ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1523/2019

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 octombrie 2016 pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu S.C. C. S.A., au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat în principal: constatarea acceptării de către reclamanți la data de 31.07.201 a ofertei publice a C. din 07.04.2015 în condițiile art. 1197 alin. (1) C. civ. raportat la art. 1186 alin. (1) C. civ. obligarea pârâtei la semnarea actului adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 care să conțină clauzele cu privire la care s-a ofertat conform ofertei publice din 07.04.2015; obligarea pârâtei la suportarea costurilor aferente autentificării actului adițional la contractul de credit; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, au solicitat constatarea acceptării la data de 31.07.2016 a ofertei publice a pârâtei din 04.05.2015 în condițiile art. 1197 alin. (1) C. civ. raportat la art. 1186 alin. (1) C. civ. obligarea pârâtei la semnarea actului adițional de modificare a convenției de credit nr. x/18.06.2007 care să conțină clauzele cu privire la care s-a ofertat conform ofertei publice din 07.04.2015; obligarea pârâtei la suportarea costurilor aferente autentificării actului adițional la contractul de credit; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 9635 din 5 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Iași, secția Civilă, a fost admisă excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, reținându-se, în esență, că valoarea obiectului litigiului este de peste 200000 RON.

Prin sentința civilă nr. 223 din 16 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția Civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.. A fost obligată pârâta să încheie cu reclamanții referitor la contractul nr. x/18.06.2007 o convenție conform ofertei din 07.04.2015.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 RON - onorariu avocat.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin decizia nr. 756 din 3 noiembrie 2017, a admis apelul formulat de C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 223 din 16.02.2017 a Tribunalului Iași, pe care a schimbat-o în tot.

A respins acțiunea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

A obligat intimații la plata către apelant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, împotriva deciziei nr. 756/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, reclamanții A. și B. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurenții-reclamanți apreciază, în primul rând, că instanța de apel în mod nelegal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 sub aspectul momentului de la care își produce efectele fuziunea intervenită între cele două societăți bancare S.C. C. S.A. și S.C. D. S.A.. Aceste dispoziții de drept material nu-și găsesc aplicarea în cauză sub aspectul îndeplinirii condiției privind intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar, în contextul dobândirii prin vânzare-cumpărare a 100% din acțiunile societății D. S.A. de către C. și a dobândirii unui control direct asupra societății D.. În aceste condiții, la data de 7 aprilie 2015, când a fost lansată prima ofertă de către intimata-pârâtă, aceasta avea calitatea de unic acționar al S.C. D. S.A..

Apreciază recurenții că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 107

1

din Legea nr. 31/1990, ale art. 12 și art. 13 alin. (6) din Legea nr. 21/1996, dispoziții legale în baza cărora, raportat la considerentele din Decizia nr. 5 din 27 ianuarie 2015 a Consiliului Concurenței, la momentul lansării ofertei din 7 aprilie 2015, voința S.C. D. S.A. era voința S.C. C. S.A., societate care deținea controlul direct asupra societății achiziționate.

Cu prvire la încălcarea normelor de drept material referitoare la condițiile de existență ale ofertei de a contracta inserate la art. 1188 alin. (1) din C. civ. și art. 1182 alin. (2) din C. civ., recurenții arată că la data lansării ofertelor, 07.04.2015 și 04.05.2015, intimata-pârâtă avea atât capacitatea, cât și mecanismele juridice adecvate pentru încheierea contractului de credit cu reclamanții în calitate de clienți în condițiile ofertate, calitate consolidată la momentul finalizării procesului de fuziune din 31.12.2015.

Se susține că prin acceptarea ofertei de către recurenții-reclamanți, prin adresa nr. x/31.07.2015, a avut loc acordul de voință al părților cu privire la elementele esențiale, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1182 alin. (2) din C. civ.. Condițiile juridice concrete de încheiere a contractului în condițiile ofertate, și care constituiau, în opinia recurenților, elemente secundare, urmau a fi determinate la un moment ulterior: fie prin încheierea contractului de novație prin schimbare de creditor în lipsa unei fuziuni între cele două societăți; fie prin încheierea unui act adițional ca urmare a dobândirii calității de creditor de către C. prin succesiunea în drepturile creditorului inițial D., ca urmare a fuziunii intervenite între cele două societăți bancare în condițiile art. 235 din C. civ.

Mai susțin recurenții și că, reținând faptul că "C. în niciuna dintre aceste date nu putea avea intenția încheierii sau novării unui contract de credit, întrucât nu operase efectiv fuziunea" instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 1309 alin. (2) din C. civ. și ale Legii nr. 363/2007, în condițiile în care la data de 07.04.2015 C. devenise unic acționar al D., și în consecință, deținea și un mandat aparent de a face oferte valabile în numele societății controlate.

