ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 11 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul București, prin Primar general, a solicitat obligarea pârâților Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului și Sportului - Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice la plata în solidar a sumei de 427.000,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarului nr. x/2006.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 12 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul București, prin Primar general, a solicitat obligarea pârâților Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului și Sportului - Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice la plata în solidar a sumei de 78.749,82 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarului nr. x/2015

Prin încheierea din 15 mai 2019, Judecătoria Sectorului 1 a admis excepția de conexitate, dispunând trimiterea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

Prin cererea depusă la dosar la 17 mai 2019, pârâta A. S.R.L. a invocat excepția de nelegalitate a contractelor subsecvente de prestări servicii juridice nr. 169/01.03.2012, 553/15.11.2013 și nr. 96/16.03.2015, a acordurilor-cadru de asistență juridică nr. x/03.12.2008, nr. 904/18.10.2011 și nr. 358/06.08.2013, a referatelor de necesitate nr. 3480/08.02.2012, nr. 25828/11.11.2013 și nr. 5683/12.03.2015, precum și a minutelor de negociere nr. 4034/14.02.2012, nr. 26073/13.11.2013 și nr. 5810/13.03.2015.

1.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în primul ciclu procesual:

Prin sentința civilă nr. 2098 din 20 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția de nelegalitate a contractelor subsecvente de prestări servicii juridice nr. 169/01.03.2012, nr. 553/15.11.2013 și nr. 96/16.03.2015, a acordului-cadru de asistență juridică nr. x/03.12.2008, a acordului-cadru de prestări servicii juridice nr. 904/18.10.2011, a referatului de necesitate nr. 3480/08.02.2012, a minutei de negociere nr. 4034/14.02.2012, a acordului-cadru de prestări servicii juridice nr. 358/06.08.2013, a referatului de necesitate nr. 25828/11.11.2013, a minutei de negociere nr. 26073/13.11.2013, a referatului de necesitate nr. 5683/12.03.2015, a minutei de negociere nr. 5810/13.03.2015 și a respins cererile conexe ca neîntemeiate.

1.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie:

Prin decizia civilă nr. 1377A din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant Municipiul București, prin Primar general, împotriva sentinței civile nr. 2098 din 20 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului și Sportului - Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. A anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

1.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr: 720 din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1377A din 23 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

1.5. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în al doilea ciclu procesual:

Prin sentința civilă nr. 217 din 03 martie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial sub nr. x/2018, formulată de reclamantul Municipiul București prin Primar General, în contradictoriu cu pârâții Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului și Sportului prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice; a obligat pârâții Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L. și Ministerul Tineretului și Sportului (prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret - MTS) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2006; a admis în parte cererea conexată nr. 31245/299/2018; a obligat pârâții Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L. și Ministerul Tineretului și Sportului (prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret - MTS) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2015; a respins ambele cereri conexate formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca neîntemeiate și a respins cererile reclamantului din ambele dosare conexate cu privire la diferența pretențiilor solicitate, ca neîntemeiate.

1.6. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 511A din 30 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant Municipiul București, prin Primar general, împotriva sentinței civile nr. 217/03.03.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți Biroul de Turism pentru Tineret S.A., A. S.R.L., Agenția Națională pentru Sport și Ministerul Educației.

1.7. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 511A din 30 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul Municipiul București prin Primar General.

Printr-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile legale imperative privind îndatorirea judecătorilor de a soluționa cererile aflate în competența lor (art. 5 C. proc. civ.), principiul aflării adevărului (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.) și dreptul la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 CEDO).

În susținerea acestei critici, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că ar fi nefondate criticile pe care le-a invocat cu privire la soluția pronunțată de prima instanță în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Așa cum reiese din dispozitivul deciziei civile nr. 559R/12.05.2015 pronunțate de Curtea de Apel București, instanța a admis recursul formulat de B. și intervenientul accesoriu Municipiul București și în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (fostul Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului). Chiar și instanța de apel a recunoscut că Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a fost parte în cele două dosare și că soluția a fost pronunțată și în contradictoriu cu acesta.

Nu pot fi reținute de instanța de recurs susținerile instanței de apel potrivit cărora, întrucât raportul litigios ar fi fost declanșat de un act întocmit anterior constituirii Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, nu s-ar impune ca acesta să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, nefiind continuatorul Ministerului Tineretului și Sportului care a fost emitentul actului anulat.

Or, atât timp cât dosarul a fost soluționat în mod definitiv în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, relevanță în acordarea cheltuielilor de judecată o are faptul că acesta a căzut în pretenții, prin urmare îi este atrasă răspunderea civilă delictuală.

