ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., constatarea nulității absolute a contractului de împrumut încheiat între C. și D. la data de 12 martie 2012, cu încheiere de dată certă nr. 1 din 26 mai 2017 la Societatea Profesională Notarială PACTA, cu sediul în municipiul Tecuci, județul Galați; desființarea actelor juridice subsecvente și repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1051 din 10 mai 2023, Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții A. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C. și D.; a obligat reclamanții, în solidar, să plătească pârâtei D. suma de 26.780 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanții, în solidar, să plătească pârâtului C. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 162 din 22 aprilie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1051 din 10 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă; în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, suma de 11.409,55 RON, pentru care apelantul A. a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata diferenței taxei judiciare de timbru a rămas în sarcina statului; au fost obligați apelanții, în solidar, să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 883,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 2819 din 10 decembrie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 162 din 22 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea formulată de intimata D., vizând îndreptarea erorii materiale din decizia nr. 162/2024 din 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Împotriva încheierii din 11 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs recurenta-pârâtă D., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pârâta susține, în esență, că prin decizia nr. 162/22.04.2024 instanța s-a pronunțat cu privire la judecarea apelului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, în sensul respingerii în tot a căii de atac declarate și obligării apelanților "să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel", astfel că s-a strecurat o eroare de calcul asupra cuantumului total al cheltuielile de judecată din faza apelului reprezentând onorariu de avocat și la cheltuieli de deplasare efectuate pentru termenele de judecată din data de 12.02.2024 și din data de 8.04.2024.

Drept urmare, la data de 4.10.2024, a formulat cerere prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor și dispozitivului deciziei cu privire la cuantumul total al cheltuielilor de judecată, respectiv în loc de "suma de 180 euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel" să menționeze "suma de 65.090,12 RON, suma de 180 Euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 1.882,22 RON, cheltuieli de judecată în apel".

Prin încheierea din data de 11.11.2024, instanța a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, fără a analiza în concret eroarea/omisiunea de calcul cu privire la cuantumului total al cheltuielile de judecată invocată în cauză, reținând că motivele nu se circumscriu cazurilor expres prevăzute de art. 442 C. proc. civ., pentru care se poate dispune îndreptarea unei hotărâri judecătorești.

Astfel, instanța a apreciat în mod greșit că omisiunea/eroarea de calcul asupra cuantumului total al cheltuielile de judecată din faza apelului nu poate face obiectul îndreptării unei hotărâri judecătorești și că reprezintă un aspect de fond.

Menționează că păstrarea acestei omisiuni/erori în hotărârea judecătorească are ca efect încălcarea dreptului recurentei D. de a beneficia de recuperarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la argumentul privind lipsa motivării încheierii, arată că instanța de apel nu a analizat în concret motivul omisiunii/erorii de calcul invocat de recurentă.

Pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil se impune ca judecătorul să analizeze și să dispună motivat asupra aspectelor invocate. Doar în acest fel părțile pot să aibă siguranța că au fost ascultate și că judecătorul a examinat în concret problemele deduse judecății (CEDO, Tatishvili c. Rusiei, cererea nr. x/02).

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii și îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor și a dispozitivului deciziei nr. 162/2024 pronunțate în data de 22.04.2024, de către Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2020.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin încheierea recurată, s-a soluționat cererea formulată de pârâta recurentă prin care aceasta a solicitat îndreptarea erorilor materiale din decizia nr. 162 din 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată, în care, a arătat petenta, greșit nu au fost incluse anumite sume achitate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale prin încheierea recurată, apreciind că aspectele ce susțin demersul petentei nu pot face obiectul cererii întemeiate pe art. 442 C. proc. civ., deoarece nu privesc erori materiale.

În cadrul cererii de recurs ce privește această încheiere, sunt formulate critici care privesc greșita neincludere a unor sume în cuantumul total al cheltuielilor de judecată acordate pârâtei D. prin decizia nr. 162/2024, recurenta valorificând o pretinsă greșită aplicare a prevederilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva faptului că instanța de apel a reținut că pretenția concretă a părții petente nu poate fi circumscrisă noțiunii de eroare materială.

Astfel, Înalta Curte reține că temeiul juridic al cererii formulate de recurentă, înregistrate la 4 octombrie 2024, îl constituie dispozițiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., temei de drept în raport cu care va fi realizat controlul judiciar.

Conform dispozițiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere."

Cu titlu prealabil, este de observat că recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile formulate privesc modul în care instanța a interpretat și aplicat norma de procedură expusă mai sus, astfel încât motivele invocate vor fi examinate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de procedură.

Noțiunea de greșeală materială are, în sensul art. 442 C. proc. civ., înțelesul de eroare materială vizibilă, săvârșită cu ocazia redactării hotărârii, care poate viza numele, calitatea și susținerile părților, acela de eroare de calcul sau orice alte erori materiale. Nu pot face obiect al procedurii de îndreptare a erorilor materiale greșelile de judecată privind fondul litigiului.

Procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune, așadar, corijarea acelor erori materiale strecurate, cu ocazia redactării ori tehnoredactării, în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri.

