ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2065/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.A.:

- în principal, constatarea acceptării de către reclamanți la data de 31.07.2015 a ofertei publice a C. din 07.04.2015 în condițiile art. 1197 alin. (1) C. civ. raportat la art. 1186 alin. (1) C. civ. obligarea pârâtei la semnarea actului adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 care să conțină clauzele cu privire la care s-a ofertat conform ofertei publice din 07.04.2015; obligarea pârâtei la suportarea costurilor aferente autentificării actului adițional la contractul de credit; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

- în subsidiar, constatarea acceptării la data de 31.07.2015 a ofertei publice a pârâtei din 04.05.2015 în condițiile art. 1197 alin. (1) C. civ. raportat la art. 1186 alin. (1) C. civ. obligarea pârâtei la semnarea actului adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 care să conțină clauzele cu privire la care s-a ofertat conform ofertei publice din 07.04.2015; obligarea pârâtei la suportarea costurilor aferente autentificării actului adițional la contractul de credit; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civila nr. 223/16.02.2017, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A obligat pârâtă să încheie cu reclamanții referitor la contractul nr. x/18.06.2007 o convenție conform ofertei din 07.04.2015.

A obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 RON – onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel C. S.A. în calitate de succesoare cu titlu universal a pârâtei S.C. D. S.A. solicitând, ca efect al admiterii apelului, respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 756/03.11.2017, Curtea de Apel a admis apelul formulat de C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 223 din 16.02.2017, pe care a schimbat-o în tot.

A respins acțiunea formulată de către reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A obligat intimații la plata către apelant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 1523/27.09.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A. și B. împotriva deciziei nr. 756/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția Civilă.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 434 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Iași – secția Civilă a admis apelul formulat de C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 223/2017 din 16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Iași –Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind obligarea pârâtei să încheie actul adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 conform ofertei publice din data de 07.04.2015 și a obligat pârâta să încheie cu reclamanții actul adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 conform ofertei publice din data de 04.05.2015.

A menținut dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la instanța de fond.

A obligat intimații să plătească apelantei C. S.A. cheltuieli de judecată din apel în cuantum de 50 de RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenții-reclamanți B. și A., cât și recurenta-pârâtă C. S.A.

Recurenții-reclamanți A. și B. au invocat incidența motivelor de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5); respectiv, când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

După un scurt istoric al cauzei și referiri cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului, în argumentarea cererii, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanții au susținut, în esență, că prin decizia atacată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 397 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 445 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 477 C. proc. civ.

Recurenții susțin că decizia recurată este nelegală întrucât soluția de admitere în tot a apelului formulat de C. este incompatibilă cu admiterea acțiunii privind obligarea pârâtei să încheie actul adițional conform ofertei publice din 04.05.2015 și cu principiul disponibilității, manifestat în solicitările formulate de bancă prin cererea de apel și în apel în general.

Aceasta având în vedere că prin apelul formulat, C. a solicitat "modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată."

În opinia recurenților, soluția legală ar fi fost, de admitere în parte a apelului formulat de C., raportat la limitele învestirii instanței ca urmare a criticilor formulate de C..

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, prevăzute de art. 453 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a încălcat prevederile legale ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a arătat în niciun fel problema cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în primul ciclu procesual în apel, precum și în recurs, în valoare de 1190 RON în apel și respectiv 3.422,80 RON în recurs.

Raportat la soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție de admitere a recursului declarat de reclamanți și de casare în tot a deciziei prin care apelul declarat de pârâta C. fusese admis, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenții apreciază că erau îndreptățiți la recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate în apel și în recurs în primul ciclu procesual.

Pe de altă parte, având în vedere ca apelul a fost în realitate admis în parte, în această situație cheltuielile se acordă potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. civ., respectiv "când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Solicită compensarea sumei, în temeiul prevederilor art. 453 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., parțial, până la concurenței sumei celei mai mici, cu suma cuvenită cu titlu de cheltuieli de judecată din apelul ulterior casării, conform celor mai sus detaliate.

Solicită admiterea recursului formulat și casarea în parte a deciziei atacate.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului declarat de reclamanți.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel a considerat că este nejustificat refuzul băncii de a contracta, așa cum aceasta s-a exprimat prin adresa nr. x/15.09.2015. Or, în realitate, refuzul băncii era întemeiat.

Astfel, arată recurenta, nu se poate considera că reclamanții au acceptat oferta băncii din 04.05.2015, dar cu modificări, în condițiile în care oferta băncii nu era negociabilă, deci nu se puteau aduce modificări, nu se puteau face contraoferte.

Totodată, acceptarea de către clienții D. a ofertei din 04.05.2015 trebuia însoțită de declarații ale clienților (în speță ale reclamanților), declarații care erau esențiale pentu ofertantul bancă.