Teza instanței de apel potrivit căreia nu ar rezulta că, prin divizare, Ministerul Educației Naționale ar fi preluat vreo obligație ce derivă din raportul juridic ce a făcut obiect al litigiului în care s-au efectuat cheltuielile de judecată solicitate în prezentul dosar, nu poate fi primită. B. a învestit instanța cu o acțiune care a fost soluționată în mod definitiv și în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, instanța pronunțând decizia inclusiv în contradictoriu cu acesta. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a fost parte în proces, întrucât a fost succesorul emitentului actului a cărui anulare s-a dispus prin decizia nr. 559R/12.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București.

Mai mult, pe parcursul judecății cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, excepția lipsei calității procesual pasive a ministerului succesor nu a fost invocată, analizată și admisă.

În prezentul dosar, prin întâmpinare, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, însă la termenul de judecată din 16.11.2018, Tribunalul București a respins-o ca neîntemeiată, așadar pârâtul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Mai mult, nici măcar nu a fost contestată soluția asupra excepției calității procesuale pasive.

Simplul fapt că Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice nu a fost emitentul actelor anulate (ci doar succesor al entității care a emis unul din actele anulate), nu este de natură a-1 scuti de obligația de a plăti cheltuielile ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2016.

La baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al restituirii acestor cheltuieli, se află culpa procesuală, aspect dedus din sintagma partea care pierde procesul. Or, odată cu admiterea recursului promovat în dosarul nr. x/2016, pârâtul din prezenta cauză a căzut în pretenții, culpa acestuia fiind prezumată, singura condiționare impusă de legiuitor în constatarea existenței culpei fiind aceea a pierderii procesului. Astfel, în cazul obligației de plată a cheltuielilor de judecată, fapta ilicită se concretizează în pierderea irevocabilă a procesului.

Instanța de apel, cu încălcarea prevederilor legale mai sus indicate, a analizat litigiul ce a generat cheltuielile de judecată, litigiu ce este soluționat în mod definitiv; prin urmare, aprecierile conform cărora Ministerul Educației nu ar trebui să suporte cheltuielile de judecată, nefiind continuatorul Ministerului Tineretului și Sportului, exced învestirii instanței care trebuie să soluționeze pretențiile care decurg dintr-o acțiune de recuperare a cheltuielilor de judecată pe cale separată. Faptul că Ministerul Educației nu ar fi preluat obligații ce derivă din raportul juridic ce face obiect al litigiului în care s-au efectuat cheltuielile de judecată solicitate în prezentul litigiu nu prezintă relevanță, atât timp cât acest pârât a căzut în pretenții și are calitate procesuală pasivă în dosar.

Pe de altă parte, exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii recurate nu poate fi făcută deoarece nu este cunoscută rațiunea pentru care instanța a menținut soluția primei instanțe în sensul reducerii în mod considerabil a cuantumului cheltuielilor de judecată.

Deși instanța de apel a reținut că în cauză s-a făcut dovada realității cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocat suportate de reclamant cu ocazia soluționării dosarului anterior menționat, cu toate acestea a menținut hotărârea primei instanțe care a cenzurat cheltuielile de judecată în mod considerabil.

În plus, prin modalitatea în care instanța de apel a înțeles să soluționeze cauza, aceasta a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României, drept garantat, de asemenea, de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța doar a apreciat că un cuantum de 50.000 RON, respectiv 10.000 RON din întreg onorariul solicitat de 427.000,92 RON aferent dosarului nr. x/2006, respectiv 78.749,82 RON aferent dosarului nr. x/2015 corespunde complexității și duratei litigiului pentru care a fost solicitat, fără să analizeze temeinicia fiecărei reduceri.

Recurentul-reclamant a precizat că practica judiciară a stabilit că:

"Chiar dacă proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanțelor de fond, acestea trebuie să justifice fiecare reducere a unui onorariu avocațial și nu să stabilească în mod global o sumă care, în opinia lor, reflectă valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul unui întreg litigiu sau chiar al mai multora, cum este cazul de față" (decizia nr. 10144/15.12.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală).

În stabilirea onorariului avocațial aferent activităților prestate împotriva pârâtei, instanța nu a ținut cont de complexitatea litigiului și a actelor procedurale redactate. Mai mult, se poate verifica că reclamantul a formulat apărări temeinic dezvoltate și fundamentate cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de intimata-pârâtă.

