ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2026

Ședința publică din data de 04 februarie 2026

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, în data de 22.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat recunoașterea în integralitatea sa a sentinței civile nr. 29/2021, pronunțate de către Judecătoria de Instrucție nr. 5 - Violentă domestică din El Prat de Llobregat (Regatul Spaniei) în dosarul de divorț în contencios nr. 4/2021, definitivă la data de 28.02.2022, și încuviințarea executării sale pe teritoriul României.

Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 623/F din 19 mai 2022, Tribunalul Ialomița, secția civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect exequator.

Prin decizia civilă nr. 105A din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 623 F din 19.05.2022, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul - pârât B., ca nefondat. A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a sumei de 1.800 RON cu titlul de cheltuieli de judecată din apel, constând în onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 2567 din 12 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului și a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 105A din 30 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1324A din 18 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 623 F din 19.05.2022, pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul - pârât B., a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea și, pe cale de consecință, a dispus recunoașterea sentinței civile nr. 29/2021 pronunțate de către Judecătoria de Instrucție nr. 5 - Violentă domestică din El Prat de Llobregat (Regatul Spaniei) în dosarul de divorț în contencios nr. 4/2021, definitivă la data de 28.02.2022 și încuviințarea executării sale pe teritoriul României.

Împotriva deciziei civile nr. 1324A din 18 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâtul B., ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul solicită admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță ca nefondate.

După expunerea situației de fapt din dosar, arată recurentul că procesul din Spania s-a judecat fără ca acesta să fie legal citat, fiind stabilit în România încă dinainte de promovarea dosarului de divorț din Spania. În acest sens, recurentul relevă o serie de evenimente petrecute în România - vizite la bănci, traducători, primărie - în dovedirea faptului că se afla în România la data de 23 februarie 2021, astfel că nu putea ridica personal și semna citația emisă în dosarul de divorț aflat pe rolul instanței spaniole.

Susține recurentul că s-a consemnat în fals de către funcționarul competent al instanței străine că acesta a luat la cunoștință despre dosarul de divorț, și că ar fi ridicat personal citația pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2021. Mai mult, din traducerea respectivului document nici nu reiese că acesta ar fi semnat personal procesul-verbal de comunicare a citației, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia de casare, ci în traducere se consemnează că citația a fost ridicată de către partea interesată.

Conchizând, susține recurentul că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 22 lit. b) și art. 23 lit. c) din Regulamentul nr. 2201/2003, respectiv motivul de nerecunoaștere a hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de divorț, anume lipsa notificării sau comunicării actului de sesizare a instanței către pârâtul care nu s-a prezentat la proces.

În fine, din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, argumentele acestuia nefiind analizate.

În data de 07 aprilie 2025, cu respectarea termenului legal, intimata din prezenta cauză a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 15 aprilie 2025, nefiind formulat răspuns la aceasta.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 22 martie 2022, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471

1

alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 04 februarie 2026, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a și rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat de recurentul B., în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 6 și 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., totuși se constată că acestea au fost invocate doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată nu a fost motivată sau a fost pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept material.

Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, solicitând să se constate că acesta nu avea cum să semneze de primire procesul-verbal de comunicare a citației emise de instanța spaniolă, pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2021, în condițiile în care acesta se afla în România la acea dată.

Or, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi apreciat eronat că atestările emise de autoritatea judiciară competentă din Regatul Spaniei fac dovada că acesta ar fi luat la cunoștință de existența dosarului de divorț, deși din probatoriul administrat în cauză reiese că acesta a părăsit teritoriul Spaniei imediat după ce împotriva sa fusese emis ordinul de protecție, distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, curtea de apel a răspuns deja acestei apărări, apreciind că în lipsa recurgerii la remediile procesuale recunoscute de statul spaniol în vederea cenzurării pe fond a atestării emise de autoritatea străină, aceasta nu poate nega valoarea probatorie superioară a respectivului înscris oficial, care se bucură de prezumția de veridicitate și autenticitate până la declararea sa ca fiind fals, de către autoritățile competente.

Mai mult, susținerea recurentului în legătură cu conținutul procesului-verbal de înmânare a citației pentru termenul de judecată din data de 23 februarie 2021, în sensul că acesta nu ar consemna predarea sub semnătură a dovezii de citare, ci ridicarea respectivului act de procedură de către "partea interesată", nu poate fi primită, în condițiile în care, prin decizia de casare nr. 2567 din 12 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a stabilit, cu titlu definitiv, faptul că instanța națională nu poate proceda la verificarea conținutului formal al citației ori a împrejurării dacă agentul procedural a respectat întru-totul procedura națională de comunicare, fiind suficient ca la dosar să fie depusă dovada regularității procedurii de comunicare în fața instanței străine - în cauză - atestarea oficială emisă de grefierul din cadrul Tribunalului de prim grad și de instrucție nr. 5 din El Prat de Llobregat, acest document atestând că recurentul din prezenta cauză, B. a luat cunoștință de existența dosarului de divorț, ridicând personal citația la 23 februarie 2021, fără ca ulterior să se fi prezentat ori să fi indicat o altă adresă pentru notificare sau comunicare.

Acesta este motivul pentru care instanța de apel nu a răspuns susținerilor pârâtului, instanța de rejudecare neavând prerogativa de a da o altă dezlegare argumentelor de fapt invocate în dosar, aceasta raportându-se dispozițiile deciziei de casare.

Așadar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, în mod corect instanța de rejudecare a luat act de statuările instanței de recurs, din primul ciclu procesual, și a reținut că o contrazicere a celor cuprinse în atestarea emisă de autoritatea judiciară străină nu este posibilă.

Astfel, în coordonatele concrete expuse, instanța de rejudecare nu a făcut decât să se conformeze dispozițiilor instanței de casare, apreciind că, în măsura în care la dosar au fost depuse toate înscrisurile prevăzute de art. 37 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, nu poate fi refuzată recunoașterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii străine.

Față de acestea, văzând că prin decizia nr. 2567 din 12 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a statuat în mod definitiv faptul că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile recunoașterii și încuviințării executării silite a hotărârii străine în ceea ce privește divorțul, cât și în ceea ce privește măsurile referitoare la exercitarea autorității părintești și la plata pensiei de întreținere, iar împotriva raționamentului instanței de apel, din decizia civilă nr. 1414 din 16 septembrie 2025, atacată, nu s-au formulat critici de nelegalitate, în sensul nerespectării limitelor rejudecării, stabilite prin decizia de casare și nu s-a dezvoltatat argumentul în sensul greșitei aplicări/interpretări a unor norme de drept material, Înalta Curte, constată că indicarea formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. nu pot avea nicio relevanță.

Recurentul, prin modul de formulare al recursului, tinde la reinterpretarea probatoriului, invocând doar critici prin care urmărește, în realitate, ca instanța de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate și să reevalueze situația de fapt, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanțele fondului și mai mult, tinde la schimbarea chiar și a situației de drept stabilite, așa cum s-a arătat anterior, printr-o hotărâre de casare, ale cărei statuări obligatorii nu mai pot fi contrazise, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, și va anula recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1324A din 18 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Cu privire la cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 4.700, dovedite cu chitanța nr. x/20.12.2024, aflată la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul B. la plata sumei solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1324A din 18 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul B. la plata către intimata A. a sumei de 4.700 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.