ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1865/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 05.11.2020 sub numărul x/2020 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la restituirea sumei de 70.000 RON, actualizată la cursul B.N.R. din ziua plății, cu aplicarea de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 și art. 789 din C. proc. civ., art. 1347 - art. 1349, art. 1381, art. 1395 din C. civ., art. 26-28, art. 35, art. 39, art. 86, art. 113 din Legea nr. 51/1995, art. 7, art. 8, art. 50, art. 266 și art. 282 din Statutul profesiei de avocat.

Prin sentința civilă nr. 2536/16.03.2022 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 420,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1583/2023 din 14.09.2023 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă s-a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 2536/16.03.2022 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020, pe care a păstrat-o.

Prin decizia nr. 33 din 7 februarie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1583/2023 din 14.09.2023 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Împotriva deciziei nr. 33 din 7 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs, recurentul A..

În motivare, recurentul învederează că hotărârea pronunțată în cauză este rezultatul unei greșeli materiale, nefondate.

Făcând trimitere la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este motivată în fapt și în drept, fiind pronunțată cu încălcarea art. 6 CEDO, sens în care instanța s-a rezumat la a prelua argumentele pârâtei.

Hotărârea instanței de prim control judiciar apare ca fiind neclară cu privire la temeiul de drept al cererii de apel întrucât din verificarea actelor dosarului rezultă că prima instanță a făcut aplicarea gresita a dispozitilor C. proc. civ., iar instanța de apel deși a reținut temeiul de drept ca fiind al aceluiași cod, totuși nu a pus în discuția părților temeiul de drept al cererii pentru a lămuri acest aspect și a înlătura orice speculație de care părțile se prevalează. Prin urmare, recurentul apreciază că motivarea instanței de apel este contradictorie.

Arată recurentul că din expunerea motivelor nu se crează o certitudine cu privire la temeiul de drept asupra căruia instanța s-a oprit în analizarea cererii de chemare în judecată, fiind încălcat principiul disponibilității.

Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul învederează că instanța nu poate pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților. Astfel, deși nu a pus în discutia părților nulitatea hotărârii primei instanțe, instanța de apel s-a pronunțat lapidar, fără a acorda cuvântul părților pe acest aspect, încălcând principiile oralității dezbaterilor și contradictorialității, astfel că hotărârea pronunțată este lovită de nulitate.

Recurentul pretinde că instanța a acordat greșit cuvântul în replică avocatului intimaților, fără a exista dovada realei reprezentări, a ignorat Dispozițiile Deciziei nr. 9/2000, a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, art. 14 din Constitușie, principiile contradictorialității și echității.

Susține recurentul că potrivit poliței de asigurare cel care trebuie să suporte despăgubirile produsele de accident este societatea de asigurari C. S.A.

În motivarea căii de atac, recurentul invocă prevederile art. 1350, art. 1516 alin. (1), art. 1270 alin. (1) C. civ., Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat, mai expune situații de fapt și apărări invocate în cauză și solicită admiterea actiunii, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatei la restituirea sumei de 70.000 RON, cu aplicarea de 0,2 % penalități pentru fiecare zi de întârziere, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cauza, în raport de excepția inadmisibilității căii de atac, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei."

Cum decizia nr. 33 din 7 februarie 2024 a fost pronunțată în soluționarea unui recurs (respins de către Curtea de Apel Iași), aceasta nu mai este susceptibilă de reformare pe calea unui alt recurs, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât decizia pronunțată de curtea de apel, cu privire la recursul declarat de recurentul A., este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Controlul judiciar al hotărârii judecătorești este condiționat, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. de exercitarea căii de atac în condițiile legii.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, având în vedere cele anterior reținute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 33 din 7 februarie 2024 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.