ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2017 la data de 20.06.2017, astfel cum a fost precizată și completată prin notele scrise înregistrate la data de 6.07.2017, reclamantele A. și B. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F., Biroul Notarului Public G. din Bacău și Biroul Notarului Public H. din Bacău, să se dispună: - reducțiunea liberalităților excesive, respectiv: reducțiunea testamentului defunctei I., întocmit în favoarea pârâților C., D., autentificat sub nr. x/30.06.2015 de pârâtul BNP G., testament având ca obiect apartamentul nr. x situat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău evaluat de reclamanți la 141.039,36 RON precum și toate bunurile mobile din interiorul apartamentului, evaluate de reclamanți la suma de 40.000 RON; reducțiunea testamentului defunctei I., întocmit în favoarea pârâților E. și F., autentificat sub nr. x/30.06.2015 de BNP G. având ca obiect apartamentul nr. x situat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău, evaluat de reclamanți la 122.236,80 RON, valoarea bunurilor mobile din interiorul acestui apartament fiind apreciată de reclamanți la 20.000 RON; - obligarea pârâților la plata fructelor, adică a cotei din bunuri care depășește cotitatea disponibilă, cota cuprinsă în rezerva succesorală, calculată sub forma echivalentului unor jumătăți din chiriile imobiliare existente pe piața liberă, în raport cu poziția și dotarea/utilarea/mobilarea celor două imobile ce fac obiectul cererilor de reducțiune, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești precum și în continuare, pe viitor, până la data executării efective a sentinței; reclamantele au estimat valoarea fructelor ce li se cuvin din chiria imobiliară la 7.200 RON (1/2 din 14.400 RON) pentru apartamentul din str. x și 9.000 RON (1/2 din 18.000 RON) pentru apartamentul din str. x, valoarea fiind calculată pentru o perioadă de 18 luni cuprinsă între iunie 2017, data începerii litigiului și data la care apreciază reclamantele că hotărârea judecătorească ce se va pronunța va rămâne definitivă. - obligarea pârâților la plata drepturilor bănești de la capătul 2 de cerere, în cuantum indexat cu indicele de inflație, indexare calculată de la data promovării acțiunii și până la data plății lor efective; - obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești de la capătul 2 de cerere, dobândă calculată de la data promovării acțiunii și până la data plății lor efective; - obligarea pârâților la plata dobânzii la dobânda legală aferente drepturilor bănești de la capătul 2 de cerere, dobândă la dobândă calculată de la data promovării acțiunii și până Ia data plății lor efective; - anularea în parte a certificatelor de legatar nr. 56 și nr. 57 din 30.09.2015 eliberate de BNP H.; - recunoașterea calității de moștenitor legal și rezervatar a ascendentei reclamantelor, J., în raport cu testatoarea și fiica sa, I. și refacerea/reîntregirea rezervei succesorale a moștenitorului-ascendent rezervatar J.; - plata cheltuielilor de judecată. Reclamantele au formulat cerere de completare a acțiunii înregistrată la data de 13.11.2017, cerere completatoare precizată prin notele scrise înregistrate la data de 20.02.2018, solicitând: În principal: - anularea/constatarea nulității testamentului defunctei I. autentificat sub nr. x/30.06.2015, pentru încălcarea dispozițiilor legale referitoare la testarea notarială și pentru lipsa totală sau vicierea consimțământului testatoarei I.; - anularea/constatarea nulității testamentului defunctei I. autentificat sub nr. x/30.06.2015, pentru încălcarea dispozițiilor legale referitoare la testarea notarială și pentru lipsa totală sau vicierea consimțământului testatoarei I.; - obligarea pârâților E. și F. la restituirea în natură a amintirilor de familie și în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparținând ascendentei J. și aflate în incinta apartamentului din str. x, evaluate la suma de 20.000 RON și obligarea pârâților la plata unor penalități zilnice de 100 RON/zi de întârziere, calculate din iunie 2017, data la care au fost puși în întârziere prin promovarea prezentei acțiuni și până la data la care aceștia vor restitui efectiv în natură și/sau echivalent bunurile; - obligarea pârâților C. și D. la restituirea în natură a amintirilor de familie și în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparținând mătușii I. și aflate în incinta apartamentului din str. x, evaluate la suma de 40.000 RON și obligarea pârâților la plata unor penalități zilnice de 100 RON/zi de întârziere, calculate din iunie 2017, data la care au fost puși în întârziere prin promovarea prezentei acțiuni și până la data la care aceștia vor restitui efectiv în natură și/sau echivalent bunurile; - obligarea celor patru pârâți la plata