanța anterioară, analizând aspectele învederate de titularii cererilor de intervenție, a considerat ca lipsit de relevanță, din perspectiva termenului de formulare a căii de atac, faptul că tribunalul nu le-a comunicat acestora respectiva încheiere, stabilind că termenul de apel împotriva acestei hotărâri curge de la data comunicării sentinței primei instanțe, conform dispozițiilor art. 64 alin. (3) coroborate cu art. 468 C. proc. civ., iar nu de la data comunicării încheierii interlocutorii. Tot astfel, curtea a reținut incidența, în cauză, a alin. (3) al art. 468 C. proc. civ. (potrivit căruia "Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel"), dat fiind că "actele dosarului nu fac dovada comunicării sentinței nr. 646 din 23 mai 2023 către apelanți". Ca atare, observând că titularii cererilor incidentale au formulat apel împotriva sentinței la 17 octombrie 2023, instanța de prim control judiciar a reținut, prin trimitere la dispoziția procedurală anterior evocată, că termenul de formulare a apelului împotriva încheierii prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenție s-a împlinit la 17 noiembrie 2023, constatând, în consecință, tardivitatea declarării, în 18 februarie 2024, a căii devolutive de atac împotriva respectivului act jurisdicțional. Se constată, așadar, că, prin maniera, inadecvată procedural, de formulare a criticilor (fără a se raporta, în mod efectiv, la ansamblul acestor considerente), recurenții au omis să indice aspecte de nelegalitate în raport cu dezlegările curții de apel care au reținut formularea apelului împotriva încheierii nr. 301 din 14 martie 2023 a tribunalului cu nerespectarea termenului procedural. Tot în mod generic recurenții critică "nerepartizarea aleatorie și constituirea unui dosar separat distinct" în privința apelului formulat împotriva aceluiași act jurisdicțional, din moment ce, fără a antama veritabile aspecte de nelegalitate, aduc în discuție doar chestiuni excluse controlului judiciar. Astfel, indicând, fără corespondent în considerentele hotărârilor atacate, că "doar după constituirea unui dosar separat, se poate pune în discuția părților conexarea cu dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Constanța, având ca obiect apelul împotriva sentinței nr. 646 din 23 mai 2023 a Tribunalului Tulcea", recurenții lasă, deliberat, în afara analizei prevederile art. 106 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 3.243 din 22 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1254 din 27 decembrie 2022, care dispun în mod expres că prevederile alin. (1)-(3) ale aceluiași articol (referitoare la repartizarea către primul complet învestit a cererilor nesoluționate încă, formulate de același părți) se aplică și în căile de atac, stabilind, totodată, drept remediu [similar prevederilor art. 471 1 alin. (8) C. proc. civ..], pentru situația în care acestea au fost repartizate la completuri diferite, trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la completul inițial învestit de către ultimul complet învestit. Prin urmare, fără a dezvolta o minimă argumentație în drept asupra aspectului repartizării apelului declarat în 18 februarie 2024, recurenții antamează, impropriu judecății din recurs, doar aspecte ce nu pot face obiectul niciunei căi de atac (atunci când invocă formal lipsa unei "conexări" a căilor devolutive de atac declarate în cauză, respectiv când reiterează, inadecvat procedural, solicitarea de "disjungere a apelului transmis la data de 18 februarie 2024"), întrucât critică, în realitate, nedispunerea unor măsuri de administrare judiciară. - În egală măsură, nici susținerile referitoare la greșita respingere, ca nefondat, a apelului formulat de Y. împotriva sentinței tribunalului în privința soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii sale de intervenție principală, nu deduc spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a deciziei nr. 65/C din 25 martie 2024 a curții de apel, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acesteia, ci constituie doar o simplă reiterare a motivelor de apel, care au primit dezlegare prin hotărârea atacată. Astfel, deși pretinde (în termeni generali) că "a justificat și justifică un interes personal, legitim, determinat, născut, actual, direct și legal", fiind "supusă la discriminare de pârâți în același mod cu reclamanții", respectiv că "are interes să i se repare prejudiciul moral cauzat de încălcarea drepturilor prin supunerea la discriminare", recurenta omite faptul că aceste susțineri au