Totodată, onorariul avocațial suportat de Municipiul București în cuantum de 427.000,92 RON pentru dosarul nr. x/2006 și 78.749,82 RON pentru dosarul nr. x/2015 cuprinde redactarea actelor procedurale, precum și alte activități adiacente, precum studiul înscrisurilor, stabilirea strategiei, identificarea argumentelor, cercetări, pregătirea dosarului în vederea reprezentării la termene, reprezentarea la termene, redactare e-mailuri de informare către Municipiul București.

De asemenea, munca desfășurată de avocat implică de cele mai multe ori redactarea unor diferite variante de acte procedurale până la stabilirea formei finale a acestora. Aceasta nu înseamnă însă că intervalul de timp alocat redactării nu este rezonabil.

Toate actele de procedură redactate constituie documente justificative anexate facturilor emise pentru serviciile avocațiale prestate, astfel încât existența lor este incontestabilă. Nu în ultimul rând, reclamantul este supus auditării de către Curtea de Conturi, motiv în plus de garanție a existenței fiecărui act procedural redactat într-o cauză și în legătură cu care activitatea de redactare i-a fost facturată.

Din motivarea deciziei atacate nu se poate stabili cum a determinat instanța volumul muncii depuse de avocați, în condițiile în care, în virtutea rolului său activ, nu a solicitat niciun fel de explicații sub acest aspect, considerând că eficiența avocatului trebuie sancționată prin reducerea onorariului.

Astfel cum s-a stabilit în mod constant în practica judiciară, în aprecierea cheltuielilor de judecată, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere criterii precum implicațiile speței, complexitatea deosebită, volumul de muncă prestat, necesitatea respectării proporționalității între munca depusă și cuantumul onorariului, precum și respectarea dreptului de "acces la instanță" prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru reclamantul care nu ar trebui să fie descurajat să-și valorifice drepturile procesuale, de teama suportării unor cheltuieli de judecată pe care nu le mai poate recupera ulterior.

Municipiul București este pe deplin îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată ce au fost ocazionate de soluționarea dosarului, întrucât cheltuielile angajate de către Municipiul București au avut caracter real, fiind dovedite prin facturi, note justificative și extrase de cont, au fost necesare prin raportare la complexitatea ridicată a cauzei, care a presupus analize aprofundate și au fost proporționale cu obiectul litigiului care a generat cheltuielile de judecată.

De asemenea, din observarea dispozițiilor legale menționate reiese că mecanismul instituit de legiuitor prin intermediul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o facultate, nu o obligație a instanței de judecată, iar aplicabilitatea acestui mecanism depinde în mod esențial de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: instanța va putea reduce doar în mod motivat cheltuielile de judecată; doar partea de cheltuieli apreciată ca fiind vădit disproporționată va putea fi redusă; caracterul disproporționat trebuie să fie vădit, absolut evident în raport cu valoarea, complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată de avocat, fiind avute în vedere și circumstanțele cauzei.

Instanța de apel nu a avut în vedere exigențele Ghidului de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocați, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287/16, care creează și consolidează un cadru pentru raporturile între profesioniștii dreptului în acord cu valorile etice și deontologice specifice fiecărei profesii juridice.

În acest sens, Ghidul de bune practici cuprinde, în cadrul Secțiunii nr. 4, orientări deosebit de relevante pentru analiza magistraților cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariile reprezentanților convenționali.

Recurentul-reclamant a redat, în continuare, dispozițiile art. 91, 92, 93 și 94 din respectivul Ghid și, în considerarea acestor dispoziții legale, a menționat că precizează câteva aspecte care, în opinia sa, susțin în mod determinant caracterul justificat și proporțional al cheltuielilor angajate.

Astfel, în ceea ce privește timpul si volumul de muncă, a precizat că pricina care a generat cheltuielile de judecată a durat 9 ani; în ceea ce privește complexitatea cauzelor: fiecare fază/etapă procesuală a presupus ample dezbateri juridice cu privire la instituții de drept procedural și substanțial; în ceea ce privește notorietatea, buna reputație și profesionalismul societății de avocatură care a asigurat apărarea: Municipiul București a beneficiat de o echipă de avocați cu o experiență de peste 15 ani în litigii complexe, specializați în ramurile de drept analizate în cauzele care au generat cheltuieli de judecată, al căror profesionalism a garantat soluționarea litigiilor în favoarea reclamantului. În ceea ce privește reputația, societatea de avocatură este recunoscută pe plan național și internațional pentru apărarea cu succes a României în litigii de investiții al căror obiect a fost estimat la 9 miliarde de RON.