fructelor, calculate sub forma echivalentului chiriilor imobiliare existente pe piața liberă, în raport cu poziția și dotarea/utilarea/mobilarea celor două imobile ce fac obiectul prezentei reducțiuni, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și în continuare, până la data executării efective a sentinței judecătorești, în cuantum de 30.400 RON pentru apartamentul din str. x pentru o perioadă de 38 luni și 38.000 RON pentru apartamentul din str. x pentru o perioadă de 38 luni, la cele 18 luni indicate inițial reclamantele adăugând perioada de 20 luni cuprinsă între data de 30.09.2015, data deschiderii succesiunii defunctei I. și luna mai 2017; - obligarea pârâților la plata drepturilor bănești de la capătul 3 de cerere în cuantum indexat cu indicele de inflație de la 30.09.2015 sau de la data promovării acțiunii și până la data plății efective; - obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești de la capătul 3 de cerere de la 30.09.2015 sau de la data promovării acțiunii și până la data plății efective; - obligarea pârâților la plata dobânzii la dobânda legală aferentă drepturilor bănești de la capătul 3 de cerere de la data promovării acțiunii și până la data plății efective; - anularea certificatului de legatar nr. x/30.09.2015, precum și a certificatului de legatar nr. x/30.09.2015, ca fiind acte subsecvente testamentelor anulabile, pe de o parte și încheiate cu nesocotirea legislației succesorale notariale specifice, pe de altă parte; - anularea declarațiilor ascendentei J. de renunțare la dreptul de a solicita reducțiunea liberalităților excesive, declarații înregistrate sub numărul x și 1080/30.09.2015, ca fiind acte subsecvente testamentelor anulabile, pe de o parte și ca fiind date cu încălcarea consimțământului și în lipsa discernământului (sau a discernământului diminuat), și fiind și încheiate cu nesocotirea legislației succesorale notariale, pe de altă parte; - obligarea în solidar a pârâților și la restituirea sumei de până la 59.356,35 RON, precum și a altor sume de bani încasați sau rămași în numerar sau în conturi bancare, pe numele titularei I., conturi bancare ce vor fi identificate în urma unei interogări bancare dispuse la ordinul instanței; - recunoașterea calității reclamantelor de moștenitori legali ai defunctei I. (prin recunoașterea calității reclamantelor de moștenitori legali ai ascendentei J., care la rândul ei are calitatea de moștenitor unic și rezervatar, în raport cu fiica sa predecedată, I.) și refacerea în totalitate a masei succesorale rămase de pe urma defunctei I., precum și atribuirea către reclamante a acestei mase succesorale refăcute (petiția de ereditate); - introducerea în masa succesorală și a bunurilor indicate prin cerere reconvențională, respectiv 2 locuri de veci la cimitirul Sărata 1 concesionate de I., fondul de membru la K. în valoare de 1.250 RON deținut de aceeași defunctă, precum și ultimele 4 pensii cuvenite ascendentei J. în valoare totală de 5.312 RON (martie- iunie 2017); - constatarea nulității întregii proceduri testamentare și succesorale notariale efectuate de către BNP G. și BNP H. de pe urma defunctei I.. În subsidiar, s-a solicitat de către reclamante: - reducțiunea liberalităților excesive începând cu data de 30.06.2015, respectiv a legatelor/testamentelor: - reducțiunea testamentului nr. 622/30.06.2015 care are ca obiect un apartament situat în Bacău, str. x, se. C, județul Bacău, apreciat la valoarea de 141.039,36 RON; - reducțiunea testamentului nr. 623/30.06.2016 care are ca obiect un apartament situat în Bacău, str. x,sc. B, județul Bacău, apreciat la valoarea de 122.236,80 RON; testamente care depășesc cotitatea disponibilă, în limita cotei de rezervă cuvenită moștenitorului rezervatar J.. - obligarea pârâților E. și F. la restituirea în natură a amintirilor de familie și în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparținând ascendentei J. și aflate în incinta apartamentului situat în Bacău, str. x, se. B, ap.l, județul Bacău, pe care reclamantele le evaluează la 20.000 RON și obligarea acelorași pârâți la plata unor penalități zilnice de 100 RON/zi întârziere calculate din iunie 2017; - obligarea pârâților C. și D. la restituirea în natură a amintirilor de familie și în natură sau în echivalent a bunurilor mobile personale aparținând ascendentei J. și aflate în incinta apartamentului situat în Bacău, str. x, se. C, județul Bacău, pe care le evaluează la 40.000 RON și obligarea acelorași pârâți la plata unor penalități zilnice de 100 RON/zi întârziere calculate din iunie 2017; - obligarea pârâților la plata fructelor, adică a cotei de bunuri care depășește cotitatea disponibilă, cota cuprinsă în rezerva succesorală, calculată sub forma echivalentului unor jumătăți din chiriile imobiliare existente pe