ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 17 iunie 2021, sub nr. x/2020, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoașterea, pe teritoriul României, a hotărârii emise de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, rămasă definitivă și irevocabilă la 10 februarie 2016, precum și încuviințarea executării silite a acestei hotărâri, în baza art. 1103 - 1110 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2256 din 28 octombrie 2021, Tribunalul Iași, secția civilă a luat act că au rămas fără obiect excepțiile litispendenței și puterii de lucru judecat, invocate de pârât prin întâmpinare. A respins, ca inadmisibilă, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu pârâtul B., și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii emise de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, rămasă definitivă și irevocabilă la 10 februarie 2016. A încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă pronunțată de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, prin care pârâtul B. a fost obligat să-i restituie petentei suma de 19.500 euro, la cursul valutar al băncii naționale, reprezentând datorie de bază, în temeiul recipisei întocmite la 7 august 2012; la plata sumei de 43.872 euro, la cursul valutar al băncii naționale, în ziua plății, reprezentând dobândă de întârziere, precum și la plata sumei 2.500 RON moldovenești, constând în cheltuieli de judecată. A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petentă, constând în taxă judiciară de timbru în valoare de 40 de RON și onorariu de avocat în cuantum de 500 de euro, pentru care a constatat că s-a depus chitanța nr. x/2021.

Hotărârea Curții de Apel Iași în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 332 din 26 iulie 2022, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva încheierii nr. 120 din 10 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2020. A admis apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței nr. 2256 din 28 octombrie 2021 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat dispoziția instanței de fond privind respingerea, ca inadmisibilă, a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită. A respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu pârâtul B., privind încuviințarea executării silite, pe teritoriul României, a hotărârii emise de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, rămasă definitivă și irevocabilă la 10 februarie 2016. L-a obligat pe pârâtul B. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petenta A., constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON și onorariu de avocat, în valoare de 200 de euro. A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contraveneau deciziei pronunțate.

Hotărârea instanței de casare Prin decizia nr. 288 din 16 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 332 din 26 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Hotărârea instanței de apel în rejudecare Prin decizia nr. 440 din 16 octombrie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii nr. 120 din 10 iunie 2021 și a sentinței nr. 2256 din 28 octombrie 2021, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă. L-a obligat pe pârâtul B. să îi plătească reclamantei A. suma de 2.547 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, precum și sumele de 200 RON, constând în taxă judiciară de timbru în recurs, respectiv 500 euro (în echivalent, la data plății), reprezentând onorariul de avocat în recurs.

Recursul Invocând, în drept, incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că, prin decizia nr. 322 din 26 iulie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a casat decizia nr. 288 din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Iași, secția civilă, stabilind ca rejudecarea cererii privind încuviințarea executării pe teritoriul României a hotărârii pronunțate de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, în dosarul nr. x la data de 5 octombrie 2015, să se facă sub toate aspectele, prin raportare la dispozițiile art. 51 din Legea nr. 177/1997 și ale art. 1104 coroborate cu cele ale art. 1096 și 1097 C. proc. civ. Recurentul a învederat că, deși decizia menționată a fost casată parțial, în mod eronat curtea de apel, în rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței nr. 2256 din 28 octombrie 2021 a Tribunalului Iași, secția civilă, s-a rezumat la a examina capătul de cerere privind încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești străine, chestiunile dezlegate în legătură cu capătul de cerere privind recunoașterea hotărârii în primul ciclu procesual excedând sfera rejudecării. A apreciat că este nelegală constatarea instanței de apel în rejudecare, consemnată la fila x, paragr. 