Așadar, cheltuielile angajate de către Municipiul București în cuantum de 427.000,92 RON și 78.749,82 RON au avut caracter real, fiind dovedite, au fost necesare prin raportare la complexitatea ridicată a cauzei și au fost proporționale cu obiectul litigiului care a generat cheltuielile de judecată, motiv pentru care nu se impunea reducerea cuantumului acestora, ci acordarea acestora în integralitate.

Recurentul-reclamant a mai susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sens în care devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a învederat că exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii recurate nu poate avea loc, întrucât nu este cunoscută rațiunea pentru care instanța a cenzurat în mod considerabil cheltuielile de judecată.

În plus, prin modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze cauza, aceasta a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României, drept garantat, de asemenea, de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens fiind și jurisprudența în materie.

Instanța doar a apreciat că cheltuielile de judecată solicitate de către Municipiul București ar fi disproporționate prin raportare la obiectul cauzei și munca depusă de avocat.

Instanța de apel a ajuns la această concluzie prin aplicarea în mod eronat a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. privind reducerea din oficiu a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol pentru a putea fi dispusă reducerea onorariului avocațial.

Tribunalul nu a respectat a doua condiție de aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a stabilit în prealabil care parte din cheltuielile de judecată a fost vădit disproporționată, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și implicit pentru reducerea părții vădit disproporționate din cheltuielile de judecată.

Procesul a durat 9 ani, timp în care Municipiul București a redactat acte procedurale, a participat la fiecare termen de judecată, a studiat înscrisuri, a stabilit strategia, a identificat argumentele, a efectuat cercetări, a pregătit dosarul în vederea reprezentării la termene.

În ciuda susținerilor instanței de apel, sumele de bani plătite cu titlu de onorariu avocațial celor trei societăți de avocatură care au asigurat prestarea serviciilor juridice pentru Municipiul București, în dosarul nr. x/2006, au fost dovedite de reclamant prin depunerea: listelor care cuprind toate activitățile desfășurate de către societatea C., în funcție de numărul orelor alocate și tariful orar stabilit conform contractului de asistență juridică nr. x/16.03.2015; facturilor fiscale cu anexele aferente, în care se menționează numărul de ore alocate activității desfășurate de către Societatea de avocați D., în baza contractului de asistență juridică nr. x/01.03.2012; facturilor și a rapoartelor de activități aferente, pentru activitățile desfășurate de societatea de avocați E. și Asociații, în baza contractului de asistență juridică nr. x/01.03.2013. Așadar, se justifică pe deplin, prin raportare la complexitatea cauzei, miza procesului și munca prestată de avocați.

Necesitatea acestor cheltuieli de judecată este determinată de participarea Municipiului București în litigiu, pentru a-și demonstra calitatea de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului de 62.722,44 mp și construcțiilor aferente din Parcul Herăstrău și de nevoia de a asigura o apărare eficientă care să conducă la reîntoarcerea bunurilor publice în patrimoniul său.

Astfel, reclamantul a arătat că obiectul dosarului nr. x/2006 îl reprezintă dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 62.722,44 mp și construcțiilor aferente din Parcul Herăstrău, în valoare de 125.000.000 euro, care fac parte din patrimoniul Municipiului București, mai exact din domeniul bunurilor publice.

Or, având în vedere caracterul dovedit de bun public afectat uzului și interesului public, terenul din Parcul Herăstrău și construcțiile aferente sunt inalienabile și nu fac parte din circuitul civil pentru a putea fi înstrăinate prin acte de drept civil.

Pe lângă valoarea patrimonială a terenului, trebuie avută în vedere valoarea culturală și urbanistică a bunului, întrucât Parcul Herăstrău reprezintă unul dintre cele mai importante locuri de agrement pentru bucureșteni.

Așadar, era imperativă recunoașterea irevocabilă și cu autoritate de lucru judecat a dreptului de proprietate al Municipiului București asupra terenului din Parcul Herăstrău, pentru menținerea destinației de uz și de interes public a acestui bun și pentru conservarea domeniului public al municipalității.

Rezonabilitatea cheltuielilor de judecată este evidențiată prin raportarea sumei totale de 427.000,92 RON, solicitate de reclamant cu titlu de onorariu avocațial, la valoarea obiectului litigiului în sumă de 125.000.000 euro.

Astfel, cheltuielile de judecată avansate pentru soluționarea favorabilă a dosarului nr. x/2006, reprezintă un procent infim de aproximativ 0,069% din valoarea bunurilor pe care reclamantul le-a readus în patrimoniul Municipiului București.

În ciuda susținerilor instanței de apel, valoarea obiectului litigiului prezintă relevanță în acordarea cheltuielilor de judecată. Dacă instanța poate cenzura cheltuielile de judecată când acestea ar fi disproporționate cu valoarea cauzei, înseamnă că valoarea litigiului reprezintă un criteriu în acordarea cheltuielilor de judecată.