Acceptarea transmisă de reclamanți prin fax la 31.07.2015 era incompletă, lipsind tocmai declarațiile esențiale la includerea operațiunii de novație.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1188 alin. (1) raportat la art. 1189 și la art. 1191 C. civ.

Se subliniază că dispozițiile legale nu fac referire la oferta negociată, ci la oferta acceptată, așa cum a fost ea transmisă de către clienți.

În acest context, apreciază că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale considerând că oferta băncii din 04.05.2015 a fost acceptată de clienți, cu modificări.

Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., în raport cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și cu art. 489 din același cod.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 26.01.2022, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 18.05.2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pârâtei C. S.A. și admis în principiu recursurile, fiind stabilit termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică.

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată că acestea au caracter nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Critica recurenților-reclamanți privind încălcarea principiului disponibilității raportat la limitele învestirii instanței ca urmare a criticilor formulate în apel de pârâta C. S.A. și a limitelor efectului devolutiv al apelului, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este fondată.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau principii de drept.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ. "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților."

De asemenea, conform art. 397 alin. (1) Cod "instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel".

În conformitate cu dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată."

Înalta Curte constată că și în etapa căilor de atac procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel că instanța de apel nu putea proceda la această nouă judecată decât în limitele stabilite de apelant prin cererea de apel, conform adagiului tantum devolutum quantum apellatum.

Deși limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a apelat, alin. (2) al art. 477 C. proc. civ. prevede că devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv, ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

Verificând conținutul cererii de apel, Înalta Curte reține că pârâta a criticat soluția prin care instanța de fond a obligat-o să încheie cu reclamanții referitor la contractul nr. x/18.06.2007 o convenție conform ofertei din 07.04.2015 și a arătat, în mod expres, că, banca nu a lansat două oferte publice, ci numai una singură, anume cea din 04.05.2015, însă acceptarea acestei oferte de care se prevalează reclamanții nu are decât caracterul unei contraoferte, întrucât nu cuprinde toate elementele transmise de către bancă, mai ales cu privire la modul de calcul al reducerii oferite cu ocazia încheierii novației, motiv pentru care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În soluționarea cauzei în rejudecare, instanța de apel a ținut seama de îndrumările obligatorii stabilite prin decizia de casare, analizând dacă (și în ce măsură) fiecare dintre cele două comunicate de presă invocate de recurenții-reclamanți conțin suficiente elemente pentru formarea contractului, astfel încât să constituie veritabile oferte de a contracta, în sensul art. 1188 C. civ., și respectiv dacă din perspectiva elementelor conținute exprimă intenția ofertantului, respectiv a intimatei C. S.A., de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.

Pentru a fi atrasă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este necesară întrunirea cerinței, impuse de art. 175 din același cod – care prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Curtea de apel a admis apelul formulat de C. S.A. și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, respingând, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind obligarea pârâtei să încheie actul adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 conform ofertei publice din data de 07.04.2015 și obligând pârâta să încheie cu reclamanții actul adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 conform ofertei publice din data de 04.05.2015; totodată a menținut dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la instanța de fond și a obligat intimații să plătească apelantei C. S.A. cheltuieli de judecată din apel în cuantum de 50 de RON.

Soluția instanței de apel este legală, de vreme ce legiuitorul a consacrat în mod implicit caracterul unitar al apelului, prin dispozițiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ., apelul putând fi admis doar în tot, cu consecința schimbării în tot sau în parte a sentinței atacate.

Pentru același motiv, împrejurarea că apelanta – pârâtă C. a solicitat "modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată" nu putea conduce la o soluție de admitere în parte a apelului, așa cum pretind recurenții-reclamanți, soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată fiind doar cele prevăzute de lege.

Așa fiind, judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză chiar dispozițiile legale pe care recurenții le invocă drept incidente cauzei, iar decizia pronunțată nu a încălcat principiile evocate, fiind în concordanță cu motivele invocate în apel și cu îndrumările deciziei de casare, care au făcut obiectul dezbaterilor și care au condus la pronunțarea unei soluții temeinice și legale, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la cheltuielile de judecată, încadrată de recurenții-reclamanți în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care va fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece se pretinde că decizia instanței de apel a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., prin care sunt reglementate condițiile privind acordarea cheltuielilor de judecată în cadrul unui litigiu (norme de drept procedural și nu norme de drept material).