piața liberă pentru cele două imobile care fac obiectul reducțiunii, de 19.000 RON (adică jumătate din 38.000 RON) pentru apartamentul din Bacău, județul Bacău și de 15.200 RON (adică jumătate din 30.400 RON) pentru apartamentul din Bacău, str. x, se. B, județul Bacău; - obligarea pârâților la plata drepturilor bănești de la capătul 15 de cerere în cuantum indexat cu indicele de inflație; - obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești de la capătul 15 de cerere; - obligarea pârâților la plata dobânzii la dobânda legală aferentă drepturilor bănești de la capătul 15 de cerere; - anularea în parte a certificatului de legatar nr. 56/30 septembrie 2016, precum și a certificatului de legatar nr. 57/30 septembrie 2015; - anularea declarațiilor ascendentei reclamantelor J. de renunțare la dreptul de a solicita reducțiunea liberalităților excesive înregistrate sub numărul x și 1080/30.09.2015; - obligarea în solidar a pârâților la restituirea sumei de până la 59.356,35 RON, precum și a unor sume de bani încasați sau rămași în numerar în conturi bancare, pe numele titularei I.; - recunoașterea calității reclamantelor de moștenitori legali ai defunctei I. și refacerea în totalitate a masei succesorale; - introducerea în masa succesorală și a bunurilor indicate prin cerere reconvențională; - constatarea nulității întregii proceduri testamentare și succesorale efectuate la BNP G. și BNP H.; - plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 1086-1090, art. 1092-1095, art. 1489 alin. (2) C. civ., dispozițiile art. 148-151, art. 192, art. 194-195 C. proc. civ., precum și dispozițiile O.G. nr. 13/2011. Prin sentința civilă nr. 2216/14.03.2018, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței sale materiale, excepție invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă. Prin notele scrise înregistrate la data de 31.10.2018, reclamantele-pârâte au arătat că, la pct. l.a și l.b, solicită constatarea nulității absolute a testamentelor autentificate sub nr. x și 623 din 30.06.2015, toate celelalte solicitări pe care le mențin fiind subsecvente acestora și au solicitat disjungerea capetelor de cerere de la pct. 12-21 și suspendarea judecății acestora până la soluționarea definitivă a celor solicitate la pct. 1-11. Prin sentința civilă nr. 966/7.11.2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, excepție invocată de reclamante, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Bacău în vederea soluționării conflictului. Prin sentința nr. 15/6.02.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, având în vedere valoarea întregii moșteniri, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, instanță pe rolul căreia cauza a fost reînregistrată sub același număr, 9464/180/2017, la data de 27.02.2019.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 297 din 12 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția tardivității întâmpinării, excepție invocată de reclamantele-pârâte A. și B.. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții-reclamanți. A fost respinsă în tot acțiunea formulată reclamantele-pârâte A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., Biroul Notarului Public G. și Biroul Notarului Public H. ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă. A fost respinsă cererea reconvențională ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Au fost obligate reclamantele-pârâte să plătească pârâților-reclamanți suma de 11.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat (10.000 RON) și cheltuieli de deplasare (1.500 RON).

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 396 din 17 iunie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 297/12.04.2023 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, fiind obligată apelanta la plata către intimata E. a sumei de 3000 RON reprezentând onorariu avocațial, redus potrivit art. 451 (2) din C. proc. civ.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs reclamanta A., criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat, în esență, următoarele critici: Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel nu și-a verificat din oficiu propria competență; în baza Legii nr. 310/2018, conform art. 94 pct. 1 lit. j) 1 ) din C. proc. civ., competența materială absolută pentru soluționarea fondului unei acțiuni de natură succesorală aparține judecătoriilor, iar competența materială în soluționarea apelurilor în acțiuni de natură succesorală revine tribunalelor. Tot circumscris aceluiași motiv de nelegalitate, arată că instanța de apel nu avea competența legală să modifice efectele unui act administrativ, cu referire la deciziile de adopție nr. 341/26 iulie 1990 și nr. 342/26 iulie 1990, emise de către Autoritatea Tutelară Bacău, această atribuție revenind exclusiv instanțelor