Procentul infim confirmă respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor publice de către Municipiului București și justifică temeinicia recuperării cheltuielilor de judecată avansate.

Totodată, fiecare parte are libertatea contractuală de a apela la serviciile de asistență juridică ale mai multor profesioniști cu scopul de a-și apăra drepturile legitime și a-și spori șansele de câștig, mai ales că miza procesului este reprezentată de o parte dintr-un bun public care aparține domeniului public al Municipiului București și care reprezintă un reper cultural și social pentru capitala României. De asemenea, contrar reținerilor instanței de apel este lipsit de relevanță, în aprecierea criteriului rezonabilității, faptul că toate cele trei societăți de avocatură au acordat asistență de specialitate cu privire la aceeași problemă litigioasă și nu poate constitui un motiv temeinic pentru a reduce cheltuielile de judecată solicitate cu aproximativ 88%.

Litigiul în acest dosar a început în anul 2006 și s-a judecat în două cicluri procesuale în cadrul cărora s-a ajuns până în etapa recursului, instanțele de judecată de la fiecare grad jurisdicțional oferind soluții diferite cu privire la aceleași probleme de drept.

Așadar, era necesar ca Municipiul București să intervină cu o apărare excepțională care să conducă la dovada calității sale de proprietar asupra terenului de 62.722,44 mp și construcțiilor aferente din Parcul Herăstrău și a naturii de bunuri publice a acestora.

Autoritatea publică a apreciat că acest deziderat putea fi atins numai prin contractarea serviciilor juridice ale celor trei societăți de avocatură menționate.

În privința complexității litigiului, aceasta este generată de problemele de drept substanțial, care au implicat analiza unei multitudini de acte juridice în decurs de un secol, emise în condițiile a trei regimuri politice diferite, cu structuri administrative și legislative esențialmente distincte.

Munca efectiv prestată de fiecare avocat a constat în stabilirea, de comun acord, a strategiei; ulterior, fiecare avocat a prestat activități distincte de redactare a apărărilor, iar în ceea ce privește susținerile orale, acestea au fost împărțite pe problematici între avocați, pentru a nu exista o suprapunere a muncii efectiv prestate. Acest aspect rezultă din documentele procedurale și rapoartele de activități. De exemplu, motivele de recurs nu au fost redactate de C., fiind redactate de E., în principal.

Contribuția fiecărei societăți care s-a alăturat demersului judiciar al Municipiului București a adus un plus, finalitatea fiind aceea dorită.

Cât privește cheltuielile de judecată solicitate, ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2015, acestea sunt reale, necesare și rezonabile prin raportare la valoarea obiectului litigiului, în cuantum de 125.000.000 euro.

Au fost depuse facturi și rapoarte de activități aferente acestor facturi pentru activitățile desfășurate de societatea de avocați E. și Asociații, în dosarul nr. x/2015 fiind dovedit, prin urmare, caracterul real al cheltuielilor de judecată.

Avansarea cheltuielilor de judecată a fost necesară pentru activitățile desfășurate de societatea de avocatură E. și Asociații, ai cărei avocați au redactat apărările care au condus la respingerea cererii de revizuire, precum și a excepției de neconstituționalitate invocate în cauză și care au asigurat reprezentarea reclamantului la termenele de judecată din acest dosar.

Astfel, cheltuielile de judecată sunt rezonabile și proporționale cu valoarea obiectului pricinii, întrucât suma de 78.749,82 RON reprezintă 0,012% din valoarea terenului, în cuantum de 125.000.000 euro.

De asemenea, pe lângă faptul că hotărârea de apel nu este motivată din perspectiva menținerii hotărârii instanței de fond în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată, nu este motivată nici din perspectiva menținerii hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererilor conexate formulate în contradictoriu cu Ministerul Educației. Faptul că Ministerul Educației nu ar fi continuatorul Ministerului Tineretului și Sportului nu reprezintă o motivare în sensul art. 425 C. proc. civ. pentru a aprecia că acest pârât nu poate fi obligat să suporte cheltuielile de judecată.

Contrar susținerilor instanței de apel, Ministerul Educației nu răspunde pentru actele desfășurate de Ministerul Tineretului și Sportului, ci răspunde pentru faptul că a fost chemat în judecată și că a căzut în pretenții, hotărârea fiind pronunțată și în contradictoriu cu Ministerul Educației.