Pentru a putea fi admisă o cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, greșelile invocate în concret trebuie să se circumscrie noțiunii de "eroare materială", iar nu să disimuleze remedierea unor eventuale erori de judecată apte de îndreptare prin promovarea căilor legale de atac sau să urmărească completarea hotărârii prin pronunțarea și motivarea asupra unor aspecte rămase nesoluționate.

În cauză, dispozitivul hotărârii conține mențiunea "obligă apelanții, în solidar, să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel" iar în motivarea acestei dispoziții, instanța a arătat că "vor fi obligați apelanții, în solidar, să plătească intimatei D. suma de 180 euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel".

Petenta a considerat, în cererea de îndreptare a erorii materiale, că se imune rectificarea acestei dispoziții, în sensul de a se acorda cuantumul total al cheltuielilor de judecată, respectiv în loc de "suma de 180 euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 883,6 RON, cheltuieli de judecată în apel" să se menționeze "suma de 65.090,12 RON, suma de 180 Euro (echivalent în RON la data plății) și suma de 1.882,22 RON, cheltuieli de judecată în apel".

Prin urmare, în contextul concret al speței, recurenta nu a indicat o eroare materială, ci faptul că decizia nu dispune cu privire la toate cheltuielile de judecată solicitate.

În consecință, situația reclamată nu reprezintă o eroare materială întrucât, raportat la cazul particular al speței, ea se subsumează fie unei omisiuni a instanței de a se pronunța asupra cererii de acordare a tuturor componentelor cheltuielilor de judecată, fie unei chestiuni de nelegalitate rezultate din faptul că, din motivarea instanței, nu rezultă componența cheltuielilor de judecată acordate.

În cauză, instanța a soluționat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, însă motivarea acestei soluții este atât de lacunară încât nu permite concluzia că s-ar fi săvârșit o eroare de calcul care să poată fi încadrată în noțiunea de eroare materială în sensul art. 442 din C. proc. civ.. Astfel cum s-a arătat mai sus, în realitate, argumentarea instanței cu privire la cheltuielile de judecată acordate lipsește cu desăvârșire, mențiunea făcută în acest sens în considerente concretizându-se într-o simplă reluare a soluției din dispozitiv.

Prin urmare, în situația inexistenței motivelor care sprijină soluția privind cheltuielile de judecată, nu este posibilă concluzia că instanța ar fi săvârșit o eroare materială, de ordin formal, la menționarea cuantumului acestora, în sensul art. 442 C. proc. civ.

În această situație, în mod just a reținut instanța de apel că solicitarea recurentei nu se încadrează în dispozițiile art. 442 C. proc. civ., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii de îndreptare a erorilor materiale nu vizează astfel de erori.

În consecință, soluția recurată, de respingere a cererii formulate în afara condițiilor procedurale, este legală, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Aceeași soluție se impune și cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a analizat "în concret motivul omisiunii/erorii de calcul invocat", ci, fără să răspundă criticilor invocate, a respins cererea de îndreptare, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de apel a demonstrat de ce s-a oprit la soluția pronunțată, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ., astfel încât nu se impunea analizarea pe fond a pretenției formulate.

Astfel, instanța de apel a arătat că "pe calea îndreptării hotărârii nu se poate cere corectarea unui aspect de fond al raporturilor dintre părți sau lămurirea, completarea hotărârii ori înlăturarea dispozițiilor potrivnice din aceasta" și că "motivele invocate de intimata D. în susținerea cererii formulate nu se circumscriu cazurilor expres prevăzute de art. 442 C. proc. civ., pentru care se poate dispune (din oficiu sau la cerere) îndreptarea unei hotărâri judecătorești".

Hotărârea recurată respectă standardul de calitate impus de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind prezentate argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Fiind învestită cu judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale, instanța de apel a avut a analiza, cu prioritate, în limitele stabilite de dispozițiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., dacă aspectele prezentate de pârâtă au rolul de a remedia greșeli sau omisiuni formale și evidente (de calcul) ori tind la completarea hotărârii sau la schimbarea soluției pronunțate prin dispozitiv.

Curtea de Apel Iași a argumentat soluția pronunțată și a prezentat considerentele pentru care a apreciat că nu se poate considera că instanța de apel care a pronunțat decizia a cărei îndreptare se solicită a săvârșit o eroare de calcul, arătând că "erorile materiale care pot face obiectul rectificării constau în greșeli formale, de consemnare în hotărâre a unor date care rezultă în mod cert din dosar, din susținerile probate ale părților sau din caietul grefierului de ședință, fiind excluse de la aplicarea textului greșelile de judecată".

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost analizate.

Se constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de textul legal anterior menționat, întrucât instanța de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a arătat, în mod explicit, logic și coerent, care sunt considerentele pentru care a reținut că cererea pârâtei nu se circumscrie sferei de cuprindere a dispozițiilor art. 442 C. proc. civ.

Cum în cuprinsul încheierii recurate nu se identifică vicii de nelegalitate privind nemotivarea, criticile întemeiate pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi respinse, ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. S.R.L. și A. și cu intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.