făcut deja obiectul judecății în calea de atac anterioară, neînțelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico-juridic al instanței de apel cu privire la chestiunile antamate. Or, asupra acelorași afirmații cu cele anterior menționate, instanța anterioară s-a pronunțat în sensul că acestea "pot justifica declanșarea unei proceduri judiciare distincte pentru repararea pretinsului prejudiciu, însă nu dovedesc legătura cu pretențiile formulate de reclamanți în cadrul prezentului litigiu". Pentru a statua astfel, instanța devolutivă de control judiciar a reținut (similar primei instanțe) că titulara cererii de intervenție "a dedus judecății propriile pretenții - despăgubiri bănești -, pentru un prejudiciu moral care ar proveni din soluționarea unor dosare, altele decât cele indicate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată", respectiv că "simplul fapt că persoana care a solicitat introducerea în cauză se consideră vătămată de modul în care au fost soluționate acțiunile sale în instanță, altele decât cele vizate de reclamanți, nu poate fi considerat suficient pentru ca apelanta să fie introdusă în cauză", precum și că "nu rezultă că intervenienta pretinde același drept ca și reclamanții [...], aceasta invocând un drept propriu la despăgubire, care însă nu presupune un raport juridic în legătură cu vreunul din cazurile de participare a terților instituite de textele legale". Or, simpla repunere în discuție a exact acelorași susțineri formulate în calea de atac precedentă (care au fost deja analizate, conform celor arătate), fără a realiza o analiză juridică efectivă, ancordată în statuările curții de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate. Formale sunt și simplele afirmații referitoare la "soluționarea cererii de intervenție prin aceeași sentință prin care a fost soluționată cererea de chemare în judecată a reclamanților și nu prin încheiere separată", din moment ce, neînsoțite fiind, la rândul lor, de o argumentație juridică propriu-zisă, care să vizeze inclusiv aspecte privitoare la existența unei eventuale vătămări procesuale, recurenta se rezumă la a afirma, din nou, doar aspecte generale (precum "cele două tipuri de hotărâri au căi de atac diferite și termene diferite de exercitare a căilor de atac"), fără a se raporta efectiv la dispozițiilor legale incidente, care stabilesc că "încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul" [art. 64 alin. (3) C. proc. civ..]. De altfel, lipsit de acuratețe juridică, recurenții afirmă și că "nelegal procedural instanța de fond a soluționat acțiunea înainte de a i se comunica intervenientei Y. sentința nr. 646 din 23 mai 2023" (prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție a acesteia), respectiv că aceeași instanță "nu a suspendat judecata cauzei până la soluționarea apelurilor formulate împotriva hotărârilor de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de intervenție formulate la fond, în special a cererii de intervenție formulate de Y.", susțineri care, dată fiind maniera deficitară în care sunt formulate (fără indicarea normelor procesuale pretins încălcate), nu fac posibilă exercitarea controlului în casație. - În mod similar, nici criticile referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de intervenție principală formulate de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului nu deduc, spre examinare, veritabile aspecte de nelegalitate a deciziei nr. 65/C din 25 martie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Afirmațiile nu permit, la rândul lor, cenzura instanței de recurs, cât timp, aceste susțineri (prin care se menționează caracterul nefondat al excepției nulității cererii de intervenție), neînsoțite fiind de motive propriu-zise de casare, expun doar nemulțumirea recurenților în raport cu soluția pronunțată, nefiind de natură să învestească legal instanța de recurs. În acest sens, simpla afirmație a recurenților că "sunt de acord cu formularea cererii de intervenție în apel conform art. 62 alin. (3) C. proc. civ.." nu este în măsură să combată, într-o manieră eficientă reținerile instanței anterioare (care a stabilit că cererea incidentală formulată "nu cuprinde elementele cererii de chemare în judecată prevăzute de art. 194 C. proc. civ., respectiv denumirea părților, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia", aspecte ce nu au putut fi complinite nici cu ocazia interpelării reprezentantului titularului cererii la termenul de judecată din 18 martie 2024 din fața curții de apel, care "nu a putut oferi lămuririle necesare", susținând, dimpotrivă, că "cererea a fost redactată chiar de către una din părțile din dosar", aspect care a determinat extragerea unei prezumții simple, de către curte, în sensul că "cererea nu exprimă manifestarea sa de voință" și care a determinat, alături de viciile de formă ale acesteia, aplicarea sancțiunii nulității în conformitate cu prevederile art. 196 C. proc. civ.). De altfel, nici prin afirmarea (neprocedurală), prin recurs, a "excepției prematurității și a excepției inadmisibilității invocării din oficiu, de către instanța de apel, a excepției nulității, înainte de a fi comunicată tuturor părților din dosar" (această cerere incidentală), nu este posibilă identificarea unor motive de nelegalitate efective, prin raportare la judecata înfăptuită în apel, lipsind (și de această dată) o argumentație juridică propriu-zisă, prin care să se pretindă, în raport cu normele procedurale incidente, existența unui interes procesual a titularilor cererilor de intervenție principală (care nu aveau calitatea de părți în litigiul pendinte, date fiind soluțiile conferite cererilor formulate) în invocarea unei atare neregularități procedurale. Aceasta în condițiile în care ceea ce reclamă, în mod formal, recurenții este o eventuală nerespectare a prevederilor art. 64 alin. (1) C. proc. civ. (potrivit cărora "Instanța va comunica părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile care o însoțesc"), în legătură cu solicitarea de intervenție în interes propriu a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, astfel că, dată fiind soluția pronunțată asupra recursului reclamanților (singurii care ar fi putut invoca o atare neregularitate), nu mai este posibilă declanșarea controlului în casație din perspectiva enunțată. - Nici susținerea în sensul că instanța de apel ar fi reținut în mod greșit, cu ocazia pronunțării deciziei nr. 145/C din 9 septembrie 2024, neîndeplinirea cerinței legale de semnare a cererii de "îndreptare, completare, lămurire" nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, în condițiile în care recurenții au omis să formuleze susțineri prin care să combată, într-o manieră efectivă, dezlegările instanței de apel în legătură cu neîndeplinirea condițiilor (prealabile) prevăzute de art. 194 lit. c) și d) C. proc. civ., prin aceea că respectiva cerere "nu cuprinde obiectul acesteia, respectiv pretenția dedusă judecății" (în condițiile în care analiza instanței devolutive de control judiciar a stabilit că se află "în imposibilitatea de a verifica dacă se impune sau nu completarea hotărârii sau, după caz, îndreptarea ei", dată fiind neexpunerea "unor minime împrejurări din care să rezulte ceea ce a omis sau greșit instanța"). Aceasta în condițiile în care, fără a se grefa pe considerentele hotărârii menționate, recurenții au înțeles să supună judecății aceleași susțineri cu cele care au justificat formularea cererii de "îndreptare, completare, lămurire" a deciziei prin care au fost soluționate apelurile declarate în cauză (invocând și de această dată, în mod generic, că, "nelegal procedural, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor și excepțiilor formulate"), lăsând în afara analizei dezlegările date asupra aceleiași afirmații, care au reținut caracterul inform al actului procedural tocmai pentru neenunțarea excepțiilor și a cererilor formulate în apel cărora instanța de prim control judiciar nu le-ar fi conferit o dezlegare jurisdicțională. Or, această manieră, de preluare întocmai a motivelor cererii formulate în calea de atac anterioară, fără a combate, într-o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Ca atare, în acest context, combaterea exclusiv a analizei subisidiare a curții de apel, cu privire la neîndeplinirea (suplimentar) și a cerinței exhibate de art. 194 lit. f) C. proc. civ., referitoare la semnătura părților, apare ca lipsită de relevanță juridică. Aceasta deoarece argumentația juridică a instanței anterioare în legătură cu aspectul învederat are doar valența unui considerent nenecesar (supraabundent), având în vedere că, odată reținută neîndeplinirea cerințelor (prealabile) ce presupuneau indicarea obiectului cererii și arătarea motivelor pe care se întemeiază aceasta, simpla respectare a condiției referitoare la semnătură nu era în măsură să asigure per se eficacitatea actului procedural, motiv pentru care susținerile sunt unele care nu expun veritabile critici de nelegalitate, fiind formulate doar cu privire la considerente