Instanța de apel nu face decât să analizeze cadrul procesual din dosarul soluționat definitiv, lucru care nu este permis în acest dosar care are ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv, recurentul-reclamant a învederat că prin menținerea hotărârii primei instanțe, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1349 din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Deși instanța de apel a reținut că Ministerul Educației a fost parte în cauza soluționată și că soluția a fost pronunțată și în contradictoriu cu acest pârât, nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale.

Hotărând astfel, instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale menționate anterior, întrucât recurentul-reclamant a demonstrat că în prezenta cauză se verifică toate cele patru condiții prevăzute de lege pentru a atrage răspunderea Ministerului Educației, respectiv: fapta ilicită (pierderea irevocabilă a procesului), prejudiciul (totalitatea cheltuielilor angajate în vederea soluționării cauzei, precum onorarii de avocat, cheltuieli ocazionate de administrarea probelor, taxele de timbru, cheltuieli de deplasare și alte asemenea cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului; sumele cu titlu de cheltuieli de judecată fiind achitate în integralitate de către Municipiul București, astfel cum rezultă din cuprinsul documentelor justificative atașate cererilor de chemare în judecată), raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit (acesta rezultă fără îndoială, nemaifiind necesare alte prevederi) și vinovăția autorului faptei prejudiciabile.

Cu privire la vinovăția celui ce săvârșește o faptă prejudiciabilă în materia recuperării cheltuielilor de judecată, în doctrină s-a reținut că "partea care cade în pretenții este obligată să plătească toate cheltuielile de judecată pe care le-a cauzat".

Astfel, în ceea ce privește culpa procesuală a Ministerului Educației în materia cheltuielilor de judecată, aceasta este prezumată în mod irefragabil prin pierderea definitivă a procesului.

Instanța trebuia să se limiteze la a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nu să analizeze dacă Ministerul Educației ar fi sau nu continuatorul Ministerului Tineretului și Sportului, dacă ar fi preluată vreo obligație ce rezultă din raportul juridic ce face obiect al litigiului în care s-au efectuat cheltuielile de judecată solicitate sau cum s-a constituit această instituție și ce atribuții avea la momentul formulării acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006

La termenul de judecată din 16.11.2018, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, soluție necontestată de Ministerul Educației. De asemenea, foarte important este faptul că pe parcursul judecății cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, excepția lipsei calității procesual pasive a ministerului succesor nu a fost invocată, analizată și admisă.

Având calitate procesuală pasivă, nu se poate aprecia că Ministerul Educației nu a căzut în pretenții.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecarea litigiului în fond, cu consecința admiterii în totalitate a cererilor de chemare în judecată conexate.

La data de 08 noiembrie 2024, intimatul-pârât Ministerul Educației a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul-pârât a susținut că acesta este nefondat, instanța de apel procedând la expunerea argumentelor și raționamentului propriu, s-a pronunțat asupra a tot ce s-a cerut, a ținut seama de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

De asemenea, instanța de apel și-a exercitat rolul activ și a ordonat probe și a solicitat explicații suplimentare.

În consecință, instanța de apel nu a încălcat regulile de procedură, hotărârea fiind legală și temeinică, analizând apelul Municipiului București în raport cu criticile invocate și probele administrate.

Instanța de apel a analizat modul de constituire a Ministerului Educației și atribuțiile avute de acesta la momentul formulării acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București, în raport de care se solicită cheltuieli de judecată, și a constatat că acestuia nu îi revine nicio culpă în emiterea actelor anulate prin decizia pronunțată în respectivul dosar.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-pârât a susținut că și acesta este nefondat.

Astfel, a învederat că Municipiul București a avut calitatea de intervenient în dosarul nr. x/2006, intervenind în momentul în care acest dosar era aproape soluționat definitiv. Așadar, cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de Municipiul București este foarte mare și nu este justificat de activitatea prestată de către reprezentanții convenționali ai acestuia.

Or, indiferent de complexitatea litigiului, numărul de societăți de avocatură angajate pentru mai puțin de două etape procesuale complete nu ar trebui să genereze cheltuieli de judecată excesive, dând naștere unei obligații excesiv de oneroase.

În concluzie, intimatul-pârât a apreciat că este justă soluția primei instanțe cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată din cele două dosare, precum și decizia instanței de apel cu privire la menținerea soluției de reducere.

A mai susținut intimatul-pârât că nu a pierdut procesul și nici nu a avut o poziție procesuală contrară Municipiului București în dosarul nr. x/2006, fiind menționat în dosar doar pentru opozabilitate, astfel încât, în această calitate, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a susținut că în sarcina sa nu s-a statuat nicio obligație, singurele părți care au pierdut procesul fiind Ministerul Tineretului și Sportului, parte care a emis un act cenzurat de instanță, Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și A. S.R.L., ultimele două părți fiind cele care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare anulat de către instanță.