1 în hotărâre, potrivit căreia soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită se circumscrie autorității de lucru judecat. A învederat că, prin decizia nr. 332 din 26 iulie 2022, Curtea de Apel Iași, secția civilă a statuat că prescripția poate fi invocată și în cazul unei cereri de încuviințare a executării silite, întrucât reprezintă o condiție specială de fond, de admitere a cererii. Ca urmare a casării deciziei menționate și a stabilirii coordonatelor rejudecării prin decizia pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, în sensul analizării capătului de cerere privind încuviințarea executării sub toate aspectele, a apreciat că se impunea examinarea acestui motiv de apel. A susținut că nu se poate considera că rejudecarea apelului a fost limitată la analiza anumitor motive ale acestuia, ce vizează capătul de cerere privind încuviințarea executării silite, de vreme ce, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut o asemenea distincție, ci a dispus obligarea instanței de apel la examinarea integrală a acestui petit. Ca atare, a apreciat că neanalizarea acestei apărări echivalează cu încălcarea normei de procedură cuprinse în art. 501 alin. (3) C. proc. civ. Revenind la aspectul legat de prescripția dreptului de a cere executarea silită, a apreciat că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția, procedând la o eronată recalificare, la momentul deliberării, a apărărilor referitoare la neîndeplinirea condițiilor speciale de fond ale încuviințării executării silite a unei hotărâri judecătorești străine, nefiind invocată vreo excepție, ci fiind solicitată analiza unei condiții speciale de fond cu privire la încuviințarea executării hotărârii străine. Recurentul a făcut referire la condițiile generale și speciale prevăzute de art. 1104 C. proc. civ., precum și de art. 706, art. 707 alin. (2), art. 711 și 1101 din același act normativ și a menționat că, în raport de cele două condiții speciale impuse de lege, dreptul de a solicita încuviințarea executării unei hotărâri străine în România este supus atât termenului de prescripție prevăzut de legea străină, cât și de norma internă. A mai menționat că termenul de prescripție (a cărui durată este, în principiu, de 3 ani) este reglementat la art. 706 C. proc. civ. și începe să curgă de la data la care se naște dreptul de a cere executarea silită, iar, în cazul cererii de exequatur, de la data rămânerii definitive a hotărârii străine, întrucât numai de la acest moment sunt îndeplinite condițiile pentru obținerea recunoașterii în România. În ceea ce privește posibila întrerupere a termenului de prescripție a executării silite, motivat de existența unei cereri de executare silită aflate pe rolul executorului judecătoresc C., recurentul a considerat că aceasta nu poate opera, de vreme ce nu s-a făcut dovada modalității de a încetare a executării silite, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legii române și a Codului de executare din Republica Moldova (art. 17 alin. (4), prescripția nu este întreruptă dacă "persoana la a cărei cerere sau în al cărei interes a fost inițiată executarea silită a solicitat restituirea documentului executoriu." Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea recurată este rezultatul interpretării greșite a normelor de drept în materia încuviințării hotărârilor străine, care, coroborată cu lipsa de înțelegere a procedurii reglementate de art. 1095 și următ. C. proc. civ., a determinat pronunțarea unei soluții nelegale în cauză. A susținut că s-a făcut aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor art. 1100 C. proc. civ., deoarece nu erau îndeplinite cumulativ condițiile de fond pentru recunoașterea și executarea hotărârilor străine, specificate la art. 51 din Tratatul între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală din 1996 și nici dispozițiile art. 1096 și ale art. 1097 C. proc. civ. Referitor la lipsa dovezii caracterului definitiv al hotărârii prevăzut de art. 1096 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., precum și de dispozițiile art. 52 pct. 2 din Tratatul între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală din 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr. 177/1997, a arătat că reclamanta nu a depus la dosar înscrisul original prin care autoritățile statului în care a fost pronunțată hotărârea au certificat această împrejurare. De asemenea, a afirmat că toate înscrisurile enumerate la art. 1100 C. proc. civ. trebuie depuse în original, această cerință rezultând, implicit, din conținutul dispozițiilor alin. (3) ale acestui articol, conform cărora actele se depun în traducere legalizată și vor fi supralegalizate. Chiar dacă Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală din 6 iulie 1996 suprimă cerința supralegalizării (și implicit a traducerii, având în vedere că actele sunt întocmite în limba română), nu înseamnă că acestea nu trebuie depuse în original. Recurentul a apreciat că este greșit aspectul reținut de instanța de apel, referitor la faptul că