de contencios administrativ. Prin urmare, instanța civilă a încălcat normele de competență materială funcțională, pronunțând o hotărâre ce excede atribuțiilor sale. Invocând incidența art. 488 pct. 4 C. proc. civ., reclamanta susține că instanța de apel s-a pronunțat ultra petita, întrucât nu a fost învestită cu anularea sau desființarea deciziilor administrative de adopție nr. 341/26 iulie 1990 și nr. 342/26 iulie 1990, ce nu au fost anulate sau desființate. Subsumat pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., consideră că instanța de apel a refuzat să administreze o probă esențială, respectiv verificarea bazei de date DEPABD, cu privire la existența adopției cu efecte depline, din care rezulta că actele administrative de adopție nu au suferit nici modificări și nici nu au fost desființate. Arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel a infirmat cele două decizii de adopție cu efecte depline și definitive, nr. 341/26 iulie 1990 și nr. 342/26 iulie 1990, emise de Autoritatea Tutelară Bacău în 1990, cu o simplă scrisoare privată, datată 2.10.2016 adresată soacrei sale, J. (bunica adoptivă a reclamantei) de către L. (mama adoptivă) dublată de o simplă prezumție, motiv pentru care părțile nu pot determina care a fost raționamentul real al instanței. De asemenea, instanța își fundamentează decizia pe fapte sau argumente care nu țin de dosarul cauzei, respectiv pe aspectele nesolicitate de modificare a efectelor celor două acte administrative de adopție cu efecte depline, motiv pentru care hotărârea este viciată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 6 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți C., E., F., precum și intimata-pârâtă D. au depus întâmpinări prin care au invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea căii de atac, față de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 08 aprilie 2025, completul de filtru a respins excepția inadmisibilității recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 396 din 17 iunie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. și cu intimații-pârâți F., E., C., BNP G., D. și BNP H. și a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, ora 9:30, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta a invocat, printr-o primă critică, că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică, susținând că, în raport cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) 1 ) din C. proc. civ. (introduse prin Legea nr. 310/2018), "competența materială absolută pentru soluționarea fondului unei acțiuni de natură succesorală aparține judecătoriilor, iar competența materială în soluționarea apelurilor în acțiuni de natură succesorală revine tribunalelor"; de asemenea, a susținut că instanța de apel a încălcat normele de competență materială funcțională, întrucât nu avea competența legală să modifice efectele unui act administrativ, și anume, deciziile de adopție nr. 341/26 iulie 1990 și nr. 342/26 iulie 1990, emise de către Autoritatea Tutelară Bacău. Critica astfel formulată, încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii"), este lipsită de fundament legal. Înalta Curte constată că, în speța dedusă judecății, prin sentința civilă nr. 2216/14.03.2018, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței sale materiale, excepție invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă. Prin sentința civilă nr. 966/7.11.2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, excepție invocată de reclamante, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Bacău în vederea soluționării conflictului. Prin sentința nr. 15/6.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, având în vedere valoarea întregii moșteniri, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Astfel, problema competenței materiale de soluționare a cauzei a fost tranșată prin soluționarea conflictului de competență, incident care este determinat de faptul că una dintre instanțele aflate în conflict a aplicat greșit norma de competență incidentă. În cauză, pe calea regulatorului de competență, s-a tranșat conflictul negativ intervenit între judecătorie și tribunal, în sensul că revine celei din urmă instanțe competența materială de soluționare a cauzei pendinte. Hotărârea Curții de Apel Bacău pronunțată în soluționarea conflictului de competență este definitivă, conform art. 135 alin. (4) din Codul de procedură, astfel că ea este obligatorie pentru părți și instanța în favoarea căreia a fost stabilită competența, având autoritate de lucru judecat, astfel încât instanța căreia i se trimite dosarul este obligată să rezolve pricina. În acest context, criticile recurentei reclamante prin care se tinde la reanalizarea problemei competenței de soluționare a cauzei sunt nefondate; de