În consecință, a solicitat să se constate că decizia recurată conține motivele pe care se întemeiază, instanța de apel pronunțând o hotărâre motivată.

Totodată, a susținut că este nefondat și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1349 C. civ.

Ministerul Educației nu a săvârșit nicio faptă ilicită, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea sa delictuală. De altfel, niciuna dintre condițiile răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită în ceea ce îl privește.

Pentru toate motivele expuse, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22 noiembrie 2024, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Sport (succesor în drepturi și obligații al Ministerului Sportului) a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În prealabil, intimata-pârâtă a solicitat să se constate că recursul este nul, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a motivat în mod clar, legal și temeinic motivele pentru care a dispus respingerea cererii de apel.

În ceea ce privește fondul recursului, intimata-pârâtă a susținut că litigiul a fost în mod legal și corect soluționat atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, astfel încât recursul declarat este nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 29 noiembrie 2024, intimatul-pârât Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

A susținut că în mod corect instanța de apel a apreciat faptul că suma solicitată de recurentul-reclamant este vădit excesivă și a dispus reducerea acestei sume la cuantumul de 50.000 RON.

Mai mult, recurentul-reclamant a avut calitate de intervenient accesoriu începând cu etapa apelului în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual, acesta fiind unul dintre argumentele ce au stat la baza cenzurării cheltuielilor de judecată de către instanța de apel.

De asemenea, a solicitat să se constate faptul că, indiferent de complexitatea litigiului, numărul societăților de avocatură angajate de recurent pentru mai puțin de două etape procesuale complete nu ar trebui să genereze cheltuieli de peste 100.000 euro, dând naștere unei obligații excesiv de oneroase.

Totodată, a învederat că hotărârea instanței de apel, contrar susținerii recurentului-reclamant, este motivată din perspectiva menținerii soluției instanței de fond în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04 decembrie 2024, intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, a invocat excepția nulității recursului, susținând că nu sunt invocate critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a susținut că recursul reprezintă o reluare adaptată a cererii de apel, fiind expuse o multitudine de apărări care vizează starea de fapt reținută de instanța de apel, aspecte care nu pot fi analizate pe calea recursului.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata-pârâtă a învederat că reprezintă o nemulțumire a recurentului față de modul în care instanța de apel a stabilit onorariile de avocat solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, acestea fiind vădit disproporționate față de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Or, nemulțumirea față de.modul în care au fost stabilite faptele juridice și a fost aplicată legea nu echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului la un proces echitabil sau a unor principii ale procesului civil.

S-a mai învederat că recurentul-reclamant nu a susținut, în cadrul acestui motiv de recurs, existența vreunor acte de procedură întocmite nelegal de instanța de apel.

Vădit nefondat este, în opinia intimatei-pârâte, și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii atacate. Și criticile expuse în susținerea acestui motiv de recurs reprezintă nemulțumirea părții față de modul de stabilire a situației de fapt de către instanța de apel.

Hotărârea instanței de apel respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind motivată în fapt și în drept într-o manieră clară și completă. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu considerentele instanței de apel nu poate fi echivalată cu o lipsă a motivării.

Referitor la motivul de recurs privind aplicarea greșită a normelor de drept material, intimata-pârâtă a susținut că acesta vizează doar soluția instanței de apel în privința respingerii acțiunii formulate împotriva Ministerului Educației, nefiind invocat și în privința soluției de reducere a onorariilor de avocat, singurul aspect cu privire la care intimata-pârâtă justifică un interes în combaterea prezentei căi de atac.

În consecință, a apreciat că recursul este nefondat și a solicitat respingerea acestuia.

La data de 09 decembrie 2024, recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de Agenția Națională pentru Sport, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor de fond invocate prin respectiva întâmpinare și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În combaterea excepției nulității, recurentul-reclamant a susținut că recursul pe care 1-a formulat se încadrează în motivele de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A mai susținut că nu a suspus analizei instanței de recurs motive referitoare la fondul pretențiilor deduse judecății, ci chestiuni privind legalitatea deciziei recurate.

De asemenea, a învederat că intimata-pârâtă nu a adus prin întâmpinarea formulată argumente proprii în combaterea recursului, ci a redat pasaje din hotărârile pronunțate în fond și apel.

Referitor la fondul recursului, a reluat susținerile din cererea de recurs.