Recurenții invocă și încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 363/2007 de către instanța de apel, prin acceptarea apărării intimatei-pârâte în sensul că oferta C. nu provenea, la data lansării acesteia, "de la o persoană abilitată să oblige în mod valabil profesionistul în cauză", apreciind că aceasta reprezintă în fapt o atestare a unor practici înșelătoare săvârșite de intimată.

O ultimă critică se referă la faptul că motivele de apel invocate de bancă și pe baza cărora a fost admis apelul, reprezintă nu numai încălcarea prevederilor art. 14 și 15 din C. civ., dar și invocarea propriei culpe a băncii și o evidentă încălcare a prevederilor art. 1183 alin. (2) și (3) C. civ.

Se solicită în consecință admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Iași, în vederea soluționării apelului formulat, în sensul respingerii acestuia.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, motivat de împrejurarea că niciunul dintre motivele invocate nu poate fi încadrat în motivele de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 5 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă C. S.A. prin întâmpinare și, constatându-se că recursul reclamanților este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. la data de 20 septembrie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. este fondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a reținut că la data de 07.04.2015 a fost lansat un comunicat de presă în care C., care în calitate de acționar majoritar a făcut o ofertă publică clienților băncii D., cu credite în franci elvețieni, cu valabilitate începând cu data de 4.05.2015, cu detaliile menționate în conținutul ei.

S-a mai reținut că, la data de 04.05.2015 a fost lansat un nou comunicat de presă, prin care se anunță Startul ofertei pentru clienții D., cu credite în franci elvețieni, între cele două comunicate existând diferențe de formulare în privința modului de aplicare a reducerii de 22,5%.

În ce privește fuziunea intimatei S.C. C. cu S.C. D. S.A. s-a reținut că societățile participante la fuziune au stabilit convențional ca dată efectivă a fuziunii data de 31 decembrie 2015.

Potrivit dispozițiilor art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990, fuziunea produce efecte de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea, cu excepția cazului în care, prin acordul părților, se stipulează că operațiunea va avea efect la o altă dată.

În aceste condiții, instanța de apel a constatat că niciunul dintre comunicatele de presă efectuate de C. (cele din 7.04.2015 și 4.05.2015) nu puteau constitui oferte publice, în condițiile în care C. în niciuna dintre aceste date nu putea avea intenția încheierii sau novării unui contract de credit întrucât nu operase efectiv fuziunea. S-a concluzionat astfel că, la momentul la care intimata pârâtă a lansat ofertele publice, iar recurenții au acceptat-o pe cea pe care o consideră favorabilă interesului lor, cele două bănci se aflau în procedura pentru realizarea fuziunii, perioadă în care își păstrau identitatea juridică și nu se puteau obliga una în locul celeilalte pe baza unui acord de principiu vizând condițiile fuziunii.

Rezultă deci că instanța de apel a analizat pretinsele oferte emise de intimata pârâtă C. exclusiv din perspectiva existenței intenției acesteia de a se angaja contractual, apreciind că această intenție lipsește, prin raportare la dispozițiile art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 precum și împrejurarea stabilirii datei de 31 decembrie 2015 ca dată efectivă a fuziunii.

Față de aceste considerente, se apreciază ca find fondată critica recurenților în sensul neincidenței în cauză a dispozițiilor art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 sub aspectul îndeplinirii condiției privind intenția ofertantului de a se obliga.

Astfel, în mod greșit instanța de apel s-a limitat la a analiza exclusiv data de la care fuziunea dintre cele două bănci a devenit efectivă, în condițiile în care această împrejurare era nerelevantă din perspectiva existenței intenției intimatei pârâte de a se obliga, câtă vreme în speță nu se pune problema obligării uneia dintre bănci în locul celeilalte, nefiind contestat faptul că autoarea comunicatelor de presă urma a încheia și eventualele convenții.

Potrivit dispozițiilor art. 1188 alin. (1) din C. civ., o propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conține suficiente elemente pentru formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.

În raport cu aceste dispoziții legale precum și cu criticile din apel formulate de intimata pârâtă, instanța de apel trebuia să analizeze în primul rând dacă (și în ce măsură) fiecare dintre cele două comunicate de presă invocate de recurenții reclamanți conțin suficiente elemente pentru formarea contractului, astfel încât să constituie veritabile oferte de a contracta, în sensul art. 1188 din C. civ., și respectiv dacă din perspectiva elementelor conținute exprimă intenția ofertantului, respectiv a intimatei C., de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.

Constatând întemeiat acest motiv de casare, instanța de recurs apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte susțineri ale recurenților formulate în cadul aceluiași motiv de recurs, întemeiat pe punctul 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte, admițând recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 756/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei nr. 756/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2019.