indiferente, care nu sunt de natură a influența soluția atacată. În aceeași ordine de idei, se constată că inclusiv alegațiile referitoare la eventuala încălcare a art. 200 C. proc. civ., ca urmare a pretinsei "neregularizări" a cererii lor (de "îndreptare, completare, lămurire" a deciziei pronunțate asupra apelurilor declarate în cauză), fără a indica, în mod efectiv, normele de drept procesual care ar permite aplicarea acesteia de către instanța devolutivă de control judiciar ulterior dezînvestirii sale (ca efect al pronunțării hotărârii asupra căii ordinare de atac), în cazul procedurii reglementate de art. 442-444 C. proc. civ. (pusă la dispoziția părții interesate), sunt, la rândul lor, unele formale, lipsite de aptitudinea de a declanșa un control de legalitate din perspectiva motivelor de recurs indicate. - Astfel fiind, în raport cu soluțiile conferite de instanțele fondului cererilor de intervenție principală formulate în cauză, iar cum împotriva acestora nu au fost deduse judecății critici de nelegalitate (conform celor expuse anterior), în cauză nu pot face obiectul analizei nici susținerile relative la cadrul juridic aplicabil raporturilor juridice litigioase invocate prin respectivele cereri incidentale. În acest sens, afirmând, doar sub aparența unei critici de nelegalitate, o pretinsă încălcare a art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, prin aceea că, "nelegal procedural, nu a fost citat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la soluționarea apelurilor, a cererii de intervenție a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, la soluționarea acțiunii și a cererilor de intervenție de la fond", recurenții ignoră limitele judecății din recurs [restrânse, astfel cum s-a arătat, la cercetarea legalității soluției de respingere, ca tardiv, a apelului titularilor cererilor de intervenție principală împotriva încheierii nr. 301 din 14 martie 2023 a primei instanțe, a soluției de respingere, ca nefondat, a apelului formulat de Y. împotriva hotărârii date cererii sale de intervenție principală prin sentința tribunalului, a soluției de anulare a cererii de intervenție principală a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului prin decizia nr. 65/C din 25 martie 2024 a instanței de apel, respectiv a dezlegării conferite cererii de "îndreptare, completare, lămurire" a acestui din urmă act jurisdicțional]. Or, aceste repere de analiză nu permit, chiar și în ipoteza în care recurenții ar fi învestit instanța de recurs cu elemente de nelegalitate a deciziilor atacate (chestiune ce nu se verifică în speță), o examinare a cauzei și din perspectiva participanților la judecată, aspect de fond ce putea a fi avut în vedere de către instanțele devolutive, în raport cu temeiul de drept al pretențiilor formulate pe cale incidentală, doar ulterior dobândirii calității de părți în litigiul pendinte de către titularii cererilor astfel formulate. Drept urmare, cum motivarea recursului presupune nu doar indicarea unora dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci și expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate judecății înfăptuite de curtea de apel, prin raportare la cadrul concret în care poate avea loc verificarea jurisdicțională în funcție de circumstanțele concrete din prezenta cale extraordinară de atac, se constată că nici această critică nu este aptă a învesti legal instanța supremă. - În același registru se înscriu și susținerile recurenților referitoare la existența unor vicii de motivare a deciziilor atacate. Astfel, se observă că, deși au invocat că "hotărârea nu este motivată", respectiv că "motivarea soluției de respingere a cererii de intervenție și a apelurilor este lipsită de logică juridică", recurenții au omis să indice, printr-o argumentație acurată juridic, argumentele juridice legate de obiectul cauzei și expuse prin cererile de apel care ar fi fost ignorate de către instanța anterioară. Or, procedând în această manieră deficitară, titularii cererilor de intervenție principală nu fac posibilă determinarea limitelor în cadrul cărora poate avea loc analiza de legalitate a instanței de recurs față de aspectul indicat. În acest sens, doar generică este și susținerea potrivit căreia "instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale", câtă vreme, ignorând dezlegările instanței anterioare, care au stabilit că "o invocare strict formală, în lipsa unor argumente juridice solide, nu poate susține o veritabilă cerere de sesizare a Curții Constituționale", respectiv că "simpla invocare a excepției, fără nicio motivare nu este de natură a învesti instanța de control judiciar cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale", recurenții înțeleg mai degrabă să își exprime dezacordul față de soluția pronunțată. În egală măsură, nici critica în sensul existenței unei motivări contradictorii a instanței de apel nu permite exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale, din moment ce, în dezvoltarea acesteia, recurenții au invocat (și de această dată) strict formal carența argumentației instanței de apel. În acest sens, deși susțin existența "unei contradicții între considerente și dispozitiv", recurenții omit a arăta, în concret, care dintre considerentele ce sprijină decisiv soluția pronunțată sunt opuse, fiind de natură a se exclude reciproc. În consecință, nici aceste afirmații nu pot fi reținute spre analiză, întrucât se caracterizează printr-un grad ridicat de imprecizie, similar celorlalte susțineri formulate prin memoriile de recurs, aspect care atrage imposibilitatea exercitării unui control de legalitate din perspectiva motivului de casare invocat. - În același tipar, al formulării unor considerații generale, recurenții invocă "necitarea legală a părților la soluționarea apelului împotriva încheierii nr. 301 din 14 martie 2023". Procedând astfel, titularii cererilor incidentale ignoră că era în sarcina lor obligația de a efectua demonstrația juridică, raportat la împrejurările relevante, existente în cauză, a eventualei existențe a unei încălcări a formelor procedurale la care fac trimitere doar deficitar. Aceasta cu atât mai mult cu cât la termenul de judecată din 18 martie 2024 din fața instanței de apel s-au prezentat apelantul U., în nume propriu și în calitate de reprezentant al apelantei S.C. V. S.R.L. Galați, și Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin reprezentant legal AA., fără ca aceștia să indice un eventual viciu al procedurii de citare, fiind consemnat, atât prin încheierea din 18 martie 2024 (prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra apelurilor la 25 martie 2024), cât și prin decizia nr. 145/C din 9 septembrie 2024, că "procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 155 și următoarele C. proc. civ..", mențiune ce produce depline efecte juridice în cauză, în lipsa unei critici de nelegalitate propriu-zise, care să demonstreze contrariul. - În afara controlului în casație se plasează și susținerile recurenților referitoare la pretinsa "lipsă de imparțialitate și indepedență" a judecătorilor care au soluționat calea de atac precedentă, prin aceea că "erau în conflict, în litigiu, cu intervenienții, fiind pârâți în dosarul nr. x/2022", întrucât sunt formulate omisso medio. Astfel, nemulțumirile generale ale recurenților și alegațiile privind opiniile juridice pe care le-ar avea judecătorii care au compus completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor declarate în cauză, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, cât timp susținerile nu se grefează pe un caz de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ. (în privința căruia neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii, conform dispozițiilor art. 45 C. proc. civ.). Drept urmare, neinvocat fiind în fața instanței anterioare, pretinsul caz de incompatibilitate (subsumat prevederilor art. 42 C. proc. civ.) nu poate fi cercetat direct în recurs, controlul judiciar de legalitate fiind subordonat existenței unei încheieri de respingere a unei cereri de recuzare (aspect neregăsit în cauză, conform celor arătate). - Formale sunt și cele din urmă afirmații ale recurenților, privitoare la faptul că "hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică", cât timp și aceste susțineri, neînsoțite fiind, la rândul lor, de o argumentație în drept, omit a se raporta în mod valabil la mențiunea că pronunțarea deciziilor atacate "a avut loc prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței" și de a evidenția, în consecință, un eventual aspect de nelegalitate din perspectiva enunțată. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziilor nr. 65/C din 25 martie 2024 și nr. 145/C din 9 septembrie 2024 ale Curții de Apel Constanța, secția I civilă, respectiv, având în vedere că aspectele deduse judecății de către titularii cererilor de intervenție principală nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege și nici nu se pot reține motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului acestora împotriva acelorași decizii.