În ceea ce privește întâmpinările fonnulate de intimații-pârâți Ministerul Educației, Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și A. S.R.L., recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinările acestor părți, deși acestea i-au fost comunicate la 14 noiembrie 2024 (întâmpinarea formulată de Ministerul Educației), 06 decembrie 2024 (întâmpinarea formulată de Biroul de Turism pentru Tineret) și la 12 decembrie 2024 (întâmpinarea formulată de A. S.R.L.), astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 martie 2025, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, ca nefondată.

A admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 511A din 30 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații-pârâți Biroul de Turism pentru Tineret S.A., A. S.R.L., Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Educației.

A fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, ora 09

00

, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Cu titlu preliminar, în legătură cu situația de fapt, se relevă, în măsura necesară analizei motivelor de recurs, că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 16.01.2006, sub nr. x/2006, reclamantul B. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Sport și Biroul de Turism pentru Tineret S.A., solicitând constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/22.12.1999 emis de Ministerul Tineretului și Sportului.

Prin cererea de intervenție în interesul pârâților, intervenienta A. S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii. Prin cererea completatoare, reclamantul B. a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2003, iar prin sentința civilă nr 8757/1.06.2007, Judecătoria Sector 1 București a respins cererea, ca neîntemeiată.

Calea de atac declarată de reclamantul B. a fost admisă prin decizia civilă nr. 1685/18.12.2008 a Tribunalului București, iar recursul declarat împotriva acesteia din urmă a fost admis, prin decizia civilă nr. 323/9.03.2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 443/3.04.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul B. S.A.

În cadrul judecății apelului în cel de-al doilea ciclu procesual, Municipiul București prin Primar General a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 559R/12.05.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2006 de Curtea de Apel București, a admis recursul declarat de reclamantul B. și de intervenientul accesoriu Municipiul București, în contradictoriu cu intimatul-intervenient A. S.A. și intimații-pârâți Biroul de Turism pentru Tineret, Ministerul Tineretului și Sportului, prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și Ministerul Educației Naționale, Tineretului și Sportului, și a modificat în tot decizia recurată nr. 443 A/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, astfel: a admis apelul declarat de reclamantul B. împotriva sentinței civile nr. 8757/01.06.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1, București în dosarul nr. x/2006, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul apelantului-reclamant formulată de Municipiul București și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis cererea principală, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul B., a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria din 22.12.1999 emis de către Ministerul Tineretului și Sportului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2003 de către notarul public F. încheiat între S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și S.C. A. S.R.L. cu privire la imobilul teren din Șos. x, a respins cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtelor de A. S.R.L., ca neîntemeiată, a păstrat din sentința apelată dispoziția privind respingerea excepției lipsei interesului reclamantului în formularea cererii, a înlăturat din sentința apelată mențiunea referitoare la respingerea cererii reclamantului privind cheltuielile de judecată, a luat act că acesta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, a înlăturat din decizia recurată dispoziția privind obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât Biroul de Turism pentru Tineret S.A. și către intimatul-intervenient accesoriu A. S.R.L., a luat act că recurenții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 1132/R din 13.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015, instanța a admis excepția tardivității cererii de revizuire formulate de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 559R/12.05.2015 pronunțate în dosarul nr. x/2006 de Curtea de Apel București, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, a respins ca tardivă această cerere de revizuire, a admis excepția necompetenței materiale cu privire la soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 324 alin. (1) C. proc. civ. prin decizia nr. 1099/08.06.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865; de asemenea, prin Decizia nr. 553 din 12 iulie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 324 alin. (1) C. proc. civ.

În litigiul ce face obiectul prezentei cauze, în cadrul celor două cereri conexe, reclamantul Municipiul București prin Primar General a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale spre a fi obligați pârâții Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L., Ministerul Tineretului și Sportului prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată suportate în cadrul dosarului civil nr. x/2006, în cuantum de 427.000,92 RON, și a cheltuielilor de judecată suportate în cadrul dosarelor nr. x/2015 al Curții de Apel București și nr. 1734D/2015 al Curții Constituționale, în cuantum de 78.749,82 RON.

Prin sentința civilă nr. 217 din 03 martie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea principală de chemare în judecată, formulată de reclamantul Municipiul București prin Primar General; a obligat pârâții Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L. și Ministerul Tineretului și Sportului (prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2006; a admis în parte cererea conexată și a obligat pârâții Biroul de Turism și Tranzacții S.A., A. S.R.L. și Ministerul Tineretului și Sportului (prin Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret) la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2015; a respins ambele cereri conexate formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca neîntemeiate, și a respins cererile reclamantului din ambele dosare conexate cu privire la dif