ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1584/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24.07.2023 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. de dosar x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 4.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri, pentru imobilele preluate abuziv de Statul Român, în perioada 1945-1989 și cu privire la care a recuperat în natură numai 3.100 mp înscriși în C.F. x Ghimbav, cu nr. top. x, iar restul de 4,29 ha teren intravilan și casă de locuit nu au mai fost restituite în nicio modalitate.

Prin sentința civilă nr. 282 din 14 martie 2024, Tribunalului București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 216/S din 12 iulie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Statul Român, prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor și reprezentat convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Prin decizia nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 216/S din 12 iulie 2024 a Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîncadrate în drept, recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinței nr. 216/S din 12 iulie 2024, pronunțată de Tribunalul Brașov și a deciziei nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, învederând nemulțumirile personale în legătură cu climatul socio-politic care în opinia sa i-a creat prejudicii constând pronunțarea unor hotărâri judecătorești "abuzive și nelegale". În continuare, recurentul-reclamant a criticat decizia atacată din perspectiva în care nu s-a procedat la atașarea dosarelor nr. x/2017, nr. y/2020, nr. z/2020, nr. w/2022, nr. t/2022, nr. s/2009.

A afirmat că instanțele de fond și de apel nu au respectat sentința civilă nr. 11579 din 08.10.2010, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 177/R din 18.02.2011, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția Civilă și nici legile privitoare la dreptul de proprietate, normele Constituției și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu au făcut mențiune despre dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr. 1/2000, nr. 10/2001, nr. 247/2005, nr. 165/2013, nr. 123/2013, prevederilor din C. civ. și cele din C. proc. civ. dar și nici cele din cuprinsul Legii nr. 304/2022.

Sub un ultim aspect, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva respingerii cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de invocate, ceea ce impune admiterea căii de atac exercitate și casarea deciziei

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 21 ianuarie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, spre competentă soluționare Completului nr. 10.

Prin rezoluția completului din 14 aprilie 2025, s-a acordat termen de judecată la 24 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

La termenul de judecată astfel stabilit, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de nulitate a recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Asupra excepției de nulitate a recursului, invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, lit. d), motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În ceea ce privește cererea de recurs supusă analizei, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, nu reies motivele de nelegalitate pe care recurentul și-a fundamentat calea extraordinară de atac declarată, deoarece acesta nu a combătut, cu argumente juridice, soluția adoptată de Curtea de Apel Brașov, care a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței nr. 216/S din 12 iulie 2024 a Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Astfel, în pronunțarea soluției contestate prin prezenta cale de atac, Curtea de apel a constatat că stabilirea unei stări de fapt contrare celei reținute de instanțele învestite cu soluționarea dosarelor menționate ori aplicarea greșită a legii trebuie să fie probate de cel care le invocă și, în plus, trebuie să fie evidente și să prezinte o gravitate însemnată, astfel încât să justifice, pe de o parte, înfrângerea prezumției că lucrul judecat reprezintă adevărul și, pe de altă parte, reținerea faptului că s-a săvârșit o eroare judiciară. Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că instanțele care au soluționat dosarele indicate, au stabilit greșit starea de fapt, în raport cu probele administrate în respectivele dosare, că au aplicat greșit legea, raportat la obiectul acțiunilor cu a căror soluționare au fost învestite, din ansamblul afirmațiilor sale, rezultând că acesta apreciază că instanțele care au soluționat respectivele cauze au acționat cu rea-credință, de vreme ce hotărârile pe care le-au pronunțat nu au avut ca finalitate restituirea în natură a suprafeței de 4,29 ha de teren sau acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren nerestituibilă în natură.

În contextul în care reclamantul deține un titlu executoriu în privința suprafeței de teren menționate, constând în sentința civilă nr. 11579 din 08.10.2010, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 177/R din 18.02.2011, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția Civilă, curtea de apel a mai constatat că acesta avea deschise căile prevăzute de legile speciale reparatorii pentru finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate sau pentru acordarea de despăgubiri, căi de care nu a uzat în dosarele menționate, neputându-se aprecia că, reținând autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, lipsa calității procesuale pasive a unora dintre pârâții chemați în judecată, neîncadrarea motivelor de recurs în criticile de nelegalitate prevăzute de lege ori neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire și netemeinicia contestației în anulare formulate de apelant, judecătorii care au soluționat definitiv cauzele ce au făcut obiectul dosarelor menționate mai sus au aplicat greșit legea sau că au stabilit o stare de fapt contrară celei ce rezultă în mod evident din probele administrate.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că nu se poate reține existența unei fapte ilicite care să justifice angajarea răspunderii civile a Statului pentru erori judiciare și, ca urmare, nici că au fost încălcate/afectate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale reclamantului, că i s-ar fi produs a acestuia o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară, în accepțiunea art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, în mod corect, prima instanță concluzionând că nu există niciun element care să configureze eroarea judiciară reglementată de norma legală menționată, în legătură cu dosarele invocate de apelantul-reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar, în lipsa unei fapte ilicite, nu poate fi reținut vreun prejudiciu cauzat reclamantului.

Prin cererea de recurs, recurentul a susținut că instanțele anterioare nu au examinat probatoriul administrat în cauză, interpretând normele legale într-o manieră proprie și favorizând autoritățile publice, care nu au respectat termenele prevăzute de lege, refuzând să acorde despăgubirile care i se cuveneau.

De asemenea, a mai afirmat că instanța de apel nu a respectat legile speciale privitoare la dreptul de proprietate, cele ale Constituției României și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu a făcut mențiune, în motivarea deciziei, despre dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr. 1/2000, nr. 10/2001, nr. 247/2005, nr. 165/2013, nr. 123/2013, prevederilor din C. civ. și cele din C. proc. civ. dar și nici cele din cuprinsul Legii nr. 304/2022 și nici au ținut seama de autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 11579 din 08.10.2010, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 177/R din 18.02.2011, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția Civilă.

Aceste susțineri ale recurentului, însă, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, deși recurentul a menționat în cererea de recurs actele normative anterior enunțate, invocarea lor nu a fost făcută prin raportare la soluția adoptată de curtea de apel, cu referire concretă la raționamentul juridic în baza căruia a fost pronunțată, ci în contextul unor considerente generice, referitoare la situația de fapt dedusă judecății, la modalitatea de examinare a probatoriului administrat în cauză dar și la climatul socio-politic pe care l-a apreciat ostil înfăptuirii justiției.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică formularea unor motive de nelegalitate care trebuie să vizeze soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, conform art. 483 alin. (3) din același cod.

În raport de împrejurarea că recurentul nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate și că nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1612/Ap din 4 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.