neconcordanțele dintre mențiunile privind data rămânerii definitive a hotărârii este rezultatul unei erori materiale. În ceea ce privește refuzul încuviințării executării, pe considerentul încălcării ordinii publice de drept internațional privat român și nerespectării dreptului la apărare (art. 1097 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. civ.), a susținut că, în analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, curtea a făcut confuzie între necesitatea depunerii unei dovezi care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea (art. 1100 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.), încălcarea ordinii publice de drept internațional privat român și nerespectarea dreptului la apărare, reglementate ca motive de refuz ale recunoașterii de art. 1097 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. civ. A apreciat că, în mod eronat a constatat instanța de apel că recurentul a fost legal citat și că a avut cunoștință de procesul și de hotărârea pronunțată de Judecătoria Hâncești, prin raportare la dovezile de comunicare a citațiilor către recurent. Or, toate semnăturile de pe dovada de comunicare a citațiilor diferă, pe unele figurând semnătura altor persoane. În ceea ce privește citarea prin publicitate, a arătat că este cetățean român cu domiciliul în Iași, procedura citării printr-un ziar, chiar și oficial, din Republica Moldova nefiindu-i opozabilă. Deși instanța de apel a reținut că intimata a depus înscrisuri din care reiese că recurentul a avut cunoștință de existența hotărârii, exercitând mai multe căi de atac pentru a o desființa, a considerat că acest aspect nu este de natură să acopere încălcarea dreptului la apărare în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei încuviințare a executării se solicită, de vreme ce acestea au fost respinse fie ca tardiv formulate, fie ca neîndeplinind condițiile de fond pentru promovare. Recurentul a semnalat și practicarea de către intimată a unei dobânzi exorbitante la împrumutul acordat, care depășește limita legală (art. 5 din O.G. nr. 13/2011) și nivelul practicat de instituțiile bancare invocând, din această perspectivă, încălcarea ordinii publice de drept internațional privat român. Totodată, a invocat neanalizarea motivului de apel cu privire la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1106 C. proc. civ., prin confirmarea modalității în care s-a făcut conversia în moneda națională și s-a fixat valoarea creanței care face obiectul executării silite în România. În acest context, a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât, în loc să indice clar în dispozitivul hotărârii suma convertită în RON, a preluat dispozitivul hotărârii străine, aspect ce este de natură fie să genereze un nou litigiu între părți (contestație la executare), fie să necesite lămurirea titlului executoriu.

Apărările formulate în cauză La 7 februarie 2024, în termenul procedural, intimata A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 28 februarie 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în ședința publică din 16 mai 2024, cu citarea părților. La termenul de judecată menționat, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului, precum și asupra recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 9.1 Asupra excepției de tardivitate a recursului, examinată cu prioritate în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele: Înalta Curte a invocat din oficiu excepția tardivității căii extraordinare de atac pendinte, întrucât, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei - dovada transmiterii e-mail-ului ce conținea cererea de recurs și dovada de înmânare către recurent a deciziei recurate, aflate la dosarul instanței de apel - recursul a fost declarat la data de 19 decembrie 2023, ora 08:41, prin poșta electronică (fiind înregistrat la aceeași dată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă), iar hotărârea recurată figura comunicată recurentului la data de 16 noiembrie 2023. Raportând aceste aspecte la dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de 30 de zile pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din același act normativ, s-ar fi împlinit la 18 decembrie 2023. În cadrul dezbaterilor din ședința publică de judecată din 16 mai 2024, prin apărările formulate în combaterea excepției de tardivitate a recursului, reprezentantul convențional al recurentului a învederat că recursul a fost promovat în termenul legal, fiind transmis Curții de Apel Iași prin poșta electronică, la data de 18 decembrie 2023, orele 21:46, primind dată certă la 19 decembrie 2023, odată cu începerea activității la instanță. În susținerea acestor afirmații, același reprezentant convențional a prezentat instanței confirmarea, de către Curtea de Apel Iași, la data de 18 decembrie 2023, orele 21:46, a primirii e-mail-ului ce conținea cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 