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Totodată, dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., statuează că atunci când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Din interpretarea gramaticală, logică și juridică a textului supus analizei (mai ales a sintagmelor vor stabili măsura în care, poate fi obligată) rezultă că aprecierea asupra proporției suportării cheltuielilor de judecată aparține exclusiv instanței care a stabilit măsura în discuție, fiind un act subiectiv, necenzurabil prin prisma vreunui motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte nu reține nici în privința soluției privind cheltuielile de judecată, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu trimitere la norma art. 453 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că, în circumstanțele procesuale date, reclamanții nu puteau fi îndreptățiți la acordarea integrală a cheltuielilor de judecată din apel și recurs în primul ciclu procesual.

Soluția instanței de apel de admitere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate în apel a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că instanța a admis apelul pârâtei, iar reclamanții nu au declarat apel, astfel că C. S.A. nu era parte căzută în pretenții în calea de atac.

Înalta Curte reține că, față de menținerea soluției instanței de fond de admitere a acțiunii reclamanților, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., menținând dispoziția privind obligarea pârâtei la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată de la instanța de fond.

Totodată, are în vedere că cenzurarea proporției de reducere a cheltuielilor apreciate ca fiind cuvenite părții, corespunzător proporției din proces câștigate și complexității acesteia, ține de puterea de apreciere a circumstanțelor procesului de către instanța de fond și nu intră în atribuțiile instanței ce realizează un control în legalitate a soluției astfel pronunțate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 496 C. proc. civ., recursul reclamanților ca nefondat.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia atacată cuprinzând pe larg considerentele care au condus instanța de apel la pronunțarea deciziei atacate, de o manieră clară și precisă de natură a înțelege integral silogismul instanței.

Recurenta-pârâtă invocă, pe de o parte, faptul că acceptarea transmisă de reclamanți la 31.07.2015 nu poate fi calificată drept o acceptare a ofertei întrucât ar reprezenta, de fapt, o contraofertă, iar pe de altă parte că, raportat la aceeași acceptare, refuzul băncii este justificat întrucât acceptarea era incompletă, lipsind tocmai declarațiile esențiale la încheierea operațiunii de novație.

Din susținerile recurentei nu reiese care ar fi contradicția existentă în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că nu subzistă niciun temei real pentru a considera motivarea instanței ca fiind contradictorie, recurenta invocând în realitate netemeinicia reținerii de către instanța de apel a faptului că este nejustificat refuzul băncii de a contracta, fapt inadmisibil din punct de vedere procedural.

Din analiza deciziei recurate, se desprinde concluzia că motivarea are un conținut clar și concret cu referire la actele din dosar, precum și la argumentele și apărările părților. Conținutul considerentelor este lipsit de ambiguități ori contradicții și permite relevarea raționamentului care a condus la soluția pronunțată.

Prin urmare, soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și nu se poate reține existența unei motivări contradictorii, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub aspectul criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1188 alin. (1) raportat la art. 1189 C. civ. și art. 1191 C. civ.

Conform art. 1188 alin. (1) C. civ., o propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conține suficiente elemente pentru formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.

Acceptarea reprezintă manifestarea de voință a destinatarului ofertei în sensul încheierii contractului, în limitele și condițiile stabilite de ofertant. Ea reprezintă cea de-a doua latură a consimțământului, motiv pentru care ea trebuie să îndeplinească toate cerințele necesare valabilității acestuia. În același timp, trebuie să fie neechivocă, adică să exprime în mod neîndoielnic acordul cu privire la ofertă, exact așa cum a fost ea formulată.

Instanța de apel a considerat că adresa de acceptare nr. x/31.07.2015 transmisă de intimații-reclamanți, depusă în termenul de valabilitate a ofertei, îmbracă forma unei acceptări a ofertei băncii din data de 04.05.2015, neputând fi reținute criticile recurentei-pârâte.

În baza situației de fapt stabilite în urma probelor administrate, instanța de apel a constatat corect că oferta băncii din 04.05.2015 a fost acceptată neîndoielnic și necondiționat de către recurenții-reclamanți prin adresa nr. x/31.07.2015, în termenii în care a fost propusă. În acest sens, s-a reținut că menționarea de către reclamanți a faptului că între cele două anunțuri ale Băncii există o diferență în privința modalității de calcul a reducerii de 22,5% nu face ca, în lipsa oricărei mențiuni exprese, să se considere că aceștia ar fi acceptat oferta din data de 04.05.2015, însă cu propunerea de modificare a acestei clauze.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei-pârâte privind încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept material prevăzute de art. 1189 și art. 1191 C. civ., întrucât se tinde la o reapreciere a valorii probatorii a acestor înscrisuri și, implicit, la restabilirea situației de fapt, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.

Așadar, față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată nu cuprinde motivele contradictorii, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor factuale ale cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți B. și A. și de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 434 din 30 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți B. și A. și de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 434 din 30 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.