ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 26 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în contradictoriu cu pârâtul A., administrator al S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.309.487 RON, din care 785.692 RON debit TVA și 523.795 RON debit impozit pe profit. Totodată, a solicitat și menținerea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, prezente si viitoare, ale pârâtului așa cum s-a dispus in cadrul ordonanței din 08 septembrie 2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată la 28 martie 2023, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Societății B. S.R.L., în calitate de pârâtă, și obligarea acesteia, în solidar cu pârâtul A., la plata prejudiciului de 1.309.487 RON.

La termenul de judecată din 07 iunie 2023 a fost introdusă în cauză Societății B. S.R.L., în calitate de pârâtă.

1.2. Judecata în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 487 din 18 octombrie 2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins cererea reclamantului Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, ca neîntemeiată.

1.3. Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 4218 din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței civile nr. 487/18.10.2023 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția Civilă.

1.4. Calea de atac

Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs reclamantul, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

După expunerea succintă a parcursului procesual, în privința reținerilor curții de apel în legătură cu nedovedirea de către reclamant a faptelor imputate pârâților, recurentul a învederat că acestea au fost probate prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în experții desemnați în cauza penală din care rezultă achizițiile nereale de bunuri unde sunt consemnate, în mod detaliat, facturile fiscale care demonstrează fapta ilicită a pârâților.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor privind antrenarea răspunderii civile delictuale, recurentul a învederat că prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș din 11 martie 2022 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de pârâtul A. acuzat de săvârșirea infracțiuniii de evaziunii fiscale, în formă continuată, constituită din 7 acte materiale, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2009, pentru care s-a reținut intervenirea prescripției răspunderii penale și a fost dispusă clasarea.

Această împrejurare însă nu poate atrage constatarea de către instanța de apel a faptului că fapta ilicită a pârâtului nu există, așa cum, în mod nelegal, s-a statuat prin decizia atacată, intervenirea unei cauze de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale neproducând efecte în ceea ce privește existența faptei ilicite.

Și condiția privind existența și cuantificarea prejudiciului este întrunită în cauză, contrar reținerilor curții de apel, ca și legătura de cauzalitate care rezultă din neplata de către pârâți a debitelor datorate către bugetul de stat.

Fapta ilicită a pârâtului A. a fost reținută atât prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș din 11 martie 2022 cât și prin Ordonanța din 13 decembrie 2022 prin care s-a dispus clasarea, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În cuprinsul ordonanței de clasare, în privința faptelor de evaziune fiscală săvârșite de pârâtul A., organul de cercetare penală a reținut că acesta a acționat cu intenție în baza aceleiași rezoluții infracționale și, în mod repetat, a înregistrat în evidența contabilă a societății cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând astfel bugetului de stat prejudiciul reclamat în prezenta cauză, aspect care se opune cu autoritate de lucru judecat instanței civile.

Conchizând, recurentul a susținut că, în cauză, sunt dovedite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport de excepția privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile recurentului-reclamant din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat.

Astfel, nemulțumirile recurentului cu privire la soluția instanței de apel reprezintă în fapt, veritabile critici de netemeinicie, aceștia făcând referire la elementele de fapt ale cauzei și la probatoriul administrat.

Împrejurarea că recurentul a pretins probarea prejudiciului și a faptei ilicite prin expunerea unor argumente ce țin de modul în care au fost interpretate și valorificate probele, prin prisma puterii doveditoare reglementate de lege, și dacă sau în ce măsură, au fost apte să formeze convingerea instanței, demonstrează doar nemulțumirea părții sub aspectul considerațiilor instanței de apel asupra probelor, împrejurare ce evocă doar aspecte de netemeinicie, excluse controlului judiciar în această fază procesuală, referitoare la modalitatea de interpretare, de către instanța de apel, a probelor administrate în cauză.

Deși recurentul pretinde încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor de drept material care reglementează condițiile antrenării angajării răspunderii civile delictuale, art. 1357 C. civ., se constată că această critică este una pur formală. În acest sens, se observă că recurentul urmărește doar modificarea deciziei, ca urmare a unei reaprecieri a probelor.

Astfel, deși susține că fapta ilicită a pârâtului A. a fost reținută atât prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș din 11 martie 2022 cât și de Ordonanța din 13 decembrie 2022, acest aspect este contrazis de considerentele deciziei atacate în cuprinsul cărora instanța de apel a reținut că din Ordonanța din data de 13.12.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2021, depusă în susținerea cererii de chemare în judecată, nu rezultă fapta ilicită imputată pârâtului, respectiv săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive), deoarece s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea AJFP Argeș din cadrul DGRFP Ploiești cu privire la săvârșirea de către pârâtul A. a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Or, aspectele ce țin de administrarea probatoriului în cauză sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, examinarea acestora aparținând aprecierii exclusive a instanțelor de fond.

În acest sens, instanța de apel a reținut, în mod expres, că ordonanța de clasare nu face dovada că pârâtul, în calitate de administrator al societății B. S.R.L., a săvârșit ilicitul imputat de reclamant, întocmai cum nici existența sau întinderea prejudiciului nu a fost probată cu vreun mijloc de probă, înscrisurile depuse de reclamant în fața instanței de fond nefiind apte a proba susținerile acestuia din urmă și nici întrunirea cumulativă în cauză a condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului.

Această constatare se opune cu caracter definitiv în prezenta pricină, nemaiputând fi contrazisă de părți, iar nici infirmată de către instanța de recurs, din moment ce cadrul procesual din prezenta cale extraordinare de atac nu permite, astfel cum s-a arătat, o nouă evaluare a probatoriului câștigat judecății, analiză care a fundamentat, totodată, raționamentul logico-juridic care stă la baza pronunțării deciziei atacate.

Astfel, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, putând statua asupra oportunității administrării lor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în evaluarea acestui demers se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, Înalta Curte reține că prin demersul judiciar pendinte, recurentul, tinde, într-o manieră inadecvată procedural, la a pune în discuție modalitatea în care instanța de apel a evaluat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, iar nu o aplicare sau interpretare greșită a normelor care prevând condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, așa cum se pretinde.

Or, cum a fost arătat și în cele ce preced, un atare context de examinare nu permite o reapreciere a probelor, astfel încât criticile prin care recurentul tinde la a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exercițiul dreptului la recurs.

De altfel, se observă că instanța de apel, în analiza motivelor de apel privitoare la valoarea probatorie a înscrisurilor exhibate nu a făcut altceva decât să stabilească, în virtutea prevederilor art. 479 alin. (1) raportat la art. 264 C. proc. civ. și cu respectarea principiilor tantum devolutum quantum iudicatum și tantum devolutum quantum apellatum, forța doveditoare de care se bucură respectivele mijloace de probă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, împotriva deciziei civile nr. 4218 din 10 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, împotriva deciziei civile nr. 4218 din 10 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.