440 din 16 octombrie 2023 pronunțate de această instanță. Dovada astfel expusă atestă faptul că cererea de recurs a fost înaintată Curții de Apel Iași prin poșta electronică, în ultima zi a termenului legal de declarare a căii de atac, respectiv la data de 18 decembrie 2023, orele 21:46, după încetarea activității la instanță. În aceste condiții, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ., conform cărora "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. (2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile", coroborate cu cele prevăzute de art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care dispun că "Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen", în acest caz, mențiunea datei și orei primirii e-mail-ului, atestate de calculatorul sau faxul de primire al instanței, servind ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată. Relevantă în acest sens este dezlegarea dată normelor legale enunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 45/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din 20 octombrie 2020, prin care s-a statuat că, "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen". Reținând că data inițierii litigiului pendinte (17 iunie 2020) este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21 decembrie 2018), prin care prevederile art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ. au fost modificate, precum și obligativitatea dezlegărilor cuprinse în decizia nr. 45/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., excepția tardivității va fi respinsă, urmând a se constata că recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 440 din 16 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a fost declarat în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. 9.2 Asupra recursului de față, Înalta Curte, examinând criticile formulate, constată următoarele: Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia recurată din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 501 alin. (3) din cod, pentru pretinsa nerespectare a limitelor casării, stabilite prin decizia nr. 288 din 16 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, susținând că, în mod greșit, în rejudecare, instanța de apel nu a analizat cererea de încuviințare a executării silite pe teritoriul României a hotărârii pronunțate la 5 octombrie 2015 de către Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, sub toate aspectele, prin raportare la condițiile extrinseci prevăzute de art. 51 din Legea nr. 177/1997 și ale art. 1104, 1096 și 1097 C. proc. civ., inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea condiției negative a neîmplinirii termenului de prescripție a executării silite (asupra căreia s-a apreciat că a dobândit autoritate de lucru judecat), precum și a tuturor motivelor de apel invocate, față de care, prin decizia de casare, nu s-ar fi făcut distincție. Această critică nu este fondată. Prin decizia nr. 288 din 16 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 332 din 26 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că litigiul pendinte a fost inițiat de reclamanta A., în scopul recunoașterii, pe teritoriul României, a hotărârii pronunțate de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, rămase definitivă și irevocabilă la 10 februarie 2016, precum și al încuviințării executării silite a acestei hotărâri. Totodată, Înalta Curte a constatat că acțiunea civilă a fost admisă de instanța de fond prin sentința nr. 2256 din 28 octombrie 2021 a Tribunalului Iași, secția I civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 23 martie 2022, însă că prin decizia nr. 332 din 26 iulie 2022, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul declarat de pârât împotriva hotărârii tribunalului, înlăturând dispoziția din sentință ce prevedea respingerea, ca inadmisibilă, a excepției prescripției dreptului de a cerere executarea silită, respingând astfel cererea reclamantei privind încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârii emise de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova. În calea de atac a recursului, instanța supremă s-a considerat învestită cu soluționarea criticilor de nelegalitate formulate împotriva deciziei nr. 332 din 26 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă vizând aplicarea eronată a dispozițiilor art. 51 și următ. din Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, ce instituie norme speciale, referitoare la încuviințarea executării hotărârii străine pe teritoriul României, și a constatat că aceste critici se referă, exclusiv, la cererea de încuviințare a executării hotărârii străine pe teritoriul României, celelalte aspecte analizate de instanța de apel dobândind autoritate de lucru judecat. Procedând la soluționarea recursului în acest cadru procesual, Înalta Curte a constatat că, pentru acordarea forței executorii