altfel, recurenta ignoră și împrejurarea că dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) 1 ) ale C. proc. civ. au fost introduse prin art. I pct. 9 al Legii nr. 310/2018, act normativ care nu este aplicabil în cauză, față de dispozițiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată fiind introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi. De asemenea, alegațiile reclamantei referitoare la încălcarea normelor de competență materială funcțională, întrucât instanța de apel a analizat actele de adopție, deși era atributul "exclusiv al instanțelor de contencios administrativ", nesocotesc regimul juridic al excepției necompetenței materiale, care trebuie invocată in limine litis de către participantul la procedura judiciară, care are motive să conteste competența instanței, sub sancțiunea de a nu se mai putea prevala ulterior de asemenea aspecte formale, tocmai pentru a nu se ajunge la tergiversarea soluționării cauzei, în contra sensului și scopului normei menite să disciplineze comportamentul procesual. Astfel, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat". Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Prin urmare, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condițiile legii, adică de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar partea interesată este nemulțumită de soluția dată excepției de procedură. Dacă nu a fost invocată în termenul stipulat de lege, excepția necompetenței materiale și teritoriale de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanță și nici direct în apel sau recurs. Înalta Curte constată că, în speța dedusă judecății, la judecata în fond în fața tribunalului (instanță învestită urmare a pronunțării regulatorului de competență), la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, reclamanta nu a invocat excepția de necompetență materială procesuală (funcțională) a instanței de judecată. Or reclamanta, dacă avea motive să aprecieze că se află în fața unei instanțe necompetente absolut, avea obligația invocării excepției, sub sancțiunea de a nu mai putea să aducă ulterior în dezbaterea judiciară un asemenea aspect. Totodată, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 4/2023 pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii, s-a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și 136 din C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina: cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri)". Cum fondul cauzei a fost soluționat de secția civilă a tribunalului iar apelul a fost judecat de secția civilă a curții de apel, susținerile recurentei, care pretinde încălcarea normelor de competență materială funcțională de către instanța de apel, nu pot fi primite, pentru considerentele expuse. În contextul expus, critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este nefondată. De altfel, susținerile circumscrise chestiunii competenței instanței de apel de a anula efectele unei decizii de adopție vizează în realitate modul în care instanța a analizat aceste decizii și le-a apreciat efectele juridice. În acest sens, Înalta Curte constată că instanța a interpretat probele administrate și a aplicat dispozițiile legale pe care le-a considerat incidente, fără a anula/desființa actele administrative de adopție nr. 341/26 iulie 1990 și nr. 342/26 iulie 1990 emise de Autoritatea Tutelară Bacău, astfel cum pretinde recurenta în mod eronat. Recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de apel s-a pronunțat pe anularea deciziilor de adopție ultra petita, bazându-se pe prezumții și încălcând art. 14 și 22 din C. proc. civ., precum și faptul că a fost refuzată administrarea unor probe (verificarea bazei de date BEPABD). Deși nelegalitatea deciziei a fost susținută atât pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cât și pe cel al dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceste critici se circumscriu și vor fi analizate pe tărâmul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), având în vedere, pe de o parte, că se contestă măsuri procesuale ale instanței de judecată - pretinsul refuz al administrării de probe - iar, pe de altă parte, că argumentele de nelegalitate se raportează la principii și la norme care guvernează procesul civil, cum ar fi nesocotirea dispozițiilor art. 14 și 22 C. proc. civ. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că pârâții au invocat existența adopției cu efecte restrânse, astfel că instanța de apel a avut a cerceta această chestiune, fiind învestită în acest sens, iar, în ceea ce privește refuzul de verificare a bazei de date pentru identificarea sentinței civile nr. 341 din 26.07.1990 a Judecătoriei Bacău privind adopția cu efecte depline, se reține că în calea de atac a apelului instanța a dispus suplimentarea probatoriului administrat de prima instanță, fiind emisă adresa nr. x/2017 din data de 16.02.2024 prin care s-a solicitat Primăriei Mun. Bacău să înainteze la dosarul cauzei deciziile care au stat la baza adopției reclamantelor A. și B., emise la data de 26.07.1990. Prin adresa nr. x/28.02.2024, Municipiul Bacău prin DPEP Serviciul de stare civilă a înaintat instanței de apel Deciziile nr. 341 și 342 emise la data de 26.07.1990, decizii prin care s-a încuviințat înfierea cu efectele filiației firești, iar prin adresa nr. x/24.04.2024 DPEP Serviciul de Stare Civilă Bacău a înaintat la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziilor de adopție a reclamantelor. Or, în virtutea rolului activ conferit prin art. 22 alin. (2) teza finală C. proc. civ., instanța de apel poate să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, astfel cum rezultă din art. 478 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. Însă, încuviințarea unor probe noi în completarea probelor administrate de către prima instanță reprezintă o facultate, o posibilitate de administrare, supusă filtrului propriu al instanței de judecată prin raportare la specificul speței și la actele și lucrările dosarului, astfel încât instanța de apel este îndrituită să aprecieze dacă dovezile respective sunt necesare pentru soluționarea cauzei, iar neîncuviințarea unor probe din oficiu nu poate constitui un motiv de nelegalitate, prin raportare la dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii." Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a "refuzat" probatoriul solicitat de reclamantă (verificări în BEPABD), ci a efectuat adrese la Serviciul de stare civilă Bacău, care a înaintat înscrisurile care au stat la baza adopției. Din lecturarea memoriului de recurs, Înalta Curte mai observă că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel s-a raportat la argumente străine și a infirmat cele două decizii de adopție cu efecte depline și definitive, nr. 341/26 iulie 1990 și nr. 342/26 iulie 1990, emise de Autoritatea Tutelară Bacău în 1990, având în vedere o simplă scrisoare privată, datată 2.10.2016 adresată soacrei sale, J. (bunica adoptivă a reclamantei) de către L. (mama adoptivă) dublată de o simplă prezumție, motiv pentru care părțile nu pot determina care a fost raționamentul real al instanței. Critica este fondată în sensul considerentelor care urmează a fi expuse. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În speță, prima instanță învestită cu soluționarea acțiunii a avut a verifica, pentru a stabili dacă reclamantele au justificat calitatea procesuală activă, forma/tipul de adopție prin care reclamantele A. și B. au fost înfiate de către M. și soția acestuia, L., în anul 1990, prin raportare la dispozițiile art. 79 din Codul Familiei (Legea nr. 4/1953) și a apreciat că, în speță, a fost realizată adopția cu efecte restrânse în privința acestora. Verificând aceste chestiuni litigioase prin decizia atacată, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a solicitat Primăriei Mun. Bacău înscrisuri cu privire la existența sau nu a unei declarații comune a tuturor moștenitorilor cu privire la adopția reclamantelor de către soții M. și L., "întrucât din înscrisurile solicitate nu a rezultat că deciziile de adopție au fost emise cu luarea în considerație și a cererii comune a tuturor moștenitorilor legali ai adoptatorilor sau dacă acestea au existat" și a concluzionat că: "reclamantele nu au făcut dovada încheierii unei adopții cu efecte depline, ci, dimpotrivă, din scrisoarea datată 2.10.2016 adresată soacrei sale, L. arată în mod explicit, chiar în prima pagină a scrisorii, că nici J., nici I., mama și, respectiv sora tatălui adoptiv nu au fost de acord cu adopția"; s-a constatat că reținerea primei instanțe "privind neîndeplinirea condițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 4/1953, potrivit cărora înfierea cu toate efectele unei filiații firești putea fi încuviințată la cererea comună a tuturor celor îndreptățiți să consimtă la înfiere, este una corectă, această declarație neexistând la dosarul de adopție al reclamantelor". Prin cererea de recurs, reclamanta pretinde existența unor considerente străine și o omisiune de examinare a susținerilor sale cu privire la insuficienta lămurire a noțiunii de "persoane care trebuie să consimtă la adopție", cu referire la dispozițiile art. 79 din Codul familiei, ceea ce ar atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte reține, în acest sens, că sfera persoanelor care trebuie să consimtă la adopție este menționată în Legea nr. 4 din 1953, republicată - Codul familiei, act normativ incident cauzei în raport de data adopției (1990), enumerarea fiind preluată, de altfel, și în dispozițiile art. 463 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. Astfel, potrivit