ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1115/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 18 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii civile definitive nr. 1805/25.08.2022 a Tribunalului din Florența - Italia, pronunțată în dosarul nr. x/2022. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1095 - 1102 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 853 din 25 aprilie 2024, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B.. A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 3.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 334 din 24 septembrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 853 din 25 aprilie 2024 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul B., și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii civile nr. 1805/25.08.2022 pronunțate de Tribunalul din Florența, Italia. A respins cererea intimatului-pârât cu privire la obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul Împotriva deciziei nr. 334 din 24 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs pârâtul B., solicitând, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei recurate, iar în rejudecare, să se dispună respingerea apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 853 din 25 aprilie 2024 a Tribunalului Iași, secția I civilă și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată. Expunând situația de fapt a cauzei, precum și parcursul procesual al acesteia, recurentul a susținut că motivarea hotărârii instanței de apel este greșită, prin raportare la probele administrate, care atestau nelegala sa citare în procesul soluționat de instanța italiană. În acest context, a menționat că reclamanta avea cunoștință despre faptul că recurentul nu mai locuia în Italia, ci în România, fiind notificată cu privire la schimbarea domiciliului său în dosarul de partaj de bunuri comune, desfășurat între părți. Recurentul a afirmat că motivarea instanței de apel încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât ar fi fost greșit aplicate prevederile art. 1096 alin. (2) și alin. (3) ale aceluiași act normativ, instanța de apel neobservând neregularitatea citării sale în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere s-a solicitat. Totodată, a susținut că instanța de apel a aplicat eronat dispoziții legale (fără a le preciza, s.n.), reținând că recurentului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și că hotărârea pronunțată de Tribunalul din Florența are caracter definitiv. A solicitat să se observe că în anul 2021, când reclamanta a introdus acțiunea de partaj de bunuri comune în România, aceasta a solicitat citarea recurentului atât la domiciliul din țară, cât și la cel din Italia.

Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă la 8 ianuarie 2025, intimata a solicitat respingerea recursului, apreciind că în mod temeinic și legal a reținut instanța de apel că se impune recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii civile definitive nr. 1805/25.08.2022 a Tribunalului din Florența, pronunțată în dosarul nr. x/2022, decizia recurată fiind în acord cu situația de fapt și cu dispozițiile legale aplicabile. La 17 martie 2025, recurentul a depus transcrierea unei convorbiri purtate de reclamanta la 3 februarie 2022, învederând că aceasta atestă faptul că reclamanta a avut cunoștință despre schimbarea domiciliului său, anterior inițierii procedurii judiciare în Italia.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședința publică din 15 mai, cu citarea părților. La acest termen de judecată, Înalta Curte, constatând că prin motivele de recurs expuse recurentul nu a formulat critici de nelegalitate ale deciziei recurate, care să se poată circumscrie dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția nulității recursului și a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din același act normativ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma excepției de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat." Art. 487 din același act normativ stipulează că "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cuprinsul cererii de recurs a motivelor de nelegalitate. Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, astfel încât sancțiunea nerespectării lui, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., este anularea acestuia. Raportat la normele legale enunțate, motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a uneia dintre ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci și expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate ale judecății realizate de instanța care a pronunțat hotărârea atacată. În cauză, obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 334 din 24 septembrie 2024, prin care Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 853 din 25 aprilie 2024 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul B. și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii civile nr. 1805/25.08.2022 pronunțată de Tribunalul din Florența. A respins cererea intimatului-pârât cu privire la obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În esență, prin cererea de recurs pendinte, recurentul a formulat expuneri referitoare la situația de fapt dedusă judecății, dar și la parcursul prezentei proceduri judiciare, contestând modalitatea de evaluare a probatoriului administrat de către instanța de apel, care ar fi atestat, în opinia sa, neregularitatea procedurii de citare în dosarul soluționat de Tribunalul din Florența, precum și faptul că reclamanta a avut cunoștință despre schimbarea domiciliului său, anterior învestirii acestei instanțe cu cererea privind instituirea unor măsuri de ocrotire în privința minorei C. (fiica părților). Deși recurentul a invocat încălcarea de către instanța de apel a dreptului său la apărare, garantat prin art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciind că ar fi incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pentru o pretinsă nemotivare a hotărârii instanței de apel și încălcare a dispozițiilor art. 1096 alin. (2) și (3) din același act normativ, în realitate, argumentele invocate în sprijinul acestor susțineri vizează aspecte de netemeinicie, referitoare la modalitatea de interpretare și de valorificare a probațiunii administrate în cauză, prin care recurentul intenționează să demonstreze existența unei alte situații de fapt față de cea reținută de instanța de apel. Însă, administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se, exclusiv, examinarea conformității soluției pronunțate de instanța de apel cu normele de drept aplicabile. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici de netemeinicie ale hotărârii pronunțate în apel, astfel că susținerile recurentului, legate de soluția asupra apelului reclamantei, prin prisma probatoriului administrat, nu pot genera un control de legalitate asupra deciziei recurate. Ca atare, omisiunea formulării unei argumentații juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanța a cărei hotărâre se atacă determină imposibilitatea instanței de recurs de a decela elementele de nelegalitate ale acesteia. Chiar dacă recurentul s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora nu poate fi privită ca un recurs motivat, fiind necesară, precum s-a arătat, formularea unor critici de nelegalitate cu referire la dezlegările în drept conținute în soluția pronunțată în apel. Totodată, motivele invocate în cererea de recurs nu permit nici aplicarea normei prevăzute la art. 489 alin. (3) C. proc. civ., cauza nedecelând motive de casare de ordine publică, pe care instanța de recurs să le ridice din oficiu. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 334 din 24 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă. Raportat la această soluție, Înalta Curte va respinge și cererea recurentului cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, pentru lipsa culpei procesuale a acesteia, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,