și a autorității de lucru judecat a hotărârii străine, se impun a fi analizate condițiile prevăzute de Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, act normativ cu caracter special, care se completează cu dispozițiile generale ale C. proc. civ., referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor străine. În controlul de legalitate al deciziei recurate, Înalta Curte a remarcat că, deși a reținut corect aplicarea în cauză a art. 51 din tratatul menționat, precum și a dispozițiilor art. 1104 coroborate cu cele ale art. 1096, 1097 și 1098 C. proc. civ., instanța de apel a interpretat eronat aceste norme, pronunțând o soluție greșită asupra cererii de încuviințare a executării hotărârii străine pe teritoriul României. Înalta Curte a notat că prin decizia recurată au fost reținute ca fiind definitorii soluționării cererii de încuviințare a executării aspecte de fapt și de drept care, în opinia instanței de apel, ar fi condus la încetarea raportului juridic obligațional, respectiv împrejurări ulterioare emiterii titlului executoriu, care vizează fondul acestui raport juridic și reprezintă impedimente la executare. În acest sens, a constatat că instanța de apel a respins cererea de încuviințare a executării hotărârii străine, pe motiv că ar exista un impediment la executare, întrucât raportul obligațional s-a stins prin remiterea de datorie, ca urmare a unei tranzacții judiciare. Înalta Curte a reținut că aceste instituții de drept civil, analizate de instanța de apel, nu au făcut obiectului demersului judiciar, și că, în procedura de exequatur, instanța învestită cu o astfel de cerere nu are prerogativa analizei fondului, ci trebuie să se limiteze la verificarea aspectelor extrinseci actului jurisdicțional a cărui executare se urmărește, precum și la existența eventualelor impedimente la executare prevăzute, exclusiv, de art. 51 din Legea nr. 177/1997 și art. 1097 din C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte a reținut că memoriul de recurs a conținut și critici ce au vizat fondul raportului juridic dintre părți, supus legislației din Republica Moldova, la examinarea cărora nu a procedat, pe motiv că excedau procedurii de exequatur. Ca urmare a acestor constatări, Înalta Curte a admis recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 332 din 26 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, în vederea examinării cererii de încuviințare a executării pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine, față de cerințele extrinseci impuse de art. 51 din Legea nr. 177/1997 și de art. 1104 coroborat cu art. 1096 și 1097 din C. proc. civ. Învestită fiind cu rejudecarea apelului declarat de pârât împotriva sentinței nr. 2256 din 28 octombrie 2021 a Tribunalului Iași, secția I civilă, Curtea de Apel Iași, secția civilă a soluționat calea ordinară de atac prin raportare la prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., consemnând expres că controlul judiciar se va reflecta, exclusiv, asupra motivelor de apel referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de încuviințare a executării hotărârii străine pe teritoriul României, întrucât aspectele statuate de instanța de apel în primul ciclu procesual, asupra criticilor vizând încheierea nr. 120 din 10 iunie 2021, soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii străine, respectiv soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, au dobândit autoritate de lucru judecat. În aceste coordonate ale judecății, curtea a apreciat că, în raport de particularitatea cererii de exequatur, în mod corect prima instanță a reținut că pentru acordarea forței executorii a hotărârii străine se impun a fi analizate condițiile prevăzute de Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, act normativ cu caracter special, care se completează cu dispozițiile generale ale C. proc. civ., referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor străine. Verificând aplicarea dispozițiilor art. 51 din tratat, precum și pe cele ale art. 1104 coroborate cu art. 1096, 1097 și 1098 C. proc. civ., instanța de apel a remarcat că, în mod corect, prima instanță a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de aceste norme, reținând că sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă pronunțată de Judecătoria Hâncești din Republica Moldova în dosarul nr. x. În acest context al analizei, a apreciat că soluționarea cererii de încuviințare a executării silite a unei hotărâri pronunțate în Republica Moldova trebuie să se axeze pe condițiile formale, extrinseci actului jurisdicțional, instanța învestită neavând competența de a examina temeiurile de fond ale hotărârii, pentru a ajunge la o altă stare de fapt și altă concluzie în drept, în ceea ce privește drepturile și obligațiile reciproce ale părților, față de cea a instanței străine, și nici de a se pronunța asupra altor împrejurări, chiar ulterioare