art. 70 din Codul familiei, "pentru încheierea înfierii se cere consimțământul celui care înfiază, consimțământul părinților celui înfiat, dacă acesta este minor, precum și consimțământul celui înfiat, dacă a împlinit vârsta de zece ani. Dacă unul dintre părinți este mort, pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești sau, din orice împrejurare, în neputința de a-și manifesta voința, consimțământul celuilalt părinte este îndestulător. Dacă cel ce urmează a fi înfiat este pus sub tutelă, va consimți tutorele, iar dacă se află într-o situație în care este necesară punerea sub tutelă aceasta nu a fost încă instituită, autoritatea tutelară va putea încuviința înfierea, fără a mai fi necesară instituirea tutelei". Art. 77 din același Cod prevede că "înfierea nu dă naștere rudeniei între cel înfiat și rudele celui care înfiază, în afară de cazul arătat în art. 79". Dispozițiile art. 79 din Codul familiei prevăd că, "la cererea comună a tuturor celor îndreptățiți să consimtă la înfiere, autoritatea tutelară poate încuviința înfierea cu toate efectele unei filiații firești. De la data când această înfiere își produce efectele, înfiatul devine rudă cu rudele celor care înfiază, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile și îndatoririle izvorâte din filiație între cel înfiat și părinții săi firești și rudele acestora încetează. Cu toate acestea, se aplică între cel înfiat și rudele sale firești dispozițiile art. 6. Dispozițiile art. 78 alin. (1), (2) și 4 sunt aplicabile și situațiilor prevăzute în alineatele precedente. Serviciul de stare civilă va întocmi în registru un nou act de naștere al celui înfiat, în care cei care înfiază vor fi trecuți ca părinții săi firești. Vechiul act de naștere se va păstra, făcându-se pe el mențiune despre întocmirea celui nou". În speță, în deciziile nr. 341 și nr. 342, emise de Primăria Municipiului Bacău la 26 iulie 1990 se menționează că s-a încuviințat înfierea reclamantelor, "cu toate efectele filiației firești în conformitate cu prevederile art. 79 din Codul familiei". Verificând, din această perspectivă, îndeplinirea obligațiilor impuse instanței anterioare prin art. 425 lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că legea la care s-a raportat curtea de apel când a verificat tipul de adopție încheiată în anul 1990, este Codul familiei, respectiv art. 77 și 79 din Legea nr. 4/1953, însă a ignorat prevederile art. 70 din Codul familiei care stipulează clar care sunt persoanele îndreptățite să consimtă la adopție: adoptatorul, părinții firești, adoptatul (peste 10 ani). Astfel, în considerentele deciziei atacate s-a reținut că din decizia de adopție (cu referire la recurentă) nu rezultă dacă ea a fost "emisă cu luarea în considerație și a cererii comune a tuturor moștenitorilor legali ai adoptatorilor sau dacă acestea au existat", fără a indica temeiul de drept din care ar rezulta necesitatea consimțământului "tuturor moștenitorilor legali ai adoptatorilor", neputându-se astfel stabili nici relevanța în soluționarea cauzei pendinte a scrisorii adresate soacrei cu privire la dezacordul mamei și surorii tatălui adoptiv în privința adopției. În atare situație, instanța învestită cu soluționarea acțiunii era obligată, în raport cu existența unei reglementări în privința persoanelor care trebuie să consimtă la adopție - art. 70 din Codul familiei, să analizeze și să stabilească norma de drept aplicabilă în speță, conform obligației ce îi revenea potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată fără a se motiva rațiunea pentru care s-a apreciat că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 79 din Codul familiei, în baza unor considerente care nu lămuresc chestiunile cu privire la sfera persoanelor îndreptățite să consimtă la adopție și fără a se examina susținerile reclamantei în acest sens, Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar vătămarea pricinuită recurentei-reclamante nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale. În rejudecare, curtea de apel va analiza tipul de adopție incident, cu observarea prevederilor art. 70 din Codul familiei și va aprecia cu privire la eventuala incidență în cauză a dispozițiilor art. 79 din același act normativ. De asemenea, cu ocazia rejudecării, în funcție de soluția ce se va pronunța, vor fi avute în vedere și solicitările formulate în recurs relative la acordarea cheltuielilor de judecată, a căror rezolvare nu a putut avea loc în fața instanței de recurs, dată fiind soluția casării ce s-a impus a fi adoptată în cauză. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte, constatând că sunt întrunite cerințele cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din același cod, va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.