adoptării hotărârii, care ar modifica sau stinge raportul juridic al părților. Instanța de apel a reținut că legiuitorul a tranșat expres limitele analizei în procedura de exequatur, în sensul că aceasta se rezumă la cerințele extrinseci actului jurisdicțional, cum ar fi prezentarea în original a tuturor dovezilor formale prevăzute de lege, precum și a dovezii caracterului definitiv al hotărârii, înscrisuri care fuseseră depuse la dosar de către reclamantă în primul ciclu procesual. Înalta Curte constată că, în raport de particularitățile procedurii de exequatur, în mod corect a considerat instanța de apel că nu se impune reexaminarea soluției pronunțate asupra excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, pe motiv că a dobândit autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât acest aspect a fost reținut prin însăși decizia de casare, prin care s-a stabilit, prealabil oricărei analize a recursului pârâtului, că acesta a vizat, exclusiv, cererea de încuviințare a executării hotărârii străine pe teritoriul României, celelalte aspecte analizate de instanța de apel în primul ciclu intrând sub autoritate de lucru judecat. În acest context, este nereală susținerea recurentului, potrivit căreia instanța de apel a respins, în mod nelegal, excepția prescripției dreptului de a cerere executarea silită, de vreme ce aceasta nu a fost analizată în cel de-al doilea ciclu procesual, fiind nefondată și critica potrivit căreia, în rejudecarea apelului, curtea a procedat la examinarea selectivă a motivelor de apel, deși prin decizia de casare Înalta Curte nu făcuse o asemenea distincție. Astfel, decizia de casare cuprinde considerente neechivoce referitoare la limitele rejudecării apelului, rejudecare ce urma să vizese examinarea îndeplinirii condițiilor extrinseci, formale, ale actului jurisdicțional a cărui executare s-a solicitat. Referitor la modalitatea și la obiectul executării, respectiv, la aspectul intervenirii unor situații care împiedică sau întrerup executarea, Înalta Curte a statuat deja că debitorul dispune de alte mijloace pentru a-și valorifica drepturile, în faza procesuală a executării silite propriu-zise, pe fond, iar nu în etapa prealabilă a recunoașterii și încuviințării hotărârii străine, ce constituie titlu executoriu, conform art. 53 alin. (6) din Legea nr. 177/1997. De vreme ce aceste statuări se impun cu forța obligatorie prevăzută de art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar analiza efectuată în prezentul recurs a relevat faptul că instanța de apel a respectat limitele rejudecării, susținerile recurentului, potrivit cărora instanța de apel trebuia să examineze capătul de cerere privind încuviințarea executării hotărârii străine sub toate aspectele (inclusiv sub cel al excepției prescripției dreptului material de a solicita executarea silită), sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că modalitatea de soluționare a apelului nu i-a produs recurentului nicio vătămare în sensul celor prevăzute de art. 175-176 C. proc. civ., pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din acest act normativ, va respinge, ca nefondat, motivul de recurs circumscris acestui caz de nelegalitate. Similar, Înalta Curte va respinge și critica ce vizează greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1100, 1095, 1096 și ale art. 1097 C. proc. civ. Având în vedere că recurentul a subsumat acest motiv de recurs prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar critica sa concretă vizează modalitatea de aplicare a unor norme de procedură circumscrise materiei exequaturului, controlul de legalitate al deciziei de apel în raport cu alegațiile recurentului urmează a se efectua prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care reglementează ca motiv de casare situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare pot atrage sancțiunea nulității. În susținerea acestui motiv de critică, recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1100 C. proc. civ., ca urmare a neîndeplinirii cumulative a condițiilor de fond prevăzute pentru recunoașterea și executarea hotărârilor străine, specificate la art. 51 din Tratatul între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală din 1996, precum și nerespectarea prevederilor art. 1096 și ale art. 1097 din C. proc. civ. Argumentele recurentului s-au axat pe nedepunerea de către reclamantă a înscrisurilor originale enumerate la art. 1100 din cod, precum și a dovezilor apte să ateste citarea și comunicarea actului de sesizare către recurent, aspecte care, în opinia sa, echivalează cu încălcarea ordinii publice de drept internațional privat român și cu nerespectarea dreptului la apărare, reglementate ca motiv de refuz al recunoașterii prin art. 1097 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. civ. Cadrul legislativ prin care este reglementată recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârilor judecătorești pronunțate în Republica Moldova este reprezentat de Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997 (în continuare, Tratatul). Art. 51 al acestui act normativ stipulează condițiile în care hotărârile judecătorești pronunțate pe teritoriul Republicii Moldova pot fi recunoscute în România, printre acestea fiind enumerată și cerința referitoare la înmânarea, persoanei obligate prin hotărâre, care nu a participat la proces, a citației și a actului de sesizare al instanței în timp util și în conformitate cu legea. De asemenea, dispozițiile art. 52 din Tratat reglementează condițiile formale pe care trebuie să le îndeplinească cererea de recunoaștere și de încuviințare a hotărârilor, impunându-se atașarea la aceasta a textului complet al hotărârii, al unei adeverințe din care să reiasă că hotărârea a rămas definitivă și este susceptibilă de executare, precum și a înscrisurilor originale sau a copiilor certificate de pe acestea din care să rezulte că persoanei obligate prin hotărâre, care nu a luat parte la proces, i s-a înmânat, cel puțin o dată, la timp și în forma cuvenită, citația. Contrar susținerilor recurentului, probațiunea administrată în apel, în primul ciclu procesual, astfel cum aceasta a fost interpretată de curtea de apel, și care nu poate fi reevaluată în prezenta cale extraordinară de atac, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a relevat faptul că reclamanta s-a conformat dispozițiilor art. 52 pct. 2 lit. a) și art. 52 pct. 2 lit. b) din Tratat, respectiv art. 1096 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., depunând la dosar (la filele x și 33), în original, hotărârea emisă de Judecătoria Hâncești, din Republica Moldova, în dosarul nr. x, care poartă mențiunea "definitivă și irevocabilă la data de 10.02.2016", precum și copii certificate de către această instanță din care rezultă că persoanei obligate prin hotărâre (recurentul), care nu a luat parte la proces, i s-a înmânat, cel puțin o dată, la timp și în forma cuvenită, citația și copia hotărârii judecătorești. Instanța de apel a mai reținut că pârâtul a avut cunoștință de procedura declanșată împotriva sa în dosarul nr. x, declarând apel împotriva încheierii din 3 iulie 2015, pronunțate în dosarul nr. x, care a fost respins prin decizia din 10 februarie 2016 a Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău. În aceste condiții, Înalta Curte nu va primi criticile recurentului, ce vizează încălcarea dreptului său la apărare, de vreme ce judecata realizată în etapa procesuală anterioară nu a relevat încălcarea normelor de drept aplicabile în procedura de încuviințare a executării silite, argumentele instanței de apel fiind neechivoce în acest sens și întemeiate pe probatoriul administrat. Reținând că instanța de apel a aplicat și interpretat judicios dispozițiile art. 1100, 1096 și ale art. 1097 din C. proc. civ., cu referire la art. 51 din tratat, Înalta Curte constată că nici în acest nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acest act normativ. Cât privește critica referitoare la greșita constatare de către instanța de apel a faptului că data privind rămânerea definitivă a hotărârii străine este rezultatul unei erori materiale, Înalta Curte constată că este nefondată, de vreme ce s-a remarcat că, ulterior emiterii adeverinței inițiale ce conținea mențiunea rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii la 5 noiembrie 2015, a fost eliberată o nouă adeverință, precum și titlul executoriu, în care s-a consemnat corect data rămânerii definitive, anume data de 10 februarie 2016. Totodată, Înalta Curte nu va analiza critica referitoare la nivelul dobânzii stabilit de reclamantă față de suma de bani împrumutată recurentului (care, în opinia sa, depășește limita prevăzută de art. 5 din O.G. nr. 13/2011 și încalcă astfel ordinea publică de drept internațional privat român), instanța învestită cu soluționarea cererii de recunoaștere și de încuviințare a executării unei hotărâri străine nefiind abilitată să examineze aspecte de fond circumscrise raportului litigios tranșat prin actul jurisdicțional străin care se bucură de intangibilitate și va produce ca atare efecte pe teritoriul statului român în măsura în care îndeplinește, cumulativ, condițiile de regularitate internațională impuse de legea română, astfel cum s-a reținut deja de instanța supremă prin decizia pronunțată în primul ciclu procesual. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 440 din 16 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. În baza art. 453 al aceluiași act normativ, îl va obliga pe recurentul B., aflat în culpă procesuală, la plata către intimata A. a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat, conform dovezilor de plată depuse (chitanțele seria x nr. x și nr. x din 12 decembrie 2023, emise de Societatea Profesională de Avocați "D. și E.").